Emergency interim order for 100% reimbursement of on-list medication requiring expansion of therapeutic indication

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18.04.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în temeiul art. 997 din C. proc. civ., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să procedeze la emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să dispună obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, în doza şi pe durata prescrisă de medic, începând cu data formulării prezentei cereri şi până la soluţionarea definitivă a cererii reclamantei înregistrate sub nr. x/2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a medicamentului Fulvestrant.

În privinţa situaţiei personale, reclamanta a arătat că a fost diagnosticată cu carcinom mamar iar medicul specialist a recomandat tratament cu medicamentul ALPELISIB (denumire comercială PIQRAY) şi Fulvestrant.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 931 din 24 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CNAS, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a obligat pârâţii să asigure reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), medicamentul FULVESTRANT, în vederea efectuării tratamentului corespunzător indicaţiei terapeutice a reclamantei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, iar Guvernul României a formulat recurs incident.

Recursul declarat de CNAS a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta a arătat că medicamentul Fulvestrant se află în Lista de medicamente aprobată, nu necesită prescriere în baza unui protocol terapeutic de administrare şi se decontează pe bază de prescripţie medicală electronică din bugetul FNUSS oricărui asigurat. A susţinut că nu este culpa CNAS faptul că medicul nu a prescris medicamentul utilizând un formular de prescripţie medicală electronică în regim de compensare 100% din preţul de decontare, deşi avea această posibilitate. În acest sens, învederează instanţei că nu există nici un motiv pentru care CNAS să aibă calitate procesuală pasivă.

În continuare a susţinut că nu există aparenţă de drept, iar instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt întrunite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, ignorând cadrul normativ invocat de CNAS prin întâmpinare (solicitarea de respingere a ordonanţei preşedinţiale ca devenită lipsită de interes, ca urmare a lipsei obiectului cererii, medicamentul fiind în listă şi decontat).

Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 C. proc. civ.

Ministerul sănătăţii, în motivarea cererii a susţinut că potrivit Ordinului 564/2021 privind aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Listă, poziţia care priveşte medicamentul Fulvestrant a fost abrogată prin Ordinul nr. 1837/447/2023 de la data de 31 mai 2023, astfel că medicamentul Fulvestrant se administrează doar în asociere cu Alpesib şi doar pentru indicaţia terapeutică evaluată şi care a făcut obiectul Deciziei nr. 1198/06.09.2022 de includere condiţionată în Listă. A arătat că reclamanta îl solicită în prezenta cauză singur, iar nu în asociere cu Fulvestrant.

În considerarea motivelor de casare de la pct. 5 al alin. (1) articolul 488 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A arătat că doar autoritatea publică ce nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal, poate avea calitatea de pârât. Acest lucru se referă la fapte personale ale autorităţii, care intră în sfera sa de compentenţă, şi nu ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană. A mai arătat că obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială excede obiectului acţiunii în contencios administrativ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul Ministerul Sănătaţii a arătat că solicitarea reclamantei reprezintă o prejudecare a fondului şi o soluţionare a dosarului de fond, că nu sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, iar instanţa a admis cererea motivând soluţia prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, prin raportare la atribuţiile pârâţilor în procedura includerii medicamentului în Listă. A învederat că reclamanta nu are în favoarea sa o aparenţă a dreptului, deoarece prin pipăirea fondului se constată la nivel de aparenţă, asiguratul nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în petitul acţiunii, conform art. 231 şi 232 din Legea nr. 95/2006.

Ministerul Sănătăţii a criticat sentinţa recurată şi din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) din C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1)1 din Legea nr. 95/2016 privind reforma din domeniul sănătăţii, introdus prin Ordonanţa nr. 37/2022. A susţinut că judecătorul fondului face confuzie între asigurare şi introducere în listă, iar faţă de faptul că medicamentul a primit decizia de includere condiţionată în Listă pentru indicaţia terapeutică în asociere cu Fulvestrant, arată că acest medicament se administrează doar în asociere cu Alpelisib, iar includerea condiţionată în Listă nu produce efecte similare unei includeri necondiţionate, fiind necesar să se încheie contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat şi numai după ce acestea vor fi încheiate cu deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă şi CNAS şi/sau Ministerul Sănătăţii. Arată că deţinătorul APP şi-a exprimat disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere a unui contract cost-volum în data de 04.10.2022, dar până în prezent, nu a fost semnat contractul. Totodată, a arătată că în cazul neîncheierii contractului, medicamentul nu va putea fi decontat 100%.

În aceste condiţii, medicamentul nefiind inclus în Listă, Ministerul Sănătăţii susţine că nu poate efectua plăţi legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1)1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu regăseşte şi acesta.

A mai arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 referitoare la atribuţiile CNAS, care asigură finanţarea programelor naţionale de sănătate curative. În acest sens, a susţinut că CNAS asigură finanţarea şi nu Ministerul Sănătăţii.

Guvernul României a formulat recurs incident prin care a arătat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului, că acesta este un organ colegial, CNAS şi Ministerul Sănătăţii având atribuţii în elaborarea listei şi iniţierea unui proiect de act administrativ privind reglementarea situaţiei litigioase. A susţinut că Guvernul este lipsit calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat, o eventuală soluţie de admitere a acţiunii fiind imposibil de valorificat, pentru că nu poate asigura plata medicamentului către reclamant.

A apreciat că ordonanţa preşedinţială în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă şi a arătat că este evident că instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, la pronunţarea soluţiei făcând abstracţie de apărările părţilor şi de legislaţia în vigoare aplicabilă.

4. Apărările formulate în cauză

Guvernul României a formulat întâmpinare la recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a admis excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de Guvernul României, invocată din oficiu, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului incident declarat de pârâtul Guvernul României, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată.

Potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ., "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.", iar conform art. 494 din acelaşi cod, "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

În cauză, pârâtul Guvernul României a declarat recurs incident în cadrul procesului în care se judecă recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, situaţie care nu se subsumează ipotezei legale reglementate de art. 472 alin. (1) C. proc. civ.. Textul de lege prevede că formularea căii de atac incidente trebuie făcută în procesul ce are ca obiect calea de atac făcută de "partea potrivnică", sintagmă prin care se înţelege partea cu poziţie procesuală diferită (în fond) de titularul recursului incident.

Or, în speţă, recursurile principale au fost declarate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care au aceeaşi poziţie procesuală cu cea a Guvernului României, respectiv deţin calitatea de pârâţi chemaţi în judecată de reclamanta A..

Aşadar, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Guvernul României nu respectă condiţia prevăzută de art. 472 alin. (1) C. proc. civ., nefiind formulat în procesul vizând recursul declarat de partea potrivnică, ci în procesul referitor la recursurile declarate de părţi având aceeaşi calitate procesuală.

Deşi fiecare dintre pârâţii chemaţi în judecată a înţeles să îşi protejeze drepturile şi interesele proprii prin formularea de apărări specifice, parţial întemeiate pe invocarea lipsei calităţii procesuale pasive deduse din lipsa competenţelor legale administrative de a îndeplini cererea reclamantei, acest aspect nu conduce la concluzia că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt părţi "potrivnice" faţă de copârâtul Guvernul României. Poziţiile potrivnice ale părţilor cauzei se raportează la subiectul activ, respectiv pasiv, al raportului juridic dedus judecăţii, reclamanta fiind subiectul activ care solicită subiectelor pasive chemate în judecată realizarea unei prestaţii la care se consideră îndreptăţită; aşadar, raportul litigios există între reclamantă, pe de-o parte, şi pârâţi, pe de cealaltă parte, aceştia din urmă fiind toţi părţi potrivnice reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, iar recursul incident declarat de pârâtul Guvernul României este inadmisibil, în raport de prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac nefiind declarată în procesul în care se judecă recursul principal declarat de partea potrivnică, ci în recursurile declarate de părţi având aceeaşi poziţie procesuală cu titularul recursului incident.

Instanţa de control judiciar constată că o primă critică de nelegalitate adusă sentinţei atacate, care se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., vizează soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de faţă, de obligarea pârâţilor de a-i asigura reclamantei, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, medicamentul Fulvestrant, până la soluţionarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Deşi sunt întemeiate susţinerile recurentului-pârât în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestuia la includerea în Lista de decontare a medicamentului în discuţie, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pentru motivul neautorizării şi neincluderii în listă a medicamentului solicitat de reclamantă pentru indicaţia terapeutică de care suferă.

Aşadar, raportat la petitul acţiunii, instanţa de fond în mod legal a apreciat că toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Concret, competenţa este partajată între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora lista, pe baza avizului Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunţă asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului iniţiat de Ministerul Sănătăţii. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate competenţa în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În consecinţă, susţinerile recurentului-pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive în prezenta cauză nu pot fi primite.

Cât priveşte soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a criticat raţionamentul instanţei susţinând că obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială excedează obiectul acţiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că procedura ordonanţei preşedinţiale nu este incompatibilă cu procedura din legea contenciosului administrativ. În cauza pendinte, nefiind emis un act administrativ tipic pentru care să fie incidentă procedura suspendării executării prevăzută de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, nu se identifică o suprapunere de proceduri speciale, care să se excludă, în favoarea celei stabilită de Legea nr. 554/2004, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, sub acest aspect, fiind soluţionată în mod corect de judecătorul fondului.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanţă respectând rigorile art. 425 alin. (1) din acelaşi act normativ. Astfel, se constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâţilor în prezenta cauză, precum şi motivele în baza cărora a ajuns la concluzia că cererea cu soluţionarea căreia a fost investit este întemeiată, fiind analizate condiţiile de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 997 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate susţine în mod valid că este incident acest motiv de casare pentru motivul că prima instanţă a atribuit cauzei o ipoteză străină de natura acestei, întrucât textul care se referă la casarea hotărârii pentru că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii se referă la situaţia în care toate considerentele sentinţei sunt străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă.

Sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentului prin care a invocat existenţa unei pretinse contradicţii între textele de lege incidente cauzei, în raport cu soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că această pretinsă contradicţie nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare invocat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., respectiv cazului de casare care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Celelalte critici invocate prin cererile de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanţa a aplicat sau interpretat greşit normele de drept material, în concret recurenţii-pârâţi CNAS şi Ministerul sănătăţii referindu-se la condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 997 şi următoarele C. proc. civ., precum şi la dispoziţiile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021 şi Legea nr. 95/2006.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 997 C. proc. civ.:

"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Din dispoziţiile legale anterior redate, rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, respectiv: urgenţa, caracterul vremelnic (provizoriu) şi aparenţa de drept în favoarea reclamantului (neprejudecarea fondului).

Condiţia neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanţă preşedinţială doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de către reclamant, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond şi nici să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să se tranşeze fondul raportului litigios.

Astfel, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, verificând condiţiile de admisibilitate enumerate mai sus, a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii să îi asigure, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, medicamentul FULVESTRANT, în vederea efectuării tratamentului corespunzător indicaţiei terapeutice a reclamantei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin argumente similare, recurenţii-pârâţi au criticat raţionamentul instanţei de fond prin care s-a reţinut că este îndeplinită condiţia aparenţei de drept în favoarea reclamantei. Recurenţii-pârâţi au mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susţinerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiţiei referitoare la aparenţa dreptului. Celelalte aspecte învederate de recurenţii-pârâţi privesc acţiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanţei preşedinţiale, ce permite doar cercetarea aparenţei de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios.

Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate menţionate, astfel cum a reţinut instanţa de fond, aparenţa de drept în favoarea reclamantei, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicaţiilor terapeutice.

Astfel, reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislaţiei interne cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de intimata-reclamantă, sunt examinate în cadrul acţiunii de fond, unde sunt în vedere şi apărările pârâţilor.

Înalta Curte reţine că medicamentul din litigiu este inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă pentru alte indicaţii terapeutice.

Reclamanta a formulat o acţiune întemeiată pe dreptul comun, solicitând obligarea pârâtelor la includerea medicamentului prescris a fi administrat în asociere cu Alpelisib pe lista medicamentelor decontate integral pentru boala de care suferă aceasta, acţiunea privind ultimul dintre cele două medicamente recomandate reclamantei făcând obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată, reclamanta urmăreşte să obţină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Având în vedere gravitatea bolii şi costul foarte ridicat al tratamentului, instanţa de recurs apreciază că reclamanta invocă în esenţă dreptul la viaţă, drept care nu se poate realiza şi conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris şi la care organismul reclamantei răspunde conform prescripţiei medicale indicate, astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa fondului.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, aparenţa de drept fiindu-i favorabilă intimatei-reclamante, caracterul provizoriu al măsurii solicitate fiind dat de faptul că reclamanta nu urmăreşte o măsură cu caracter definitiv şi care să producă efecte nelimitate în timp în raport de părţile pârâte, ci doar până la analizarea definitivă a fondului cauzei, care nu este prejudecat, întrucât măsura dispusă nu implică rezolvarea litigiului în fond.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Guvernul României ca inadmisibil şi va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România împotriva sentinţei civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România împotriva sentinţei civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.