Recognition of foreign medical specialist title: appeals dismissed and administration ordered to finalize procedure under daily penalties
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the Ministry of Health and the Romanian College of Physicians, definitively upholding the lower court's decision that obligated both entities to process the applicant's request for recognition of a specialist cardiologist title within the statutory deadline, under a penalty of 100 RON per day of delay, and ordered the appellants to pay the respondent's litigation costs. The dispute arose from the administration's failure to finalize the recognition of the applicant's foreign medical specialization within the mandatory 90-day period stipulated by law, with the applicant seeking judicial compulsion for the authorities to complete the administrative procedure. The Court rejected the appellants' arguments regarding lack of passive standing and erroneous legal interpretation, determining that both the Ministry and the College of Physicians are integral to the decisional chain, as they designate members to the Mixed Commission responsible for analyzing the file and administering aptitude tests; consequently, the Court held that the strict deadlines in Government Order No. 764/2017 apply cumulatively to all steps of the procedure, including the organization of aptitude tests and the issuance of the final order, leaving no room for delegation or delay beyond the statutory timeframe.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 425 din C. proc. civ, art. 376 din Legea nr. 95/2006; Recognition of foreign medical specialist title: appeals dismissed and administration ordered to finalize procedure under daily penalties: 3.1 Ministerul Sănătăţii a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în urma rejudecării, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. de mai sus, reclamatul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din Romania, solicitând obligarea pârâţilor la soluţionarea cererii sale de recunoaştere a titlului de medic specialist cardiolog, sub sancţiunea plaţii de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea modificatoare depusă la dosar, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei Mixte de Recunoaştere a Titlurilor de Medic Specialist în Specialitatea Cardiologie, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Comisia Mixtă de Recunoaştere a Titlurilor de Medic Specialist în Specialitatea Cardiologie la instituirea probei practice de aptitudini prevăzute la art. 7 alin. (1) din Normele Anexa la H.G. nr. 764/2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 27 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului Medicilor din România.
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Comisia Mixtă de Recunoaştere a Titlurilor de Medic Specialist în Specialitatea Cardiologie.
Au fost obligaţi pârâţii să soluţioneze cererea reclamantului de recunoaştere a titlului de medic specialist cardiolog, sub sancţiunea acordării de penalităţi în cuantum de 100 de RON pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
3. Cererile de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România.
3.1 Ministerul Sănătăţii a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în urma rejudecării, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei impunea în sarcina instanţei obligaţia de a oferi o motivare completă, reală, explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond a recunoscut că Ministerul Sănătăţii şi-a îndeplinit obligaţiile legale, acesta neputând soluţiona cererea reclamantului în lipsa răspunsului primit din partea Comisiei mixte de recunoaştere a titlurilor de medic specialist în specialitatea Cardiologie.
Ministerul Sănătăţii şi-a îndeplinit atribuţiile legale privind cererea reclamantului în termen legal, înaintând documentele către Comisia mixtă în termenul prevăzut de art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 764/2017.
După prezentarea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale ce prevăd procedura de recunoaştere, recurentul a invocat interpretarea greşită a acestora de către instanţa de fond, cu consecinţa obligării Ministerului Sănătăţii la reanalizarea cererii, în lipsa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017.
3.2 Colegiul Medicilor din România a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în urma rejudecării, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 alin. (2), (3), (4) din H.G. nr. 764/2017.
A susţinut că nu este prevăzută o procedură prin care cererea de recunoaştere înregistrată la Ministerul Sănătăţii este comunicată Colegiului Medicilor din România sau prin care Comisia mixtă înştiinţează Colegiul medicilor că a primit copia dosarului şi că urmează ca într-un anumit termen să transmită procesul-verbal cu concluziile şi copia dosarului pentru a fi emis de Colegiul Medicilor avizul favorabil.
Colegiul Medicilor nu putea veghea activitatea Comisiei mixte şi modul în care aceasta îşi exercită atribuţiile, deoarece cererile de recunoaştere se înregistrează la Ministerul Sănătăţii, iar Comisia mixtă ia cunoştinţă de cerere şi de dosar în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet, când Ministerul Sănătăţii, potrivit art. 5 alin. (2), înaintează o copie a dosarului către comisia mixtă, care este constituită prin ordin al ministrului sănătăţii şi al cărei preşedinte este desemnat de Ministerul Sănătăţii, fapt ce dovedeşte că este subordonată acestui minister.
Prin urmare, nici după ce copia dosarului titularului este înaintată comisiei mixte, Colegiul Medicilor nu are cunoştinţă de existenţa cererii de recunoaştere până în momentul în care Comisia mixtă nu transmite procesul-verbal cu concluziile şi copia dosarului titularului.
Din moment ce Ministerul Sănătăţii este entitatea care are cunoştinţă de cerere de recunoaştere întrucât o înregistrează, constituie dosarul şi transmite copia dosarului Comisiei mixte, rezultă că autorităţii publice îi revine sarcina de a supraveghea activitatea Comisiei mixte pe care a constituit-o prin ordin al ministrului sănătăţii şi în cadrul căreia a desemnat preşedintele şi sarcina de a sprijini comisia mixtă pentru buna desfăşurare a activităţii, astfel cum a constatat şi instanţa de fond.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului.
4. Apărările intimaţilor
Intimatul-pârât Colegiul Medicilor din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Sănătăţii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâţilor la soluţionarea cererii sale de recunoaştere a titlului de medic specialist cardiolog, sub sancţiunea plaţii de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului Medicilor din România şi a admis acţiunea, obligând pârâţii la soluţionarea cererii reclamantului, sub sancţiunea acordării de penalităţi.
Pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România au contestat sentinţa de fond, ambii formulând critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa a interpretat şi a aplicat greşit cadrul normativ incident în speţă raportat la situaţia de fapt stabilită.
Totodată, Ministerul Sănătăţii a invocat şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că soluţionarea cauzei impunea în sarcina instanţei obligaţia de a oferi o motivare completă, reală, explicită în privinţa fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanţiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.
Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea sa urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată, cu arătarea acelor elemente esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.
În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte reţine că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
Faţă de cele constatate, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.
Potrivit art. 1 din Anexa la H.G. nr. 764/2017:
"titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, echivalente specialităţilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiţii:
a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;
b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional;
c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.
(2) Analizarea solicitărilor de recunoaştere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) Comisia mixtă prevăzută la alin. (2) este formată din preşedinte, doi membri şi un secretar. Preşedintele şi un membru sunt desemnaţi la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar celălalt membru şi secretarul sunt desemnaţi la propunerea Colegiului Medicilor din România.
(4) Recunoaşterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătăţii, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte prevăzute la alin. (2), şi se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de membru de către Colegiul Medicilor din România, în vederea exercitării profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare.
(...)
art. 5 "Cererea de recunoaştere a titlului este soluţionată în maximum 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet la Ministerul Sănătăţii.
(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet, Ministerul Sănătăţii înaintează o copie a dosarului către comisia mixtă prevăzută la art. 1 alin. (2).
(3) Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum şi alte documente atestând formarea specializată, respectiv experienţa profesională a titularului şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:
a) s-a efectuat în una dintre specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
b) condiţiile de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;
c) competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă;
d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."
(...)
art. 7 "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului.
(2) Proba de aptitudini constă în susţinerea şi promovarea a două componente, teoretică şi clinică sau practică, în funcţie de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obţine minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului şi Ministerului Sănătăţii împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop."
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu judecătorul fondului, că fiecare dintre cele trei instituţii pârâte are obligaţii în lanţul decizional care conduce în final la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului de medic.
Expresia colaborării dintre cele două instituţii recurente este dată chiar de modalitatea de organizare şi funcţionare a comisiei mixte, din care fac parte membri desemnaţi de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor.
Astfel, deşi această Comisie este distinctă şi are atribuţii diferite de cele ale entităţilor arătate anterior, nu se poate susţine cu suficient temei că activitatea acesteia şi modul de îndeplinire a propriilor competenţe sunt străine recurenţilor care au desemnat membrii acestei comisii.
Din dispoziţiile art. 2 din Anexa la H.G. nr. 764/2017 rezultă că Ministerul Sănătăţii numeşte preşedintele şi un membru al comisiei mixte, astfel încât are pârghii în ceea ce priveşte determinarea comisiei mixte de a duce la bun sfârşit obligaţiile prevăzute de lege. De asemenea, nimic nu împiedică ministerul, prin structurile sale, ca în vederea impulsionării activităţii comisiei mixte, să acorde, la nevoie, sprijinul în vederea organizării în bune condiţii a probei de aptitudini.
Totodată, Colegiul Medicilor din România are obligaţia avizării raportului emis de către comisia mixtă, astfel încât este implicat în procedura de recunoaştere a titlului de medic. Aşa cum s-a arătat anterior, Colegiul Medicilor din România numeşte un membru şi un secretar în cadrul comisiei mixte care are obligaţia de a organiza proba de aptitudini, având aceleaşi pârghii cu cele ale Ministerului Sănătăţii.
Prin urmare, sunt neîntemeiate susţinerile recurenţilor, atât timp cât fiecare dintre aceştia trebuie să vegheze la respectarea atât a propriilor atribuţii, dar şi ale Comisiei Mixte, ai cărei membri i-au desemnat.
În concluzie, în mod corect s-a reţinut că recurenţii-pârâţi nu au procedat la soluţionarea cererii reclamantului în termenul prevăzut de lege, întrucât, deşi s-au făcut câţiva paşi concreţi, respectiv completarea dosarului cu documentele lipsă prevăzute de lege, sesizarea comisiei mixte, analizarea documentelor din dosar şi stabilirea de către comisie a necesităţii probei de aptitudini, însă toate aceste demersuri, inclusiv organizarea şi susţinerea probei, precum şi emiterea unui răspuns asupra cererii de recunoaştere a titlului de medic trebuiau efectuate înăuntrul termenului de 90 de zile, dispoziţiile legale neprevăzând vreo derogare în acest sens.
Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile exercitate în cauză, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond.
În temeiul art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5854,8 RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul instanţei de recurs .
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Medicilor din România împotriva sentinţei nr. 286 din 27 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Medicilor din România împotriva sentinţei nr. 286 din 27 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata către intimatul A. a sumei de 5854,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.