Appeal dismissed: litigation-cost recovery claim upheld as distinct from state fee under legal-aid law

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C. S.R.L. şi Stradal x - în faliment, prin lichidator judiciar D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: 1. obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 551.737,09 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în dosarul nr. x/2018 în primă instanţă, în faţa Tribunalului Bucureşti şi în apel în faţa Curţii de Apel Bucureşti; 2. obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor legate de prezentul demers procesual.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 451 şi 453 C. proc. civ.

La data de 26.07.2021, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pretenţiilor cu titlu de cheltuieli de judecată conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 26.07.2021, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de considerentele sentinţei civile nr. 1018/15.04.2019 şi îndreptată prin încheierea de şedinţă nr. 05.07.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 14.04.2022, reclamantul a precizat că din totalul facturat de E. şi achitat de 249.107,88 RON a solicitat instanţei numai obligarea la plata sumei de 180.598,07 RON, precum şi că a solicitat şi plata integrală a facturilor emise de F. în cuantum total de 71.139,02 RON, conform tabelelor

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1103 din data de 24 octombrie 2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată; a admis în parte cererea; a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 227.527,42 RON cu titlul de cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr. x/2018, din care suma de 150.000 RON reprezintă taxă de timbru şi suma de 77.527,42 RON reprezintă onorariu de avocaţi; a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 4.311,18 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din taxa de timbru.

I.3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 768A din 09 iulie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia de netimbrare, sens în care a anulat apelulul formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1103 din 24.10.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

A admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă B. S.A. motiv pentru are a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 208.850,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2008, din care suma de 150.000 RON reprezintă taxă de timbru şi suma de 80.000 RON reprezintă onorarii de avocaţi, precum şi pârâtele C. S.R.L. şi Stradal x, în solidar, la plata sumei de 20.000 RON, ce reprezintă onorarii de avocaţi în apel, cu aplicarea art. 453 alin. (1) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a luat act că apelantul-reclamant şi intimata-pârâtă Stradal x şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea de şedinţă din 03 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 768A din data de 09 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021 în sensul că în dispozitiv se va trece, în alin. (5), "58.850,66 RON", în loc de "80.000 RON".

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtă B. S.A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2024 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. iar în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a stabilit că recurenta-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2052,5 RON ce a fost achitată potrivit dovezii de la dosarului de recurs

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea hotărârii recurate, aceasta fiind dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/18.01.2022 şi a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 1508/11.10.2022 pronunţate în dosarul nr. x/2018, respectiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. precum şi cu interpretarea eronată şi încălcarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, având ca efect inclusiv încălcarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că prin hotărârile cu caracter definitiv pronunţate în dosarul nr. x/2018, în sarcina pârâtelor a fost deja stabilită, în mod proporţional, partea care trebuie suportată din întreaga taxă judiciară de timbru aferentă întregii acţiuni din dosarul nr. x/2018, precum şi creditorul obligaţiei de plată, în speţă, Statul Român.

Prin urmare, partajarea, într-un alt mod a taxei judiciare din dosarul precedent, încalcă, în opinia recurentei, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi aduce atingere puterii de lucru judecat a deciziilor mai sus menţionate care au impus respectarea principiului proporţionalităţii în ceea ce priveşte partajarea cheltuielilor cu taxa judiciară de timbru aferentă întregii acţiuni, ci au şi făcut aplicarea lui cu privire la întreaga taxă judiciară de timbru (aferentă ambelor capete de cerere, atât celui respins, cât şi celui admis), stabilind, cu titlu definitiv, partea din cheltuielile reprezentând întreaga taxa judiciară de timbru aferentă întregii acţiuni din dosarul nr. x/2018 care revine în sarcina pârâtelor şi creditorul obligaţiei de plată.

În susţinerea acestor argumente, recurenta-pârâtă a indicat faptul că prin decizia civilă nr. 10/18.01.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care instanţa a stabilit că "obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuie să aibă în vedere proporţionalitatea pretenţiilor admise."

În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 1508/11.10.2022 dând curs principiului proporţionalităţii, impus de art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în raport de faptul ca una dintre cererile reclamantului a fost respinsă, iar cealaltă admisă şi ţinând cont de importanţa egală a celor două capete de cerere şi de faptul că taxa judiciară de timbru era aferentă ambelor cereri, a impus în sarcina pârâtelor jumătate din toată taxa judiciară de timbru stabilită în dosarul nr. x/2018 pentru întreaga acţiune.

Faţă de aceste considerente, recurenta a conchis că chestiunea cheltuielilor de judecată reprezentată de partajarea proporţională a întregii taxe judiciare de timbru aferentă întregii acţiuni din dosarul nr. x/2018 a fost deja tranşată definitiv în dosarul respectiv, stabilindu-se cu titlu definitiv că din această taxă de timbru, în valoare totală de 839.886 RON, partea ce revine de plata pârâtelor reprezintă jumătate din ea (419.943 RON), stabilită drept cheltuieli de judecată către stat iar instanţa de apel, realizând o departajare proprie a acestor cheltuieli a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul mai sus menţionat.

Astfel, raportat la respectivele hotărâri, cealaltă jumătate din taxa judiciară de timbru este aferentă acelei părţi din cererea de chemare în judecată pentru care reclamantul a căzut în pretenţii.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că este nelegală concluzia instanţei de apel conform căreia în speţă nu s-ar pune problema încălcării puterii de lucru judecat a deciziilor pronunţate în litigiul precedent cu privire la partajarea întregii taxe judiciare de timbru prin raportare la cheltuielile cu acest titlu deja stabilite în sarcina pârâtelor, întrucât art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reglementează raporturi juridice distincte, primul - raportul juridic cu statul, iar cel de-al doilea - raporturile dintre părţile litigiului, iar, în acest context nu ar avea relevanţă suma de bani din totalul taxei judiciare de timbru plătită statului, concluzie care presupune încălcarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Aşadar, raportat la dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, având în vedere soluţia din litigiul precedent cu privire la cheltuielile de judecată către stat, rezultă în mod necesar că taxa judiciară de timbru stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată către stat în sarcina pârâtelor este corespunzătoare acelei părţi a litigiului câştigată de reclamant.

Cum în speţă aceste cheltuieli către stat în sarcina pârâtelor au fost stabilite la jumătate din întreaga taxă judiciară de timbru aferentă întregii acţiuni, deci la limita maximă a taxei corespunzătoare cererii admise reclamantului, în contextul reţinerii de către instanţe, în litigiul precedent, a importantei egale a celor două cereri ale reclamantului - cea admisă şi cea respinsă - şi a aplicării în cauza respectivă a principiului proporţionalităţii, prin raportare la dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, recurenta-pârâtă a susţinut că acele cheltuieli deja stabilite în sarcina pârâtelor sunt aferente întregii părţi din acţiune câştigate de reclamant (în care pârâtele au căzut în pretenţii) iar diferenţa rămasă de jumătate din taxa judiciară de timbru fiind aferentă părţii din cererea de chemare în judecată în care reclamantul a căzut în pretenţii şi pentru care nu poate emite pretenţii împotriva pârâtelor.

Pe cale de consecinţă, stabilirea unor cheltuieli în sarcina pârâtelor cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru acţiunea din dosarul nr. x/2018, în plus faţă de cele deja stabilite în dosarul respectiv la limita maximă a taxei corespunzătoare cererii admise reclamantului, presupune ignorarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la puterea de lucru judecat a hotărârilor care au impus obligativitatea respectării principiului proporţionalităţii raportat la importanţa egală a celor două cereri ale reclamantului - cea admisă şi cea respinsă, având ca efect încălcarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prin acordarea către reclamant a unor cheltuieli care, faţă de modalitatea de tranşare, în litigiul precedent, a chestiunii privind partajarea taxei judiciare de timbru, nu mai pot fi aferente decât cererii pentru care acesta a căzut în pretenţii.

A mai susţinut recurenta că, a valida poziţia instanţei de apel ar însemna pe de o parte, să nu se aibă în vedere că jumătate din taxa judiciară de timbru este corespunzătoare cererii în care reclamantul a căzut în pretenţii, deşi s-a stabilit cu putere de lucru judecat atât obligativitatea respectării principiului proporţionalităţii, cât şi importanţa egală a celor două cereri - cea admisă şi cea respinsă, iar, pe de altă parte, ar însemna să admitem că pentru aceeaşi cerere - cea care a fost admisă, pârâtele să fie obligate la o plată parţială dublă a contravalorii taxei judiciare de timbru, respectiv, o dată integral către stat şi, în plus, şi parţial către reclamant.

II.2. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, precum şi intimaţilor-pârâţi, nefiind depuse întâmpinări faţă de recursul declarat.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 13 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, faţă de următoarele considerente:

În prezenta cauză, instanţele de fond au reţinut că reclamantul A. a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., C. S.R.L., Stradal x, G. S.R.L. şi H. S.A., în principal, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat cu nr. x din 5.08.2008 de BNA "I. şi J." iar în subsidiar, pentru constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 6 lit. f) din acelaşi contract de ipotecă.

La data de 4 decembrie 2018 reclamantul a formulat o cerere modificatoare, prin care a invocat un nou motiv de nulitate absolută a clauzei prevăzută de art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă autentificat cu nr. x din 5.08.2008, şi anume eroarea asupra naturii juridice a contractului.

În cadrul dosarului nr. x/2018 reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar prin reducerea taxei de timbru de la suma de 839.886 RON la suma de 300.000 RON eşalonată în 10 tranşe lunare a câte 30.000 RON fiecare, taxă ce a fost achitată integral de către reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. 1018/15.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins capătul principal al cererii ca neîntemeiat şi a admis capătul subsidiar al cererii, a constatat nulitatea absolută a clauzei art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/05.08.2008, şi a obligat pârâţii B. S.A. şi C. S.R.L., în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea Statului Român. Prin încheierea din 5 iulie 2019 Tribunalul Bucureşti a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta din 15.04.2019 în sensul că a obligat pârâţii B. S.A., C. S.R.L. şi Stradal x în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea statului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1508/11.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare a obligat pârâtele, în solidar la plata către stat a sumei de 419.943 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Din considerentele deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti rezultă că taxa de timbru în cuantum de 839.886 RON a fost stabilită pentru ambele capete de cerere în condiţiile art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2008, capătul principal de cerere şi cel subsidiar având aceeaşi finalitate. Totodată, analizând criticile referitoare la aplicarea art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în acord cu decizia de casare, că fiind respins primul capăt de cerere, cel principal, şi admis cel formulat în subsidiar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretenţiile au fost admise în parte.

De asemenea, în litigiul anterior, Curtea a reţinut că importanţa celor două capete de cerere este egală,ţinând seama de finalitatea identică a pretenţiilor formulate, iar motivul de nulitate absolută solicitat prin cererea adiţională priveşte numai temeiul de drept, astfel că respingerea acestuia nu este relevantă din perspectiva aplicării art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ.. S-a mai arătat în considerente că admiterea cererii în nulitatea unui act juridic doar pentru o parte din temeiurile invocate nu echivalează cu admiterea în parte a pretenţiilor întrucât acţiunea a fost admisă indiferent de câte motive de nulitate sunt găsite întemeiate.

În cauza de faţă, reclamantul A., prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la data de 14.04.2022, a solicitat plata sumei de 551.737 RON cu titlul de cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr. x/2018, compusă din suma de 300.000 RON taxa de timbru achitată în mod eşalonat şi suma de 251.737,09 RON reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli în primă instanţă şi în apel.

Prin decizia recurată, îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 03 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 150.000 RON cu titlul de taxă judiciară de timbru şi suma de 58.850,66 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a criticat doar soluţia de obligare a acesteia la plata sumei de 150.000 RON cu titlul de taxă judiciară de timbru.

Astfel, prin criticile formulate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul anterior derulat între părţi precum şi încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Având în vedere că prin motivele de recurs formulate se invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat, precum şi încălcarea normelor de drept material, criticile urmează a fi analizate şi prin prisma motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acestea fiind, însă, nefondate.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, care vor fi examinate împreună, Înalta Curte aminteşte că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte. Pe de o parte, efectul negativ al autorităţii de lucru este reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Deşi în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, acesta presupune identitate de părţi şi de chestiune litigioasă, condiţia esenţială a identităţii de părţi rezultând din interpretare sistematică a întregului articol 431, precum şi a art. 435 C. proc. civ.. Astfel, este dintru început exclus ca o hotărâre să fie opusă cu valoare de autoritate (sau, în vechea terminologie juridică, putere) de lucru judecat unei persoane care nu a fost parte în respectivul proces, întrucât fundamentul autorităţii de lucru judecat îl constituie tocmai împrejurarea că părţile litigiului au fost în măsură să formuleze apărări, să propună şi să administreze probe, respectiv să exercite căile legale de atac. În aceste coordonate, hotărârea definitivă pronunţată produce efecte obligatorii şi se bucură de autoritate de lucru judecat, în ambele sale componente, chestiunile litigioase definitiv judecate neputând fi contrazise în alte judecăţi ulterioare între aceleaşi părţi.

În speţa de faţă, raportat la criticile formulate, instanţa constată că recurenta-pârâtă a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018.

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă cheltuielile de judecată avansate de reclamant în soluţionarea dosarului nr. x/2018 în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în timp ce, în respectivul litigiu, instanţele de judecată s-au pronunţat asupra cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru datorate de recurentă Statului Român în conformitate cu prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 80/2013 privind ajutorul public judiciar în materie civilă în urma admiterii cererii de ajutor public formulată în cauză.

Rezultă, aşadar, că prin hotărârile evocate nu s-a antamat problema cheltuielilor de judecată datorate de recurentă reclamantului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii în dosarul nr. x/2018, în contextul în care, în litigiul anterior instanţele au dispus obligarea recurentei-pârâtei la plata către Statul Român a jumătate din taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în virtutea art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă ce dispune că cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, partea în cauză urmând să fie obligată la plata către stat a acestor sume.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte reţine că cele două texte de lege (art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ.) reglementează situaţii distincte. Primul text se referă strict la raporturile juridice cu statul, ca titular al creanţei privind taxa judiciară de timbru cu privire la care s-a dispus scutirea, producând o modificare a debitorului obligaţiei fiscale (iniţial partea scutită de plata taxei judiciare de timbru), în persoana adversarului părţii scutite, dacă cel dintâi câştigă procesul, în timp ce doilea text de lege vizează numai raporturile dintre părţile litigiului.

Faţă de obiectul diferit al celor două litigii, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 motivat de faptul că acestea au dispus obligarea recurentei la taxa judiciară de timbru ce trebuia restituită Statului Român şi nu s-au pronunţat asupra cheltuielilor de judecată datorate recurentului-reclamant, care a înţeles să se le solicite pe cale se separată.

Contrar susţinerilor recurentei, prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018 nu a fost tranşată definitiv chestiunea litigioasă a cheltuielilor de judecată în sensul că s-ar fi stabilit în mod definitiv că din valoarea totală a taxei judiciare de timbru de 839.886 RON, pârâtelor le revine doar jumătate din taxă, respectiv suma de 419.943 RON, stabilită drept cheltuieli de judecată către Stat, întrucât acest litigiu a vizat o altă obligaţie a recurentei către un alt creditor - Statul Român şi în baza unui alt temei de drept, diferit de cel din prezenta cauză şi care nu poate nega dreptul reclamantului de a-şi recupera cheltuielile de judecată, pe care le-a efectuat în litigiul anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, obligarea pârâtelor la plata contravalorii taxei judiciare de timbru suportate de către Statul Român, în cuantumul stabilit de către instanţele de judecată, nu le exonerează de la plata contravalorii taxei judiciare de timbru achitate de către reclamant, în raport de pretenţiile admise în litigiul în care aceasta a fost achitată.

Mecanismul acordării cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior, soluţionat definitiv se întemeiază pe noţiunea de culpă procesuală care revine părţii care a pierdut procesul şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului. Or, atât timp cât potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cel ţinut de plata cheltuielilor de judecată este "partea care pierde procesul", se înţelege că, în economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată (art. 451-455 din C. proc. civ.), o situaţie de admitere a acţiunii reclamantului şi de respingere a cererii accesorii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este îngăduită şi posibilă, în ipoteza subînţeleasă a dovedirii lor, decât în limitele procesuale date de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., ce nu îşi are aplicabilitate în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că fiind vorba de aspecte (raporturi juridice) diferite (cu creditori diferiţi), nu este incidentă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1508/11.10.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în sensul invocat de către recurentă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanţa de apel a partajat în alt mod taxa judiciară de timbru, cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a principiului proporţionalităţii precum şi a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor mai sus menţionate, se constată caracterul nefondat al acestora.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul anterior atunci când a menţinut obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 RON reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru de 300.000 RON ce fusese achitată de reclamant în respectivul litigiu.

În considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a reţinut că în litigiul anterior s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că "în condiţiile în care prima instanţă a dispus respingerea cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretenţiile au fost admise doar în parte".

Aşadar, finalitatea identică a două capete de cerere, din care a fost admis doar unul, nu schimbă faptul că reclamantul a promovat şi un capăt de cerere neîntemeiat, fiind astfel în măsura respectivă în culpă procesuală, pentru că, prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli, situaţie în care ele vor rămâne în sarcina sa.

Totodată, în litigiul anterior s-a stabilit că "importanţa celor două capete de cerere este egală".

Prin urmare, instanţa de apel, a menţinut soluţia primei instanţe de obligare a pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 150.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din taxa de timbru avansată de reclamant pentru judecata în fond a dosarului nr. x/2018 raportat la importanţa egală a celor două capete de cerere şi la faptul că taxa de timbru era aferentă ambelor, criterii avute în vedere la pronunţarea deciziei civile nr. 1508/11.10.2022 - definitivă prin nerecurare - pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, prima instanţă apreciind că acestea se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

În acest context, dând eficienţă celor reţinute, cu autoritate de lucru judecat, de instanţele de judecată în litigiul anterior şi cu respectarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora în situaţia în care au fost formulate mai multe capete de cerere şi numai o parte dintre acestea au fost admise, instanţa va stabili măsura în care fiecare dintre părţi va suporta cheltuielile de judecată, în sensul că vor fi acordate parţial cheltuielile efectuate, în limita pretenţiilor admise, instanţele de fond au stabilit în sarcina pârâtelor obligaţia de a achita, în solidar, jumătate din taxa judiciară de timbru achitată de către reclamant în litigiul anterior, în contextul în care a fost admis unul dintre cele două capete de cerere principale, de o importanţă egală pentru reclamant.

Prin urmare, la soluţionarea cauzei, instanţele au respectat atât principiul proporţionalităţii precum şi autoritatea de lucru judecat al hotărârilor invocate de către pârâtă, criticile recurentei fiind astfel nefondate.

În contextul particular al cauzei, refuzul examinării pe fond a pretenţiilor reclamantului pentru existenţa autorităţii lucrului judecat în raport de statuările hotărârilor pronunţate în litigiul de care se prevalează recurenta, ar înfrânge dreptul reclamantului de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în raport de inexistenţa unei analize efective a pretenţiilor sale, câtă vreme raportul juridic dedus judecăţii nu a fost analizat în litigiul anterior.

Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici criticile recurentei-pârâte potrivit cărora, raportat la soluţia din litigiul precedent cu privire la cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată către Statul Român în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, taxa judiciară de timbru stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată către stat în sarcina pârâtelor este corespunzătoare acelei părţi a litigiului câştigată de reclamant, motiv pentru care diferenţa rămasă, respectiv jumătate din valoarea taxei judiciare de timbru, este aferentă capătului de cerere în care reclamantul a căzut în pretenţii.

Prin demersul său recurenta-pârâtă tinde la respingerea capătului de cerere de obligare a acesteia la plata taxei judiciare de timbru care i se cuvine reclamantului pentru capătul de cerere ce i-a fost admis în litigiul anterior, motivat de faptul că aceasta a fost deja obligată, în respectivul litigiu să achite către Statul Român jumătate din cuantumul total al taxei, considerând că nu ar mai putea fi obligată să achite şi reclamantului jumătate din taxa judiciară de timbru suportată de către acesta.

Dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 reprezintă o aplicare a regulii înscrise în art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, din perspectiva celui căzut în pretenţii, cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, păstrează caracterul de cheltuieli de judecată. În cazul unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată se plătesc de către partea care a căzut în pretenţii direct statului şi nu reclamantului, cât timp acesta nu le-a efectuat.

Contrar susţinerilor recurentei, prin hotărârile de care se prevalează, nu s-a tranşat chestiunea litigioasă în sensul că recurenta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 419.943 RON aferentă litigiului anterior, ci s-a stabilit că recurenta datorează această sumă Statului Român, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 mai sus menţionat.

Pe cale de consecinţă, cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căreia a fost obligată recurenta în litigiul anterior în baza prevederilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 nu poate influenţa cuantumul taxei judiciare de timbru datorată reclamantului din prezenta cauză, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi nu poate nega dreptul reclamantului de obţine la rândul său contravaloarea taxei de timbru achitată în acelaşi dosar, în cuantumul aferent pretenţiilor ce i-au fost admise.

În contextul dat, instanţa de apel nu ar fi putut respinge sau reduce cuantumul taxei judiciare de timbru datorată reclamantului de către recurentă raportat la soluţia din litigiul anterior, având în vedere faptul că pretenţiile celor două cereri au temeiuri de drept diferite, iar soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată nu sunt interdependente.

Recurenta a avut posibilitatea de a contesta cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată să o achite Statului Român în litigiul în care au fost pronunţate hotărârile invocate de către recurentă în prezenta cauză, astfel că, raportat la criticile formulate şi pentru considerentele expuse, instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi nici dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin menţinerea soluţiei primei instanţe raportat la taxa judiciară de timbru solicitată de către reclamant, în contextul în care, astfel cum s-a arătat, atât raporturile juridice cât şi creditorii obligaţiei de plată sunt diferiţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. motiv pentru care urmează a respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 768A din 09 iulie 2024 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 septembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2025.