Outdated reference rate index in promotional flyer not constituting incorrect commercial practice under consumer protection law

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună:

1. Anularea Ordinului nr. 217 din 17.08.2021 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;

2. Suspendarea executării Ordinului nr. 217 din 17.08.2021 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 631 din 30 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor.

A dispus anularea Ordinului nr. 217/17.08.2021 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În baza art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 217/17.08.2021.

A constatat prelungită de drept măsura suspendării executării Ordinului nr. 217/17.08.2021 dispusă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cadrul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei de la fondul proicinii, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în jduecată

În esenţă, în motivare, a susţinut că judecătorul fondului nu a avut în vedere prejudiciul creat consumatorilor de practica comercială incorectă.

A precizat că actul administrativ contestat a fost încheiat în temeiul art. 13 din Legea nr. 363/2007.

Conduita operatorului economic constituie o practică comercială incorectă în sensul în care a fost stabilit de legiuitor în cuprinsul art. 4 alin. (4) (Anexa nr. 1, pct. 18) din Legea nr. 363/2007 cu modificările şi completările următoare, practică interzisă şi considerată contravenţie conform art. 15 alin. (1) Legea nr. 363/2007 fiind sancţionată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege cu amendă de la 5.000 la 100.000 RON.

Agenţii constatatori au efectuat individualizarea sancţiunii contravenţionale cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 363/2007 şi au aplicat astfel sancţiunea de 10.000 RON.

Agenţii constatatori au propus, de asemenea, măsura de încetare sau instituire a procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicii comerciale incorecte, măsură prevăzută în cuprinsul art. 13 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 363/2007 şi care urmează a fi dispusă cu respectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 363/2007.

Data săvârşirii faptelor se consideră a fi (09.08.2021), data întocmirii Invitaţiei seria x nr. x din data de 09.08.2021, moment în care agenţii constatatori şi-au format convingerea vinovăţiei operatorului economic pentru fiecare din faptele descrise mai sus.

Astfel, s-a dispus încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de operatorul economic S.C. A. S.A., contrară cerinţelor diligenţei profesionale de natură sau cel puţin susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere faptul că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicaţii financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacţionare având în vedere prezentarea unor Informaţii inexacte cu privire ta condiţiile oferite de piaţa financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligenţele faţă de consumatorul mediu.

Analizând întreaga documentaţie care a stat la baza efectuării controlului, cererea de chemare în judecată apare a fi neîntemeiată, câtă vreme actul administrativ contestat a fost încheiat cu respectarea, în totalitate, a condiţiilor de formă şi de fond necesare validităţii.

Ordinul nr. 217/17.08.2021 nu reglementează o situaţie particulară, ci conţine norme juridice imperative pe care destinatarul A. S.A trebuie să le aplice fată de toţi clienţii săi în momentul în care aceştia obţin informaţii prin intermediul pliantelor ce se regăsesc în sucursale.

Actul administrativ aşa cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă şi de fond.

Forma scrisă este o condiţie de existenţă a actului administrativ, esenţială pentru actele provenite de Ia administraţia publică, lipsa ei echivalând, cu inexistenţa de fapt a acestuia.

Motivarea Ordinului cu nr. 217/17.08.2021 a fost una destul de amplă şi explicită, având în vedere faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, dar şi a întinderii măsurii dispuse.

Pentru a da efect principiului protecţiei depline contra practicilor comerciale şi principiului efectivităţii, contractul - tip, în totalitate sau în parte trebuie să îşi înceteze efectele prejudiciabile pentru consumator, pentru comerciant şi pentru întregul mediu de afaceri.

Totodată, principiile din dreptul comun care reglementează obligatorie si relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislaţia specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancţionarea, stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte/înşelătoare. Sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun, ci acela că validitatea, întocmirea şi efectele contractului rămân supuse dispoziţiilor din dreptul comun, cu excepţia situaţiilor în care acestea ar fi expresii ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parţial valabilitatea sau efectele.

Astfel, Legea nr. 363/2007 utilizează prezumţia calităţii de victimă a consumatorilor şi prezumţia de incorectitudine a practicilor comercianţilor în interpretarea Directivei 2005/29/CE, CJUE a statuat, în speţa BKK Mobil Oil (cauza C-59/12, pct. 36) că dispoziţiile acesteia sunt concepute în mod esenţial din perspectiva consumatorului în calitate de destinatar şi de victimă a practicilor comerciale neloiale.

În implementarea mecanismului combatere a practicilor incorecte rolul statelor membre, la art. 11 din Directiva 2005/29/CE se menţionează clar că statele membre asigură unor mijloace adecvate şi eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea directivei în interesul consumatorilor în realizarea acestei atribuţii, statele membre trebuie să confere instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative competenţele necesare pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale. Prin Legea nr. 363/2007 s-au instituit competente în sarcina ANPC în ce priveşte combaterea practicilor incorecte, care are posibilitatea de a aplica măsurile necesare pentru remedierea efectului prejudiciabil asupra consumatorilor şi pentru descurajarea consumatorilor în a mai folosi astfel de practici incorecte.

În aceste condiţii, par. 22 din Directivă vorbeşte despre efectivitatea sancţiunilor aplicate, instituind în sarcina statelor membre obligaţia de a stabili -sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor directivei şi de a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efecte de descurajare (art. 13 din Directivă). Ca atare, rezultă că dispoziţiile în materia combaterii practicilor incorecte instituie remedii efective, iar nu iluzorii, pentru descurajarea operatorilor economici în a folosi astfel de practici în-scopuri profitabile.

Atât dispoziţiile interne, cât şi Directiva 2005/29/CE îşi propun asigurarea unul nivel ridicat de protecţie a consumatorului, prezumat a fi deosebit de vulnerabil (art. 5 alin. (3) din Directivă) la practica utilizată sau la produsul aferent, din cauza credulităţii. Or, prin ordinul atacat s-a sesizat tocmai afectarea intereselor consumatorilor.

Astfel, pentru utilizarea practicilor incorecte în activitatea sa comercială, ANPC a obligat A. S.A. la încetarea practicii comerciale incorecte contrară cerinţelor diligenţei profesionale de natură sau cel puţin susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge, având în vedere faptul că oferta este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicaţii financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, fiindu-le indusă o decizie de tranzacţionare având în vedere prezentarea unor informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţa financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligentele fată de consumatorul mediu.

Faţă de încadrarea faptei prin prisma Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, a menţionat că principiile din dreptul comun care reglementează forţa obligatorie şi relativitatea efectelor contractului nu pot înlătura de la aplicare legislaţia specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la sancţionarea, stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte/înşelătoare. Sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Legea nr. 363/2007 nu aduce atingere regulilor din dreptul comun referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor, nu este acela de înlăturare de la aplicare a legii speciale în favoarea dreptului comun (o soluţie care, de altfel, ar fi fost absurdă şi ar fi încălcate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, din care rezultă, printre altele, că normele speciale sunt făcute tocmai pentru a deroga de la dreptul comun, şi nu invers), ci acela că validitatea, întocmirea şi efectele contractului rămân supuse dispoziţiilor din dreptul comun, cu excepţia situaţiilor în care acestea ar fi expresia ale unor practici comerciale incorecte care le afectează total sau parţial valabilitatea sau efectele.

Astfel, Legea nr. 363/2007 utilizează prezumţia calităţii de victimă a consumatorilor si prezumţia de incorectitudine a practicilor comercianţilor în interpretarea Directivei 2005/29/CE, CJUE a constat că dispoziţiile acesteia concepute în mod esenţial din perspectiva consumatorului în calitate de destinatar şi de victimă a practicilor concurenţiale neloiale.

În implementarea mecanismului de combatere a practicilor incorecte rolul statelor membre, la art. 11 din Directiva 2005/29/CE se menţionează clar că statele membre asigură existenta unor mijloace adecvate şi eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea directivei în interesul consumatorilor în realizarea acestei atribuţii, statele membre trebuie să confere instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor administrative competenţele necesare pentru a ordona încetarea sau a institui proceduri legale corespunzătoare pentru un ordin de încetare a practicilor comerciale neloiale. Prin Legea nr. 363/2007 s-au instituit competenţe în sarcina ANPC în ce priveşte combaterea practicilor incorecte, care are posibilitatea de a aplica măsurile necesare pentru remedierea efectului prejudiciabil asupra consumatorilor şi pentru descurajarea consumatorilor în a mai folosi astfel de practici incorecte.

În aceste condiţii, par. 22 din Directivă vorbeşte despre efectivitatea sancţiunilor aplicate, instituind în sarcina statelor membre obligaţia de a stabili sancţiunile aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor directivei şi de a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efecte de descurajare (art. 13 din Directivă). Ca atare, rezultă că dispoziţiile în materia combaterii practicilor incorecte instituie remedii efective, iar nu iluzorii, pentru descurajarea operatorilor economici în a folosi astfel de practici în scopuri profitabile.

Atât dispoziţiile interne, cât şi Directiva 2005/29/CE îşi propun asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorului, prezumat a fi deosebit de vulnerabil (art. 5 alin. (3) din Directivă) la practica utilizată sau ta produsul eferent, din cauza credulităţii. Or, prin Ordinul atacat s-a sesizat tocmai afectarea intereselor consumatorilor.

De asemenea în Codul Consumului, conform art. 8, operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţa numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive. Din art. 48 rezultă că orice consumator trebuie să fie informat despre riscurile la care este supus prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor. De asemenea, conform art. 27, consumatorii beneficiază, printre altele, de următoarele drepturi: a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor intereselor legitime; b) de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor iar, conform art. 45, consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi. precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a soluţiilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de face o alegere raţională intre produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice si de altă natură si să fie în măsură să te utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină siguranţă şi securitate. Similar, din art. 3 din O.G. nr. 21/1992 consumatorii au dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a ti se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi Interesele legitime, precum şi de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

Din dispoziţiile art. 57 din Codul consumului rezultă că, în cazul prestărilor de servicii, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie şi postgaranţie, preturile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte si precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, iar din art. 61 rezultă că se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şl Indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şl care nu pot fi probate.

În cadrul protecţiei consumatorilor, informarea consumatorului asupra conţinutul contractului, încă din etapa publicităţii, are o importanţă capitală, întrucât aceasta contribuie la transparenta contractului, în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de contractare, Iar pe de altă parte, permite consumatorului să aprecieze întinderea obligaţiei

Trebuie de avut în vedere şl jurisprudenţa CJUE unde există referiri la noţiunea de consumator mediu prezenta ca o persoană cu un nivel de informare rezonabil" luându-se în considerare factorii sociali, culturali şi lingvistici.

După cum s-a constatat din practică, pentru a fi considerată incorectă, practica comercială trebuie să deformeze sau să fie susceptibilă să deformeze 'îh -mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu.

Legea stabileşte o regulă generală din care sunt interzise toate practicile comerciale incorecte. O practică comercială este considerată incorectă dacă întruneşte cumulativ două condiţii: este contrară diligenţei profesionale şi deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorul mediu la care ajunge sau căruia i se adresează un membru mediu al unul grup, dacă este adresată unui anumit grup de consumatori.

Conform legii, diligenţa profesională reprezintă competenţa şi grijă aşteptată în mod rezonabil de către un consumator din partea comercianţilor în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general a' bunei-credinţe în domeniul de activitate al acestora.

În drept, ne întemeiem prezenta pe prevederile Legii nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificările şl completările ulterioare, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii si armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauza de faţă prin care să expună argumente în apărare în raport de criticile de nelegalitate dezvoltate de pârâtă în cadrul căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate prin recurs şi ţinând seama de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării şi anularea Ordinului nr. 217 din 17 august 2021 emis de Preşedintele A.N.P.C., prin care au fost dispuse o serie de măsuri de încetare a practicii comerciale incorecte utilizate de reclamantă în derularea contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii, în vederea asigurării respectării prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor.

Ordinul a fost emis în temeiul art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 13 august 2021.

Prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei şi a anulat ordinul criticat, constatând prelungită de drept suspendarea dispusă cu privire la acelaşi act administrativ, în dosarul nr. x/2024, prin care instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar apreciază că această soluţie reflectă interpretarea şi aplicarea corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei - pârâte au în vedere că prin oferta regăsită în pliantele vechi, care este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori cu nevoi financiare care doresc să contacteze un produs financiar cu implicaţii financiare în sarcina consumatorului cât mai reduse, reclamanta a indus o decizie de tranzacţionare prin prezentarea unor informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţa financiară, prin neactualizarea în cadrul materialelor publicitare a valorii Indicelui IRCC ce este parte integrantă a dobânzii, operatorul economic nedepunând toate diligentele fată de consumatorul mediu.

Din perspectiva normelor de drept incidente cauzei, Înalta Curte identifică a fi aplicabile următoarele texte de lege.

Conform art. 7 lit. c) lin. 4 din O.G. nr. 21/1992, "Operatorii economici sunt obligaţi: (...) c) prestatorii de servicii: (...) - să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiţii igienice, condiţiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii".

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Astfel cum prevede art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, "utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează: (...) b) cu amendă de la 20.000 RON la 100.000 RON, pentru utilizarea practicilor comerciale înşelătoare definite la art. 6 şi 7, precum şi pentru utilizarea oricăreia dintre practicile enumerate în anexa nr. 1 la paragraful «Practici comerciale înşelătoare»".

Conform art. 18 din Anexa 1 a Legii nr. 363/2007, prin practici comerciale înşelătoare se înţelege "transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale pieţei".

Potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, "O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

a) existenţa sau natura produsului;

b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vânzare şi instrumentarea reclamaţiilor, modul şi data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;

c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale şi natura desfăşurării vânzării, precum şi toate declaraţiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant şi o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect;

d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului;

e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;

f) natura, competenţele şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea şi patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense şi distincţii primite;

g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluţiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.

(2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acţiunea înşelătoare este determinată de:

a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent;

b) nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă:

(i) angajamentul său nu este o aspiraţie, ci este ferm şi poate fi verificat;

(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul".

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale;

b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Astfel cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. h) din acelaşi act normativ, prin diligenţă profesională se înţelege "competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora".

Prin raportarea acestor texte de lege la situaţia de fapt dedusă judecăţii, rezultă că deşi la art. 1 din ordinul atacat se arată de ce practica (interzisă prin ordin) este incorectă, iar art. 2 cuprinde un narativ al constatărilor organului de control (în anexa la procesul-verbal de constatare a contravenţiei), nu se regăsesc argumentele pentru care conducătorul A.N.P.C. a considerat necesar să dispună măsura aplicată prin ordinul atacat şi nici analiza intereselor implicate de care a ţinut cont, fiind pusă în discuţie îndeplinirea cerinţelor legale care au determinat luarea măsurii.

De altfel, analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar mai constată şi că procesul-verbal de contravenţie nr. x din 13 august 2021, temeiul principal al ordinului atacat (după cum rezultă chiar din preambulul său), a fost anulat în parte în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (4) - Anexa nr. 1, pct. 18 - din Legea nr. 363/2007, fiind înlăturată sancţiunea şi măsura aplicate în privinţa acestei contravenţii prin sentinţa civilă nr. 12888/22.12.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, soluţie menţinută definitiv prin decizia civilă nr. 1880/10.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în acelaşi dosar.

Totodată, din reevaluarea ansamblului probatoriu administrat în cauză, rezultă că agenţii constatatori ai pârâtei au descoperit la sediul sucursalei băncii verificate un pliant de promovare a produsului "Descoperit de cont - Prelungitor de salariu" în care se spreciza nivelul Indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor trimestrial raportat la perioada 01.04.2021-30.06.2021, respectiv la o perioadă anterioară efectuării controlului.

Or, această deficienţă, aşa cum a fost identificată de către agenţii constatatori ai autorităţii recurente - pârâte, nu poate fi, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, identificată ca o practică comercială incorectă manifestată prin nerespectarea diligenţelor profesionale sau prin deformarea în mod esenţial a comportamentul economic al consumatorului mediu faţă de conţinutul normelor de drept anterior citate.

Aşadar, informaţiile existente în pliantul promoţional al produsului "Descoperit de cont - Prelungitor de salariu" referitoare la IRCC indicat de reclamantă au fost menţionate strict în contextul descrierii explicative a produsului promovat şi privea valoarea unui IRCC aplicabil în trimestrul anterior celui în care a fost identificat la sediul entităţii controlate de către agenţii recurentei - pârâte.

Faptul că, la momentul elaborării respectivului pliant promoţional, reclamanta a ales să indice nivelul IRCC din acel trimestru(1.67%) nu este de natură a afecta în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu, în condiţiile în care nivelul IRCC fluctuează în funcţie de rezultatul calculului stabilit prin lege, respectiv în funcţie de media aritmetică simplă a ratelor dobânzilor zilnice ale tranzacţiilor pe piaţa monetară interbancară, determinate pentru trimestrul anterior.

Prin urmare, atitudinea reclamantei de a menţiona pentru perioada 01.04.2021-30.06.2021 valoarea IRCC în cuprinsul pliantului existent la sediul unităţii şi în trimestrul următor nu poate fi identificată ca o practică înşelătoare din partea acesteia deoarece din lecturarea conţinutului pliantului orice consumator şi-ar fi dat seama că informaţiile nu mai erau de actualitate pentru că vizau o perioadă anterioară celei în care a fost realizat controlul, respectiv se raportau la datele afente unui alt trimestru din anul 2021.

Mai mult, nivelul IRCC este public şi accesibil oricărei persoane, iar valoarea acestuia menţionată în cuprinsul unui material promoţional, care nu poate fi actualizat în funcţie fluctuaţiile existente pe piaţă, nu este relevantă pentru stabilirea unei conduite neconforme din partea reclamantei.

De asemenea, pentru a se constata existenţa unei practici comerciale incorecte realizată de reclamantă trebuia ca prezentarea informaţiei să fie făcută cu intenţie calificată şi cu scopul de a determina un consumator de a achiziţiona un produs în condiţii defavorabile faţă de nivelul normal al pieţei, or, acest lucru nu a fost demonstrat în cauză. Acest aspect rezultă şi din faptul că IRCC în perioada de referinţă a controlului era 1.25% faţă de 1.67% cât fusese menţionat în pliantul aferent trimestrului anterior, iar în formula de calcul a creditului nu poate fi inclus IRCC aferent unei perioade anterioare care este menţionat într-un pliant promoţional care nu mai este de actualitate, ci unitatea ce acordă creditarea este obligată a utiliza IRCC aferent perioadei de contractare a creditului.

În concluzie, existenţa la sediul sucursalei a pliantului care nu mai era de actualitate nu crea o situaţie de defavoare pentru consumator care ar fi fost obligat să cumpere altfel decât în condiţiile normale ale pieţei, de natură să conducă la ideea că reclamanta ar fi realizat o practică comercială incorectă.

În contextul celor argumentaţiei anterior dezvoltate, Înalta Curte reţine că nu se identifică motive de reformare a sentinţei civile atacate de pârâtă, aceasta fiind, aşa cum am precizat anterior, rezultatul interpretării şi aplicării corecte a legii de către judecătorul fondului care se impune a fi menţinută.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul promovat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 631/2022 din 30 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.