Former mayor's conflict-of-interest finding upheld after self-issued building permit.

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

La data de 04.05.2023 s-a înregistrat la Curtea de Apel Piteşti contestaţia formulată de A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare din 13.04.2023 nr. x, întocmit de pârâtă. S-a reţinut că în perioada 22.06.2016-23.10.2020 contestatorul a deţinut funcţia de primar al comunei Tomşani, judeţul Vâlcea şi, în această calitate, a semnat pentru sine Autorizaţia de construire nr. x din data de 03.07.2020 pentru imobilul pe care îl deţine, fapt care atrage starea de conflict de interese în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 161/2003.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. care a susţinut că interpretarea dată de instanţă a textului reţinut ca fiind aplicabil este una proprie, excedând cadrului legal, fapt care a determinat pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A mai arătat că instanţa de fond s-a substituit intimatei-pârâte şi a reţinut ca fiind determinante în pronunţarea hotărârii texte ce nu au fost avute în vedere de către evaluator în cuprinsul raportului contestat, respectiv art. 288 din O.U.G. nr. 57/2019.

De asemnenea, recurentul a învederat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că acesta s-a aflat sub incidenţa legii, deoarece Raportul de evaluare contestat cuprinde noţiuni generale şi nu o descriere a modalităţii în care ar fi obţinut pentru sine un folos, în ce anume a constat acel folos, fapt care încalcă dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010, actul atacat fiind nemotivat.

Contrar reţinerilor instanţei, recurentul a susţinut că Autorizaţia nr. x/03.07.2020 nu a produs efecte, întrucât nu a intrat în circuitul civil, ANI nu i-a comunicat-o niciodată şi nici nu se află în posesia acesteia.

A invocat dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 50/1991 referitoare la autorizaţia de construire, art. 196 şi 199 din O.U.G. nr. 57/2019 privind tipurile de acte administrative şi actele administrative cu caracter individual, menţionând că hotărârile şi dispoziţiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâta ANI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a încuviinţat recurentului-reclamant proba cu înscrisuri, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta reglementează situaţia depăşirii de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa dispunând acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat.

Intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, spre exemplu, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare etc.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant A., în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a învederat că instanţa de fond s-a substituit intimatei-pârâte şi a reţinut ca fiind determinante în pronunţarea hotărârii texte ce nu au fost avute în vedere de către evaluator în cuprinsul raportului contestat, respectiv art. 288 din O.U.G. nr. 57/2019.

Astfel, faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin indicarea unui temei de drept aplicabil în cauză, dar nereţinut în cuprinsul raportului contestat, neexistând o imixtiune în sfera autorităţii executive sau legislative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs declarat în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la greşita interpretare dată de instanţă a textului de lege reţinut ca fiind aplicabil, aceasta excedând cadrului legal, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat.

Instanţa de control judiciar constată că prin Raportul de evaluare nr. x/13.04.2023, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că reclamantul A., fost primar în perioada 22.06.2016-23.10.2020 în comuna Tomşani, judeţul Vâlcea, în exercitarea funcţiei publice, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat pentru sine Autorizaţia de construire nr. x din 03.07.2020 pentru imobilul pe care îl deţine în comuna Tomşani, judeţul Vâlcea, încălcând dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Recurentul a susţinut că nu a avut niciun folos material ca urmare a emiterii Autorizaţia de construire nr. x din 03.07.2020, semnată de acesta, deoarece aceasta nu i-a fost comunicată. Deşi nu îşi aminteşte dacă a semnat-o sau nu, a susţinut că, şi dacă ar fi semnat-o, aceasta nu a produs efecte juridice în lipsa comunicării. Totodată, a mai susţinut că nu s-a indicat în raportul de evaluare care anume ar fi fost avantajul material obţinut în urma semnării autorizaţiei de construire pentru propria casă, ulterior incendiului petrecut.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a procedat la refacerea unei părţi a locuinţei incendiate, în temeiul autorizaţiei semnate de acesta, astfel că este irelevant dacă i-a mai fost comunicată autorizaţia sau nu, fiind evident şi faptul intrării în circuitul civil şi producerea de efecte. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că Autorizaţia de construire nr. x din 03.07.2020 a fost anulată de autoritatea emitentă, care, în acelaşi timp, i-a impus recurentului eliberarea unei alte autorizaţii de construire.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond în cadrul analizei conflictului de interese de natură administrativă, Înalta Curte reţine că art. 70 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei dispune următoarele:

"prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."

În temeiul art. 71 din acelaşi act normativ "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Conform art. 75 din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;(…)."

Aleşi locali, în sensul art. 2 alin. (1) din acest act normativ, sunt consilierii locali şi consilierii judeţeni, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 161/2003, "(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută".

Se observă că, diferit de art. 76 din Legea nr. 161/2003 care se referă la "un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", art. 75 din Legea nr. 393/2004 arată că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. (…)"

Aşadar, sfera conflictului de interese definit de această din urmă lege este mai largă.

Instanţa de recurs reţine că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând, din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului şi al reglementărilor, a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să a adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese.

Tot în ceea ce priveşte aleşii locali, art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede:

"(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine (...)".

Înalta Curte reţine că determinant pentru atragerea sancţiunii conflictului de interese, este simplul fapt al posibilităţii anticipării deciziei autorităţii - nepunându-se în discuţie existenţa propriu-zisă, materializată a unui beneficiu ori a unui folos, iar în acest context, autoritatea pârâtă şi instanţa de fond au reţinut în mod corect faptul că în exercitarea funcţiei recurentul-reclamant avea obligaţia de a adopta o conduită preventivă de natură să îl împiedice să ajungă într-un conflict de interese şi să dea dovada unei atitudini neutre, imparţiale şi obiective faţă de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis să semneze autorizaţia de construire pentru propria casă în exercitarea funcţiei de autoritate, care produce anumite beneficii pentru el, rude sau alte persoane.

De asemenea, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa fondului, existenţa conflictului de interese se verifică în momentul emiterii actului, în speţă Autorizaţia de construire nr. x din 03.07.2020, fără a prezenta relevanţă în ce măsură actul a fost sau nu comunicat sau a produs ori nu efectele preconizate, iar obţinerea unei noi autorizaţii (impusă de autoritate) nu anihilează conflictul de interese în care reclamantul s-a aflat în momentul emiterii celei dintâi, deoarece obligaţia recurentului-reclamant era de a se abţine de la adoptarea acestui act şi de a delega această atribuţie în condiţiile legii, tocmai pentru a evita situaţia în care interesul său personal, al obţinerii autorizaţiei, sa influenţeze decizia pe care o adoptă în calitatea sa oficială.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.