CNCD lack of competence to sanction discrimination rooted in normative administrative acts

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.09.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a solicitat în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII şi A. anularea Hotărârii nr. 156 din 05.04.2023 emisă de Colegiul director al CNCD în dosarul nr. x/2012.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 358 din 06 martie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi A., anulând Hotărârea nr. 156 din data de 5 aprilie 2023 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respigerea acţiunii formulate de reclamant, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică a Hotărârii nr. 156/05.04.2023 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2022.

Într-o primă critică a susţinut recurentul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16-19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008.

În dezvoltarea criticilor sale a arătat recurentul că, din considerentele Hotărârii nr. 716/23.11.2022 emisă de către Colegiul director în dosarul nr. x/2021, rezultă că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost investit de numitul A., cu o cerere prin care i s-a solicitat să constate, faţă de dispoziţiile Ordinului comun nr. M55-107-2587/C-10357-210-496-831 pentru aprobarea beremelor medicale privind efectuarea examenului medical, pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist precum şi pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi în rândul cadrelor militare în activitate/poliţiştilor în serviciu/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei openitenciare, existenţa unei discriminări, cu consecinţele ce decurg din aceasta, prin declararea sa ca "inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare hipotiroidie, respectiv obezitate.

Or, consideră recurentul că este mai mult decât evident faptul că, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuia să examineze (ceea ce a şi făcut) cererea cu care a fost investit, respectiv să aprecieze existenţa sau inexistenţa discriminării învederate de către petentul B., prin prisma considerentelor avute în vedere, inclusiv cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008.

Astfel, în această decizie, Curtea Constituţională a statuat următoarele: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îndeplineşte rolul de garant al respectării şi aplicării principiului nedischtnmârii, iar potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Mai departe, art. 19 alin. (1) Ut. c), precum şi art. 20 în ansamblu, reglementează rolul jurisdicţional al Consiliului, care are ca finalitate, aşa cum s-a arătat înlăturarea/aptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".

De asemenea, Curtea Constituţionala a arătat că "în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării si aplicării principiului mdiscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţnutul actelor normative. în acest sens, acest organ poale constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea ăispoziţilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principial nediscriminării".

În final, Curtea Constituţională a concluzionat că "prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Nafional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, in cadrul activităţii sale jurisdicţonak, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu şi chiar să substituie acest text cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative ".

Or, recurentul susţine ca fiind evident faptul că instanţa constituţională a avut în vedere ipoteza în care, cu ocazia exercitării atribuţiilor sale, C.N.C.D. a anula total sau parţial acte normative sau le-ar substitui cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, însă, din niciuna dintre concluziile Curţii Constituţionale nu rezultă imposibilitatea C.N.C.D. de a examina o situaţie de discriminare cu care a fost sesizat, în sensul constatării existenţei sau inexistenţei sale.

Susţine recurentul că, din niciun considerent al Deciziei nr. 997/2008 nu rezultă că Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării i-ar fi fost înlăturate atribuţiile de a constata existenţa unor discriminări care îşi au sorgintea în acte normative şi de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente în vederea asanării respectivelor prevederi.

A accepta raţionamentul judecătorului fondului în prezenta cauză dedusă judecăţii, înseamnă a ajunge la concluzia absurdă că nici Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, implicit, nici instanţele de judecată nu ar mai putea constata existenţa discriminării care provine din aplicarea unor acte normative, sub cuvânt qă interferează cu puterea legislativă, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat pentru că s-ar încălca mai multe principii, între care principiul constituţional al liberului acces la justiţie.

Numai în situaţia în care prin sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-ar fi solicitat anularea Ordinului comun nr. M55-107-2587/C-10357-210-496-831 sau înlocuirea acestuia cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, s-ar fi pus problema incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008, astfel cum subliniază judecătorul fondului.

Cum însă, nu există o atare solicitare, susţine recurentul că singurul remediu preconizat vizând acordarea unor despăgubiri materiale sau morale în condiţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că este legală soluţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a analiza şi rezolva fondul sesizării nr. 5424/03.08.2022.

De asemenea, mai susţine recurentul că, concluzia judecătorului fondului nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, din care rezultă că este posibil să existe discriminare pe baza unuia dintre criteriile precizate (rasă, naţionalitate, limbă, religie ele.) generate de o prevedere legală (legiuitorul menţinând expres şi fără să distingă sintagma "sunt discriminatorii, prevederile ... care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) ". Or, în această situaţie - care este similar, sub aspectul izvorului juridic al discriminării cu cea al petentului B.- nu se poate considera că C.N.C.D. nu ar fi competent să examineze existenţa sau inexistenţa unei discriminări.

Într-o altă critică subsumată tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. mai susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond a fost dată şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Contrar susţinerilor judecătorului fondului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu înlătură şi nu refuză aplicarea ordinului în discuţie în prezenta cauză dedusă judecăţii, pentru a fi incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, întrucât constatarea discriminăni de către C.N.C.D. nu are ca efect desfiinţarea deciziei de respingere ca inapt medical a petentuluhVlaicu Alexandru Sebastian, Ordinul comun rămânând aplicabil.

A discrimina înseamnă a diferenţia sau a trata diferit două persoane sau situaţii, atunci când nu există o distincţie relevantă, sau de a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situaţii care sunt în fapt diferite.

Principiul egalităţii impune un tratament egal persoanelor aflate în situaţii comparabile, respectiv un tratament diferit persoanelor aflate în situaţii diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci când pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situaţii analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora, nu ia în considerare diferenţele effective între persoane.

Totodată, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, atunci când autorităţile statulu induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul de a suferi vreo discriminare este încălcat şi atunci când, fără nici o justificare rezonabilă şi obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situaţii sensibil diferite (hotărârea Thlimmenos c. Grecia, 06 aprilie 2000, 34369/97).

Solicită astfel recurentul a se constata faptul că, în prezenta cauză dedusă judecăţii, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, sunt îndeplinite condiţii discriminării, conform definiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privii prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fapta supusă analizei fiii discriminatorie deoarece diferenţierea s-a bazat pe un criteriu ce aduce atingere unui dre prevăzut de normele legale interne, fără să existe o justificare obiectivă în ceea ce priveţ respectiva diferenţiere.

Atât reclamantul cât şi judecătorul fondului s-au limitat la a susţine că afecţiunea care suferă petentul A., îl împiedică să desfăşoare activitatea specifică funcţionarului public cu statul special în cadrul MAI., fără a arăta în concret cum anume are loc această împiedicare, ţinând cont că hipotiroidia nu provoacă infirmităţi.

In plus, esenţial în cauza de faţă, nu este modalitatea în care această boală afectează sau nu raportul de serviciu al funcţionarului public cu statul special din cadrul MAI. ci faptul că la momentul declarării ca inapt medical, reclamantul nu a analizat situaţia diferită în care s-a aflat petentul în ceea ce priveşte aplicarea Ordinului comun, prin raportare la afecţiunea pe care o are şi atribuţiile postului ce urma să îl ocupe prin concurs.

Pe de altă parte, în absenţa unei analize a afecţiunii medicale corelate cu postul ce urma a fi ocupat prin concurs, nu se poate susţine din partea reclamantului o eventuală justificare obiectivă (pe care nici judecătorul fondului nu a reuşit să o identifice) a unui scop legitim. De altfel, prin aplicarea automată a Ordinului comun oricărei specialităţi şi funcţii publice cu statut special, fără o analiză concretă a bolii constatate şi a modului în care aceasta ar putea împiedica desfăşurarea raportului de serviciu ulterior, se depăşeşte cee ace este adecvat şi necesar atingerii scopului legitim.

Apărările formulate în cauză

Doar intimatul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat apărări împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ., invocând excepţia netimbrării recursului.

Pe fondul recursului, acesta a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului - reclamant Ministerul Afacerilor Interne i-a fost comunicată recurentului- pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatului în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.02.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de poziţia procesuală a reprezentantului intimatului - reclamant Ministerul Afacerilor Interne cu privire la excepţia netimbrării recursului, invocată în cadrul întâmpinării, în sensul că nu o mai susţine, dar şi de concluziile orale formulate de acesta pe fondul recursului, considerând deopotrivă că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în vederea soluţionării recursului promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor, dar şi a normelor legale incidente litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin petiţia înregistrată la pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu nr. 5424/03.08.2022, pârâtul A. a susţinut că în data 10.07.2022 s-a înscris la concursul organizat de I.G.P.R. în vederea ocupării unui număr din cele 64 de posturi vacante, de agent de poliţie, specialitatea "operaţiuni speciale", pentru postul vacant de agent principal de poliţie din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Oradea - Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2, prevăzut la poziţia 36, pe linia de muncă supravegheri operative.

Petentul a reclamat faptul că i-a fost invalidat dosarul de participare la concurs, motivul fiind "inapt medical"pe baza criteriului de diagnosticare cu hipotiroidie şi obezitate, considerându-se discriminat de prevederile Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014

Prin Hotărârea nr. 156/05.04.2023, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei autorităţi publice centrale referitor la obiectul petiţiei, invocată de către partea reclamată Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce priveşte condiţionarea, participării la concursul de admitere in unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pe criteriul hipotiroidie (boală cronică necontagioasă) a constatat întrunirea cumulativă a elementelor faptei de discriminare, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare cu modificările şi completările ulterioare, republicată.

A dispus sancţionarea părţilor reclamate Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române cu avertisment, potrivit art. 5 alin. (2) şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte condiţionarea, participării la concursul de admitere in unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pe criteriul obezitate, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că măsura este justificată obiectiv.

Această hotărâre a fost atacată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 358 din 06.03.2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII şi A., anulând Hotărârea nr. 156 din data de 5 aprilie 2023 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

A reţinut în esenţă instanţa de fond că, prin respingerea excepţiei necompetenţei materiale invocată de reclamant, ca autoritate publică investigată, pârâtul Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a depăşit limitele prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, considerând că prezumţia de discriminare care s-ar naşte în cauză nu priveşte legalitatea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014 şi că dispoziţiile cuprinse în anexa I la acest ordin ar putea face obiectul unei acţiuni de investigare efectuată de Consiliu in baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

În pronunţarea acestei soluţii Curtea de apel a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Deopotrivă, a mai constatat prima instanţă că, în ipoteza în care autoritatea pârâtă ar fi acţionat în limitele competenţelor legale, nu se poate reţine întrunirea elementelor unei fapte de discriminare în cauză.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea judicioasă a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi prima critică a recurentului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării privind aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 16-19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, normele legale invocate având următorul conţinut:

Art. 16:

"Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuări Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridici aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiulu nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionali la care România este parte".

Art. 17:

"În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influenţată de către alte instituţii ori autorităţi publice".

Art. 18:

"(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. (2) Consiliul elaborează şi aplică politici publice în materia nediscriminării. în acest sens, Consiliul va consulta autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale, sindicatele şi alte entităţi legale care urmăresc protecţia drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării".

Art. 19:

"(1) în vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

i c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării.

(2) Consiliul îşi exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu".

Înalta Curte reţine că în cauză sunt relevante si dispoziţiile art. 20 din acelaşi act normativ, ce prevăd următoarele:

Art. 20:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".

Astfel, competenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este reglementată de dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 137/2000 conform cărora, această autoritate publică centrală are următoarele atribuţii: prevenirea, medierea, investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare, monitorizarea cazurilor de discriminare, acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării.

Obiectul petiţiei, înregistrate cu nr. x/03.08.2022 la această autoritate publică, a privit fapta de invalidare a dosarului de participare la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliţie, specialitatea " operaţiuni speciale", motivul fiind declararea ca " inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare, cu "hipotiroidie şi obezitate", aceste diagnostice fiind prevăzute în paragrafele 95 respectiv 98 din Ordinul comun nr. M.55/107/2587/C/10357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014.

Înalta Curte reţine că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării avea numai competenţa materială de a investiga, şi după caz, de a constata şi sancţiona pretinsa faptă de discriminare survenită ca urmare a invalidării dosarului de participare la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliţie, specialitatea "Operaţiuni speciale", motivul fiind declararea ca "inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare, în baza Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014.

Presupusa faptă de discriminare putea avea ca element constitutiv numai acţiunea sau inacţiunea organizatorului acestui concurs de invalidare a dosarului de participare a petentului la concurs, având in vedere că prin petiţie, pârâtul A. a indicat criteriul de diagnosticare cu hipotiroidie şi obezitate.

În cadrul plângerii sale, astfel cum a reţinut chiar recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, petentul a reclamat faptul că se consideră discriminat de prevederile Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014, care, printre altele, prevede că bolile tiroidiene reprezintă o cauză de inaptitudine pentru a accede în sistemul militar.

Or, având în vedere obiectul şi motivele de fapt şi de drept ale petiţiei formulate de pârâtul A., Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că analiza caracterului discriminatoriu al dispoziţiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine, poziţia 98 din tabel a Ordinului, poate fi făcută numai prin verificarea concordanţei dintre acest act administrativ cu caracter normativ şi toate celelalte acte normative cu forţă juridică superioară în materie, printre care se numără O.G. nr. 137/2000, precum şi cu Constituţia României.

Însă, această verificare presupune o analiză a legalităţii acestui Ordin, care poate fi realizată exclusiv de o instanţă judecătorească, în condiţiile expres prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu respectarea art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

În condiţiile în care acest ordin este un act administrativ cu caracter normativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aspect necontestat de către recurentul - reclamant, în mod corect prima instanţă a reţinut că, prin respingerea excepţiei necompetenţei materiale invocată de reclamant, ca autoritate publică investigată, pârâtul Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a depăşit limitele prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, considerând că prezumţia de discriminare care s-ar naşte în cauză nu priveşte legalitatea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014 şi că dispoziţiile cuprinse în anexa I la acest ordin ar putea face obiectul unei acţiuni de investigare efectuată de Consiliu în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că soluţia de respingere a excepţiei necompetentei materiale invocată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne si cea privind aplicarea sancţiunii avertismentului pentru această autoritate publică centrală, astfel cum au fost dispuse prin Hotărârea nr. 156/05.04.2023, au fost luate de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării cu încălcarea dispoziţiilor art. 16, 18 şi 19 din O.G. nr. 137/2000.

Cum aspectele semnalate în cuprinsul petiţiei vizează existenţa şi aplicarea unor norme juridice stabilite printr-un act administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinul nr. M55-1070587/C10357-210-496-831, o analiză raportată la compatibilitatea actelor administrative cu caracter normativ cu normele legale referitoare la discriminare sau la egalitatea în drepturi excedează competenţei CNCD, având în vedere principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Întrucât petentul se consideră discriminat de prevederile ordinului anterior menţionat, acest aspect ţine de interpretarea şi aplicarea actelor normative şi administrative, atribute ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti prevăzute de lege.

Or, procedând la efectuarea acţiunii de investigare a pretinsului caracter discriminatoriu al dispoziţiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine, poziţia 98, din tabel, a Ordinului nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 şi la aplicarea unui avertisment reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, pârâtul Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării ca autoritate de stat, aflată sub control parlamentar, a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, analizând de fapt legalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ, prerogativă care aparţine numai instanţelor judecătoreşti prevăzute de lege.

Judicios prima instanţă a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008 prin care a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Relevante sunt următoarele considerente, din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008:

"Pentru îndeplinirea rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative.

În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. Dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării.

Deşi în lumina dispoziţiilor constituţionale o asemenea interpretare nu ar putea fi acceptată, rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi la formularea de recomandări sau sesizarea autorităţilor competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuşi, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000".

Nu există nicio dispoziţie normativă care să-i confere C.N.C.D dreptul de a se pronunţa cu privire la situaţia de discriminare creată de prevederile unui act normativ.

O dispoziţie normativă cuprinsă într-un act normativ, nu poate face obiectul controlului C.N.C.D. ca urmare a unei petiţii formulate de o persoană fizică.

Aşa fiind, este evident că C.N.C.D. a făcut o greşită aplicare a legii procedând la efectuarea acţiunii de investigare a pretinsului caracter discriminatoriu al dispoziţiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine poziţia 98 din tabel, lit. a) la Ordinul nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014, deoarece, procedând astfel, acesta a analizat de fapt legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, în condiţiile în care această prerogativă o are doar o instanţă judecătorească, în condiţiile expres prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu respectarea art. 126 din Constituţia României dar şi a art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, este corectă reţinerea judecătorului fondului, în sensul că pârâtul Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, analizând legalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ.

Înalta Curte constată ca fiind nefondat argumentul recurentului CNCD în sensul că discriminarea poate fi generată de o prevedere legală, deoarece, această ipoteză nu poate face obiectul investigării, constatării şi sancţionării în cadrul procedurii administrative jurisdicţionale pe care o desfăşoară pârâtul CNCD, fiind contrară dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ce prevăd că " Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenentă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei a, drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice ".

Prin urmare, în considerarea celor statuate de către Curtea Constituţională în cadrul Deciziei nr. 997/2008, dar şi făcând o riguroasă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16-20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în mod corect prima instanţă a reţinut că CNCD şi-a depăşit limitele competenţei materiale prevăzute de art, 19 şi art. 20 din norma legală anterior menţionată, încălcând deopotrivă şi principiul separaţiei puterilor în stat reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

CNCD este un organ administraţiv-jurisdicţional şi nu o instanţă de judecată pentru a putea cenzura aspectele de legalitate sau ilegalitate ale actelor administrative cu caracter normativ emise de către autorităţile publice.

Având în vedere că aspectele invocate de petent, legate de modalitatea de interpretare/aplicare a unor prevederi legale, sunt unele care ţin de atributul suveran al instanţelor de judecată, Înalta Curte constată că hotărârea CNCD a fost emisă cu depăşirea competenţei sale materiale, astfel cum aceasta a fost conferită prin lege, respectiv prin art. 19 şi art. 20 din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care soluţia pronunţată de prima instanţă, de anulare a acestei hotărări, pe acest considerent, este legală.

Cum Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate a Hotărârii CNCD nr. 156/05.04.2023, pentru depăşirea competenţei materiale a CNCD prevăzută de art. 19 şi art. 20 din O.G. nr. 137/2000, a fost corect reţinut de prima instanţă, nu se mai impune analiza celeilalte critici formulate de pârâtul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind aplicarea greşită de prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 6 din O.G. nr. 137/2000, ce vizează fondul sesizării, în condiţiile în care CNCD nu avea competenţa de a o soluţiona.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 358 din 06 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.