Pensioner travel benefit challenge dismissed; constitutional referral deemed inadmissible and appeal time-barred.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, potrivit cărora "(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului.", formultă de recurentul A..

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 23 mai 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul de a pronunţa o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii care priveşte interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"1 . . . . . . . . . .care priveşte interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 487 alin. (1) C. proc. civ. ".

Dispoziţiile vizate prin cerere, din cuprinsul Legea nr. 47/1992 privind privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au următorul conţinut:

"Art. 29. - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

(5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Asupra admisibilităţii sesizării, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, iar dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, iar aliniatul 2 prevede că, prin încheiere, cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenta legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

vii) problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Primele trei condiţii sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legal investită cu soluţionarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunţare în materia contenciosului administrativ de către Curtea de apel.

Cu privire la condiţia iv) - a legăturii cu cauza- Înalta Curte constată că şi aceasta este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept este supusă analizei prin cererea de recurs.

Însă, nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărei lămurire se cere, chiar dacă aceasta nu a făcut obiectul unei decizii de interpretare şi nici obiectul unui recurs în interesul legii.

Deşi art. 519 C. proc. civ. nu defineşte noţiunea noutăţii chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a clarificat-o în nenumărate rânduri, în sensul că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când aceasta îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, astfel încât nu există practică judiciară pe această problemă de drept, sau practica judiciară este incipientă, instanţele neavând încă posibilitatea să dea o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial a acestei chestiuni de drept ori în situaţia în care se impun anumite clarificări într-un context legislativ nou sau modificat faţă de cel anterior, context care să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept supuse interpretării.

În cauză nu se identifică niciuna dintre aceste situaţii, fiind vizate acte normative intrate în vigoare în anul 2000 şi, respectiv, 2011, care au primit deja dezlegări din partea instanţelor. Practica neunitară sesizată de recurenta-reclamantă nu poate deschide calea prevăzută de art. 519 C. proc. civ., această situaţie fiind vizată de un alt mecanism de unificare a practicii, cel al recursului în interesul legii.

Pe de altă parte, chestiunea de drept trebuie să fie reală şi veritabilă, o astfel de condiţie fiind îndeplinită doar atunci când norma de drept supusă interpretării este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să dea naştere unei interpretări diferite şi să creeze practică neunitară din această perspectivă.

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism, ci numai acea dispoziţie care, având un caracter precar, dual sau complex, poate da naştere unor interpretări divergente. În cauză însă, atât dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2011 cât şi cele ale Normelor de aplicare ale Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern sunt clare, prin cererea de sesizare nefiind aduse critici privind neclaritatea textului ci se urmăreşte stabilirea modului de aplicare al acestuia într-un caz concret, aspect care excede ipotezei art. 519 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă, nefiind întrunite în mod cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant reclamantul A.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost pronunţată la data de 23 mai 2024, iar recursul a fost înregistrat la data de 12 august 2024, prin e-mail, depăşindu-se, aşadar, termenul de 48 ore prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Recurenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni drept formulată de recurentul reclamant A., ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 23 mai 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.