Validity of automatic erasure of expired disciplinary sanctions in judicial admission exams: "good reputation" requirement and limits of administrative interpretation of labor law.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (Inalta Curte de Casație și Justiție) admitted the cross-appeals of the applicant candidate and the Superior Council of Magistracy (CSM), quashed the lower court’s decision, and ruled in favor of the candidate by annulling the CSM Plenary decisions of 17 March 2022 that rejected her admission to the National Magistracy Institute, mandating the CSM to validate her admission; the CSM’s separate appeal regarding the partial annulment of Article 32(9) of the contest regulation was also admitted, restoring the validity of that provision. The dispute centered on a contencioso-administrative challenge to the CSM’s rejection of the candidate, who had passed the initial exam stages but was denied admission due to a failure to meet the "good reputation" condition, based on a disciplinary warning issued in 2020 for conduct affecting professional probity. The Supreme Court determined that the lower court erred in law by ignoring the automatic erasure of the disciplinary sanction, which occurred after 12 months pursuant to Article 248(3) of the Labor Code and was confirmed by the employer and a prior judicial decision, meaning no active disciplinary sanction existed at the time the contest began; consequently, the "good reputation" condition was deemed met. Additionally, the Court clarified that a court cannot annul a secondary normative act (regulation) based solely on the administrative body’s alleged incorrect interpretation of primary legislation in a specific case, distinguishing between the legality of the norm itself and its application, and found no inconsistency between the CSM Regulation and Article 18(4) of Law No. 192/2021.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 192/2021, art. 24 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 132 din C. proc. civ; Validity of automatic erasure of expired disciplinary sanctions in judicial admission exams: "good reputation" requirement and limits of administrative interpretation of labor law: The dispute centered on a contencioso-administrative challenge to the CSM’s rejection of the candidate, who had passed the initial exam stages but was denied admission due to a failure to meet the "good reputation" condition, based on a disciplinary warning issued in 2020 for conduct affecting professional probity. The Supreme Court determined that the lower court erred in law by ignoring the automatic erasure of the disciplinary sanction, which occurred after 12 months pursuant to Article 248(3) of the Labor Code and was confirmed by the employer and a prior judicial decision, meaning no active disciplinary sanction existed at the time the contest began; consequently, the "good reputation" condition was deemed met. Additionally, the Court clarified that a court cannot annul a secondary normative act (regulation) based solely on the administrative body’s alleged incorrect interpretation of primary legislation in a specific case, distinguishing between the legality of the norm itself and its application, and found no inconsistency between the CSM Regulation and Article 18(4) of Law No. 192/2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the effects of the cassation decision and the re-judgment of the case on the merits.
Procedural rule governing the Supreme Court's power to quash the lower court's decision and re-judge the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anulare act administrativ, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 şi 34 din 17.03.2022, până la soluţionarea definitivă a fondului.
Totodată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 şi 34 din 17.03.2022, constatarea îndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie şi validarea Concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii - Sesiunea iulie 2021- aprilie 2022 în sensul înscrierii la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, în calitate de auditor de justiţie - promoţia 2022-2024.
2. Sentinţa instanţei de fond Prin sentinţa civilă nr. 1332 din data de 25 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată.
A constatat că excepţia puterii de lucru judecat reprezintă o prezumţie/mijloc de probă, fiind calificată în consecinţă.
A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere modificată privind anularea art. 1 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 211/16.12.2021 şi respinge în consecinţă acest capăt de cerere modificată, ca fiind inadmisibil.
A admis excepţia lipsei de interes în privinţa capătului de cerere modificată referitor la suspendarea Hotărârilor Plenului C.S.M. nr. 31 şi 34 din 17.03.2022 şi respinge în consecinţă acest capăt de cerere modificată, ca fiind lipsit de interes în raport de criticile formulate.
A admis cererea de sesizare a CCR
A dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) lit. c), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1), (2), (3), (4) şi 5 din Legea nr. 192/2021.
A admis în parte acţiunea modificată, a anulat în parte alin. (9) al art. 32 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 119/2021, doar în măsura în care prin sintagma "a fost sancţionată ... disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport cu care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei" s-ar înţelege că se au în vedere şi sancţiunile disciplinare radiate ori faptele sancţionate disciplinar pentru care a intervenit radierea.
A respins în rest, acţiunea modificată ca neîntemeiată.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1332 din data de 25 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Recurenta-reclamanta a criticat soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:
În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind constatarea nelegalităţii Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021, capăt de cerere analizat de prima instanţă inclusiv pe fondul cererii şi în ceea ce priveşte respingerea acţiunii reclamantei de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârile Plenului CSM nr. 31 şi 34 din 17.03.2022 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, cu consecinţele constatării că reclamanta îndeplineşte condiţia bunei reputaţii, prevăzută de art. 2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 192/2021 şi ale validării concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii din perioada iulie 2021- aprilie 2022 şi în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Cu privire la modul de soluţionare a capătului de cerere privind nelegalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021. apreciază că este aplicabil motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctele 5. 6 şi 8 din C. proc. civ..
Prima instanţă, în adoptarea soluţiei criticate prin recurs, a reţinut în principal faptul că problematica ridicată de acest capăt de cerere priveşte definirea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice, astfel încât conduita Plenului CSM nu poate fi analizată decât în condiţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, motiv pentru care s-a apreciat că cererea este inadmisibilă.
S-a reţinut în subsidiar, pe fondul celor puse în discuţie în cuprinsul acestui petit, faptul că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamantă, întrucât situaţia în care nu este posibilă alegerea preşedintelui CSM din cauza neîntrunirii majorităţii pentru desemnarea unui candidat nu echivalează, nu poate fi asimilată situaţiei în care preşedintele lipseşte şi nu poate fi suplinită de instituţia vacanţei funcţiei, întrucât în cazul incidenţei acestei din urmă instituţii, art. 24 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 stabileşte aplicarea procedurii prevăzute la alin. (2), al cărei scop este tocmai alegerea preşedintelui CSM.
S-a mai reţinut că nu este acceptabilă blocarea activităţii CSM, fapt ce justifică în mod rezonabil aplicarea procedurii instituţiei interimatului aleasă de plenul CSM.
Referitor la aprecierea criticilor ca având natura unui conflict constituţional rezervat exclusiv competenţei Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile de drept material, mai exact art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dar şi dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie.
În primul rând, reclamanta este o persoană vătămată prin adoptarea unui act administrativ dat în organizarea legii, cu caracter normativ, iar singurul mijloc de a se apăra împotriva unui asemenea act îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ.
În al doilea rând, prima instanţă ar fi trebuit să observe faptul că această hotărâre a Plenului CSM a fost emisă în temeiul atribuţiilor prevăzute de normele reglementate de art. 23 alin. (1), (24), (27), (29) alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 211/16.12.2021 nu priveşte conţinutul ori întinderea atribuţiilor acestuia decurgând din Constituţie, ci este un act administrativ adoptat în baza Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, modul în care Consiliul Superior al Magistraturii a respectat legea în adoptarea hotărârii în discuţie şi în ce mod acest fapt o vatămă pe reclamantă, poate face exclusiv obiectul analizei instanţelor judecătoreşti.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 108/05.03.2014 faptul că "(..) neîndeplinirea unor obligaţii de sorginte legală nu generează automat un conflict juridic de natură constituţională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competenţe (...)nu reprezintă eo ipso o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în faţa instanţelor de judecată.".
Prin urmare, chiar Curtea Constituţională, prin decizia mai sus menţionată, şi-a delimitat strict competenţa constituţională, statuând că "(...) nu poate da dezlegare unor probleme litigioase care intră în competenţa altor autorităţi şi instituţii publice, motiv pentru care modul de interpretare şi aplicare al dispoziţiilor legale incidente intră în sfera de înfăptuire a actului de justiţie cu condiţia ca instanţele judecătoreşti să fie sesizate prin acţiuni specifice".
Tot Curtea Constituţională a mai arătat, în aceeaşi decizie, că intervenţia sa devine legitimă doar atunci când "autorităţile şi instituţiile publice menţionate în Titlul III din Constituţie ignoră sau îşi asumă competenţe constituţionale de natură a crea blocaje ce nu pot fi înlăturate în alt mod. Aceasta este esenţa unui conflict juridic de natură constituţională.".
Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, prin Decizia nr. 366/25.06.2014, că actele administrative cu caracter normativ sau individual sunt "controlate, sub aspectul legalităţii lato sensu, de instanţele de contencios administrativ".
Cât timp reclamanta nu este nici autoritate, nici instituţie publică, pentru a se putea reţine competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale, ci este persoană vătămată în sensul art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cât timp efectele acestei hotărâri s-au repercutat negativ asupra ei prin modalitatea reclamată de intervievare în procedura unui concurs, cu consecinţa adoptării Hotărârilor nr. 31 şi 34, criticate prin acţiune, legalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211 din 16.12.2021 nu putea avea finele respingerii ca inadmisibilă a cererii.
Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.
Astfel, străin de natura cauzei, acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea, la cererea unei persoane vătămate, a actului vătămător Hotărârea nr. 211/16.12.2021, prima instanţă a reţinut competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a tranşa un raport constituţional dintre autorităţi publice, deşi reclamanta nu este nici autoritate nici instituţie publică.
Chiar mergând pe raţionamentul adoptat de prima instanţă, soluţia nu putea fi respingerea ca inadmisibilă a cererii, întrucât regulile de procedură reglementate de art. 131 şi, respectiv, art. 132 din C. proc. civ., nu îi permiteau acest lucru.
Încălcarea acestor reguli de procedură de ordine publică, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ..
În cauză, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., instanţa Curtea de Apel Bucureşti s-a declarat competentă în soluţionarea acţiunii pendinte, aşa cum a fost modificată şi completată.
Împrejurarea relevată prin întâmpinare de către pârâtul- Consiliul Superior al Magistraturii şi preluată de prima instanţă fără nici o analiză, deşi intitulată inadmisibilitate, viza în concret competenţa Curţii de Apel Bucureşti de a analiza acest capăt de cerere.
În mod paradoxal, prima instanţă s-a declarat competentă în soluţionarea acţiunii, dar, ulterior, cu ocazia judecăţii pe fond, a constatat că cererea relativ la legalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 211/16.12.2021 excedează competenţei sale, reţinând expres faptul că această cerere poate fi analizată exclusiv în condiţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, adică de către Curtea Constituţională şi faptul că instanţei nu îi este permis să realizeze controlul de constituţionalitate.
Regula de procedură instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., impune ca atunci când instanţa se declară necompetentă cauza să fie trimisă instanţei sau organului cu activitate jurisdicţională competent, în speţa dată, Curţii Constituţionale, dacă se determina că raportul juridic supus controlului era unul pur constituţional.
Abia potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., dacă cererea reclamantei ar fi fost de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau a unei instanţe străine, cererea putea fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
Contrar motivelor reţinute de prima instanţă, în fapt alegaţiile complete ale pârâtului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea Hotărârii nr. 211/16.12.2021 şi-a exercitat atribuţii de rang legal prevăzute în Legea infraconstituţională nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin această hotărâre, Plenul Consiliului nu arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice.
Cererea cu care reclamanta a investit instanţa de judecată viza interpretarea şi aplicarea unor norme de drept material, mai exact dispoziţiile art. 23 alin. (1), (24), (27), (29) alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care au constituit temei în adoptarea acestei hotărâri şi nu conţinutul ori întinderea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii decurgând din Constituţie, astfel că în mod greşit prima instanţă a reţinut că excedează competenţei sale soluţionarea cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acestei cereri.
Apreciază că se află în prezenţa unui act administrativ, supus contenciosului administrativ.
În mod contradictoriu, chiar prima instanţă, neavând convingerea deplină a propriului raţionament, a analizat cererea reclamantei şi pe fond, apreciind neîntemeiate criticile reclamantei cu privire la legalitatea actului administrativ Hotărârea Plenului Consiliului nr. 211/16.12.2021 (a se vedea paragraful 1, fila x a Sentinţei "în subsidiar...").
Considerentele primei instanţe, relativ la legalitatea acestei Hotărâri a Plenului constituie, în opinia reclamantei, o aplicare greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză dar şi o încălcare a unor norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, mai exact art. 6 şi 8 din C. proc. civ., cât timp prima instanţă a ascultat doar argumentele invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 " Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a) care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit".
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, "[6) în caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte se aplică procedura prevăzută la alin. (2)".
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în lipsa Preşedintelui atribuţiile acestuia sunt exercitate de către vicepreşedinte, or, conform art. 2 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, Consiliul avea ales un vicepreşedinte.
Nu se poate reţine inexistenţa unor dispoziţii legale aplicabile situaţiei create în Consiliu prin nealegerea unui preşedinte în şedinţa din 16.12.2021, legea reglementând modul de administrare a unei asemenea situaţii, respectiv aplicarea procedurii de la art. 24 alin. (2) până la alegerea unui preşedinte, iar în acest interval exercitarea atribuţiilor, ce reveneau Preşedintelui, de către vicepreşedintele legal ales.
Analogia reţinută de prima instanţă în justificarea caracterului legal, relativ la art. 1 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, nu poate fi reţinută, cât timp nu ne aflăm în prezenţa unei lacune a legii.
Legea nr. 317/2004 reglementează o singură situaţie de interimat, la art. 57 alin. (2) şi alin. (3), şi vizează strict ipoteza încetării calităţii de membru în Consiliul Superior înainte de expirarea mandatului, ipoteză neaplicabilă în speţă.
Mai mult, mergând pe raţionamentul însuşit de prima instanţă din susţinerile pârâtului, s-ar ajunge într-o situaţie de paradox juridic, în ipoteza în care la momentul începerii unui nou mandat colectiv al Consiliului Superior al Magistraturii nu ar fi ales un preşedinte în primul an de mandat, instituţia Preşedintelui ad interim nu ar putea fi aplicată, neexistând un fost preşedinte care să asigure acest interimat.
Concluzia evidentă este că, în ipoteza în care s-ar admite instituţia Preşedintelui ad interim, pe principiul actus interpretandus, această instituţie juridică ar trebui să fie aplicabilă în toate posibilele ipoteze ce ar cădea sub imperiul acesteia şi nu selectiv.
Sintagma "în lipsa preşedintelui CSM" trebuie interpretată în sens larg, întrucât legiuitorul nu a înţeles să-i limiteze în mod expres câmpul de aplicare.
Norma înscrisă în art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 constituie, interpretând teleologic norma art. 24, o normă cu caracter general faţă de cea de la alin. (6), care este subsecventă şi are un câmp restrâns de aplicare, ceea ce înseamnă că are aplicabilitate ori de câte ori se constată o lipsă temporară din funcţie a preşedintelui CSM.
Raportat strict la normele de drept material, conţinute de Legea nr. 317/2004, acestea erau suficient de clare şi puteau fi aplicabile situaţiei create prin nealegerea unui preşedinte, cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Constituţia României, fără a se recurge la această metodă interpretativă a legii, respectiv analogia dreptului.
Mai mult, în cauză, recurenta-reclamantă a dovedit şi faptul că acelaşi Plen al Consiliului Superior al Magistraturii a luat hotărârea ca, dată fiind nelegalitatea acestei alegeri a unui preşedinte ad interim, dat fiind riscul anulării actelor adoptate de Consiliu şi semnate de un Preşedinte ad interim, Hotărârile acestuia să fie contrasemnate de Vicepreşedintele ales prin aceeaşi Hotărâre nr. 211/16.12.2021.
Relativ la actele administrative contestate în cadrul acţiunii de fond, Hotărârile de Plen nr. 31 şi 34/17.03.2022, acestea nu sunt contrasemnate de Vice preşedintele Consiliului, astfel că nelegalitatea art. 1 din Hotărârea nr. 211/16.12.2021 se repercutează în mod esenţial şi asupra acestor hotărâri.
Prin urmare, faţă de criticile alegate, solicită să se constatate nelegală sentinţa în ceea ce priveşte soluţionarea acestui petit, să se dispună casarea şi, în rejudecare, să fie admisă cererea şi să se dispună anularea art. 1 al Hotărârii nr. 211/16.12.2021, în ceea ce priveşte alegerea unui Preşedinte ad interim.
Cu privire la respingerea, ca fiind neîntemeiată, a acţiunii reclamantei în ceea ce priveşte cererea de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârile Plenului CSM nr. 31 şi 34 din 17.03.2022, cu consecinţele indicate în acţiune, arată că sentinţa este nelegală si se impune a fi casată - art. 488 alin. (1) punctele 4 si 8 din C. proc. civ..
Prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 32 alin. (9) din Hotărârea Plenului CSM nr. 119/2021, care au stat la baza organizării concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, concurs la care a participat reclamanta, se impun a fi anulate în măsura în care prin sintagma "a fost sancţionată...disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport cu care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei" s-ar înţelege că se au în vedere şi sancţiunile disciplinare radiate ori faptele sancţionate disciplinar pentru care a intervenit radierea.
Conform argumentelor primei instanţe, este nelegală interpretarea dată acestor dispoziţii de către Pârâtul Consiliul, în sensul că şi în cazul faptelor pentru care a intervenit radierea ar fi permisă analizarea acestora din perspectiva îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii.
Raportat strict la situaţia reclamantei, candidată la acest concurs, prima instanţă a reţinut că aceasta nu s-ar fi aflat în situaţia în care faptele, pentru care a fost sancţionată disciplinar prin Decizia nr. 242/24.03.2020, nu ar mai fi putut fi analizate, ca urmare a radierii sancţiunii, apreciind că această radiere nu a intervenit.
Aşa cum rezultă din argumentele expuse la filele x şi următoarele, prima instanţă s-a concentrat pe analizarea condiţiilor în care radierea putea interveni de drept, stabilind că sentinţa civilă nr. 7327/29.10.202 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a constatat radiată de drept această sancţiune aplicată reclamantei, nu era nici definitivă şi nici executorie la momentul prevăzut de Regulamentul de concurs, respectiv înainte de prima probă, din cadrul primei etape a concursului.
Prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile reclamantei în ceea ce priveşte derularea probei de verificare a bunei reputaţii, apreciind că Consiliul Superior al Magistraturii a derulat procedura de verificare a bunei reputaţii legal, fără încălcarea dreptului reclamantei la protecţia datelor cu caracter personal.
Consiliul avea obligaţia analizării nu doar formal a documentelor solicitate în dovedirea bunei reputaţii, ci avea obligaţia verificării lor şi în substanţă, în ipoteza în care avea indicii privind alterarea acestor date (paragraful 2, fila 99].
În primul rând, prima instanţă, prin această ultimă alegaţie, depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, creând o lex tertia - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ..
Astfel, potrivit art. 32 alin. (2) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, "Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se fac de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi la libera circulaţie a acestor date".
Potrivit alin. (3) al art. 32 "în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, candidaţii au obligaţia de a depune la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente în format letric:
- curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite şi locurile de muncă anterioare;
- adeverinţele eliberate de angajatorii de Ia locurile de muncă avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului care să cuprindă menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare, aplicate în această perioadă, pentru care nu a intervenit radierea;
- adeverinţele eliberate de unităţile de învăţământ superior care să cuprindă menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea;
- adeverinţe eliberate de primării şi/sau, după caz, de administraţiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă;
- orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii," iar potrivit alin. (5):
"Comisia de organizare a concursului verifică documentele prevăzute la alin. (3) şi în cazul persoanelor care au mai îndeplinit anterior funcţia de judecător sau procuror, vor constitui obiect al verificării privind buna reputaţie şi datele cuprinse în dosarul profesional al acestora. în condiţiile alin. (8)".
Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 32 alin. (5), rezultă că sunt supuse verificării documentele prezentate, adică o verificare documentară, iar în ipoteza existenţei unor sancţiuni pentru care nu a intervenit radierea, o verificare a modului în care faptele, sancţiunile aplicate şi neradiate au fost apte să afecteze buna reputaţie.
Aşadar, doar în cazul persoanelor, care au mai îndeplinit anterior funcţia de judecător sau procuror, constituie obiect al verificării privind buna reputaţie şi datele cuprinse în dosarul profesional.
Reclamanta nu a deţinut anterior funcţia de judecător sau procuror, astfel că verificarea condiţiei bunei reputaţii era subsumată limitelor impuse de art. 32 alin. (5) prima teză, sens în care se puteau verifica documentele prevăzute la alin. (3), inclusiv a adeverinţei eliberată de angajator, adeverinţă care atesta faptul RADIERII DE DREPT a SANCŢIUNII - Adeverinţa nr. x din 08.03.2022.
Nu există nici o normă în cuprinsul legii nr. 192/2021 sau a Hotărârii Plenului nr. 119/2021, în baza cărora a fost organizat concursul, care să permită pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, fie prin intermediul Comisiei de Organizare a Concursului, fie prin intermediul Plenului, să cenzureze actele emise de angajator în substanţa lor, cum reţine prima instanţă sub aspectul "existenţei unor indicii privind alterarea acestora", cu consecinţa înlăturării situaţiilor atestate prin actele depuse la dosar de către candidaţi.
Nu se arată în sentinţă în ce mod conţinutul actelor emise de angajator a fost alterat, astfel încât să fie necesară şi justificată o asemenea intervenţie.
Doar o alterare în sensul modificării scrisului sau a semnăturii ar fi fost aptă să nască suspiciuni asupra veridicităţii acestei adeverinţe şi ar fi justificat verificarea de scripte.
Neexistând o normă de procedură în acest sens, cum Consiliul nu era o instanţă de judecată, care să poată proceda la această verificare, soluţia legală ar fi fost, în ipoteza existenţei unor alterări ale scrisului sau semnăturii, sesizarea organelor de cercetare penală.
Dar, aşa cum rezultă din cuprinsul argumentelor avute în vedere de prima instanţă, "existenţei unor indicii privind alterarea acestora" privea conţinutul concret al actului, respectiv menţiunea radierii de drept a sancţiunii disciplinare, fapt care atrăgea legal, neanalizarea faptelor.
Adeverinţa nr. x din 08.03.2022 a fost emisă de Tribunalul Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (5) din Codul Muncii, iar acest act nu a fost contestat nici în procedura administrativă, derulată în faţa Consiliului şi nici în faţa instanţei de contencios administrativ.
Rezultă, astfel, că prima instanţă a încălcat normele de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi ne referim aici la dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., cât timp a depăşit limitele investirii sale stabilind, contrar celor atestate prin acest act emis de angajator, o altă situaţie decât cea atestată de către angajator.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."
Nu este indicat în cauză nici un temei legal, care ar fi permis instanţei să depăşească limitele investirii sale, astfel că această încălcare se impune a fi apreciată prin prisma normei de procedură reglementată de art. 6 din acelaşi Cod, dreptul la un proces echitabil.
Adresa emisă de angajator, în speţă Tribunalul Bucureşti - Adeverinţa nr. x din 08.03.2022, atesta faptul că reclamanta a avut calificativul foarte bine în intervalul anilor 2015-2018, iar la evaluarea performanţelor profesionale aferente perioadei 01.01.2019- 31.12.2019 reclamanta a primit calificativul "bine"; că a primit sancţiunea disciplinară a avertismentului în baza Deciziei nr. 242/24.03.2020, sancţiune radiată de drept ulterior, potrivit dispoziţiilor sentinţei civile nr. 7327/29.10.2021 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2021.
Adăugând la lege, stabilind şi recunoscând pârâtului atribuţia de a cenzura adeverinţa emisă de angajator, de a înlătura efectele radierii deja constatate de angajator, prima instanţă a depăşit puterile recunoscute autorităţii judecătoreşti, fapt ce afectează în mod absolut legalitatea sentinţei criticate în ceea ce priveşte acest petit.
Făcând aprecieri asupra efectelor sentinţei civile nr. 7327/29.10.2021 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia sancţiunea a fost radiată de drept de către angajator începând cu data de 24.03.2021, conform Deciziei nr. 244 din 09.03.2022, act depus în procedura de evaluare, act de asemenea necontestat în cauză, prima instanţă a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cât timp a depăşit limitele investirii sale.
Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti a ignorat faptul că această sentinţă se bucura de autoritate de lucru judecat provizoriu.
Nefiind opozabilă pârâtului, această Hotărâre se impunea a fi avută în vedere ca mijloc de probă.
Această prezumţie, acest mijloc de probă, nu a fost combătut pentru a se putea înlătura efectul pozitiv provizoriu al acestui lucru judecat.
Legalitatea sentinţei civile nr. 7327/29.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, a fost cercetată în cadrul contenciosului muncii, de instanţa specializată în litigii de muncă, iar prin decizia civilă nr. 2319 din 23.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cadrul aceluiaşi dosar nr. x/2021, s-a stabilit atât legalitatea sentinţei, cât şi caracterul executoriu al acestei sentinţe, precum şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 248 alin. (3) din Codul muncii, relativ la radierea sancţiunilor disciplinare - Anexată.
Aceste încălcări atrag, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1), punctele 4 şi 5 din C. proc. civ., casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei pe fond.
Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., apreciază că se impune a se avea în vedere faptul că prima instanţă avea obligaţia de a analiza legalitatea şi temeinicia actelor administrative contestate, analiză în cursul căreia avea obligaţia de a aplica corect normele de drept material aplicabile în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 192/2021, acte care au stat la baza organizării şi derulării concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, procedura de evaluare a bunei reputaţii este o procedură obiectivă care, temporal, se declanşează după afişarea rezultatelor definitive ale concursului şi doar în cazul candidaţilor admişi după cele două etape ale concursului.
În mod esenţial, această procedură de verificare s-a prevăzut că se desfăşoară "cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare Ia protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date".
Pe baza înscrisurilor care au stat la baza adoptării Hotărârilor de Plen contestate de reclamantă, înscrisuri depuse în condiţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă avea obligaţia de a verifica dacă această procedură s-a derulat legal.
Reclamanta a arătat că înscrisurile depuse la dosar de către pârât atestă faptul că, în cazul ei, verificarea condiţiei bunei reputaţii nu a constituit o procedură obiectivă, cât timp prin adresa nr. x/2021, emisă de CSM prin Direcţia Resurse Umane, cu mult înainte de declanşarea procedurii de verificare a bunei reputaţii, în cazul reclamantei s-a solicitat de la Curtea de Apel Bucureşti Decizia de sancţionare disciplinar nr. 242/24.03.2020 şi toate înscrisurile, care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv hotărârile instanţelor judecătoreşti, care s-au pronunţat în cauză, precum şi copia referatelor de evaluare a activităţii din ultimii 3 ani- Anexată.
Cât timp procesul-verbal cu rezultatele definitive ale candidaţilor la concurs, după primele 2 etape, a fost publicat la 6 martie 2022, moment care marca şi declanşarea procedurii de verificare a condiţiei bunei reputaţii pentru candidaţii declaraţi admişi, solicităm să observaţi că norma de drept material de la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 şi respectiv art. 32 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 119/2021 a fost aplicată greşit de către prima instanţă, cât timp a apreciat că verificările declanşate de pârâtul Consiliu au fost legale şi justificate.
În aplicarea corectă a acestor dispoziţii, prima instanţă trebuia să reţină un prim element de nelegalitate relativ la actul administrativ Hotărârea nr. 31/17.03.2022, respectiv faptul că, declanşând procedura de verificare mult înainte de termenul la care aceasta putea fi demarată în mod legal, reclamanta a fost supusă unei proceduri pur subiective, procedură care a avut la bază un exces de putere comis de pârâtul Consiliul (art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004].
În aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 32 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, prima instanţă ar fi trebuit să determine dacă comisia de organizare a concursului a procedat la verificarea documentelor prevăzute la alin. (3) (CV, adeverinţa eliberată de angajator etc], după cum trebuia să determine dacă, în cazul reclamantei, cât timp nu a deţinut anterior funcţia de judecător sau procuror, se putea proceda la verificarea dosarului profesional, respectiv dacă, în substanţa ei, Adresa nr. x/2021, emisă de CSM, prin Direcţia Resurse Umane şi Organizare, avea suport legal sau constituia de asemenea expresia unui exces de putere.
Prima instanţă a încălcat aceste norme de drept material şi în plus, aşa cum arătam mai sus, a adăugat la lege, cât timp a reţinut legitimitatea verificărilor în substanţa datelor conţinute de documentele prevăzute la art. 32 alin. (3) din Hotărârea nr. 119/2021, în ipoteza în care există indicii privind alterarea acestor date.
Tot o încălcare a acestor norme o constituie şi faptul că Raportul, referitor la verificarea condiţiei bunei reputaţii, având numărul 929/14598, nu a fost analizat de către prima instanţă, ci s-a recurs doar la preluarea argumentelor din întâmpinarea Consiliului.
Astfel, aşa cum rezultă de la pagina 4 a Raportului, mai exact de la paragraful 3, dintre candidaţii declaraţi admişi s-a constatat că 38 de candidaţi au fost sancţionaţi.
În cazul a 37 de candidaţi s-a reţinut aplicarea uneia sau mai multor sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru lipsă vignetă, dar s-a menţionat, fără nici un fel de analiză transparentă a "substanţei" datelor menţionate în documentele care atestau sancţionarea, faptul că "analizând gravitatea faptelor contravenţionale reţinute, în raport de împrejurările în care au fost săvârşite, sancţiunea aplicată şi conduita candidaţilor după săvârşirea faptei (respectiv plata amenzilor contravenţionale), Comisia de Organizare apreciază că faptele pentru care au fost sancţionaţi cei 37 de candidaţi nu sunt de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei, fiind în acelaşi timp conforme cu onoarea şi probitatea specifice funcţiei de judecător sau procuror."
Adică încălcarea legii, constatată definitiv, este conformă cu onoarea şi probitatea specifică funcţiei de judecător sau procuror.
Aplicarea corectă şi nediscriminatorie a dispoziţiilor art. 18 alin. (8) lit. a) din Hotărârea nr. 119/2021, impunea aceleiaşi Comisii să procedeze la analiza faptelor pentru care aceşti 37 de candidaţi au fost sancţionaţi contravenţional, pe baza proceselor-verbale de sancţionare, pe baza dosarelor având ca obiect contestare proces-verbal.
În concret, aşa cum rezultă din Raport (pagina 4, paragraf 6] nu a existat nici o analiză în cazul acestor 37 de candidaţi, ci aşa cum rezultă din paginile următoare ale Raportului această analiză s-a realizat doar în cazul reclamantei.
Conform aceluiaşi Raport, în cazul reclamantei A., conform menţiunilor de la pagina 4 final-pagina 8 din Raport, fără a se reţine datele menţionate în Adeverinţa nr. x/08.03.2021, eliberată de Tribunalul Bucureşti relativ la radierea sancţiunii disciplinare, Comisia de Organizare a Concursului a procedat la analizarea Dosarului profesional al reclamantei în ceea ce priveşte sancţionarea sa disciplinară cu sancţiunea avertisment.
Rezultă astfel că reclamanta a fost supusă unui tratament diferit faţă de ceilalţi candidaţi declaraţi admişi si fată de care s-a reţinut existenta uneia sau mai multor sancţiuni.
Cu ocazia analizării acestui Raport în şedinţa de Plen din 17.03.2022, prima instanţă, aplicând greşit dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, potrivit cărora "Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date", a apreciat că faptul că Şedinţa de plen a fost transmisă live, iar înregistrarea a fost accesibilă presei pe site-ul www.x.ro. nu a încălcat obligaţia Consiliului referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.
S-a apreciat că Plenul CSM a acţionat în îndeplinirea atribuţiilor sale legale, aşa cum erau acestea reglementate de art. 22 alin. (5) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului- Hotărârea nr. 1073/2018 şi, respectiv, art. 18 alin. (6) din Legea nr. 192/2021 şi că regula generală a publicităţii şedinţelor prevalează.
Şi sub acest aspect, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material.
În primul rând, dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, stabileau în mod expres faptul că verificarea condiţiei bunei reputaţii nu se poate face decât cu respectarea legislaţiei privitor la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Or, prelucrarea datelor din dosarul personal impunea acordarea unei atenţii deosebite protecţiei reclamantei cu privire la datele conţinute în dosarul personal, a datelor relevate prin Decizia de sancţionare nr. 242/2020, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanţei de judecată exista un dosar relativ la legalitatea şi temeinicia acestei decizii de sancţionare- dosarul x/2020
Protecţia datelor din dosarul personal se impunea, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 187 din 17 martie 2021, relativ la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 18, 27, 43 şi 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.., publicată în Monitorul Oficial nr. 478 din 07.05.2021.
Astfel, potrivit considerentelor Curţii Constituţionale, paragraf 63, "nici Legea nr. 303/2004şi nici prezenta lege nu definesc buna reputaţie, astfel că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sensul acestei sintagme trebuie căutat în Dicţionarul explicativ al limbii române (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragraful 17)". Reputaţia se defineşte ca o părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva: felul în care cineva este cunoscut sau apreciat, renume, faimă, celebritate.
În cauza de faţă, Curtea reţine că această părere publică este stabilită de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii într-un cadru organizat/normat si atrage consecinţe juridice.
Prin urmare, evaluarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă un tablou moral al candidatului pus la îndemâna societăţii, aşadar, fără vreo consecinţă juridică, ci un act juridic oficial prin care se stabileşte reputaţia necesară îndeplinirii funcţiei de judecător/procuror, act care trebuie să se bazeze pe criterii obiective, determinate, specifice, previzibile şi cuantificabile."
Raportat la aceste considerente, tabloul moral creat reclamantei prin audierea sa în şedinţa de plen transmisă live şi a cărei înregistrare a fost publicată pe site-ul www.x.ro. raportat la o sancţiune pentru care a intervenit radierea, raportat la fapte relativ la care exista o judecată pe rol, a încălcat dreptul reclamantei la protecţia datelor cu caracter personal, după cum încalcă şi dreptul acesteia la judecarea cauzei sale (dosar nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti) în mod echitabil şi independent.
În mod greşit s-a apreciat că această prelucrare întrunea condiţia impusă de art. 6 lit. c) din Regulamentul general privind protecţia datelor cu caracter personal, în condiţiile în care obligaţia specială, stabilită prin art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021, respectiv ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021, stabilea clar faptul că "Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date".
În aplicarea dispoziţiilor legale ale art. 6 lit. c) din Regulament, prima instanţă a reţinut existenţa unei obligaţii legale din partea Consiliului, respectiv exercitarea obligaţiilor legale, potrivit normelor din propriul regulament de organizare şi funcţionare, nu prin raportare la obligaţiile legale stabilite prin norma specială - art. 32 alin. (2) din Hotărârea nr. 119/2021 şi, respectiv, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021.
Astfel, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 5 din Regulamentul General privind protecţia datelor, dispoziţii potrivit cărora datele personale nu pot fi prelucrate decât legal şi echitabil, nu pot fi colectate decât în scopuri determinate, explicite şi legitime, nefiind prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri.
Publicitatea şedinţei, publicitatea înregistrării şedinţei şi accesibilitatea acesteia oricărei persoane, în condiţiile în care, relativ la sancţiunea aplicată reclamantei, exista o interdicţie absolută de analizare, intervenirea radierii, iar relativ la faptele chestionate, analizate şi divulgate public, există o judecată pe rol, analizarea corespondenţei reclamantei etc, nu corespunde nici unui principiu reglementat prin art. 5 pentru protejarea persoanelor împotriva unei asemenea prelucrări nelegale a datelor personale.
S-a reţinut că asigurarea protecţiei datelor s-a asigurat prin anonimizarea datelor din cuprinsul Hotărârii nr. 31/17.03.2022, fără să se observe că această anonimizare s-a făcut la solicitarea expresă a reclamantei, solicitare adresată pârâtului după adoptarea hotărârii.
Mai mult, analizarea datelor din dosarul personal, relativ la Decizia de sancţionare, pe lângă faptul că s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (4), teza finală, din Legea nr. 192/2021, respectiv art. 32 alin. (3) lit. c) şi alin. (8) lit. b)] din Hotărârea nr. 119/2021, angajatorul atestând şi comunicând pârâtului în termenul stabilit pentru depunerea documentelor, relativ la verificarea acestei condiţii, faptul că a Radiat sancţiunea, a constituit şi expresia încălcării unei obligaţii legale absolute stabilită în sarcina oricărui judecător de a nu-şi exprima părerea cu privire la cauze aflate pe rol- art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la acea dată.
Interesul public de înfăptuire a justiţiei, relativ la cauza având ca obiect răspunderea disciplinară, dosar nr. x/2020, aflată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, obligaţia de rezervă, instituită prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ar fi trebuit să împiedice Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul CSM să solicite relaţii de la instanţa la care cauza se judecă, după cum ar fi împiedicat să se analizeze fapte şi corespondenţa devoalată în dosarul personal relativ la această sancţiune şi ar fi împiedicat Plenul CSM să interfereze cu judecata din acest dosar.
Or, din cuprinsul Hotărârii nr. 31/17.03.2022 transpare cu claritate faptul că în acest caz Consiliul Superior s-a transformat în instanţă disciplinară, stabilind vinovăţia reclamantei.
Sub acest aspect, apreciază că hotărârea nu răspunde exigenţelor instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel că incident este motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ..
Din economia dispoziţiilor legale incidente în cauză, mai exact art. 19 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 şi, respectiv, ale art. 32 alin. (7) şi art. 34 alin. (1) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, în discuţie sunt două instituţii distincte şi, nu aşa cum reţine prima instanţă, de o menţionare expresă a vreunei consecinţe.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 192/2021. "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 18 alin. (1) şi validează rezultatele concursului. Candidaţii care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi".
Raportat la aceste dispoziţii legale, Plenul CSM trebuia să dezbată şi să adopte o Hotărâre cu privire la validarea condiţiei bunei reputaţii, cu consecinţa validării rezultatelor concursului (prin utilizarea conjuncţiei "şi"), iar separat să adopte o hotărâre prin care candidaţii, care nu se bucură de bună reputaţie, să fie declaraţi respinşi.
Aceste dispoziţii sunt preluate de art. 32 alin. (7) şi, respectiv, art. 34 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 119/2021.
Modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 32 alin. (7) din Regulament, respectiv prin utilizarea semnului de punctuaţie " ." între cele două ipoteze: hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii şi candidaţii care nu se bucură de bună reputaţie sunt declaraţi respinşi, conduce la concluzia logică şi firească că cele două chestiuni se supun dezbaterii şi aprobării Plenului CSM.
Înregistrarea şedinţei Plenului din data de 17.03.2022 dovedeşte pe deplin că în şedinţă s-a discutat şi votat doar în ceea ce priveşte buna reputaţie, nicidecum cu privire la respingerea candidaturii reclamantei la acest concurs.
Prima instanţă ar fi trebuit să observe faptul că, mai înainte de redactarea considerentelor Hotărârii nr. 31/2022, prin plângerea prealabilă, reclamanta a invocat acest motiv de nelegalitate, iar cu ocazia redactării considerentelor, minuta acestei hotărâri a fost completată cu o chestiune care nu a fost dezbătură în şedinţă şi nu a fost votată, fapt ce implică sancţiunea nulităţii acestei hotărâri.
Normele de drept material incidente în cauză, încălcate de prima instanţă sub acest aspect, sunt cele de la art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/2018.
Potrivit art. 22 alin. (6) şi (7) din Regulament, Hotărârile se iau prin vot direct şi secret şi se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepţia hotărârilor privind cariera şi drepturile judecătorilor, care se publică, potrivit tezei finale a alin. (7), după redactare.
Astfel, pe pagina de internet a pârâtului Consiliu a fost publicată Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022, relativ la îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii, conform ordinii de zi soluţionate.
Ulterior, cu ocazia redactării acestei hotărâri, după înregistrarea plângerii prealabile, sesizând omisiunea vădită a supunerii la vot şi adoptării unei hotărâri relativ la respingerea candidaturii reclamantei, pârâtul a inserat în cuprinsul Hotărârii nr. 31 menţiunea criticată de reclamantă, respectiv "şi pe cale de consecinţă dispune respingerea acesteia".
Dacă această chestiune ar fi constituit o eroare materială relativ la menţionarea unei chestiuni de pe ordinea de zi supusă votului şi aprobată, pârâtul avea la dispoziţie procedura instituită prin art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi Funcţionare, text potrivit căruia:
"Erorile sau omisiunile materiale vădite cuprinse în hotărârile Plenului sau în ordinea de zi soluţionată pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere, din dispoziţia preşedintelui de şedinţă, pe baza procesului-verbal întocmit de Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor Consiliului Superior al Magistraturii."
Toate aceste dispoziţii de drept material au fost încălcate de către prima instanţă, cât timp apreciază ca fiind legală îndreptarea acestei omisiuni şi calificând-o drept consecinţă a celor stabilite de Plen, în condiţiile în care ordinea de zi, anunţată, a şedinţei, ordinea de zi soluţionată nu confirmă o asemenea măsură votată, deci stabilită legal de Plen, în condiţiile în care nu există o dispoziţie a preşedintelui de şedinţă de îndreptare, nu există procesul-verbal, întocmit de Serviciul sinteze şi pregătirea lucrărilor Consiliului.
Solicită, în consecinţă, să se aprecieze că şi sub acest aspect hotărârea primei instanţe este nelegală.
În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe, relativ la criticile formulate prin acţiune în ceea ce priveşte modalitatea în care pârâtul Consiliul Superior a analizat pe fond îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii, s-a reţinut că analiza efectuată de pârât s-a încadrat în limite legale, că au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, forma şi gradul de vinovăţie, sancţiunea aplicată, conduita anterioară şi ulterioară a reclamantei, prima instanţă redând din cele expuse prin Hotărârea nr. 31/17.03.2022, inclusiv datele din corespondenţa reclamantei.
S-a reţinut că reclamanta a transmis mesaje neadecvate dlui Judecător B., de natură să aducă atingere demnităţii profesiei de grefier, manifestări ce nu pot fi tolerate în relaţiile dintre grefieri şi judecători, că pe fondul schimbării sale de pe completul C26, prezidat de acest judecător, reclamanta ar fi avut un comportament ce a depăşit limitele demnităţii şi moralei, ce trebuie să caracterizeze manifestarea personalităţii fiecăruia la locul de muncă, în relaţiile interumane.
S-a reţinut că, în raport de situaţia de fapt, care rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 242/24.03.2020, a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost sancţionată disciplinar reclamanta, în mod întemeiat a constatat Plenul Consiliului că faptele reclamantei sunt de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei, stabilind instanţa totodată şi faptul că "este de netăgăduit faptul că gravitatea faptelor este suficient de ridicată astfel încât să aducă atingere prestigiului justiţiei . . . . . . . . . . . . ".
S-a reţinut că "sancţiunea avertismentului aplicată reclamantei poate ridica anumite îndoieli în privinţa gravităţii concrete a abaterii disciplinare . . . . . . . . . .însă constată că nu poate să valorifice în mod corespunzător acest aspect şi să-i dea un efect contrar celor reţinute prin actele atacate în raport de apărările formulate " (filele x din considerentele Hotărârii criticate].
Aceste argumente sunt străine de natura pricinii şi, în măsura în care nu sunt stabilite definitiv elementele, relativ la faptă şi vinovăţie, constituie chiar o încălcare a dreptului la viaţă privată- art. 8 din Convenţia EDO.
Cauza cu care instanţa Curtea de Apel Bucureşti a fost investită este o acţiune în contenciosul administrativ, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, instanţa fiind chemată să analizeze legalitatea şi temeinicia Hotărârilor de Plen nr. 31, prin care s-a constatat că reclamanta nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii şi, respectiv, Hotărârea nr. 34, ambele din 17.03.2022, prin care s-a validat concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii pentru candidaţii declaraţi admişi şi care îndeplinesc condiţia bunei reputaţii.
Potrivit naturii cauzei, prima instanţă, pe baza documentelor care au stat la baza emiterii acestor acte administrative - Hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuia să determine dacă competenţele legale recunoscute Plenului prin dispoziţiile legale ale art. 18 din Legea nr. 192/2021 şi, respectiv, cele regulamentare, stabilite prin art. 32 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 119/2021, au fost respectate şi dacă nu, în ce măsură abaterile de la legalitate afectează legalitatea actelor contestate.
Nici un moment instanţa Curtea de Apel nu a fost investită cu cauza având ca obiect contestarea sancţiunii disciplinare, astfel că motivele invocate la filele x, motive în baza cărora practic se stabileşte vinovăţia în materie disciplinară a reclamantei, consecinţele faptelor acesteia, proporţionalitatea sancţiunii aplicate, sunt străine de natura cauzei şi încalcă limitele de competenţă ale altei instanţe, mai exact ale Curţii de Apel Ploieşti, care are pe rol cauza cu nr. x/2020, având ca obiect: contestaţie decizie de sancţionare.
Cât timp există această cauză pe rol şi nu s-a stabilit vinovăţia reclamantei în mod definitiv, nici Plenul Consiliului şi nici Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul acţiunii pendinte, nu puteau stabili vinovăţia reclamantei, proporţionalitatea sancţiunii aplicate acesteia etc.
Prima instanţă a fost chemată, raportat la limitele legale pe care le putea avea, să verifice condiţia bunei reputaţii şi dacă aceste limite au fost respectate, or aşa cum arătam mai sus aceste limite legale au fost încălcate de către pârât, iar instanţa, prin argumentele expuse şi criticate de noi mai sus, le apreciază a fi legale.
Reiterează din considerentele expuse de Curtea Constituţională, cu ocazia controlului ex ante a constituţionalităţii Legii privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, prin Decizia nr. 187/17 martie 2021, faptul că "evaluarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă un tablou moral al candidatului pus la îndemâna societăţii, aşadar, fără vreo consecinţă juridică, ci un act juridic oficial prin care se stabileşte reputaţia necesară îndeplinirii funcţiei de judecător/procuror, act care trebuie să se bazeze pe criterii obiective, determinate, specifice, previzibile şi cuantificabile." [paragraf 63].
Aceeaşi Curte stabileşte şi faptul că "buna reputaţie reprezintă un concept juridic, şi nu unul eminamente moral", astfel că, prin raportare la situaţia premisă reglementată prin Legea supusă analizei sale, relativ la buna reputaţie în cazul persoanelor care au comis fapte penale pentru care s-a amânat aplicarea pedepsei, a statuat în sensul că "a lega o consecinţă juridică de soluţia de amânare a aplicării pedepsei, respectiv reputaţia îndoielnică, înseamnă a încălca însuşi art. 90 din C. pen., ceea ce ar fi contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea cu privire la valorizarea în plan constituţional a efectelor amânării aplicării pedepsei şi Decizia nr. 905 din 16 decembrie 2020, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I)." (paragraf 67 din Decizie].
Pornind astfel de la premisa că buna reputaţie reprezintă un concept juridic, prima instanţă, raportat strict la natura cauzei, ar fi trebuit să observe că angajatorul prin adresa din 08.03.2022 a atestat radierea sancţiunii disciplinare aplicată reclamantei, că pe rolul instanţei Curtea de Apel Ploieşti se află cauza cu numărul x/2020- contestaţie decizie de sancţionare şi ar fi trebuit să observe că nici o normă legală nu permitea pârâtului să procedeze la analizarea acestor fapte, ca urmare în primul rând a radierii sancţiunii şi să se transforme în instanţă disciplinară, cât timp a stabilit vinovăţia reclamantei şi consecinţele faptelor acesteia.
Ar fi trebuit de asemenea să observe că nu există nici o normă legală, care să permită pârâtului să interfereze în procedura de soluţionare a unei cauze pe rolul unei instanţe prin solicitarea copiilor de pe actele dintr-un astfel de dosar, cu consecinţa afectării dreptului constituţional al reclamantei de acces la o instanţă independentă şi imparţială.
Alegaţiile cuprinse în sentinţă la filele x sunt străine de natura cauzei, ele ţin de obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Se impune şi sub acest aspect, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei şi în ce priveşte acţiunea de fond.
În rejudecare, solicită a se observa faptul că verificarea condiţiei bunei reputaţii nu s-a efectuat faţă de reclamantă în mod legal, cât timp şedinţa de Plen şi intervievarea acesteia asupra bunei reputaţii s-a făcut de o persoană care ocupa nelegal funcţia de Preşedinte al Consiliului, iar modalitatea de derulare a acestui interviu prin utilizarea în mod constant a apelativului "d-na grefier" şi chestionarea asupra unor fapte acoperite de Decizia de sancţionare nr. 242/2020, contestată în instanţă şi pentru care nu există o soluţie definitivă, a transformat pârâtul Consiliu într-o veritabilă instanţă disciplinară, fapt care pe de-o parte depăşea limitele de competenţă ale Consiliului, iar pe de altă parte atrăgea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (11) lit. a) din Legea nr. 317/2004, interdicţia de transmitere live a şedinţei Plenului Consiliului.
Potrivit acestui text legal "în vederea asigurării transparenţei, şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în condiţii de publicitate:
a) şedinţele publice de plen şi de secţii se transmit în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Consiliului, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepţia deliberărilor şi a audierilor în materie disciplinară".
Astfel, cât timp vinovăţia reclamantei nu a fost stabilită definitiv în cadrul dosarului nr. x/2020, aflat încă pe rolul instanţei Curtea de Apel Ploieşti, audierea reclamantei în şedinţa Plenului din 17.03.2022 pe chestiuni din dosarul personal, relativ la aceste fapte şi, mai ales, stabilirea faptului că nu se bucură de bună reputaţie tocmai ca urmare a stabilirii vinovăţiei sale cu privire la faptele sancţionate prin Decizia nr. 242/24.03.2020, a dat acestei şedinţe caracterul unei audieri în materie disciplinară, audiere care nu putea fi făcută publică.
Mai mult, arată că, în vederea stabilirii condiţiei bunei reputaţii, doar reclamanta a fost supusă unor verificări suplimentare, nelegale, pentru fapte sancţionate disciplinar şi în raport de care intervenise radierea sancţiunii, că aceste verificări au fost declanşate cu mult timp înainte de data publicării procesului-verbal cu rezultatele finale ale candidaţilor la cele două probe ale concursului, că doar în cazul reclamantei s-au cenzurat actele depuse în scopul verificării şi aici ne referim la Adeverinţa nr. x/08.03.2022, care atesta radierea sancţiunii şi doar în cazul reclamantei s-a solicitat dosarul personal, deşi aceasta nu era fost judecător sau procuror, precum şi date din dosare în curs pe rolul instanţelor de judecată sau de la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, fapt ce dovedeşte că procedura de verificare a reclamantei a fost pur subiectivă, practic o "execuţie publică" a acesteia.
Raportat la radierea sancţiunii disciplinare, prin Decizia nr. 244 din 09.03.2022, a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, s-a decis ca începând cu data de 24.03.2021, sancţiunea disciplinară aplicată reclamantei prin Decizia nr. 242/24.03.2021 să fie radiată, iar această operaţiune a radierii a fost confirmată sub aspectul legalităţii prin decizia civilă nr. 2319/22 septembrie 2022, a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă- Anexată.
Nu există nici un temei legal în baza căruia aceste acte emise de angajator să poată fi cenzurate, fie de către Plen, în cadrul procedurii de verificare documentară a îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, fie de către instanţa de contencios administrativ, în procedura jurisdicţională a verificării legalităţii şi temeiniciei unor acte administrative.
Prin raportare la aceste acte: Decizia nr. 242/09.03.2022 şi Adeverinţa nr. x din 08.03.2022, apreciem că nu se putea reţine, în condiţiile în care instanţa nu a fost investită cu analizarea legalităţii acestor acte, că sancţiunea nu era radiată şi nu se putea proceda nici la analizarea acestor fapte, aşa cum de altfel a procedat prima instanţă.
Sancţiunea fiind radiată, actele emise în acest sens, respectiv Adeverinţa nr. x din 08.03.2022 şi Decizia nr. 244 din 09.03.2022, nefiind contestate în faţa primei instanţe, apreciem că aceasta nu putea păşi nici ea la analizarea faptelor pentru care a fost aplicată această sancţiune, cât timp radierea echivalează cu restabilirea bunei reputaţii, cât timp legiuitorul a prevăzut expres excluderea acestor fapte de la analiza îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie.
Raportat la analiza, pe care prima instanţă o face însă prin Hotărârea criticată, învederăm faptul că prima instanţă a pornit de la o prezumţie absolută de vinovăţie a reclamantei.
Concluziile instanţei sunt chiar contrare celor reţinute de angajator prin Decizia de sancţionare nr. 242/2020, cât timp angajatorul stabileşte prin această decizie ca formă a vinovăţiei culpa, că faptele nu îi sunt imputabile în totalitate reclamantei, ci au avut la bază starea de provocare din partea grefierului-şef şi relaţiile tensionate preexistente cu acesta.
Mai mult, se reţin în sarcina reclamantei ca afectând buna reputaţie a acesteia faptul că, aflând la întoarcerea din concediu medical că a fost schimbată de pe completul C26, a solicitat explicaţii şi lămuriri cât timp a participat la şedinţele acestui complet timp de peste 4 ani.
Durata mare în care a activat în acest complet a condus, fapt ce nu poate fi negat, la dezvoltarea unor relaţii apropiate între membrii acestuia, iar înlocuirea sa chiar cu grefierul cu care avea o relaţie tensionată a justificat solicitarea reclamantei de a obţine explicaţii privind schimbarea sa din acest complet.
Împrejurarea că reclamanta a solicitat explicaţii, că a avut un schimb de replici cu titularul completului prin mesaje scrise, fie pe reţeaua internă a instanţei, fie pe whattsapp, totul într-o manieră transparentă, cu utilizarea unui limbaj decent şi politicos, nu poate conduce la concluzia, aşa cum a reţinut prima instanţă, ca fiind total nepotrivite funcţiei deţinute, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de un eveniment izolat.
De altfel, relativ la mesajele personale lăsate de reclamantă pe vehiculul titularului de complet, de transmiterea link-ului unei melodii, trebuiau apreciate în contextul, dovedit de altfel în faţa primei instanţe, a faptului că titularul de complet a depăşit marja de rezervă de care trebuia să dea dovadă în comportamentul său în afara instanţei, prin aplicarea pe o reţea de dating (C.), pe care şi-a postat fotografia cu menţiunea că este antreprenor.
Depăşirea acestei marje de discreţie implică şi acceptarea urmărilor pe care o asemenea postare le putea crea.
Simpla postare a acestuia pe o asemenea reţea constituia o ofertă publică de a fi abordat în vederea găsirii unei partenere.
Cu toate acestea, depăşirea marjei de discreţie care trebuie să caracterizeze funcţia de judecător a fost transferată integral reclamantei, prin imputarea în sarcina acesteia ca nefiind conformă funcţiei de grefier a manifestării unor sentimente prin desene aplicate pe vehicul sau prin încercarea de a contacta, în afara programului, persoana în cauză.
Ceea ce nu a observat prima instanţă a fost că toate manifestările reclamantei (solicitare de explicaţii, mesaje], de altfel decente, s-au încadrat în marja libertăţii de exprimare, drept garantat constituţional oricărei persoane.
De altfel, în cuprinsul secţiunii a 3-a din Legea nr. 567/2004, îndatoririle personalului auxiliar şi de specialitate al instanţelor de judecată (art. 76-81], nu există nici o normă potrivit căreia grefierul nu poate solicita explicaţii privind schimbarea locului său de muncă.
Ceea ce este interzis unui grefier în mod expres, potrivit dispoziţiilor art. 84 lit. d)] din Legea nr. 567/2004, sunt atitudinile ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, faţă de judecători, de procurori, faţă de colegi etc, or în cazul reclamantei nu s-a reţinut că explicaţiile solicitate, mesajele dintre aceasta şi titularul completului s-ar încadra în noţiunea de atitudine ireverenţioasă.
S-a reţinut că în cazul reclamantei, existând şi scuza provocării, comportamentul acesteia se încadrează la abaterea prevăzută de art. 94 lit. g) din Legea nr. 567, respectiv "manifestări care aduc atingere demnităţii sau probităţii profesionale".
Prima instanţă a ignorat faptul că în cursul procedurii judiciare de contestare a deciziei de sancţionare s-a invocat lipsa de claritate a acestui text, neexistând în lege o definiţie a probităţii profesionale, a manifestărilor care ar putea aduce atingere acestei probităţi, fapt ce a determinat de altfel sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 lit. g) şi art. 86 din Legea nr. 567/2004, în cadrul dosarului nr. x/2020
Analizând aceste fapte şi subrogându-se instanţei specializate în dreptul muncii şi chiar Curţii Constituţionale, prima instanţă, în speţă Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să observe faptul că potrivit celei mai simple definiţii, cea oferită de DEX, prin probitate se înţelege cinste, integritate şi onestitate, criterii care trebuie transpuse în sfera relaţiilor de muncă, or nimic din faptele reclamantei, fapte reţinute prin Hotărârea nr. 31/17.03.2022 şi prin Raportul referitor la verificarea bunei reputaţii nr. 929/14598, întocmit de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, nu încalcă această probitate profesională, adică cinstea, integritatea şi onestitatea în relaţiile de serviciu.
Buna reputaţie, ca şi concept juridic şi nu eminamente moral, trebuia apreciată în funcţie de comportamentul public şi social al unei persoane în timp şi nu prin raportare la un eveniment izolat, discutabil cât timp se află într-o procedură judiciară de verificare.
Documentele depuse în procedura verificării acestei condiţii dovedesc faptul că reclamanta se bucură de o bună reputaţie, de un profil uman şi profesional compatibil cu statutul de judecător, la care aspiră prin admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii.
Având în vedere că reputaţia se defineşte ca o părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva (Decizia CCR nr. 187/2021, paragraf 63) solicităm să observaţi că pretinsele fapte, imputate reclamantei prin Decizia de sancţionare, nu au avut ecou public decât ca urmare a Şedinţei Plenului Consiliului din 17 martie 2022, prin publicitatea asigurată acestei şedinţe, respectiv transmiterea live a acestei şedinţe şi postarea înregistrării pe pagina de internet wwwcsml909.ro, fiind preluate aspecte din dosarul personal al reclamantei de către publicaţia D., fapt asupra căruia întreaga responsabilitate revine Consiliului, ca urmare a încălcării obligaţiei de protejare a reclamantei cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Faţă de toate motivele mai sus expuse, solicită să se constate că sentinţa civilă nr. 1332 din data de 25 iulie 2022 este nelegală în ceea ce priveşte soluţia dată petitelor privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 211/16.12.2021 şi respectiv privind anularea Hotărârilor Plenului nr. 31 şi 34 din 17 martie 2022, să casaţi sub aceste două aspecte sentinţa, iar în rejudecare să dispuneţi anularea art. 1 din Hotărârea Plenului nr. 211/16.12.2021, în ceea ce priveşte alegerea unui preşedinte ad interim al Consiliului, să dispuneţi anularea Hotărârilor nr. 31 şi 34 din 17.03.2022, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, cu consecinţa stabilirii în cazul acesteia a îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii şi validarea concursului.
Solicită obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată pentru fond şi recurs, conform dovezilor de la dosar.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat, de asemenea, recurs împotriva sentinţei civile nr. 1332 pronunţate la data de 25.07.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând, respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect anularea art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru următoarele considerente:
Motivele de nelegalitate invocate în susţinerea recursului se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că soluţia privind capătul de cerere având ca obiect anularea art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 32 alin. (9) şi alin. (8) lit. b) din Regulamentul menţionat, constatând în mod eronat că aceste dispoziţii ar veni în contradicţie cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură.
Prin Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost aprobat raportul Comisiei de organizare şi s-a constatat neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii de către doamna A. (după cele două etape ale concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada iulie 2021- aprilie 2022), dispunându-se, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia.
Prin Hotărârea nr. 34 din 17.03.2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea rezultatelor concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, desfăşurat în perioada 30 iulie 2021 - 5 aprilie 2022, pentru candidaţii admişi după cele două etape ale concursului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 32 din Regulament, conform listelor cuprinzând rezultatele definitive ale candidaţilor auditor de justiţie, respectiv personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost publicate la data de 14 martie 2022, conform anexei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu subscrisul, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, suspendarea executării Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 din 17.03.2022 şi respectiv nr. 34 din 17.03.2022, până la pronunţarea instanţei de fond.
Totodată, reclamanta a solicitat anularea celor două acte administrative, să se constate îndeplinită condiţia bunei reputaţii sau, în subsidiar, să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că îndeplinea condiţia privind buna reputaţie, să se constate validat concursul în cazul său sau, în subsidiar, să fie obligat subscrisul la emiterea unei hotărâri prin care să valideze concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, sesiunea iulie 2021- aprilie 2022, în ceea ce o priveşte şi să dispună înscrierea acesteia de îndată la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, în calitate de auditor de justiţie - promoţia 2022-2024.
Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu subscrisul anularea art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi anularea art. 1 din hotărârea nr. 211 din 16.12.2021 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Recurentul-pârât apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, respectiv a prevederilor art. 32 alin. (9) şi alin. (8) lit. b) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 119/2021, apreciind în mod eronat că aceste dispoziţii ar veni în contradicţie cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură.
În cauză nu se pune problema unei nulităţi a dispoziţiilor art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul National al Magistraturii, cum eronat a reţinut instanţa de fond, argumentele reclamantei-intimate constând doar în pretinsa interpretare neconformă a acestor prevederi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022, faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021.
Or, nu poate fi pus semnul echivalenţei între nulitatea/nelegalitatea unei dispoziţii regulamentare (ce trebuie analizată din perspectiva neconcordanţei acesteia cu prevederile de la nivelul legislaţiei primare) şi interpretarea dată de emitentul actului administrativ cu caracter normativ adoptat la nivel de legislaţie secundară (în speţă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii) întru-un anumit caz concret, modalitatea de interpretare a unei norme neputând atrage în nicio situaţie nulitatea acesteia.
Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii în temeiul dispoziţiilor art. 106 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare la momentul emiterii acestui regulament), astfel că are competenţa de a interpreta şi a urmări aplicarea acestuia în acord cu dispoziţiile legale incidente.
Prin urmare, nu poate fi reţinut ca motiv de nelegalitate a Regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, modul în care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la interpretarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente sub aspectul cerinţei bunei reputaţii la admiterea în profesia de magistrat, cum eronat a apreciat instanţa de fond.
În contextul relevat, ridicându-se strict problema unei pretinse interpretări neconforme de către recurentul-pârât a dispoziţiilor art. 32 alin. (9) din Regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, apreciem că instanţa de fond putea proceda doar la propria interpretare (după cum de altfel a si procedat), având în vedere aspectele relevate de părţile din cauză, nicidecum la constatarea unei nulităţi/nelegalităti a acestor dispoziţii.
În acest sens s-a pronunţat într-o cauză similară înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Or, legalitatea unui act administrativ trebuie cercetată în raport de dispoziţiile legii pentru executarea căreia a fost emis şi nu în raport de norme legale speciale aplicabile în procedura achiziţiilor publice şi într-o situaţie particulară cum este cea din speţă.
Raportat la dispoziţiile art. 8 şi 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul poate solicita, iar instanţa poate dispune anularea unui act administrativ. Instanţa de contencios administrativ nu poate constata că anumite dispoziţii sunt nelegale în măsura în care se interpretează sau se aplică într-un anumit fel.
Astfel fiind, în mod corect, instanţa de fond a constatat că nu există nici un motiv de nelegalitate a dispoziţiilor a căror anulare se solicită, singura problemă în discuţie fiind de aplicabilitate sau nu a acestora într-un caz determinat".
De altfel, procedând la verificare legalităţii Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31/17.03.2022 prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că era fundamentată temeinic din punct de vedere legal, motivarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acestei hotărâri, apreciind "contrar susţinerilor reclamantei şi în convergenţă cu apărările pârâtului, că în privinţa sancţiunii disciplinare, constând în avertisment, aplicate reclamantei prin Decizia nr. 242/24.03.2020 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, nu se poate considera că a intervenit radierea, întrucât răspunderea disciplinară a grefierilor este reglementată prin dispoziţii speciale, cuprinse în Legea nr. 567/2004, prin care se derogă de la dreptul comun, astfel că, în temeiul art. 248 alin. (2) din Codul Muncii, prevederile din acest cod referitoare la radierea de drept nu sunt aplicabile în cazul reclamantei".
În consecinţă, nu pot fi apreciate ca întemeiate aspectele referitoare la faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi eludat dispoziţiile imperative ale art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021 şi ar fi dat o altă interpretare prin Regulament a acestui articol, excluzând menţiunea privind radierea cu privire la o categorie aparte de fapte, respectiv acelea care aduc atingere onorarei, demnităţii şi prestigiului profesiei.
Legalitatea actelor normative adoptate la nivel de legislaţie secundară se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele normative de nivel superior, situaţie faţă de care apreciem, contrar celor susţinute de instanţa de fond prin pronunţarea soluţiei care face obiectul prezentului recurs, că nu există nicio neconcordanţă între actul administrativ cu caracter normativ atacat şi legislaţia primară, prevederile art. 32 alin. (9) şi alin. (8) lit. b) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 119/2021 fiind în deplin acord cu dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021.
Cadrul normativ de reglementare a concursurilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi în magistratură în anii 2021 şi 2022 este reprezentat la nivel de legislaţie primară de Legea nr. 192/2021 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar la nivel de legislaţie secundară, de Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 119/2021 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2021 "Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii".
Aceleaşi prevederi sunt reluate şi la nivel de legislaţie secundară prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Regulament.
Relevante sunt şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 192/2021, reluate la nivel de legislaţie secundară prin art. 32 din Regulament potrivit cărora:
"după afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi la Institutul Naţional al Magistraturii după cele două etape ale concursului sunt verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 2 lit. c) din lege".
Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se fac de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, iar în vederea verificării îndeplinirii acestei condiţii, candidaţii au obligaţia de a depune la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, în format letric, documentele menţionate la art. 32 alin. (3) lit. a)-e) din Regulament. Totodată, candidaţii au obligaţia de a depune, în format letric, şi actele prevăzute la art. 4 alin. (9) din Regulament.
Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condiţiilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, raport care, în ceea ce-i priveşte pe candidaţii care nu îndeplinesc condiţia bunei reputaţii, trebuie să cuprindă motivele pentru care comisia apreciază că nu este îndeplinită această condiţie, constând în analiza faptelor persoanei în cauză şi aplicarea criteriilor prevăzute de lege situaţiei de fapt reţinute.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii, candidaţii care nu se bucură de o bună reputaţie fiind declaraţi respinşi.
Art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192 din 8 iulie 2021, reluat în mod similar prin dispoziţiile art. 32 alin. (9) din Regulament, prevede că:
"(4) Nu se bucură de o bună reputaţie persoana care a fost sancţionată contravenţional sau disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport de care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei, avându-se în vedere criteriile prevăzute la alin. (5). Sancţiunile disciplinare pentru care a intervenit radierea nu sunt avute în vedere."
Potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 192 din 8 iulie 2021 şi respectiv art. 32 alin. (9) din Regulament, la stabilirea bunei reputaţii se au în vedere gravitatea faptei, astfel cum rezultă din natura acesteia şi din împrejurările în care a fost săvârşită, din forma şi gradul de vinovăţie, precum şi din sancţiunea aplicată şi conduita persoanei înainte şi după săvârşirea faptei, care relevă perseverenţa în săvârşirea unor fapte de natura celor prevăzute la art. 18 alin. (4) din lege, respectiv art. 32 alin. (8) din Regulament, sancţionate ca atare.
Potrivit art. 32 alin. (8) din Regulament "Pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii sunt analizate:
a) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului;
b) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea".
Alin. (9) al art. 32 din Regulament nu are un caracter de sine stătător, prin art. 32 din Regulament (ce cuprinde în mod organic mai multe ipoteze juridice, prezentate în alineate distincte) asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o coerenţă a reglementării, cu respectarea cerinţelor impuse de art. 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Atât Legea nr. 192/2021, cât şi Regulamentul stabilesc în termeni clari, neechivoci, faptul că nu se poate bucura de o bună reputaţie, condiţie indispensabilă admiterii în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, persoana care a fost sancţionată disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului pentru fapte în raport de care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei, avându-se în vedere criteriile legal stabilite, mai sus menţionate.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, stabilind că intimata-reclamantă nu îndeplinea condiţia bunei reputaţii, cum de altfel a reţinut în mod judicios şi instanţa de fond.
Astfel, pornind chiar de la modalitatea în care este formulat textul în discuţie ("Nu se bucură de o bună reputaţie persoana care a fost sancţionată contravenţional sau disciplinar în ultimii3 ani..."), se constată că dispoziţiile art. 18 alin. (4) din lege stabilesc, în realitate, în termeni imperativi, acele situaţii în care legea prezumă în mod absolut inexistenţa condiţiei bunei-reputaţii, respectiv: existenţa unei sancţiuni disciplinare/contravenţionale în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului; sancţiunea disciplinară a fost aplicată pentru fapte în raport de care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei; lipsa de incidenţă a radierii pentru sancţiunea aplicată.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 2, respectiv art. 53 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 192/2021, rezultă faptul că pentru a accede în profesie, indiferent de modalitatea aleasă, condiţia bunei reputaţii este indispensabilă.
Sintetizând, din interpretarea sistematică şi teleologică a întregii reglementări privind condiţia existenţei bunei-reputaţii, trebuie reţinut că, în realitate, art. 18 din Legea nr. 192/2021 are un dublu rol: pe de-o parte oferă reperele în raport de care se analizează condiţia bunei-reputaţii, iar pe de altă parte instituie o prezumţie absolută referitoare la inexistenţa acesteia.
Or, raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii, nu se poate concluziona că faptele intimatei-reclamante, astfel cum au fost obiectivate ca urmare a unei decizii de sancţionare, nu puteau constitui un reper din perspectiva verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. Altfel spus, buna reputaţie se analizează nu numai în raport de sancţiunea aplicată, ci si în raport de faptele concret săvârşite, care pot constitui repere în verificarea acestei condiţii.
În plus, aşa cum a precizat deja, legalitatea actelor normative adoptate la nivel de legislaţie secundară se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele normative de nivel superior, nicidecum prin raportare la modul de aplicare şi de interpretare a legii de către emitentul unui act administrativ. în cauză, art. 32 alin. (9) din Regulament este în deplin acord cu legislaţia primară, respectiv cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 192/2021.
Faţă de toate criticile invocate, solicită să se admită recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1332 pronunţate la data de 25.07.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, să casaţi în parte hotărârea atacată şi rejudecând, să respingeţi ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Precizează totodată că îşi menţine în integralitate toate apărările formulate în cauză în faţa instanţei de fond.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând recursul promovat de către recurenta-reclamantă A., Înalta Curte apreciază că este, în parte. fondat.
Prin Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost aprobat raportul Comisiei de organizare şi s-a constatat neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii de către doamna A. (după cele două etape ale concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada iulie 2021- aprilie 2022), dispunându-se, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia.
Prin Hotărârea nr. 34 din 17.03.2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea rezultatelor concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, desfăşurat în perioada 30 iulie 2021 - 5 aprilie 2022, pentru candidaţii admişi după cele două etape ale concursului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 32 din Regulament, conform listelor cuprinzând rezultatele definitive ale candidaţilor auditor de justiţie, respectiv personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost publicate la data de 14 martie 2022, conform anexei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, suspendarea executării Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 din 17.03.2022 şi respectiv nr. 34 din 17.03.2022, până la pronunţarea instanţei de fond.
Totodată, reclamanta a solicitat anularea celor două acte administrative, să se constate îndeplinită condiţia bunei reputaţii sau, în subsidiar, să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că îndeplinea condiţia privind buna reputaţie, să se constate validat concursul în cazul său sau, în subsidiar, să fie obligat subscrisul la emiterea unei hotărâri prin care să valideze concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, sesiunea iulie 2021- aprilie 2022, în ceea ce o priveşte şi să dispună înscrierea acesteia de îndată la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, în calitate de auditor de justiţie - promoţia 2022-2024.
Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat anularea art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi anularea art. 1 din hotărârea nr. 211 din 16.12.2021 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În privinţa criticilor aduse hotărârii primei instanţe de către recurenta-reclamantă, acestea privesc respingerea capătului de cerere privind constatarea nelegalităţii Hotărârii Plenului CSM nr. 211/2021, precum şi respingerea acţiunii de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârile Plenului CSM nr. 31 şi 34 din 17.03.2022.
Reţine Înalta Curte că, în esenţă, recurenta-reclamantă a fost respinsă la examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada iulie 2021- aprilie 2022, după parcurgerea primelor două etape ca urmare a aprobării raportului Comisiei de organizare constatându-se neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii de către aceasta.
În mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Hotărârile Plenului CSM nr. 31 şi 34 din 17.03.2022.
Constată Înalta Curte din analiza actelor aflate la dosar, că recurenta -reclamanta a fost sancţionată cu "avertisment" prin decizia nr. 242/24.03.2020 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea, în calitate de grefier la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, a abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 84 lit. g) din legea nr. 567/2004, constând în manifestări care aduc atingere demnităţii şi probităţii profesionale.
Prin sentinţa civilă 7327/29.10.2021 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat că această sancţiune a fost radiată de drept.
Prin Adeverinţa nr. x/08.03.2022 emisă de Tribunalul Bucureşti, în calitate de angajator, s-a învederat că această sancţiune a fost radiate de drept.
Potrivit art. potrivit art. 32 alin. (2) din Hotărârea Plenului nr. 119/2021, "Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se fac de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi la libera circulaţie a acestor date".
Potrivit alin. (3) al art. 32 "în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, candidaţii au obligaţia de a depune la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data publicării rezultatelor definitive ale concursului, următoarele documente în format letric:
- curriculum vitae care să cuprindă datele de identificare, datele de stare civilă, datele cu privire la studiile absolvite şi locurile de muncă anterioare;
- adeverinţele eliberate de angajatorii de Ia locurile de muncă avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului care să cuprindă menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare, aplicate în această perioadă, pentru care nu a intervenit radierea;
- adeverinţele eliberate de unităţile de învăţământ superior care să cuprindă menţiuni privind existenţa ori inexistenţa unor eventuale sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea;
- adeverinţe eliberate de primării şi/sau, după caz, de administraţiile financiare de la domiciliile avute în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, din care să rezulte, dacă este cazul, natura şi tipul contravenţiilor comise şi sancţiunile contravenţionale aplicate în această perioadă;
- orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru verificarea îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii".
Înalta Curte apreciază că, în mod nelegal, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prima instanţă a validat hotărârea Consiliului prin care a fost declarată respinsă recurenta-reclamantă, motivat de împrejurarea că nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii.
Conform articolului 248 alin. (3) din Codul Muncii, "sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă."
Reiese din actele dosarului că sancţiunea a fost aplicată la data de 24.03.2020, iar potrivit legii, aceasta se constată radiată de drept după trecerea a 12 luni de la aplicarea sa.
Prin sentinţa civilă 7327/29.10.2021 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat că această sancţiune a fost radiată de drept.
Prin Adeverinţa nr. x/08.03.2022 emisă de Tribunalul Bucureşti, în calitate de angajator, s-a învederat că această sancţiune a fost radiată de drept.
Aşadar, la data de 24.03.2021 această sancţiune a fost radiată de drept, fapt atestat şi de o hotărâre judecătorească şi de o adeverinţă emisă de către angajator.
Concursul pentru admiterea în magistratură la care recurenta s-a înscris, a avut ca perioadă de desfăşurare, datele 30 iulie 2021 - 5 aprilie 2022, demarând după ce sancţiunea aplicată acesteia era radiată.
În aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă a confirmat raţionamentul pârâtului, în sensul că acea sancţiune care nu mai exista la momentul începerii concursului putea constitui o sursă care să afecteze buna reputaţie a recurentei-reclamante.
Este nelegală întreaga aserţiune a primei instanţe prin a analizat modalitatea în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, a apreciat asupra gravităţii acesteia este, de asemenea, nelegală, modalitatea în care instanţa de fond a procedat la propria analiză privind reputaţia reclamantei, în condiţiile în care nu fusese învestită cu această solicitare de niciuna dintre părţi şi fără a acorda relevanţa juridică obligatorie a faptului că sancţiunea fusese radiate de drept, aşa cum rezultă din actele emise de angajator.
Este nelegal întregul raţionament al instanţei de fond prin care a analizat caracterul executoriu sau nu al hotărârii Tribunalului Bucureşti, prin care s-a constatat radiată de drept sancţiunea aplicată recurentei-reclamante, precum şi analiza privind efectele faţă de terţi ale hotărârilor judecătoreşti care nu sunt definitive, ignorând aspectul potrivit căruia nici nu trebuia să fie făcută o analiză asupra unei sancţiuni inexistente la momentul demarării concursului, de la început.
În consecinţă, apreciind că sentinţa instanţei de fond este nelegală sub acest aspect, pronunţată fiind cu încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa.
În rejudecare, constatând că recurenta-reclamantă nu are nicio sancţiune administrativă aptă să producă efecte, va constata că îndeplineşte condiţia bunei reputaţii.
În ceea ce priveşte celelalte critici ale recurentei, având în vedere soluţia mai sus evidenţiată, Înalta Curte nu le va mai analiza.
În ceea ce priveşte recursul promovat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, acesta se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ.
A criticat recurentul-pârât soluţia data capătului de cerere având ca obiect anularea articolului 32 alin. (9) şi alin. (8) lit. b) din Regulamentul privind admiterea în magistratură, aprobat prin Hotărârea nr. 119/2001 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
În mod greşit instanţa de fond a admis în parte acţiunea modificată a recurentei-reclamante şi a anulat în parte alin. (9) al articolului 32 Regulamentul privind admiterea în magistratură.
În acord cu argumentele recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, respectiv a prevederilor art. 32 alin. (9) şi alin. (8) lit. b) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 119/2021, prin aceea că a concluzionat că aceste dispoziţii ar veni în contradicţie cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură.
În cauză nu se pune problema unei nulităţi a dispoziţiilor art. 32 alin. (9) din Regulamentul privind admiterea la Institutul National al Magistraturii, cum eronat a reţinut instanţa de fond, argumentele reclamantei-intimate constând doar în pretinsa interpretare neconformă a acestor prevederi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 31 din 17.03.2022, faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021.
Or, nu poate fi pus semnul echivalenţei între nulitatea/nelegalitatea unei dispoziţii regulamentare (ce trebuie analizată din perspectiva neconcordanţei acesteia cu prevederile de la nivelul legislaţiei primare) şi interpretarea dată de emitentul actului administrativ cu caracter normativ adoptat la nivel de legislaţie secundară (în speţă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii) întru-un anumit caz concret, modalitatea de interpretare a unei norme neputând atrage în nicio situaţie nulitatea acesteia.
Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii în temeiul dispoziţiilor art. 106 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare la momentul emiterii acestui regulament), astfel că are competenţa de a interpreta şi a urmări aplicarea acestuia în acord cu dispoziţiile legale incidente.
Nu poate fi reţinut ca motiv de nelegalitate a Regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 119 din 16.07.2021 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, modul în care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a procedat la interpretarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente sub aspectul cerinţei bunei reputaţii la admiterea în profesia de magistrat, cum eronat a apreciat instanţa de fond.
Însă instanţa poate proceda la propria interpretare a aceloraşi dispoziţii legale, lucru care s-a şi întâmplat.
În consecinţă, apreciind întemeiate criticile recurentului-pârât în temeiul art. 20 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite şi recursul promovat de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 1332 din data de 25 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:
Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârile nr. 31 şi nr. 34 din data de 17.03.2022, ambele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi, constatând îndeplinită de către reclamantă condiţia bunei reputaţii, obligă pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să valideze concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, sesiunea iulie 2021 - aprilie 2022, cu privire la candidatul A..
Respinge, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.