EU funding restitution ordered without interest after irregularity notice annulled

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanţei anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creşterea ocupării forţei de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare şi subsecvente.

Totodată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestaţiei formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a dispus următoarele:

"Admite in parte actiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârât MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE, cu sediul în Bucureşti.

Obliga paratul la restituirea sumei de 4724889,9 RON si la plata dobanzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 09.02.2018, pana la data achitarii efective.

Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata efectuate in fata Curtii, in rejudecare, in cuantum de 3547,29 RON, ce reprezinta onorariu de avocat.

Cale de atac, recurs, in 15 zile de la comunicare ce se introduce pe rolul Curtii de Apel Bucuresti.

Solutia se pune la dispozitia partilor prin grefa Curtii de Apel Bucuresti, azi, 20.10.2023."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a declarat recurs principal, iar A. S.A. a declarat recurs incident.

3.1 Recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

În motivarea recursului, recurentul-pârât MIPE a susţinut, în considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură, a judecat din nou întreaga cauză (cauza aflându-se în rejudecare) şi nu a rejudecat doar capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferente, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare.

A mai arătat că sentinţa civilă nr. 109/2023 este o copie fidelă a sentinţei de la fond, nr. 299/2020, singura diferenţă fiind cu privire la motivarea dată de instanţă în ceea ce priveşte acordarea dobânzii fiscale. Reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale, iar instanţa de judecată a apreciat că ar fi îndreptăţită la acordarea dobânzii fiscale astfel încălcând limitele învestirii instanţei.

A învederat că instanţa, făcând propria judecare a cauzei în considerente, a respins în rest acţiunea reclamantei, chiar dacă în dispozitivul sentinţei supuse cenzurii aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea privind pe reclamantă.

De asemenea, MIPE a arătat că a solicitat suspendarea judecăţii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale până la pronunţarea unei hotărâri de către CJUE decurgând din dosarul numărul x/2016 Instanţa de recurs a luat în discuţie cererea de suspendare punând în vedere instanţei, în rejudecare, discutarea disjungerii cauzei, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestui aspect trecând peste dispoziţiile din decizia de casare.

A apreciat că instanţa în rejudecare a dat o soluţie care încalcă principiul aflării adevărului în procesul civil prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., MIPE a susţinut că, pe de o parte, sentinţa cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte este nemotivată.

Cu privire la motivele contradictorii, recurentul a arătat că instanţa de rejudecare a apreciat că pentru repararea integrală a prejudiciului se impune acordarea dobânzii legale (penultima pagină ultimul alineat), iar pe de altă parte aceeaşi instanţă a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzii fiscale (ultima pagină alin. (2). A apreciat că instanţa se contrazice inclusiv în ceea ce priveşte soluţia dată, pe de o parte Curtea va respinge în rest acţiunea reclamantei, deşi în dispozitiv să decidă să admită în parte acţiunea privind pe reclamanta.

În ceea ce priveşte nemotivarea sentinţei, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a admis/respins acţiunea intimatei reclamante, limitându-se doar la a relua apărările acesteia şi concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară. Instanţa de rejudecare a transcris practic sentinţa nr. 299 din 2020 venind cu propriile argumente pe parcursul a câtorva fraze, doar în ceea ce priveşte acordarea dobânzii fiscale, trecând şi atunci peste limitele investirii.

O altă critică adusă sentinţei recurate a fost întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., MIPE susţinând că în mod greşit instanţa de rejudecare a obligat MIPE la restituirea unei sume de bani pe care intimata reclamantă a efectuat-o voluntar, obligând ministerul şi la plata dobânzii legale aferente trecând peste prevederile O.G. nr. 13 din 2011, apreciind eronat că în cauză ar fi incidente prevederile Codului de procedură fiscală. Reclamanta nici nu a solicitat acordarea dobânzii fiscale, iar pe parcursul cauzei nici nu s-a pus în discuţie acordarea unei astfel de dobânzi. MIPE a mai arătat că, în speţă, creanţa bugetară nu este purtătoare de dobânzi, că suma provine de fapt din bugetul UE, astfel încât beneficiarul nu ar putea pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanţare nerambursabilă.

3.2. Recursul incident declarat de A. SA

Recursul incident a avut în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta A. S.A. solicitând eliminarea considerentelor de la pag. 23 par. 5 până la pag. 28 penultimul paragraf din sentinţa recurată, întrucât acestea vizează aspecte soluţionate definitiv prin decizia nr. 733 din 23 mai 2023 pronunţată în acelaşi dosar de instanţa supremă; Înlăturarea din dispozitiv a soluţiei cu privire la capetele de cerere tranşate definitiv prin decizie cu consecinţa reţinerii soluţiei doar cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii şi a cheltuielilor de judecată aferente acelui ciclu procesual.

A arătat că, în rejudecare, instanţa de trimitere a reluat judecata tuturor capetelor de cerere contrar îndrumărilor explicite date prin decizia de recurs ceea ce încalcă autoritatea de lucru judecat. Totodată, a susţinut că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la capătul principal a avut ca efect şi obligarea la plata dobânzii, întrucât prevederile în vigoare nu se opun obligării pârâtului la plata dobânzii fiind de lămurit doar chestiunea izvorului dobânzii de acordat relevante fiind în acest sens Decizia nr. 21 din 24 februarie 2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A apreciat şi contradictorialitatea considerentelor, arătând că sentinţa recurată s-a pronunţat prin depăşirea limitelor învestirii, iar acesta este un aspect care tinde să încalce autoritatea de lucru judecat a deciziei, însă acest argument nu poate atrage respingerea cererii de chemare în judecată conform pretenţiei ministerului, ci doar eliminarea considerentelor de la pagina 23 paragraful 5 până la pagina 28 penultimul paragraf.

4. Apărările formulate în cauză

Părţile au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de MIPE este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că între reclamanta A. S.A. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin AMPOSDRU, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/07.07.2010, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile în valoare de 8.500.000 RON, în baza Cererii de ajutor nr. x/09.10.2009, aprobată la 01.06.2010, contract care a fost modificat prin încheierea ulterioară a unor acte adiţionale.

Scopul acordării ajutorului de stat sub forma de finanţare nerambursabilă a constat în implementarea proiectului x "CREŞTEREA OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCA DIN ZONA RURALĂ", Cod SMIS 24226- beneficiar S.C. A. S.A..

În urma unui control efectuat de o echipă de control de la nivelul AMPOSDRU, numită prin mandatul nr. x/05.07.2017, s-a procedat la verificarea Suspiciunii de fraudă nr. 25667/12.11.2015, întocmită ca urmare a Raportului de Audit nr. x/28.10.2015, având ca obiect obţinerea unei asigurări rezonabile că declaraţiile de cheltuieli prezentate Comisiei Europene în perioada 01.01 - 31.01.2014 în cadrul POSDRU au fost corecte, iar tranzacţiile care au stat la baza acestora respectă prevederile legale, în ceea ce priveşte modul de implementare a proiectului x "CREŞTEREA OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCA DIN ZONA RURALĂ", Cod SMIS 24226- beneficiar S.C. A. S.A..

În urma analizării documentelor puse la dispoziţie de către reclamanta beneficiară, echipa de control a apreciat faptul că aspectele semnalate în suspiciunea de neregulă nr. 25667/12.11.2015 se confirmă.

A fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 prin care s-a constatat faptul că reclamanta datorează autorităţii cu competenţă în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 4.724.889,90 RON, din care contribuţie din fonduri UE - 4.060.570,38 RON, reprezentând 85,94% şi contribuţie publică naţională 664.319,52 RON, reprezentând 14,06%, din care buget de stat 664.319,52 RON.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, sens în care DGPECU a emis Decizia nr. 7260/30.01.2018, prin care a fost respinsă contestaţia formulată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanţei anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creşterea ocupării forţei de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare şi subsecvente.

Totodată, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestaţiei formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

Prin sentinţa civilă nr. 299 din 7 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 şi Decizia nr. 7260/30.01.2018.

A obligat pârâtul M.F.E. să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 RON, precum şi să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective.

A respins în rest acţiunea.

A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert.

A majorat onorariul de expert cu suma de 4 000 (patru mii) RON şi a dispus ca reclamanta să achite această sumă în termen de 5 (cinci) zile de la pronunţare.

A admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 15 000 (cincisprezece mii) RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părţii admise din acţiune, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert judiciar şi onorariu avocat, redus în mod corespunzător.

A respins în rest cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche a promovat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche, a casat în parte sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata dobânzii legale aferente, menţinând în rest sentinţa civilă recurată.

Prin sentinţa recurată nr. 109 din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la restituirea sumei de 4.724.889,9 RON şi la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa Curţii, în rejudecare, în cuantum de 3547,29 RON, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea capătului de cerere privind plata dobânzii legale, instanţa fondului a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzii fiscale, fiind aplicabile disp. art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, excluzând de la aplicare O.G. nr. 13/2011, deşi prin acţiune reclamanta a solicitat plata dobânzii legale, şi nu a celei calculate potrivit codului de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023 a instanţei de control judiciar au fost stabilite limitele casării la: rejudecarea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale; aprecierea asupra incidenţei sau nu în cauză a sesizării Curţii de Apel Cluj din dosarul nr. x/2016, cauza înregistrată pe rolul CJUE fiind nesoluţionată la data recursului.

Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice s-a procedat la rejudecarea cauzei în integralitatea sa, nefiind respectate limitele casării dispuse prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai mult, deşi s-a solicitat plata dobânzii legale, instanţa fondului a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzii fiscale, urmând ca, în dispozitiv, să oblige pârâtul la plata dobânzii legale.

Prin recursul incident formulat, A. S.A. a susţinut că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la capătul principal a avut ca efect şi obligarea la plata dobânzii, întrucât prevederile în vigoare nu se opun la plata dobânzii, fiind de lămurit doar chestiunea izvorului dobânzii de acordat.

Apreciind întemeiate motivele de casare invocate prin recursul principal, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va casa, în tot, sentinţa recurată, va respinge cererea privind acordarea dobânzii legale şi va respinge recursul incident formulat de A. S.A., dezlegarea fiind comună ambelor recursuri formulate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nepronunţarea instanţei asupra suspendării judecăţii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale până la pronunţarea de către CJUE a unei hotărâri decurgând din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că cererea de disjungere a acestui capăt de cerere a fost respinsă, instanţa de recurs apreciind că suspendarea cauzei nu se mai impune faţă de soluţia de respingere a disjungerii, aceste aspecte fiind consemnate în practicaua deciziei de casare, intrând astfel în autoritatea de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect, având în vedere soluţionarea cauzei C-701/22 privind cererea de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj, într-o cauză similară.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că:

"1) Principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretat în sensul că nu se opune achitării unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului european de dezvoltare regională.

În schimb, principiul efectivităţii trebuie interpretat, în lumina articolului 80 din Regulamentul nr. 1083/2006, în sensul că se opune ca plata acestor dobânzi să fie exclusă în temeiul unor dispoziţii ale dreptului naţional care impun achitarea unor dobânzi de întârziere numai de la expirarea termenului de restituire a sumei plătite în mod necuvenit.

2) Dispoziţiile coroborate ale articolului 2 punctul 7 şi ale articolului 98 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o instanţă naţională să reducă, ca urmare a unor "neregularităţi" în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, constatate cu ocazia executării unui contract de finanţare şi în conformitate cu principiul proporţionalităţii, cuantumul dobânzilor de întârziere datorate beneficiarului unei finanţări din Fondul european de dezvoltare regională pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a cheltuielilor eligibile în cadrul acestei finanţări, într-un caz în care autoritatea de gestionare respectivă nu a aplicat nicio corecţie financiară în această privinţă.

3) Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale trebuie interpretată în sensul că nu este aplicabilă unui contract de finanţare încheiat între o autoritate de gestionare a unui stat membru şi o întreprindere având ca obiect cofinanţarea din Fondul european de dezvoltare regională a unui proiect de achiziţie de către această întreprindere a unor echipamente de la un terţ."

Înalta Curte apreciază că hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-701/22 nu este incidentă în speţă deoarece se referă la achitarea unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului european de dezvoltare regională.

Or, în prezenta cauză pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost obligat la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON ca urmare a anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 şi a Deciziei nr. 7260/30.01.2018, iar nu pentru plata cu întârziere a fondurilor corespunzătoare cheltuielilor eligibile.

În rejudecarea capătului de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, Înalta Curte apreciază că accesarea de fonduri europene reprezintă un beneficiu, o formă de sprijin acordată de statele UE aşa încât reducerea sumelor solicitate, acordarea acestor sume la un moment ulterior solicitării sau restituirea lor ca urmare a anulării titlurilor de creanţă nu poate fi privit ca un prejudiciu, cu atât mai mult cu cât aceste fonduri sunt şi nerambursabile; beneficiarii stabiliţi au numai o vocaţie la accesarea acestor fonduri, şi nu un drept, plata sumelor solicitate fiind în final condiţionată de stabilirea caracterului eligibil al cheltuielilor efectuate.

Înalta Curte are în vedere practica judiciară statuată prin Decizia nr. 21/2020 pronunţată de către ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform căreia, în astfel de cazuri, îşi găseşte aplicarea principiul echivalenţei şi simetriei juridice astfel încât atât timp cât beneficiarul finanţării nu datorează nici dobânzi remuneratorii aferente finanţării nerambursabile, nici dobânzi penalizatoare, nici măcar pentru perioada în care a folosit o sumă eventual considerată nedatorată, în egală măsură acesta nu poate fi îndreptăţit la daune-interese moratorii când se hotărăşte că în mod nelegal acesta a fost lipsit de folosinţa unei sume în temeiul unui act de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare, anulat ulterior.

În plus, inclusiv principiul echivalenţei şi al simetriei se opun ca aceste sume, reprezentând finanţări din fonduri nerambursabile, să fie purtătoare de dobânzi; aşa cum nici autoritatea de management nu poate stabili dobânzi la sumele deja achitate, dar pentru care se dispune ulterior restituirea, urmare a stabilirii unor nereguli, tot aşa nici beneficiarul acestor finanţări nu poate solicita dobânzi pentru plata cu întârziere a acestor sume nerambursabile.

În consecinţă, atât timp cât reclamantei nu i-au fost percepute dobânzi pentru perioada în care a folosit avantajul financiar primit în mod nelegal, atunci nici aceasta nu poate pretinde obligarea finanţatorului la plata de dobânzi ca urmare a anulării titlului de creanţă.

Aşa cum s-a stabilit şi în practica judiciară a Înaltei Curţi, creanţa bugetară nu este purtătoare de dobânzi, suma reţinută provine din bugetele Uniunii Europene şi bugetul naţional, astfel încât beneficiarul contractului de finanţare nu poate pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanţare nerambursabilă. Finanţatorul nu se comportă ca un profesionist, iar raportul juridic născut din contract nu este supus normelor din dreptul intern care guvernează actele juridice încheiate între profesionişti.

În ceea ce priveşte obligaţia la plata dobânzii fiscale, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit această obligaţie în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului care impune acordarea dobânzii legale, acest din urmă element având scopul de a acoperi beneficiul nerealizat (lucrum cessans) prin lipsirea părţii reclamante de sumele de bani la care era îndreptăţită, apreciind că este incident codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată însă că dispoziţiile codului de procedură fiscală au doar caracter general, creanţa fiind stabilită, în speţă, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, conform căruia norma specială e cea care derogă de la norma generală.

Dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 stabilesc în sarcina beneficiarului finanţării împotriva căruia a fost stabilită o creanţă bugetară rezultată din nereguli obligaţia de a plăti dobânda aferentă sumei prevăzută în titlul de creanţă dacă aceasta din urmă nu a fost achitată la expirarea termenului de plată (30 de zile). Însă, aceste dispoziţii legale nu prevăd şi în sarcina finanţatorului obligaţia de a plăti dobânzi.

Totodată, Înalta Curte reţine că în cazul constatării unei nereguli singura consecinţă o constituie neacordarea avantajului financiar respectiv ori, după caz, retragerea acestuia (restituirea sumelor nedatorate), la nivelul la care au fost acordate, fără a se percepe dobânzi, deşi beneficiarul acestora s-a bucurat de avantajul utilizării lor până la momentul restituirii. Doar în cazul în care această restituire nu intervine în termenul legal stabilit, de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanţă, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 permit perceperea de dobânzi, după expirarea termenului menţionat.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul principal declarat de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va casa sentinţa recurată, iar în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată. Totodată, va respinge recursul incident formulat de A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.