Inapplicability of salary cap to sectoral reference value in judicial occupational family

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 20.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, solicitând:

1. Revocarea/modificarea parţială a Ordinului Preşedintelui ANC nr. 83/31.03.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie la plata diferenţelor dintre drepturile salariate pe care reclamantul le-ar fi încasat începând cu data de 01.07.2019, dacă nu s-ar fi aplicat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2504 din 16 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă B. în calitate de moştenitoare a defunctului recurent-reclamant A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 plafonează indemnizaţiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale, nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătoreşti definitive, sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale, în speţă VRS 605,225 RON, altfel nu ar fi respectate considerentele obligatorii ale Deciziei CCR nr. 794/2016.

O interpretare în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în sfera noţiunii de "majorări reglementate", cu consecinţa diminuării indemnizaţiei de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătoreşti, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinse în Decizia nr. 7/2019 - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

A subliniat, totodată, că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, chiar dacă, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege.

Prin urmare, aplicând acelaşi raţionament şi în cazul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea acestor dispoziţii, în sensul aplicării şi în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se încalcă Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti.

În final, menţionează că limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a acestora, stabilite prin hotărâri judecătoreşti; simpla invocare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui temei pentru inopozabilitatea titlurilor executorii ale recurentului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte reţine că ordinul nr. 83/31.03.2022 a fost emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie în scopul punerii în executare a sentinţei civile nr. 3691/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul, definitivă prin decizia nr. 601/03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti privind recalcularea îndemnizaţiei de încadrare a defunctului A. şi a celorlalte drepturi aferente, raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, precum şi plata către acesta a diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 01.07.2019 şi până la data de 30.11.2020, perioadă în care petentul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost detaşat în cadrul instituţiei pârâte prin Ordinul nr. 146/01.07.2019 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare.

Prin ordinul litigios a fost acordată recurentului-reclamant indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, reieşind explicit din motivarea actului administrativ menţionat faptul că autoritatea pârâtă a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Înalta Curte mai constată că reclamantul a formulat contestaţie împotriva ordinului ANC nr. 83/31.03.2022, contestaţie ce a fost respinsă de pârâtul Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie potrivit adresei nr. x/06.05.2022.

Instanţa de recurs reţine că, referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost pronunţată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale".

De asemenea, a reţinut în considerente, că "atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82).

Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reţinând în considerente că "dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145).

De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146).

Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referinţă sectorială şi caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionată, prin care s-a reţinut că "singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referinţă în sectorul în care este incident" (paragraful 81).

Prezintă relevanţă, din această perspectivă, şi Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie»" şi că "nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată" (paragraful 69).

Totodată, s-a stabilit că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale" (paragraful 71).

Aceleaşi statuări se regăsesc şi în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale" (paragraful 82).

În acelaşi sens sunt şi cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43/2024:

"paragraful 93. Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că instanţa supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 şi 71 ale acestei decizii, s-a reţinut că: valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă.

Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale".

În consecinţă, prin deciziile de unificare a jurisprudenţei cu caracter obligatoriu enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a clarificat exhaustiv faptul că dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale respectiv că valoarea de referinţă sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon.

Prin urmare, judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea principiilor incluse în actul normativ incident, ignorând şi alte hotărâri judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie".

Cum recurentele-reclamante au invocat recunoaşterea dreptului la calcularea indemnizaţiei prin utilizarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 prin hotărâre judecătorească definitivă, prin raportate la drepturile recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariaţi din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", angajatorul este obligat să execute obligaţia conform acestui titlu, dată fiind raţiunea esenţială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoaşterii valorii de referinţă.

Astfel, Înalta Curte constată că prin ordinul nr. 83/31.03.2022 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie trebuia să se recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON pe perioada 01.07.2019 - 31.11.2020, dar fără respectarea limitelor instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin prezenta hotărâre.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul reclamantei B. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al recurentelor-reclamante C. şi D. (în calitate de moştenitoare ale defunctului recurent-reclamant A.) împotriva sentinţei civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea, va anula în parte Ordinul Preşedintelui ANC nr. 83 din data de 31.03.2022 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul defunct, în sensul înlăturării menţiunii plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în perioada 01.07.2019 - 30.11.2020 şi va obliga pârâtul la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate din recalculare, conform celor de mai sus, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al recurentelor-reclamante C. şi D. (în calitate de moştenitoare ale defunctului recurent-reclamant A.) împotriva sentinţei civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea.

Anulează în parte Ordinul Preşedintelui ANC nr. 83 din data de 31.03.2022 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul defunct, în sensul înlăturării menţiunii plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în perioada 01.07.2019 - 30.11.2020.

Obligă pârâtul la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate din recalculare, conform celor de mai sus, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.