Peremption of claim to compel share sale upheld as appeal deemed unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 09.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:

- obligarea Guvernului României la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, în sensul adoptării unei Hotărâri de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până Ia executarea obligaţiei;

- sancţionarea conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019;

- acordarea de penalităţi de întârziere, în ceea ce priveşte obligaţia de a adopta Hotărârea de guvern şi pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi până la îndeplinirea obligaţiilor;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 381/2023 din 27 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A admis excepţia perimării invocată din oficiu.

A constatat perimată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului.

A respins cererea de repunere a cauzei pe rol ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, in subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 416 alin. (3) şi art. 417 C. proc. civ.. Arată recurentul că instanţa în baza rolului activ avea obligaţia verificării deciziei nr. 2370/2019.

Mai arată că cererea de repunere pe rol formulată a întrerupt termenul de perimare.

Intimatul-pârât Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului nu a formulat întâmpinare.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea cererii privind obligarea Guvernului României la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 în sensul adoptării unei Hotărâri de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până Ia executarea obligaţiei. A mai solicitat reclamantul sancţionarea conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019; acordarea de penalităţi de întârziere, în ceea ce priveşte obligaţia de a adopta Hotărârea de guvern şi pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi până la îndeplinirea obligaţiilor; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol ca rămasă fără obiect.

Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală cu aplicabilitate generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, şi anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie, urmărind soluţionarea cauzelor cu celeritate şi degrevarea rolului instanţelor de dosare inactive.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este o consecinţă a culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate,

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 242 C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea măsurii suspendării (20 iunie 2022).

La data de 21.12.2022 reclamantul a depus cerere de repunere a cauzei pe rol.

Termenul de perimare are ca moment de început data la care s-a dispus suspendarea judecăţii potrivit dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ.

Reiese că perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine în condiţiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecaţii, întrucât numai în acest fel poate fi întrunită premisa rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părţii.

Contrar susţinerilor reclamantului termenul de perimare a început să curgă la data de 20.06.2022, prin rămânerea pricinii în nelucrare prin suspendare ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabile de instanţă în sarcina sa, împlinindu-se la data de 20.12.2022.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect faptul că cererea de repunere pe rol din data de 21 decembrie 2022 a fost formulată de reclamant ulterior expirării termenului pentru perimare care, aşa cum s-a arătat, se calculează de la data când a fost suspendată judecata cauzei, respectiv 20 iunie 2022.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 381/2023 din 27 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.