Judicial salary dispute: un-capping the sectoral reference value and exclusion of statutory salary limitations for specific positions.

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat modificarea Ordinelor nr. 551/12.04.2023 şi nr. 589/26.04.2023 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin valorificarea Valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON (VRS) începând cu data de 01.01.2018, acordarea VRS neplafonat de disp. art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 avându-se în vedere funcţia de procuror-consilier al procurorului general (coeficient de multiplicare 22), cât şi gradul profesional corespunzător PÎCCJ, cu recalcularea şi plata diferenţelor salariale, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi prin calcularea sporurilor la nivel maxim de 45% din indemnizaţia de încadrare, începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare până la încetarea condiţiilor de acordare, cu dobândă legală penalizatoare şi actualizate cu rata inflaţiei şi cu emiterea unei adeverinţe de recalculare a pensiei de serviciu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 507 din 27 martie 2024, a admis excepţia prescripţiei invocată de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins pretenţiile, pentru perioada anterioară datei de 26.06.2020, ca prescrise şi a respins cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în cauza sunt întrunite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi cuprinde numai motive străine de natura cauzei, astfel că solicită casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Se precizează că în perioada 01.07.2016-05.12.2018 pentru A. şi 17.09.2015 - 05.11.2018 pentru B., au îndeplinit funcţiile de consilieri ai procurorului general în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având grad profesional de procuror de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare la data de 05.12.2018 şi respectiv 05.11. 2018, conform decretelor de eliberare din funcţie prin pensionare anexate.

Până la data de 31.12.2017, au fost salarizaţi corespunzător coeficientului de multiplicare 22 din anexa O.U.G. nr. 27/2006. Dovada că acestea au fost drepturilor băneşti a fost făcută cu ordinele de salarizare anexate (Ordinul nr. 330/27.01.2017 şi anexa, Ordinul nr. 807/04.05.2016, Ordinul nr. 383 din 09.02.2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în care se menţionează la nivelul anului 2016 şi 2017 încadrarea pe funcţia de procurori-consilieri cu coeficientul 22 corespunzător O.U.G. nr. 27/2006, alături de clasa 108/109 din Legea nr. 284/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 188/2021 a Tribunalului Vâlcea, în dosarul x/2020, rămasă definitivă la data de 20.10.2021 prin decizia civilă nr. 4131/2021 a Curţii de Apel Piteşti, a fost recunoscut în favoarea reclamanţilor VRS de 605,225 începând cu 04.06.2017.

Se impune a fi menţionat că la data când a fost pronunţată hotărârea la fond existau deja hotărâri cu deplafonarea sens în care s-a folosit expresia până la încetarea condiţiilor de acordare, întrucât la acel moment nu existau astfel de condiţii de încetare a acordării, iar condiţiile de acordare nu au încetat niciodată, doar a existat o greşită interpretare şi aplicare a lor, corectată ulterior de sistemul judiciar.

Indemnizaţia de încadrare a procurorilor consilieri ai procurorului general trebuia recalculată începând cu data de 01.01.2018 prin valorificarea coeficientului 22 de multiplicare avut şi în continuare, cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017, aşa cum s-a statuat prin sentinţă.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate anterior datei de 26.06.2020, invocată de intimat şi admisă de instanţă, recurenţii consideră că aceasta este neîntemeiată, iar instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia.

Astfel fiind, recurenţii consideră că prin raportare la hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, s-a stabilit cu caracter definitiv că sunt îndreptăţiţi la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018.

Hotărârile judecătoreşti menţionate anterior se opun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, în ceea ce priveşte existenţa unui drept la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018.

În opinia recurenţilor-reclamanţi întreaga motivare pe fond a acţiunii este greşită, întrucât Decizia nr. 4/2024 a ÎCCJ pe baza căreia instanţa şi-a motivat respingerea acţiunii, nu este aplicabilă în cauză aceasta vizând o cu totul altă ipoteză, sentinţa conţinând din acest punct de vedere numai motive străine de natura cauzei.

Decizia menţionată se referă la situaţia magistraţilor, judecători şi procurori, care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti majorarea coeficientului de încadrare la nivelul procurorilor din cadrul DNA şi DIICOT, respective coeficientul 19, situaţie în care nu ne aflăm.

Recurenţii-reclamanţi mai arată că au avut anterior prin încadrare coeficientul 22, în funcţia de consilieri ai procurorului general din anul 2015-B. şi respectiv anul 2016-A., în baza legilor de salarizare anterioare Legii nr. 153/2017, coeficient pe care l-au avut toţi procurorii încadraţi pe această funcţie de consilier odată cu apariţia O.U.G. nr. 27/2006, şi până la apariţia ultimei legi de salarizare, aspect dovedit cu ordinele şi grilele de salarizare anexate acţiunii.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că nu au obţinut acest coeficient de încadrare 22 printr-o hotărâre judecătorească pe baza existenţei şi constatării unei discriminări, ci în baza actelor normative privind salarizarea, iniţial fiind introdus prin O.U.G. nr. 27/2006 menţinut prin art. 3 al 3 din Legea nr. 330/2009 şi ulterior prin art. 3 alin. (3) din Legea nr. 284/2010.

Se mai susţine că instanţa a aplicat greşit şi prevederile referitoare la plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Aceasta s-a datorat în principal interpretării textului de lege scos atât din contextual legii cât şi ignorarea lămuririlor date prin deciziile Î.C.C.J. şi deciziile C. civ..R

După cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia nr. 700/2019, nr. 82/2022).

Rezultă din cele de mai sus, destul de clar, că prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie înţeles că salariul avut în plată pe 31.12 .2017 nu trebuie limitat la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022, în situaţia în care prin aplicarea corecţiei de 25%, în vederea compensării contribuţiilor de asigurări sociale, va creşte peste această valoare. Nu vor mai exista creşteri salariate în aceasta situaţie, în afara corecţiei de 25%, dar nici scăderi de salariu, cum în mod greşit s-a procedat în situaţia noastră. Acesta este caracterul tehnic la care se referă Curtea Constituţională în Decizia nr. 700/2019. Cu alte cuvinte legea nu dispune să fie scăzute salariile în nicio situaţie, doar cei care au aplicat-o, dintr-o prudenţialitate excesivă au interpretat-o greşit.

Rezultă astfel că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariate stabilite prin această lege, iar nu şi drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare. Limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cum este cazul dedus judecăţii.

Nu pot fi ignorate drepturile obţinute anterior de persoanele care se încadrează în aceeaşi familie ocupaţională, fiind necesar a fi respectate principiile nediscriminării şi egalităţii prevăzute de Legea nr. 153/2017, dar şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 794/2016.

Sub aspectul discriminării se arată că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă s-a statuat că: în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

În acest sens se invocă Sentinţa civilă nr. 1508, pronunţată în data de 28.10.2020, de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2020, cu precizările din considerentele încheierii din data de 28.12.2022, dosar nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600/23.03.2023 a Curţii de Apel Ploieşti. Astfel, având în vedere specificul drepturilor deduse judecăţii, aplicarea dispoziţiilor privind plata diferenţelor se face şi pe viitor, până la intervenirea unei situaţii de fapt ce duce la încetarea drepturilor sau a unei dispoziţii legale contrare.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere, este faptul că în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salariat, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câştigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ÎCCJ.

Astfel, un drept salarial majorat devine parte integrantă a acestui raport juridic şi doar în mod excepţional poate face obiectul unei limitări.

Cu referire la sporuri, cum indemnizaţia de încadrare stabilită este greşită, nu poate fi menţinut nici cuantumul sporurilor acordate în conţinutul acestora, acestea urmând a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Recurenţii mai arată că aşa cum şi intimatul precizează în nota depusă la dosarul cauzei, prin Ordinul nr. 2295/2021 PG, la art. 1 coroborat cu art. 3 şi 4, se menţionează că se vor recunoaşte şi se vor respecta hotărârile judecătoreşti care vizează VRS de 605,225 RON, acest aspect nu a fost însă respectat atunci când s-a solicitat adeverinţa pentru recalcularea pensiei. Rezultă astfel că prin recunoaşterea menţionată mai sus, P.Î.C.C.J. a renunţat la prescripţie în ceea ce îi priveşte pe cei cu hotărâri judecătoreşti. Această renunţare a fost făcută în mod expres în art. 3 al ordinului.

Se impune a fi precizat faptul că acest ordin nu le-a fost comunicat, şi nici nu au avut ştiinţă despre existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au dispus acordarea drepturilor salariale fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, până la data formulării prezentei acţiuni.

De asemenea trebuie precizat că instanţa în mod greşit nu s-a pronunţat cu privire la acest capăt de cerere privind eliberarea unei adeverinţe necesară recalculării pensiei.

În mod neadevărat la pct. III din nota depusă de P.LC.C.J., se menţionează de intimat:, Precizăm că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al salariilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017". Nu este adevărat întrucât noi în luna decembrie aveau coeficientul de multiplicare 22 şi conform sentinţei civile nr. 188/2021 a Tribunalului Vâlcea în dosarul x/2020, rămasă definitivă, VRS-ul de 605,225 RON, hotărâre pusă în plată de intimatul P.Î.C.C.J., însă în ianuarie 2018, salariile le-au fost reduse/plafonate) la nivelul maxim prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, intimatul refuzând să corecteze această greşeală.

Intimatul la pct. V din nota susţine un raţionament greşit, în sensul că art. 38. alin. (6) din Legea 153/2017 prevede ca începând cu 01.01.2018 să fie scăzute salariile la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022, aspect contrazis atât de decizia CCR nr. 700/2019 care menţionează că legea nu prevede reducea salariilor ci doar eliminarea unor disfuncţionalităţi ce se vor regla în timp, prin stagnarea majorării unor salarii şi majorarea în timp a altora, cât şi de hotărârile judecătoreşti date în aceeaşi interpretare şi care vizează o problemă cu aplicabilitate generală pentru sistemul judiciar.

Tot în cadrul acestui pct. 5 se susţine greşit că "începând cu 01.01.2018, coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă sectorială (elemente ale calculului drepturilor salariale) se regăsesc doar în componenţa drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. în caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deţinut, fără existenţa unui calcul care să aibă la bază cele două elemente". Este greşită această afirmaţie întrucât atâta timp cât legea nu prevede diminuarea drepturilor salariale, coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă urmează să se regăsească integral, alături de cei 25% pentru compensarea datoriilor la asigurări sociale, în drepturile salariale viitoare.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi mai arată vă în Notă se precizează că au fost eliberaţi din funcţie (ca urmare a pensionării) anterior emiterii Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021, aspect cu totul adevărat, însă nu se precizează şi că acest ordin îipriveşte direct întrucât vizează perioada cât erau în funcţie.

Intimatul face referire şi la considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, a Curţii Constituţionale unde se reţine că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp", aspect de necontestat, dar trece sub tăcere că Legea nr. 153/2017 nu prevede diminuarea salariilor existente la 31.12. 2017 cu începere de la 01.01.2018, (aspect precizat şi în Decizia CCR nr. 82/2022) ci mai mult legea prevede că salariile avute la 31.07. 2017 se vor menţine în plată până la 31.12. 2017, când odată cu intrarea ei în vigoare vor fi majorate cu cei 25% pentru compensarea datoriilor la asigurări sociale.

Ordinul nr. 551/12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este o continuare a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost stabilite recalcularea şi plata drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON. Emitentul în cuprinsul Ordinului nr. 551/12.04.2023 menţionează in mod expres "Constatând că dreptul la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON exista în patrimoniul personalului în iunie 2017, astfel încât, în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătoreşti menţionate, acesta se impune a fi menţinut în continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017."

Prin adresa nr. x/2023 din 18.04.2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dată în aplicarea Ordinul nr. 551/12.04.2023 s-a comunicat parchetelor de pe lângă curţile de apel faptul că drepturile salariale (stabilite prin raportare la valoarea de referinţa sectorială de 605,225 RON) ale procurorilor care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive, se recalculează începând cu data de 7 decembrie 2018, conform art. 1 al actului administrativ, iar drepturile salariate ale procurorilor care deţin hotărâri judecătoreşti definitive, vor fi achitate în conformitate cu grilele de salarizare ataşate ordinului nr. 551/2023, începând cu 01.01.2018.

Deci prin această adresă se confirmă faptul că grilele anexate ordinului nr. 551/2017 au aplicativitate începând cu 01.01.2018, prevăzând cuantumul salariilor începând cu 01.01.2018 pentru procurorii care deţin hotărâri judecătoreşti cu VRS de 605,225 RON, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 1ei, rezultând fără putinţă de tăgadă, totodată, ca intimatul a renunţat expres la dreptul de prescripţie.

Aceeaşi procedură se mai confirmă încă o dată de intimat şi prin adresa nr. x/09.06.2023 a secţiei de Documentare şi Resurse Umane a P.Î.C.C.J transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia .

În opinia recurenţilor -reclamanţi valoarea de referinţă sectorială, neplafonată, aplicabilă familiei ocupaţionale "Justiţie" este o constantă ce ar trebui să fie unică pentru magistraţi şi personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti, nefiind acceptabilă modificarea acesteia doar pentru o parte dintre aceştia, însuşi actul normativ şi-a propus drept scop eliminarea inechităţilor rezultate tocmai prin astfel de majorări acordate în mod discriminatoriu de-a lungul timpului, aspect stabilit tot prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, anterior Legii nr. 153/2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a analizat apărările prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului, nu a analizat susţinerile ambelor părţi şi nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat capătul de cerere prin s-a solicitat obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverinţe pentru actualizarea pensiei de serviciu, care să ateste noua bază de calcul, ca urmare eliminării plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi a coeficientului 22 de multiplicare, începând cu 01.01.2018, având în vedere Ordinele procurorului general al P.Î.C.C.J. nr. 2295/07.12.2021 şi nr. 551/12.04.2023.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că instanţa de fond s-a raportat la termenul de prescripţie de trei ani pentru introducerea acţiunii în despăgubiri salariale, însă nu a avut în vedere că obiectul principal al litigiului îl reprezintă modificarea unor acte administrative de salarizare şi emiterea unor noi acte de stabilire a drepturilor salariale, pentru înlăturarea inechităţilor sau discriminării salariale, iar nu plata drepturilor salariale pentru o anumită perioadă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza toate susţinerile, argumentele şi apărările părţilor, urmând a se analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a cererii de emitere a adeverinţei de recalculare a pensiei de serviciu.

Însă, Înalta Curte va menţine soluţia în ceea ce priveşte acordarea sporurilor în cuantum de 45%, având în vedere jurisprudenţa obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor, în raport cu Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", …. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată….

70. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81), şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82).

În această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială", … 71.

… distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.". [s.n.]

Totodată, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 43/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat:

"93. Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că instanţa supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 şi 71 ale acestei decizii, s-a reţinut că: valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă.

Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale."

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar subliniază că sporurile sunt calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.".

De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va menţine soluţia de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45% .

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a cererii de emitere a adeverinţei de recalculare a pensiei de serviciu şi, totodată, va menţine soluţia de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45%.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 507 din 27 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a cererii de emitere a adeverinţei de recalculare a pensiei de serviciu.

Menţine soluţia de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45% .

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.