Appeal rejected: constitutionality challenge inadmissible after case already time-barred

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună executarea silită a sentinţei civile nr. 2030/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1901/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, respectiv: - obligarea pârâtului la executarea sentinţei civile antemenţionate, - obligarea conducătorului autorităţii publice la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive, - obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere de la data de 22.10.2020 până la data executării efective a obligaţiei prevăzută în titlul executoriu - obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru discriminare şi de daune morale şi materiale în cuantum de 900000 RON.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6067 din data de 18 octombrie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti, cu citarea intervenienţilor B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre, precum şi cererea de intervenţie accesorie, a obligat pârâtul la executarea sentinţei civile nr. 2030/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1901/22.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 respectiv comunicarea informaţiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea 554/2004, aplicându-se conducătorului autorităţii publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, fiind respinsă, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 7028/15.11.2021 pronunţată în acelaşi dosar a fost admisă cererea de îndreptare hotărâre civilă din cuprinsul paragrafului 3 al dispozitivului sentinţei civile nr. 6067/18.10.2021, dispunându-se îndreptarea erorii materiale, urmând ca sintagma din Legea 554/2004 din cuprinsul sintagmei lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea 554/2004 să fie înlocuită cu menţiunea Legea 544/2001. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă în parte, cererea de completare dispozitiv în privinţa petitului referitor la penalităţile de întârziere şi, pe cale de consecinţă, a fost admisă în parte solicitarea privind data de la care se calculează penalitatea stabilită, respectiv ca fiind data de 22.11.2021. Totodată a fost respinsă în rest, cererea de completare şi lămurire dispozitiv, formulată de reclamantul A., ca nefondată.

2. Hotărârea curţii de apel

Soluţionând recursurile declarate în cauză împotriva hotărârilor anterior menţionate, prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

"Respinge excepţiile nulităţii şi lipsei de interes invocate cu privire la cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului, ca neîntemeiate.

Respinge ca neîntemeiate excepţiile caracterului neavenit al recursului formulat de recurenta intervenientă accesorie şi a tardivităţii aceluiaşi recurs, ca neîntemeiate.

Respinge cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului ca neîntemeiată.

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul-pârât.

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât ca tardiv formulat.

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă accesorie de aplicare a disp. art. 187 C. proc. civ. ca neîntemeiată.

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A. şi recurenta intervenientă accesorie B. împotriva sentinţei civile nr. 6067/18.10.2021 şi a sentinţei civile nr. 7028/15.11.2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti şi cu intimatul-intervenient Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca nefondate.

Respinge cererea recurentului-pârât de sesizare a Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004 ca inadmisibilă.

Respinge cererea recurentului-pârât privind suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României pronunţate prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea soluţiei astfel pronunţate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004, în măsura în care permit aplicarea unei amenzi pe zi de întârziere, datorată statului, în sarcina conducătorului autorităţii publice sau persoanei obligate, fără ca acestea să fie citate în nume personal, deşi răspund personal, raportat la principiul constituţional al respectării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea recursului s-a arătat că în speţă erau îndeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, respectiv: - excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; - excepţia invocată nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale.

În opinia recurentului admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi apreciată în raport de soluţia concretă dată pe fondul litigiului de către instanţa în faţa căreia a fost invocat acest incident procedural întrucât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie soluţionată înainte de soluţionarea pe fond a pricinii. Din acest motiv, condiţia legăturii cu fondul pricinii trebuie analizată din perspectiva aspectelor care fac obiectul litigiului şi a normelor care sunt susceptibile să fie aplicate, nu din perspectiva soluţiei concrete pe care o pronunţă instanţa pe fondul pricinii.

Or, din această perspectivă art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004 era susceptibil să fie aplicat în speţă, fiind o normă generală care reglementa soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa în cadrul recursului. Astfel, excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, într-un litigiu pendinte şi are ca obiect controlul de constituţionalitate al unei norme legale relevantă pentru soluţionarea litigiului, ce nu a fost declarată, până în prezent, neconstitutională, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin cererea de recurs soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti a fost invocată neregularitatea îndeplinirii procedurii de citare, ca motiv ce atrage casarea sentinţei potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Deşi prin sentinţa recurată s-a aplicat conducătorului autorităţii publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere în executarea obligaţiei, până la executarea efectivă a acesteia, acesta nu a fost citat în nume personal.

În prezenta cauză, dar şi în multe alte ocazii, instanţele judecătoreşti aplică mecanic normele prevăzute de art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, se aplică amendă pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice fără alte elemente de identificare, precum numele şi prenumele acestei persoane şi, foarte important, fără ca această persoană să fie citată în nume personal, deşi răspunde personal cu propriul patrimoniu.

În acest fel, practica judecătorească, pe fondul unor norme poate neclare ori incomplete, a căpătat valenţe neconstituţionale în sensul jurisprudenţei CCR adoptată, printre altele, prin Decizia nr. 12/14.01.2020 (par. 45), întrucât aplică sancţiunea amenzii într-un cuantum foarte ridicat unor persoane ce nu au fost citate personal şi nu au avut posibilitatea să propună apărări. A mai subliniat recurentul că răspunderea specifică art. 24 - 25 din Legea contenciosului administrativ se angajează prin raportare la culpa persoanei conducătorului, nefiind o răspundere obiectivă. În acest context este firesc şi obligatoriu ca persoana conducătorului să fie citată personal, în acord cu toate rigorile formale impuse de art. 153 şi urm. din C. proc. civ. şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acelaşi timp, o parte a practicii consideră că stabilirea elementelor de identificare ale conducătorului autorităţii publice (precum numele şi prenumele), ţin de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat amenda pe zi de întârziere, de regulă într-un cuantum foarte ridicat şi nu de "fondul" aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. Or, fiind o răspundere bazată pe culpă, garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, pornind cu citarea corespunzătoare a debitorului, se activează începând cu debutul aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. In practică se pune şi problema ivită în situaţia în care, în perioada de referinţă în care se acumulează penalităţile pe zi de întârziere, persoana conducătorului autorităţii publice se schimbă. Şi pentru acest simplu motiv este evident că stabilirea persoanei culpabile nu ţine de executare, ci de fondul aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens a fost invocată şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat în Hotărârea S.C. C. S.R.L. c. României că "instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părţile şi să se asigure că acestea din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte".

De asemenea, Curtea Constituţională a României a reţinut constant că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale trebuie să fie în acord cu litera şi spiritul Constituţiei, controlul de constituţionalitate nefiind o operaţiune pur abstractă ori formală. Astfel, interpretarea şi aplicarea art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, în cazul de faţă dar şi în alte ocazii, s-a îndepărtat prea mult de la exigenţele constituţionale ale procesului echitabil, permiţând aplicarea unor amenzi deosebit de mari fără a se respecta toate garanţiile procedurale. În acest sens, recurentul a invocat şi dispoziţiile deciziei civile nr. 2299/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii A. şi B. au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, intimaţii au solicitat constatarea şi sancţionarea abuzului de drept, respectiv aplicarea unei amenzi judiciare recurentului, conform art. 187 C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând soluţia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul şi-a întemeiat calea de atac promovată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează doar cazului de casare prevăzut de pct. 8 din acest text de lege. Recurentul-reclamant nu a expus motive referitoare la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ci a invocat, în esenţă, interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitoare la condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, astfel încât recursul va fi analizat doar din această perspectivă.

Prezenta cale de atac a fost formulată de recurentul Tribunalul Bucureşti împotriva soluţiei curţii de apel de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004 invocată în cadrul dosarului nr. x/2021, soluţia fiind pronunţată în contextul respingerii ca tardiv a recursului declarat de recurentul-pârât împotriva sentinţelor civile nr. 6067/18.10.2021 şi nr. 7028/15.11.2021, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei vizând existenţa legăturii cu cauza.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (…) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: - excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; - excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; - norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei presupune existenţa unei legături între declararea caracterului neconstituţional al unei prevederi legale şi soluţia ce se va pronunţa în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esenţial la soluţionarea cauzei, respectiv problema vizată de excepţie să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluţionarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanţă reală asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu poate fi primită.

Privind din această perspectivă, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează dispoziţiile art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004, iar prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţelor civile nr. 6067/18.10.2021 şi nr. 7028/15.11.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2021.

Aşadar, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României a verificat condiţiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că acest incident procedural presupune, în mod obligatoriu, regularitatea învestirii instanţei cu soluţionarea căii de atac.

Înalta Curte reaminteşte şi faptul că legătura la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională a României, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Cum instanţa de control judiciar nu a fost legal învestită cu recursul declarat împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, constatându-se nerespectarea termenului de depunere a acestuia, cele două hotărâri se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind evident că statuarea de către Curtea Constituţională a României cu privire la eventuala neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă acestea au legătură cu aspectele de nelegalitate invocate prin recursul promovat, nu poate determina schimbarea soluţiei în sensul dorit de recurent.

Cum condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reglementate în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar cerinţa ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei nu este îndeplinită în cauză, în mod corect curtea de apel a respins cererea recurentului-pârât.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia recurată nu este afectată de nelegalitate, ea nefiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a normelor de drept material, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte va respinge şi cererea intimaţilor B. şi A. de aplicare a amenzii judiciare pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către recurentul Tribunalul Bucureşti, constatând că promovarea căii de atac împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României este reglementată în cuprinsul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar în cauză nu au fost identificate aspecte care să contureze exercitarea cu rea-credinţă a dreptului de a recura hotărârea judecătorească, astfel cum impun dispoziţiile art. 187 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Tribunalul Bucureşti împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României pronunţate prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimaţilor B. şi A. de aplicare a amenzii judiciare .

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.