Wrongful denial of fuel price compensation due to erroneous enforcement status data: liability of road authority and immediate award of damages under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 1277 din 12.10.2022, reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 22.427 RON aferentă unei cantităţi de 44.854,72 litri motorină, pentru trimestrul 3/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare.

Ulterior, prin cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 1456 din 30.11.2022 (dosar), reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 20.361 RON aferentă unei cantităţi de 40.721,86 litri motorină, pentru trimestrul 4/2022, anexând in acest sens înscrisurile doveditoare.

Pârâta Autoritatea Rutieră Română a emis decizia de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 5428/15.11.2022 prin care în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 a respins cererea de compensare a creşterii preţului combustibil nr. 1277/12.10.2022, în motivarea deciziei de respingere reţinându-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silită, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022.

Aceeaşi pârâtă a emis şi decizia de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 10029/29.12.2022, prin care, în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022, a respins cererea de compensare a creşterii preţului combustibil nr. 1456/30.11.2022, în motivarea deciziei de respingere reţinând-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silite, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022.

Reclamanta a formulat plângeri prealabile împotriva celor două decizii ale pârâtei prin care a solicitat revocarea celor două decizii arătând faptul ca nu se afla în procedura de executare silită.

Cu privire la plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de respingere nr. 10029/29.12.2022, pârâta A.R.R. a formulat răspuns prin adresa nr. x/08.02.2023, prin care a comunicat ca raportat la cele solicitate prin plângere cu privire la faptul că nu se află în procedura de executare silită, urmează să se adreseze Ministerului Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (5) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 2 pct. 2.2 subpct. 2.2.1. din Protocolul de colaborare nr. 33024/02.11.2023, încheiat între Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. A mai comunicat pârâta că Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. îşi întemeiază deciziile strict în baza datelor/informaţiilor comunicate/furnizate de către Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Prin acelaşi răspuns s-a comunicat reclamantei şi faptul că plângerea prealabilă a fost transmisă spre competentă soluţionare, cu privire la art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).

Prin acţiune, aşa cum a fost modificată, reclamanta (dosar), reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice anularea Deciziei nr. 5428/15.11.2022, a Deciziei ARR nr. 38315/03.01.2023 şi obligarea pârâţilor să emită actele administrative ce intră în competenţa fiecărui pârât, prin care să se recunoască dreptul pretins şi să se plătească reclamantei suma de 22.427 RON, pentru trimestrul 3 din anul 2022; anularea Deciziei nr. 10029/29.12.2022, a Deciziei nr. 2977/08.02.2023 şi obligarea pârâţilor să emită actele administrative ce intră în competenţa fiecărui pârât, prin care să se recunoască dreptul pretins şi să se plătească reclamantei suma de 20.361 RON, pentru trimestrul 4 din anul 2022.

În subsidiar, pentru ipoteza in care nu mai este posibilă emiterea actelor administrative prin care să se dea o soluţie favorabilă cererilor înaintate de reclamantă în baza H.G. nr. 667/2022, a solicitat instanţei să dispună repararea pagubelor provocate, în valoare totală de 42.788 RON, ca urmare a emiterii actelor nelegale a căror anulare se solicită.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 272/2023 din 01 noiembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR.

Respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei A. S.R.L. de anulare a adreselor nr. x/03.01.2023 şi nr. y/08.02.2023 prin care au fost comunicate răspunsurile la plângerile prealabile.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR.

Anulează Deciziile nr. 5428/15.11.2022 şi nr. 10029/29.12.2022 emise de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR.

Obliga pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.788 RON cu titlu de despăgubiri.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la A.J.F.P. Iaşi, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de pârâta Autoritatea Rutieră Română- ARR de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 272/2023 din 01 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat că cererea de chemare în judecată şi cererea de completare nu sunt întemeiate în drept în ceea ce priveşte solicitarea acordării prejudiciilor şi nici nu sunt motivate în fapt/drept sau dovedite. Această solicitare, fără a fi întemeiată şi motivată, nu poate da dreptul instanţei să aprecieze în acest sens, astfel că instanţa învestită nu putea schimba încadrarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâta a indicat Deciziile ÎCCJ nr. 2574/2013 şi nr. 81/2008, în aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul fiind cel care stabileşte cadrul procesual, instanţa trebuind să se pronunţe asupra cererilor formulate, fără a face aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul.

Prin cererea completatoare, intimata A. S.R.L. a solicitat în subsidiar plata despăgubirilor de la Ministerul Finanţelor, apreciind că aceasta este autoritatea publică responsabilă având vocaţia generală de a plăti despăgubiri, cum s-a consemnat şi în încheierea de la primul termen de judecată din data de 20.09.2023.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond modificând obiectul cererii de chemare în judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în condiţiile în care era învestită cu o cerere în anulare a unor acte administrative având ca obiect Legea nr. 554/2004 şi nu cu o cerere privind răspunderea civilă delictuală (art. 1349 şi urm. C. civ.). A arătat că în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a apreciat că se află într-o acţiune în despăgubiri, neexistând un prejudiciu cert, lichid şi exigibil, iar actul administrativ nefiind anulat definitiv. A susţinut de asemenea, că prejudiciul se stabileşte prin expertiză contabilă în baza unor înscrisuri care nu au fost depuse de reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că intimata prin cererea de chemare în judecată a precizat obiectul acesteia, respectiv anularea deciziilor şi repararea pagubelor ca urmare a emiterii actelor nelegale, în temeiul disp. Legii nr. 554/2004, iar sentinţa recurată nu este motivată în concordanţă cu legea contenciosului administrativ precum a solicitat intimata în ceea ce priveşte repararea pagubelor, astfel că sentinţa cuprinde motive de fapt şi de drept contradictorii ori străine de natura cauzei.

A arătat în continuare că prima instanţă a uitat/omis că se află într-o cauză generată de o lege specială şi nu într-o cauză civilă, astfel că sunt motive învederate sunt contradictorii. A mai susţinut că instanţa fondului nu a analizat tot probatoriul administrat, nici toate aspectele relevante în cauză; nu a intrat în cercetarea fondului, fiind chestiuni contradictorii de natura cauzei faţă de faptul că instanţa s-a pronunţat şi asupra culpei ARR care ar fi emis presupusele acte ilegale, cu toate că la baza emiterii deciziilor de respingere a stat culpa A. S.R.L. care a efectuat plăţi în conturi greşite, generând astfel neconcordanţe în datele deţinute de MF/ANAF.

A susţinut, totodată, că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de ANAF, a respins acţiunea în contradictoriu cu ANAF şi a respins acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor ca neîntemeiată, în condiţiile în care a reţinut că Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme a fost chemat în judecată doar prin raportare la capătul de cerere ce vizează plata sumelor aferente celor două cereri de compensare, astfel că există o contradicţie.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, în ceea ce priveşte îndeplinirea răspunderii civile delictuale în sarcina ARR instanţa de fond în mod eronat a dispus anularea deciziilor şi obligarea la plata despăgubirilor, deşi nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert şi determinat, în acest sens a indicat Decizia ÎCCJ nr. 1115/2017:

"pentru a se pronunţa, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, asupra despăgubirilor solicitate pentru daunele materiale şi morale cauzate, reclamantul are sarcina probei prejudiciului cert şi determinat, iar instanţa va trebui să aibă în vedere criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite pentru a se pronunţa asupra despăgubirilor solicitate. Astfel, anularea actului administrativ nu implică automat obligaţia instanţei de a acorda despăgubiri pentru daunele materiale şi morale solicitate."

Recurenta a apreciat că abia după ce un act administrativ este anulat definitiv, intimata poate introduce cererea în despăgubiri, cerere accesorie cererii principale ce vizează anularea actului.

În continuare, a susţinut că în mod eronat instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ARR raportat la capătul al III-lea de cerere şi a obligat ARR la plata despăgubirilor, deoarece intimata A. S.R.L. a solicitat în subsidiar plata despăgubirilor de la Ministerul Finanţelor, apreciind că aceasta este autoritatea publică responsabilă având vocaţia generală de a plăti despăgubiri, cum s-a consemnat şi în încheierea de la primul termen de judecată din data de 20.09.2023.

A mai arătat că reprezentanţii ANAF îşi recunosc culpa cu privire la informaţiile furnizate care au stat la baza emiterii deciziilor ARR de respingere a cererilor de compensare formulate de intimată şi, în consecinţă, la crearea prejudiciului, însă fără a preciza modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii. Deşi învederate instanţei de fond cele de mai sus, aceasta nu le-a luat în considerare, interpretând eronat dispoziţiile legale aplicabile speţei, respectiv H.G. nr. 667/2022.

A apreciat că plăţile efectuate în mod eronat de către intimată în alte conturi fiscale, rezultând neconcordanţe între obligaţiile fiscale declarate şi plăţile efectuate, au stat la baza informaţiilor transmise de ANAF şi ulterior au avut consecinţa emiterii de către ARR a deciziilor de respingere a cererilor de compensare. Clarificările formulate de ANAF au fost transmise la mai bine de 6 luni de la datele emiterii de către ARR a deciziilor de respingere, astfel că nu se poate reţine culpa ARR.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât ANAF şi intimata-reclamantă au depus întâmpinări, iar recurenta-pârâtă şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta reglementează situaţia depăşirii de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa dispunând acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat.

Pentru a împiedica abuzul de putere, atribuţiile în stat sunt împărţite între mai multe centre de putere, dar fără a se înclina balanţa către una dintre puteri. Între puteri trebuie să existe un echilibru care să permită tuturor cetăţenilor să trăiască în demnitate, să le fie garantate drepturile şi libertăţile fundamentale.

Instanţele judecătoreşti nu pot proceda la modificarea şi completarea legilor şi nu au nici competenţa de a stabili ca o lege în vigoare să nu se aplice, după cum nu pot impune celor cărora le aparţine iniţiativa legislativă să şi-o exercite.

Intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, spre exemplu, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare etc.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Astfel, faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, argumentele invocate de recurenta-pârâtă neîncadrându-se în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură.

În situaţia aprecierii în mod greşit de către instanţă că pricina dedusă judecăţii este o acţiune în despăgubiri, astfel cum susţine recurenta, Înalta Curte constată că nu există o imixtiune în sfera autorităţii executive sau legislative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat.

Al doilea motiv de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale, din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat şi în doctrină, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

Referitor la susţinerile recurentei-pârâte cu privire la faptul că sentinţa recurată conţine motive străine de natura cauzei este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în prezentul dosar.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele pârâtei nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere contradictorialitatea între considerentele hotărârii, în care unele argumente diminuează sau anihilează forţa explicativă a celorlalte, iar nu situaţia relevată de recurentă în care considerentele avute în vedere la motivarea soluţiei nu ar fi trebuit fundamentate pe legea contenciosului administrativ, deoarece intitmata nu a solicitat acest lucru în ceea ce priveşte repararea pagubelor.

Al treilea motiv de casare invocat de recurenta-pârâtă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanţei de recurs este limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:

"(3) Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analizând cererea de recurs, întâmpinările formulate în cauză, răspunsurile la întâmpinări şi sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a anulat Deciziile nr. 5428/15.11.2022 şi nr. 10029/29.12.2022 emise de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR, obligând pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.788 RON cu titlu de despăgubiri.

Înalta Curte reţine că prin cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 1277 din 12.10.2022, reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 22.427 RON aferentă unei cantităţi de 44.854,72 litri motorină, pentru trimestrul 3/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare.

Ulterior, prin cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 1456 din 30.11.2022, reclamanta A. S.R.L a solicitat compensarea pentru suma de 20.361 RON aferentă unei cantităţi de 40.721,86 litri motorină, pentru trimestrul 4/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare.

Autoritatea Rutieră Română a emis decizia de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 5428/15.11.2022 prin care în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 a respins cererea de compensare a creşterii preţului combustibil nr. 1277/12.10.2022, în motivarea deciziei de respingere reţinându-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silită, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022.

Aceeaşi pârâtă a emis şi decizia de respingere a cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil nr. 10029/29.12.2022, pentru aceleaşi motive învederate mai sus.

Reclamanta a formulat plângeri prealabile împotriva celor două decizii, iar prin răspunsurile la plângerile prealabile, Autoritatea Rutieră Română a arătat că potrivit art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022 sunt eligibili pentru compensarea preţului la combustibil operatorii economici care nu se află în procedura de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare, iar societatea reclamantă se afla la momentul transmiterii cererii de compensare a preţului la combustibil în procedură de executare silită.

Totodată, Înalta Curte constată că reclamanta a comunicat faptul că nu se află în procedură de executare silită, iar Autoritatea Rutieră Română a transmis plângerea prealabilă, spre competentă soluţionare, cu privire la art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, Ministerului Finanţelor/Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, având în vedere că ARR îşi întemeiază deciziile strict în baza datelor/informaţiilor comunicate/furnizate de către Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) şi alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii:

(1) Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina. (...)

(4) Se desemnează ca administrator al schemei de ajutor de stat Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., iar ca furnizor Ministerul Finanţelor.

De asemenea, dispoziţiile art. 3 alin. (1) si alin. (3) din acelaşi act normativ prevăd următoarele:

"(1) Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat schemei, în baza dispoziţiilor de plată a ajutorului de stat aprobat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil emise până la data de 31 decembrie 2022 de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., denumită în continuare A.R.R (...)

(3) Schema de ajutor de stat se finanţează cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru "Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii" din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale."

Relevante în cauză sunt dispoziţiile art. 14 alin. (1), (2), (4), (6) şi 9 din H.G. nr. 667/2022:

"(1) Administratorul schemei trebuie să soluţioneze cererile de compensare a creşterii preţului la combustibil în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii prevăzute la art. 10 alin. (1), (3) sau (4).

(2) În cazul aprobării cererii se emite o decizie, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3, (...)

(4) În cazul respingerii cererii se emite o decizie, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, (...).

(6) După aprobarea legilor bugetare anuale şi a celor de rectificare, Ministerul Finanţelor transmite administratorului schemei plafoane trimestriale. Administratorul schemei emite decizii de aprobare a cererii de compensare a creşterii preţului pentru combustibil în limita plafoanelor trimestriale comunicate de Ministerul Finanţelor. Plafonul trimestrial alocat şi neconsumat se reportează în trimestrul următor.

(9) Plata se efectuează în RON, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanţelor a deciziei, astfel (...).

Înalta Curte reţine că, prin cererea modificată, reclamanta a solicitat şi plata sumelor aferente celor două cereri de compensare a preţului la combustibil, în considerarea acestui capăt de cerere fiind chemat în judecată, în calitate de pârât, Ministerul Finanţelor.

Înalta Curte reţine că nu există contradicţii în sentinţa recurată şi nici norme de drept material aplicate sau interpretate în mod greşit de către instanţa de fond în ceea ce priveşte calitatea de pârât a Ministerului Finanţelor (şi nici cu privire la alte aspecte), deoarece acesta justifică această calitate procesuală pasivă în raport de capătul de cerere ce vizează plata sumelor aferente celor două cereri de compensare, în virtutea atribuţiilor stabilite prin lege de a asigura finanţarea schemei de ajutor de stat şi de a efectua plăţi în baza deciziilor emise de către Autoritatea Rutieră Română, potrivit art. 3 alin. (3) şi 14 alin. (9) din H.G. nr. 667/2022.

Deşi instanţa de fond a reţinut responsabilitatea Ministerului Finanţelor privind plata sumelor aferente cererilor de compensare, stabilită prin lege, aceasta a explicat în mod clar şi precis că, în ceea ce priveşte acelaşi capăt de cerere subsidiar, şi Autoritatea Rutieră Română are calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de administrator al schemei de ajutor de stat, nu doar cu privire la cererea de anulare a actelor emise de aceasta, ci şi cu privire la cererea de reparare a pagubei produse prin actele administrative emise de aceasta, deoarece pretenţia dedusă judecăţii a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează următoarele:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) si 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziţii conform cărora:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Respingerea acţiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor se justifică având în vedere calitatea acestuia de autoritate care finanţează schema de ajutor de stat şi efectuează plata în baza deciziilor de aprobare a cererilor emise de Autoritatea Rutieră Română.

Astfel, deşi dispoziţiile legale învederează faptul că Ministerul Finanţelor asigură plăţile, acesta nu o poate face decât în baza emiterii deciziilor de aprobare a cererilor de către Autoritatea Rutieră Română.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a dispus, în mod judicios, obligarea la plata despăgubirilor, fără obligarea prealabilă a autorităţii publice la emiterea unui act administrativ (decizii de aprobare a cererilor de compensare), având în vedere faptul că raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022 dispoziţiile de plată în baza cărora Ministerul Finanţelor ar fi putut efectua plata ajutorului de stat ar fi trebuit emise, în baza deciziilor de aprobare date în condiţiile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 667/2022, până la data de 31.12.2022, iar instanţa a fost sesizată ulterior acestui moment.

Din cadrul normativ reiterat mai sus, se observă în mod clar că autorităţile publice răspund patrimonial pentru pagubele cauzate particularilor şi că instanţa, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, prin aceeaşi decizie.

Astfel, argumentele recurentei-pârâte în ceea ce priveşte faptul că cererea în despăgubiri este o cerere accesorie celei care vizează anularea actului, şi că abia după anularea definitivă a acestuia se poate formula acţiune în despăgubiri, sunt nefondate şi nu pot fi primite de instanţa de control judiciar pentru motivele învederate mai sus.

Despăgubirile acordate nu sunt despăgubiri morale, acestea fiind despăgubiri echivalente cu sumele ce au făcut obiectul celor două cereri de compensare, respinse în mod greşit sau din eroare de către autoritate, în speţă, plăţile ce i se cuveneau intimatei A. S.R.L..

Totodată, Înalta Curte reţine că, prin faptul că A. S.R.L. nu a reiterat în cererea de completare temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată aşa cum susţine recurenta, această din urmă cerere fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte şi în acord cu judecătorul fondului, solicitarea acordării prejudiciilor a fost motivată în fapt, în drept şi a fost şi dovedită, existând un prejudiciu cert, lichid şi exigibil, respectiv sumele aferente cererilor de compensare, cu privire la care nu era necesar să se indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii.

Înalta Curte reţine că s-au constatat neconcordanţe între obligaţiile fiscale declarate de societate şi plăţile efectuate de aceasta în sensul că societatea a efectuat plăti, în cuantum egal sau mai mare decât obligaţia fiscală declarată, în alte conturi decât cele corespunzătoare obligaţiei fiscale declarate.

Instanţa de recurs are în vedere şi adresa nr. x. 629/28.03.2023 în care se menţionează că:

"Urmare solicitărilor de îndreptare a erorilor din documentele de plată ale operatorului economic din data de 16.03.2023 şi a demersurilor efectuate de organul fiscal în sensul întocmirii notelor de corecţie prin care plăţile efectuate eronat de către societate au fost stornate şi înregistrate în conturile corespunzătoare obligaţiei declarate, având ca dată a plăţii, data plăţii iniţiale, se constată că: Obligaţia de plată în sumă de 11.073 RON nu se consideră obligaţie fiscală restantă, întrucât plăţile care au făcut obiectul corecţiilor au stins obligaţiile fiscale declarate de către societate, având termen scadent până la data de 12.10.2022 cât şi obligaţiile fiscale declarate de către societate, având termen scadent până la data de 30.11.2022".

Faptul că societatea intimată a efectuat plăţile la termen, deşi într-un cont greşit, dovedeşte că intenţia acesteia a fost de a achita obligaţia fiscală la termen, totodată, demersurile realizate de aceasta prin plângerile prealabile formulate dovedesc diligenţa de care a dat dovadă în remedierea situaţiei, motiv pentru care aceasta nu poate fi sancţionată prin neacordarea despăgubirilor, plăţi de care ar fi beneficiat în condiţiile în care nu ar fi existat neconcordanţa sistemului de transmitere a informaţiilor între ARR şi Ministerul Finanţelor/ANAF cu privire la plăţi sau cu privire la situaţia companiilor aflate în procedura de executare silită.

Astfel, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada existenţei unei cauze exoneratorii de răspundere, reţinând culpa ANAF în transmiterea de informaţii eronate, deoarece aceasta a avut posibilitatea remedierii situaţiei la momentul soluţionării plângerilor prealabile, când a luat la cunoştinţă de faptul că societatea A. S.R.L. nu se afla în procedura executării silite, iar celelalte condiţii pentru aprobarea cererii de compensare erau îndeplinite, astfel că o corecţie a informaţiilor în timp util ar fi dus la îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. împotriva sentinţei nr. 272/2023 din 01 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.