Non-enforcement of stamp duty and failure to substantiate appeal grounds result in annulment and nullity of recourse in civil liability for media defamation.

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2022 din data de 18.01.2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. a solicitat: obligarea pârâţilor, S.C. B. S.R.L. şi C., în calitate de moderator, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, D. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată; obligarea pârâţilor de a formula scuze publice; obligarea pârâţilor de a reda în mod public şi în integralitate, dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunţării hotărârii, după cum urmează: pentru pârâta S.C. B., în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a 3 zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia, pentru pârâta C., în cadrul emisiunii realizate de aceasta "E.", din cadrul postului de televiziune B., iar în caz de refuz obligarea fiecărui pârât la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere. În temeiul art. 453 C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. art. 127 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 1357, art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 616/26.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2022 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâţi. A fost declinată competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii D., C. şi S.C. B. S.R.L. în favoarea Tribunalului Gorj.

La data de 21.09.2022, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă sub nr. x/2022.

În urma admiterii de către Curtea de Apel Craiova a cererii de strămutare formulată de petenta A., prin încheierea din 7 octombrie 2022 Tribunalul Gorj a dispus înaintarea la Tribunalul Olt a dosarului civil nr. x/2022

La data de 14.10.2022, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, sub nr. x/2022.

Prin cererea formulată la data de 19.10.2022, reclamanta A. a depus precizare la cererea iniţială de chemare în judecată prin care a înţeles să majoreze cuantumul daunelor morale solicitate pârâtului D. la suma de 300.000 RON pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate şi reputaţie.

Ca urmare a declinărilor reciproce a competenţei dintre Tribunalul Olt şi Tribunalul Vâlcea şi pronunţării, în dosarul nr. x/2022, a deciziei nr. 795/11.05.2023 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, cauza a fost înaintată secţiei I Civilă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 28.06.2023.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Olt

Prin sentinţa nr. 183 din data de 08.03.2024, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2022 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii D., C. şi S.C. B. S.R.L..

S-a dispus obligarea pârâtului D. la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost obligaţi pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. în solidar la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a dispus obligarea pârâţilor de a reda în mod public şi în integralitate a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunţării după cum urmează: pentru pârâta S.C. B. în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei pe parcursul a 3 zile consecutive precum şi pe platforma online a acesteia.

S-a respins în rest cererea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 329 din data de 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelurile formulate de apelanta-reclamantă A., de apelantele-pârâte S.C. B., şi C. şi de apelantul-pârât D., împotriva sentinţei civile nr. 183/08.03.2024, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, ca nefondate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 329 din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtul D., precum şi pârâţii S.C. B. şi C..

4.1. Recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că atunci când a procedat la cuantificarea/individualizarea prejudiciului suferit, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1373, art. 1381-1386, art. 14 C. civ., art. 70-75, art. 252-254 din C. civ., Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Făcând trimitere la dezlegările CEDO (din Cauza De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Cauza Lingens împotriva Austriei) şi la literatura juridică de specialitate cu privire la libertatea de exprimare, recurenta arată că determinarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de cuantificare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.

Arată că natura profesiei exercitate de reclamanta-apelantă face ca analiza acestei condiţii să prezinte un element de specificitate. Or, activitatea procurorilor şi a judecătorilor se desfăşoară sub însemnul stabilităţii, independenţei şi inamovibilităţii (în cazul judecătorilor), având obligaţia de a asigura supremaţia legii, de a respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De necontestat că afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii au un profund caracter tendenţios şi, în mod evident, de natură să afecteze independenţa, imparţialitatea şi reputaţia profesională a reclamantei. Cum acestea sunt condiţii sine qua non pentru exercitarea în bune condiţii a funcţiei încredinţate reclamantei, a căror nesocotire a fost constatată încă prin raportul efectuat de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, tribunalul a apreciat că valorile personalităţii umane au fost lezate şi, deci, în patrimoniul personal al reclamantei a fost cauzat un prejudiciu.

Susţine recurenta că pârâţii nu au probat implicarea reclamantei sau a unităţii de parchet pe care o conducea în abuzurile la care se face referire în emisiunea E.. Este evident că s-a încercat şi reuşit crearea unei legături fără o verificare prealabilă de către realizatorul emisiunii şi de către post în solidar, între recurentă şi diversele medii interlope acuzate de săvârşirea unor abuzuri şi infracţiuni, modalitatea în care aceste fapte au fost prezentate publicului, au făcut ca încrederea oamenilor în reclamantă şi în unitatea de parchet pe care a reprezentat-o să fie afectată.

De asemenea, instanţa de apel a diminuat gravitatea faptelor săvârşite de către intimaţi, în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a dat eficienţă faptului că realizatorul emisunii Tv, C., nu a solicitat invitatului său D., pe de o parte să prezinte eventuale probe în susţinerea afirmaţiilor făcute sub forma unor realităţi veridice, iar pe de altă parte, nu l-a chestionat pe invitat dacă solicitase un răspuns unităţii de parchet cu privire la pretinsele dosare ce nu ar fi fost soluţionate în mod temeinic şi legal, întrucât în acest caz acesta primise deja, la sesizările sale o adresă despre modul cum au fost soluţionate. De altfel, postul Tv şi realizatorul emisiunii aveau acces la toate informaţiile dacă le solicitau în temeiul Legii nr. 544/2001 în calitate de jurnalişti.

Invocând prevederile art. 14 C. civ., recurenta învederează că au fost ignorate dispoziţiile privind buna-credinţă în relaţiile de presă, fără a reţine faptul că în temeiul calităţii de jurnalişti, aceştia aveau obligaţia să verifice informaţiile la sursă, or intimaţii au acţionat cu rea credinţă, nefiind solicitat parchetului sau reclamantei un punct de vedere nici anterior, nici în timpul şi nici ulterior difuzării emisiunii.

De asemenea, nu se poate reţine nici apărarea jurnalistei şi a postului Tv în solidar cu aceasta că în timpul emisiunii, moderatorul emisiunii nu şi-ar fi dat seama că acuzaţiile sunt la adresa Prim - Procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu - Jiu, întrucât exprimarea invitatului din emisiune a fost foarte explicită că trimiterea lui se referă la reclamantă, aşa cum a fost exemplificat prin acţiune.

Edificator este tocmai faptul că deja două instituţii s-au pronunţat în sensul în care recurentei i-a fost încălcată reputaţia, respectiv prin Hotărârea nr. 916/05.10.2021 a CSM, secţia pentru procurori şi prin hotărârea CNA nr. 395/28.10.2021.

Pretinde recurenta că instanţa de apel a făcut o apreciere greşită a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., referitor la vinovăţie, în sensul că nu a analizat probatoriul pe elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de vinovăţie, element a cărui gravitate determină un anumit prejudiciu, respectiv un anumit cuantum al reparaţiei. De asemenea, în cadrul elementului vinovăţie nu a fost corect stabilită forma de vinovăţie, respectiv cea a intenţiei directe, actul jurnalistic ofensator fiind premeditat. Totodată, fiind ignorate şi celelalte criterii de apreciere a prejudiciului moral raportate la persoana sa, dar şi la celelalte aspecte ce trebuie analizate în cadrul delictelor de presă.

Prejudiciul produs prin atingerea adusă unor valori intrinseci, precum demnitatea, nu trebuie dovedit, acesta reieşind din materialitatea faptelor ilicite prin care s-a adus atingere unui drept al personalităţii.

Referitor la atingerea adusă dreptului la demnitate al recurentei, se poate constată că afectarea acestui drept rezultă şi din chiar iniţiativa acesteia de sesizare a CNA, în temeiul Legii nr. 504/2002, pentru sancţionarea conduitei pretins ilicite a pârâtei S.C. B.. Totodată, trebuie reţinut că în dovedirea afectării dreptului la reputaţie al recurentei, aceasta a depus raportul pentru apărarea independenţei sistemului judiciar, a independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a procurorilor, ce concluzionează în sensul că, prin afirmaţiile emise în spaţiul public, a fost afectată nu numai imaginea reclamantei-pârâte, ci şi imaginea sistemului judiciar în ansamblu.

În expunerea de motive, recurenta face trimitere la Decizia nr. 542 din 14 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi arată că, în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, tribunalul a reţinut că pretenţiile formulate de reclamantă sunt într-adevăr excesive. Instanţa a mai reţinut că pentru reclamantă, parte din reparaţia echitabilă ce i se cuvine rezidă tocmai din constatarea ca ilicită a faptei imputate pârâţilor şi atragerea răspunderii delictuale în sarcina acestora.

Enunţând criterii de apreciere a prejudiciului, recurenta arată că se impunea admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, prin raportare la depăşirea limitelor acceptabile prevăzute de art. 10 din CEDO, în sensul că faptele ilicite săvârşite de către intimaţi, constând în afirmaţii denigratoare, fără o bază factuală suficientă, afirmaţii difuzate de către persoana juridică, au adus atingere dreptului reclamantei la viaţă privată, demnitate, reputaţie, imagine şi onoare, protejat de art. 8 din CEDO.

Apreciază că trebuia realizată o altă interpretare a libertăţii de exprimare, prin analizarea condiţiei îndeplinirii a trei cerinţe cumulative: să fie prevăzută de lege; să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

În ceea ce priveşte cerinţa ca limitarea să fie prevăzută de lege, incidente în cauză sunt prevederile art. 1349, art. 1357 şi art. 1373 din C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, texte de lege ce îndeplinesc condiţia de accesibilitate şi previzibilitate. Se reţine şi incidenţa art. 253 din C. civ., ce reglementează mijloacele de apărare în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare.

În ceea ce priveşte scopul legitim urmărit, trebuie avută în vedere, pe de o parte, necesitatea protejării reputaţiei sau a drepturilor altora, dar şi necesitatea garantării autorităţii puterii judecătoreşti, a asigurării unei bune administrări a justiţiei, în condiţiile în care afirmaţiile respective vizau persoana recurentei, în calitate de conducător al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu (Cauza Lavric contra României, cererea nr. x/05, decizia din 14 ianuarie 2014).

În ceea ce priveşte cerinţa necesităţii într-o societate democratică, arată că prin decizia recurată nu s-a asigurat un just echilibru între protecţia libertăţii de exprimare, consacrată de art. 10 din CEDO, pe de o parte şi protecţia dreptului la viaţă privată, demnitate, reputaţie, imagine şi onoare al recurentei, drept care, ca element al vieţii private, este protejat de art. 8 din Convenţie, pe de altă parte.

Cât priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate cu scopul legitim urmărit, Curtea de Apel Craiova nu a analizat, cu ocazia stabilirii cuantumului daunelor morale, criteriile de evaluare ce s-au desprins atât din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi din jurisprudenta naţională, apreciind că sancţiunea aplicată este disproportională scopului legitim urmărit, prin raportare la un cuantum total derizoriu.

4.2. Recurentul-pârât D. a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, dar şi străine de natura cauzei, ceea ce a generat pronunţarea unei decizii inechitabile şi care prejudiciază pârâţii.

Pe de o parte, instanţa de apel a achiesat sentinţei de la fond în privinţa existenţei unui prejudiciu suferit de reclamantă dar în acelaşi timp reţine în considerente că "afecţiunile medicale grave suferite de reclamantă [...] nu au fost probate [...] iar cu privire la afecţiunea care ar apărea în urma unei perioade stresante, nu există dovezi în acest sens" (pagina 33, paragraful 7 al deciziei recurate).

În atare conjunctură, a lipsei probelor în vederea stabilirii unui prejudiciu concret, fie el şi doar de natură morală, pretins a fi suferit de reclamantă, consideră netemeinică obligarea pârâţilor la plata unor sume colosale, 30.000 RON, către aceasta. Mai mult, instanţa de apel a omis să reţină în argumentaţia sa, în raport de prejudiciul emoţional suferit de reclamantă, legătura dintre fapta actualilor pârâţi şi existenţa unor alte emisiuni televizate de către posturi naţionale în care aceasta era subiect de discuţie şi cu care, actualmente, se judecă tot pentru daune morale.

Efectiv, instanţa de apel a achiesat sentinţei Tribunalului Olt în privinţa cuantificării daunelor morale pe baza unei argumentaţii contradictorii şi omiţând a diferenţia între fapte concurente şi prejudicii morale suferite de reclamantă în perioada similară.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât pretinde că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), art. 252 şi art. 253 alin. (4) C. civ., art. 26 şi art. 71-73 din Constituţia României.

În lipsa probării acţiunii pârâtului presupus ilicite şi deliberate în scopul de a cauza prejudicii reclamantei, instanţa de apel a reţinut culpa recurentului-pârât, dar şi a celorlalţi pârâţi.

Instanţa de apel nu a dat curs solicitărilor pârâţilor de reanalizare a împrejurării şi de recuantificare a daunelor morale acordate reclamantei într-un mod exacerbat, în sumă totală de 30.000 RON.

Susţine recurentul că din considerentele hotărârii recurate reiese că nu există probe concrete de dovedire a prejudiciului, a existenţei daunelor suferite de reclamantă. Practic soluţiile instanţei s-au fundamentat doar pe susţinerile reclamantei.

Recurentul pretinde că instanţa de apel s-a raportat şi a aplicat greşit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Pentru în ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, în raport de art. 10 CEDO.

4.3. Recurentele-pârâte B. şi C. au invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Invocând exista unor motive contradictorii şi a unor motive străine de natura cauzei, precum şi făcând trimitere la paragrafele 4 şi 7 de la pagina nr. 30 a deciziei civile nr. 329/10.10.2024, recurentele arată că instanţa de apel a reţinut presupusa culpă a acestora ca şi cum ar fi fost cele care au publicat ori difuzat un material de presă acuzator la adresa reclamantei.

Acestea, în contextul în care, în aceleaşi considerente anterioare, instanţa de apel a reţinut tocmai contrariul, respectiv că în cauză este vorba de o emisiune televizată.

Cu referire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), art. 252 şi art. 253 alin. (4) C. civ., cele constituţionale care reglementează protecţia imaginii şi demnităţii persoanei fizice, respectiv art. 26 şi art. 71-73 Constituţia României dar şi jurisprudenţă CEDO relevantă cauzelor privind jurnalişti.

Arată că intenţia reprezentanţilor B. S.R.L. nu a fost niciodată în sensul de a participa la o acţiune mediatică comună ori individuală, obscură, de a "ataca" persoana reclamantei.

În speţă, prin raportare la jurisprudenţa internă şi europeană în materie, atât radiodifuzorul cât şi moderatorul emisiunii criticate nu se pot afla în culpă, lipsind reaua-credinţă a acestora.

Arată recurentele că afirmaţiile au aparţinut pârâtului D., nu celor două recurente-pârâte sau altui salariat al B. S.R.L..

Învederează că imediat după emisiune, urmare a discuţiei telefonice a reclamantei cu unul dintre reprezentanţii postului de televiziune de la acea dată, din respect faţă de reclamantă dar şi faţă de funcţia acesteia, fără verificări prealabile, a decis pe loc ca emisiunea în cauză să nu mai fie ulterior redifuzată (ca reluare) şi nici urcată pe site-ul televiziunii (www.x.ro) sau pe pagina de facebook a postului.

Nici anterior, dar nici ulterior emisiunii criticate de reclamantă, în cadrul trustului media nu au existat referiri la adresa reclamantei -fapt confirmat inclusiv de reclamantă în faţa instanţei de fond.

Prejudiciul trebuie să fie real şi dovedit, iar suferinţele psihice şi fizice menţionate de reclamantă, fără probe medicale sau dovezi sociale, nu îndeplinesc standardele de probare.

Simpla deţinere a funcţiei de procuror nu poate fundamenta acordarea de daune morale, deoarece reputaţia profesională a unei persoane publice este expusă în mod natural dezbaterilor de interes public, potrivit jurisprudenţei CEDO (cauza Busuioc v. Republica Moldova).

Potrivit art. 1349 C. civ., pentru a stabili un prejudiciu real şi actual, reclamanta ar fi trebuit să demonstreze o afectare clară a reputaţiei sale, prin intermediul unor dovezi obiective, cum ar fi sondaje de imagine, studii de percepţie publică sau consecinţe specifice suferite la locul de muncă. În lipsa unor astfel de probe, admisibilitatea pretenţiilor de despăgubire pentru daune morale devine nefondată.

În continuare, recurentele invocă aplicarea greşită de către instanţa de apel a jurisprudenţei CEDO.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursurile pârâţilor, solicitând, în principal, anularea căilor de atac întrucât motivele invocate de aceştia nu se încadrează în cele anunţate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Arată recurenta-reclamantă, în esenţă, că hotărârea pronunţată curpinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză şi nici nu a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind legală sub aspectul criticilor invocate de recurenţi.

5.2. Recurentul-pârât D. a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei A. şi admiterea recursului promovat de pârâtele B. şi C..

5.3. Recurentele-pârâte B. şi C. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului D. solicitând admiterea căii de atac.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei şi a solicitat respingerea căii de atac. Arată recurenta-pârâtă că recurenta-reclamantă A. doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de cuantumul daunelor morale obţinute prin decizia atacată şi nu invocă motive concrete de nelegalitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A.

Analizând recursul formulat de reclamanta A. sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cauză, deşi structura cererii- prin inserarea unor capitole şi indicarea unor dispoziţii legale- creează aparenţa unui raţionament juridic, în realitate, expunerea unor pretinse critici de legalitate nu este susţinută, în continuare, cu argumente ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - dispoziţii legale care au în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea extinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată- recurenta nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

Astfel, deşi în memoriul de recurs se fac referiri la texte de lege - art. 8 şi art. 10 CEDO, art. 14, art. 70-75, art. 252-254, art. 1349, art. 1357-1358, art. 1373, art. 1381-386 C. civ., art. 30 din Constituţia României, Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual- şi la principii ce decurg din jurisprudenţa în materie a curţii de contencios european şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinerile au caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă urmărind, de fapt, doar o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei, care să justifice, în acest mod, incidenţa aspectelor de drept material pretinse a fi încălcate.

Arată recurenta că "elementele de drept anterior invocate nu au fost corelate cu acţiunile intimaţilor, în sensul că aceştia nu au prezentat niciunfel de probă sau material probator, care să arate în vreun fel implicarea subsemnatei sau a unităţii de parchet pe care o conducea în abuzurile la care se face referire în emisiunea E.".

Se constată că susţinerile recurentei se referă la chestiuni de fond ale cauzei, prin care partea fie nesocoteşte existenţa judecăţii anterioare, fie contestă modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză şi, raportat la aceasta, a stabilit situaţia de fapt.

Or, instanţa de apel a reţinut "caracterul ilicit al faptelor pretinse de reclamantă, întrucât au fost aduse la cunoştinţa publicului postului de televiziune mai multe pretinse fapte săvârşite de către reclamantă, de către pârâtul D., invitat al pârâtei C., moderatorul emisiunii", că "afirmaţiile pârâtului D. la adresa reclamantei nu au o bază factuală care să fundamenteze buna credinţă a pârâtului şi încadrarea în limitele libertăţii de exprimare" şi că "reclamantei i s-a încălcat dreptul la viaţă privată".

Atunci când pretinde că "la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a dat eficienţă faptului că realizatorul emisunii Tv, C., nu a solicitat invitatului său D., pe de o parte să prezinte eventuale probe în susţinerea afirmaţiilor făcute sub forma unor realităţi veridice, iar pe de altă parte, nu l-au chestionat pe invitat dacă solicitase un răspuns unităţii de parchet..." recurenta ignoră considerentele instanţei de apel prin care s-au reţinut faptele imputate, respectiv "moderatorul emisiunii ar fi trebuit să aibă o astfel de intervenţie în timpul difuzării emisiunii" şi "niciuna dintre acuzele aduse reclamantei nu au fost confirmate, nu au fost verificate de către jurnalistul moderator al emisiunii... persoana vizată trebuind să fie contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere, nefiind identificat niciun demers pe care moderatorul emisiunii să îl fi făcut pentru a prezenta în cadrul emisiunii informaţii cu privire la realitatea celor afirmate de invitat, deşi avea acces la informaţii de interes public, aşa cum sunt şi cele ce vizează unităţile de parchet".

Prin memoriul de recurs, partea reclamă în mod generic o nerespectare a cerinţelor de proporţionalitate între valorile afectate şi remediile nepatrimoniale menite să restabilească dreptul atins, fără a se raporta la considerentele deciziei atacate şi a indica punctual aspectul de nelegalitate din această perspectivă.

Dimpotrivă, atunci când afirmă că "instanţa nu a concluzionat încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., referitoare la buna credinţă" recurentei îi scapă din vedere că instanţa de apel a reţinut tocmai faptul că "acestui discurs i-au lipsit buna credinţă şi responsabilitatea în prezentarea informaţiilor, ceea ce a făcut posibilă încălcarea reputaţiei reclamantei în calitate de persoană publică".

În egală măsură, invocând Hotărârea nr. 916/05.10.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 395/28.10.2021, recurenta omite a se raporta la analiza instanţei de apel care a valorificat înscrisurile invocate de parte şi nesocoteşte limitele în cadrul cărora are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect este determinat strict de cercetarea conformităţii cu regulile legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept.

Prin urmare, exigenţele procedurale determinate de motivul de casare invocat de parte impuneau doar invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege (iar nu a unor probe din prezenta pricină), în raport cu situaţia factuală reţinută.

Astfel, se constată că recurenta tinde, în realitate, a obţine, în mod nepermis, o nouă dezlegare în legătură cu aspectele de temeinicie ale cauzei, pentru ca, în raport cu o atare eventuală împrejurare, să poată justifica încălcarea normelor de drept substanţial şi a principiilor ce decurg din jurisprudenţa instanţei de contencios european, la care face referire generic în cuprinsul memoriului de recurs.

Cât priveşte susţinerile referitoare la pretinsa nerespectare a normelor de drept material ce guvernează răspunderea civilă delictuală, se constată că nici de această dată recurenta-reclamantă nu formulează, în mod efectiv, critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, ci se rezumă la reproşa instanţei de apel "că nu a analizat probatoriul pe elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de vinovăţie, element a cărui gravitate determină un anumit prejudiciu, respectiv un anumit cuantum al reparaţiei".

Or, dată fiind modalitatea prin care partea a înţeles să deducă, spre analiză, respectiva susţinere, se reţine că acesta tinde, în realitate, să stabilească - în mod artificial şi prin reanalizarea probelor- contextul factual al cauzei, într-o altă manieră decât cea stabilită de către instanţele fondului, şi să justifice, astfel, neprocedural, o eventuală încălcare a regulilor de drept şi a criteriilor jurisprudenţiale în raport cu cadrul factual afirmat ca fiind corect.

Această manieră nesocoteşte, însă, limitele în care instanţa de recurs examinează cauza, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., circumscrise aspectelor de nelegalitate pe baza situaţiei determinate de instanţele de fond, singurele care au competenţa de administrare şi evaluare a probatoriului.

Tot cu ignorarea judecăţii înfăptuite de Curtea de Apel Craiova afirmă recurenta că instanţa de apel "nu a analizat, cu ocazia stabilirii cuantumului daunelor morale, criteriile de evaluare ce s-au desprins atât din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi din jurisprudenţa naţională".

Aceasta întrucât curtea de apel s-a raportat la principiul judecării în echitate, invocând jurisprudenţa naţională şi practica CEDO, iar recurenta nu indică în cuprinsul memoriului de recurs greşelile anume imputate instanţei, prin expunerea unor critici punctuale de natură a infirma considerentele regăsite în hotărârea atacată, ci se rezumă la a expune argumente teoretice, situaţii de fapt, probe administrate, precum şi motive ce au fost, deja, analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată (condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de reclamantă).

Aceasta întrucât omisiunea formulării unei argumentaţii juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanţa de prim control judiciar determină imposibilitatea instanţei de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Prin urmare, se reţine că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, susţinerile formulate având fie un caracter formal şi, din această perspectivă, plasându-se în afara limitelor în care instanţa de recurs poate proceda la examinarea legalităţii actului jurisdicţional atacat, fie neopunând critici în raport cu raţionamentul judiciar al curţii de apel, fiind străine, practic, de acesta.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul D.

Analizând recursul, în raport cu excepţia insuficintei timbrări a căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar alin. (2) stipulează că, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 stipulează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că:

"la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii..." Corelativ alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia de comunicare a motivelor de recurs s-a stabilit că în raport de motivele de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.) şi de prevederile art. 24 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, recurentul D. datorează taxa de timbru în cuantum total de 200 RON.

Întrucât recurentul D. a ataşat memoriului de recurs dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON (Chitanţa seria x/2024 nr. x/15.11.2024 - dosar recurs), s-a stabilit în sarcina părţii obligaţia de a achita diferenţa taxei de timbru în cuantum de 100 RON (din cuantumul total de 200 RON), sub sancţiunea anulării recursului, ca insuficient timbrat.

Această obligaţie procesuală a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12 decembrie 2024 prin adresa depusă la cutia poştală, la domiciliul indicat în memoriul de recurs (din Târgu-Jiu, str. x, jud. Gorj), astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosar.

Cu toate acestea, recurentul D. nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, 7 mai 2025, dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru datorate în cuantum de 100 RON.

Rezultă, deci, că recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit în întregime obligaţia de timbrare a cererii de recurs pe care a formulat-o, astfel că în speţă devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate privind sancţiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligaţiei legale de a timbra recursul cu suma de 200 RON, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanţă.

II.3. Cu privire la recursul declarat de pârâţii S.C. B. şi C.

Înalta Curte constată că nici cererea de recurs formulată de pârâţii S.C. B. şi C. nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât recurenţii-pârâţi S.C. B. şi C. au invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., astfel că, faţă de prevederile art. 24 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, prin rezoluţia de comunicare a motivelor de recurs s-a stabilit că societatea B. şi C. datorează, în solidar, taxa de timbru în cuantum total de 200 RON.

Având în vedere că pârâţii S.C. B. şi C. au depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON (Chitanţa seria x/2024 nr. x/15.11.2024 - dosar recurs), s-a stabilit în sarcina părţilor obligaţia de a achita, în solidar, diferenţa taxei de timbru în cuantum de 100 RON (din cuantumul total de 200 RON), sub sancţiunea anulării recursului, ca insuficient timbrat.

La 12 decembrie 2024 (astfel cum reiese din procesul-verbal de comunicare a înştiinţării către societatea B.-TV, aflat la dosar), respectiv la 13 decembrie 2024 (potrivit dovezii de comunicare a adresei către recurenta C., aflată la dosar) recurenţii-pârâţi au fost citaţi cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON (datorată în solidar), sub sancţiunea anulării cererii de recurs ca insuficient timbrată, obligaţie faţă de care părţile nu s-au conformat.

Referitor la înscrisul transmis prin poştă electronică după închiderea dezbaterilor (la data de 7 mai 2025, ora 14:45- dosar), respectiv Chitanţa seria x/2024 nr. x/15.11.2024, dincolo de faptul că potrivit art. 394 alin. (3), C. proc. civ. "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă", Înalta Curte constată că respectivul document fiscal se află depus la dosar în original, fiind valorificat deja de pârâţii S.C. B. şi C., astfel cum s-a arătat.

Or, pârâţii S.C. B. şi C. datorau suplimentar suma de 100 RON (cuantumul total al taxei de timbru fiind de 200 RON din care a fost achitată suma de 100 RON potrivit Chitanţei seria x/2024 nr. x/15.11.2024).

Cum recurenţii-pârâţi nu au depus la dosar dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, deşi au fost legal înştiinţaţi despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca insuficient netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 329 din data de 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Anulează, ca insuficient timbrate, recursurile declarate de pârâtul D. şi de pârâţii S.C. B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.