Suspension of civil proceedings for failure to provide valid domiciles of respondents: limits of judge's active role and burden of proof for personal data

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 18.09.2023, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare a deciziei civile nr. 141 din data de 17 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a suspendat judecata contestaţiei în anulare.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 8 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 au declarat recurs recurenţii B., C., D., A., E., Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, S.C. F. S.R.L. Galaţi şi S.C. G. S.R.L. Galaţi, invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenţii că instanţa nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi nu a dispus toate măsurile legale pentru identificarea domiciliile procesuale actuale ale intimatelor H. şi I..

Astfel, în mod nelegal, curtea de apel nu a dispus efectuarea verificărilor în arhiva DEPAB cu privire la domiciliile celor 2 intimate şi nici nu a dispus citarea acestora la uşa instanţei şi la sediul Consiliului Local.

De asemenea, încălcând normele de procedură, Curtea de Apel Ploieşti nu a pus în vedere intimatelor H. şi I. să precizeze domiciliile actuale, în contextul în care acestea şi-au schimbat domiciliile procesuale în cursul judecăţii şi nu au adus la cunoştinţa instanţei această împrejurare, cu scopul vădit de a se sustrage de la judecată. În acest context, recurenţii pretind că vina aparţine intimatelor H. şi I. -care nu au învederat schimbarea domiciliului în cursul judecăţii- iar instanţa a reţinut culpa exclusivă a contestatoarei A. şi a pus în vedere doar acesteia obligaţia de a face dovada domiciliilor actuale ale celor 2 intimate.

Învederează recurenţii că contestatoarea A. nu putea şi nu poate îndeplini legal obligaţia dispusă de instanţă deoarece domiciliile procesuale actuale ale intimatelor H. şi I. reprezintă date cu caracter personal conform GDPR şi nu pot fi obţinute legal de nici una din părţile din dosar.

Arată recurenţii că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică.

Făcând trimitere la prevederile art. 245-248 C. proc. civ., recurenţii invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2) cu privire la sintagma "...poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", textul de lege fiind în vădită şi flagrantă contradicţie cu dispoziţiile art. 425 alin. (3), respectiv sintagma "...menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică...".

Mai arată recurenţii că hotărârea nu este motivată.

Motivarea contrară soluţiei pronunţată echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunţare asupra fondului şi atrage casarea hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Susţin recurenţii că există contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Instanţa a aplicat şi a interpretat greşit, eronat, discriminatoriu, părtinitor, speculativ şi chiar cu rea credinţă dispoziţiile exprese imperative ale art. 242 C. proc. civ.

Arată recurenţii că instanţa a adăugat la lege şi în motivare a invocat criterii şi condiţii artificiale, suplimentare, care excedează dispoziţiilor art. 22 şi art. 242 C. proc. civ.

Recurenţii pretind că motivarea soluţiei de suspendare a judecării dosarului este lipsită de logică juridică, este contrară logicii juridice, este pur speculativă şi chiar de rea credinţă.

Susţin că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Motivarea contrară soluţiei pronunţată echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunţare asupra fondului şi atrage casarea hotărârii recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate."

Acest caz de suspendare a judecăţii este reglementat de C. proc. civ. în Capitolul II - Judecata, Secţiunea a 2-a - Cercetarea procesului, etapă în care se îndeplinesc, la cererea părţilor sau din oficiu, acte de procedură necesare pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului. Îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina participanţilor la proces poate să fie impusă sub sancţiunea suspendării judecăţii, respectiv a aplicării amenzii judiciare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că măsura suspendării a fost în mod legal dispusă de către Curtea de Apel Ploieşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., anterior redate, neîndeplinirea obligaţiei de a indica domiciliile intimatelor I. şi H. fiind o împrejurare ce împiedică desfăşurarea normală a procesului.

Prin susţinerile formulate, recurenţii invocă, în esenţă, aplicarea eronată de către Curtea de Apel Ploieşti a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. şi încălcarea prevederilor art. 22 din acelaşi cod, prin aceea că instanţa a stabilit în sarcina contestatoarei A. obligaţia de a indica domiciliile intimatelor I. şi H., deşi aceasta se afla în imposibilitate obiectivă de a obţine date cu caracter personal.

Totodată, recurenţii pretind că instanţa nu a exercitat un rol activ în vederea identificării domiciliilor actuale ale intimatelor, prin efectuarea, din oficiu, a unor demersuri, respectiv emiterea unei adrese la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, citarea prin publicitate a celor două intimate, stabilirea obligaţiei de a indica domiciliile actuale ale părţilor chiar în sarcina intimatelor (întrucât acestea şi-au schimbat domiciliile în cursul judecăţii şi nu au adus la cunoştinţa instanţei o atare împrejurare).

Aceste critici, subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează norme de drept procesual, sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz particular de suspendare facultativă a judecăţii, ca sancţiune procedurală, care presupune culpa părţii, pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite de instanţă în cursul judecăţii.

Din actele şi lucrările dosarului nr. x/2023 reiese că la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2023, constatând lipsa de procedură, Curtea de Apel Ploieşti a dispus, printre altele, citarea contestatoarei A. "cu menţiunea de a indica, în termen util, domiciliul intimatelor I. şi H., care au fost pensionate, pentru a fi legal citate la domiciliul acestora", cauza fiind amânată succesiv la 3 termene de judecată (19 octombrie 2023, 7 decembrie 2023 şi 11 ianuarie 2024), fiind menţinute obligaţiile stabilite în sarcina contestatoarei la termenul din 19 octombrie 2023, sens în care, pentru termenul din 8 februarie 2024, contestatoarea a fost citată cu menţiunea de a-şi îndeplini obligaţiile "sub sancţiunea suspendării judecăţii."

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare a deciziei civile nr. 141 din data de 17 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022 întrucât contestatoarea A. nu a indicat domiciliile actuale ale intimaţilor I. şi H..

Aşadar, sancţiunea procedurală dispusă prin încheierea atacată cu recurs a vizat culpa recurentei, constând în neîndeplinirea obligaţiei procesuale stabilite de instanţă în sarcina sa.

Aşa fiind, nu se verifică susţinerea recurenţilor potrivit căreia intimatele I. şi H. şi-ar fi schimbat domiciliile în cursul judecăţii, ci acestea au fost citate pentru primul termen de judecată la sediul Curţii de Apel Galaţi, potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu este incidentă ipoteza schimbării domiciliilor intimatelor în cursul procesului -şi, pe cale de consecinţă, nu subzistă obligaţia intimatelor de a indica domiciliul actual cum, fără temei, pretind recurenţii- întrucât încă de la primul termen de judecată (19 octombrie 2023) s-a constatat lipsa de procedură cu cele două intimate care au fost citate "la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea" -în lipsa indicării domiciliilor acestora de către contestatoare- dovezile de comunicare a citaţiilor fiind restituite la dosar cu menţiunea că intimatele s-au pensionat.

Se reţine că scopul citării intimatelor este acela de a le comunica, efectiv, actele de procedură de la dosar, în vederea respectării dreptului la apărare şi contradictorialitatea, principii fundamentale ale procesului civil.

Potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, contestatoarea având obligaţia de a indica domiciliile intimatelor în cuprinsul cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art. 194 lit. a) C. proc. civ.

Procesul civil este unul al intereselor (preponderent) private, iar identificarea prealabilă a celui chemat în judecată incumbă reclamantului (în cauză, contestatoarei), atât în ceea ce priveşte identitatea părţilor, cât şi în ce priveşte domiciliul acestora.

Doar în cazul necunoaşterii domiciliului intimatelor, s-ar fi putut proceda în sensul prevederilor art. 167 C. proc. civ. condiţionat, însă, de dovedirea demersurilor efectuate de contestatoare necesare pentru identificarea domiciliului actual al intimatelor.

Înalta Curte relevă caracterul excepţional al citării prin publicitate, ea urmând a fi apreciată de instanţă ca ultimă modalitate posibilă de comunicare, care operează atunci când contestatorul afirmă că nu cunoaşte domiciliul actual al intimatului şi, totodată, învederează împrejurări concrete din care să rezulte că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, confirmându-şi susţinerile prin probe corespunzătoare.

Aşadar, citarea prin publicitate poate fi dispusă de instanţă la solicitarea contestatoarei, iar nu din oficiu, aceasta fiind obligată să efectueze toate verificările posibile pentru a afla domiciliile actuale al intimatelor. Eşecul unor astfel de verificări este cel care justifică încuviinţarea citării în această modalitate excepţională, prin publicitate, nefiind suficientă invocarea, cu titlu general, a necesităţii respectării regulilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, astfel cum, fără temei, invocă recurenţii prin memoriul de recurs.

Aşa fiind, diligenţa maximă în aflarea domiciliilor actuale ale intimatelor, prudenţa şi buna-credinţă în citarea prin publicitate sunt exigenţe legale care nu se verifică în persoana contestatoarei întrucât aceasta nu a dovedit (şi nici nu a pretins) că a făcut vreun demers în sensul de a identifica domiciliile actuale ale intimatelor I. şi H..

Relativ la pretinsa încălcare a prevederilor art. 22 C. proc. civ., se reţine că rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii şi trebuie privit, în principal, în corelaţie cu prevederile art. 10 şi art. 12 din C. proc. civ., care consacră obligaţii ale părţilor.

Astfel, din coroborarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza finală cu cele ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ. rezultă fără dubiu că judecătorul nu trebuie să se substituie părţilor, astfel că rolul activ nu poate înlocui implicarea însăşi a părţii în exercitarea propriilor obligaţii procesuale.

Astfel, măsura adoptată de curtea de apel, care a întrerupt cursul judecăţii contestaţiei în anulare, nu are caracter nelegal prin raportare la natura obligaţiei stabilite în sarcina contestatoarei, obligaţie de care depindea însăşi desfăşurarea procesului.

Referitor la susţinerea recurenţilor potrivit căreia "hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică", Înalta Curte constată că încheierea recurată poartă menţiunea că a fost "pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei…", în acord cu dispoziţiile art. 402 C. proc. civ. ce reglementează o modalitate alternativă de pronunţare, respectiv "hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei."

În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Totodată, invocarea, în drept, a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, neputând fi identificate critici susceptibile de încadrare în aceste cazuri de casare.

Anume, deşi invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că recurenţii nu critică soluţia propriu-zisă de suspendare a cauzei, sub aspectul nemotivării hotărârii instanţei, mărginindu-se a arăta doar că "hotărârea nu este motivată", respectiv "există contradicţie între considerente şi dispozitiv".

În acest sens, recurenţii omit a-şi argumenta, într-o manieră aplicată, susţinerile, rezumându-se doar la a expune aspecte cu titlu teoretic, împrejurare ce nu se înscrie în rigorile cazului de casare evocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ipoteza normativă de care se prevalează recurenţii presupune, pentru a determina casarea, ca pretinsa contrarietate decelată în considerente să afecteze fundamental raţionamentul judiciar, în sensul de a releva motive care se exclud reciproc (fiecare determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile) şi care fac imposibilă verificarea jurisdicţională a hotărârii de către instanţa de recurs.

Aşa fiind, contradicţia la care se referă legiuitorul trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, întrucât nu se pot stabili motivele adoptate de instanţa de apel, dat fiind că din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia acesteia.

Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalităţii în care considerentele afirmate ca fiind opuse dispozitivului ar evidenţia eventuale raţionamente sau concluzii incompatibile, imprimă criticii formulate un caracter pur formal, recurenţii înţelegând, practic, doar să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat suspendarea cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că recurenţii nu indică veritabile erori de drept, nu arată în ce constă, în mod concret, eroarea de interpretare sau de aplicare a normelor juridice incidente şi care ar fi aceste norme de drept materiale încălcate.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii B., C., D., A., E., Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, S.C. F. S.R.L. Galaţi şi S.C. G. S.R.L. Galaţi împotriva încheierii de şedinţă din 8 februarie 2024 pronunţate în dosarul nr. x/2023 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii B., C., D., A., E., Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, S.C. F. S.R.L. Galaţi şi S.C. G. S.R.L. Galaţi împotriva încheierii de şedinţă din 8 februarie 2024 pronunţate în dosarul nr. x/2023 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.