Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5509/2024 AI generated

Discrimination fine upheld despite procedural delays: special prescription rules and club liability for supporter conduct

Case Number Decizia nr. 5509/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a military sports club, upholding the Court of Appeal's rejection of the challenge against the National Council for Combating Discrimination (CNCD) and the Democratic Federation of Roma, thereby definitively maintaining the administrative decision that imposed a 2,000 RON contraventional fine for ethnic discrimination. The dispute centered on xenophobic chanting by the club's supporters during a football match, with the appellant arguing that the CNCD's decision was null and void due to the expiration of the statutory prescription period for sanctions and the violation of procedural time limits, while also claiming that liability should rest with security services rather than the organizer. The Court ruled that the 90-day deadline in O.G. 137/2000 is merely indicative and does not trigger nullity if exceeded, and that the specific provisions for discrimination cases derogate from the general six-month prescription rule in O.G. 2/2001 to ensure effective and dissuasive sanctions. Furthermore, the Court affirmed that the sports club bears strict liability for the discriminatory conduct of its supporters under the Romanian Football Federation's disciplinary regulations and Law 4/2008 on violence in sports, rejecting the argument that this obligation was displaced by the presence of contracted security personnel or police.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Discrimination fine upheld despite procedural delays: special prescription rules and club liability for supporter conduct: The dispute centered on xenophobic chanting by the club's supporters during a football match, with the appellant arguing that the CNCD's decision was null and void due to the expiration of the statutory prescription period for sanctions and the violation of procedural time limits, while also claiming that liability should rest with security services rather than the organizer. The Court ruled that the 90-day deadline in O.G. 137/2000 is merely indicative and does not trigger nullity if exceeded, and that the specific provisions for discrimination cases derogate from the general six-month prescription rule in O.G. 2/2001 to ensure effective and dissuasive sanctions. Furthermore, the Court affirmed that the sports club bears strict liability for the discriminatory conduct of its supporters under the Romanian Football Federation's disciplinary regulations and Law 4/2008 on violence in sports, rejecting the argument that this obligation was displaced by the presence of contracted security personnel or police.

Keywords

AI generated
sports law ethnic discrimination disciplinary fines football club violation of procedural rules procedural delays

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main ground for dismissing the appeal as unfounded in the administrative dispute.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited to effectuate the dismissal of the cassation appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti (U.M. 02301 Bucureşti) a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Federaţia Democrată a Romilor, solicitând anularea hotărârii nr. 129 din 12.02.2020 adoptată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2028 din 23 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti (UM 02301 Bucureşti), împotriva pârâţilor Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Federaţia Democrată a Romilor, reprezentată prin preşedinte A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti (UM 02301 Bucureşti), invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a susţinut următoarele:

Recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, două motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, acesta a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de excepţiile invocate, respectiv nulitatea plângerii formulate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale. Potrivit recurentului, plângerea a fost depusă la data de 21.05.2018, iar până la comunicarea acesteia către Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti a trecut o perioadă de aproape doi ani, fiind astfel depăşit termenul legal de 90 de zile pentru soluţionarea cauzei prevăzut de art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, sancţiunea aplicată era prescrisă, întrucât de la data pretinsei fapte trecuse un termen mai mare de 6 luni. Recurentul a arătat că, prin ignorarea acestor aspecte, instanţa a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută, încălcând totodată şi principiul dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 CEDO.

Un alt motiv de recurs a vizat faptul că instanţa de fond a înlăturat răspunderea altor entităţi cu atribuţii în menţinerea ordinii publice, respectiv societatea de pază contractată şi efectivele de jandarmi.

Recurentul-reclamant a arătat că obligaţiile acestor structuri sunt expres prevăzute în Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, în Legea nr. 53/1998 prin care a fost ratificată Convenţia europeană de la Strasbourg privind violenţa spectatorilor, precum şi în contractele de prestări servicii încheiate cu societăţile specializate.

În opinia sa, atât jandarmii, cât şi firma de protecţie şi pază şi-au neglijat atribuţiile, fiind primii care aveau obligaţia de a identifica şi sancţiona persoanele ce săvârşeau acte de huliganism. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins apărările formulate, fără a ţine cont de dispoziţiile legale incidente.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu admiterea plângerii contravenţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare, însă a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Procedura de soluţionare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin notele scrise şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În privinţa situaţiei care a condus la starea litigioasă dintre părţi, instanţa de recurs reţine că:

Prin hotărârea nr. 129 din 12.02.2020 adoptată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-au dispus următoarele: 1) s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Consiliului în ceea ce priveşte înlăturarea consecinţelor faptelor invocate în sesizare; 2) s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Federaţiei Române de Fotbal; 3) s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti; 4) s-a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriu etnic, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată; 5) s-a aplicat părţii reclamate Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti o amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea aceste hotărâri a avut la bază petiţia nr. 3041/21.05.2018 formulată de doamna A., în calitate de preşedintă a Federaţiei Democrate a Romilor, împotriva Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti şi a Federaţiei Române de Fotbal, având ca obiect scandări xenofob-naţionaliste de către suporterii Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti cu ocazia meciului de fotbal din data de 14.04.2018.

Împotriva hotărârii nr. 129 din 12.02.2020 a formulat cerere de chemare în judecată recurentul reclamant Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, prin care a invocat nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, republicată, potrivit cărora "hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării". Acesta a susţinut că hotărârea contestată a fost adoptată cu depăşirea termenului de 90 de zile care curge de la înregistrarea sesizării în data de 21.05.2018, iar judecarea a avut loc în data de 18.06.2018, însă adoptarea soluţiei a avut loc în data de 12.02.2020. În susţinerea cererii sale recurentul-reclamant a mai invocat şi că aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale s-a făcut cu nerespectarea termenului general de prescripţie în materie. Instanţa de fond a apreciat că cererea formulată de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.

În analiza cererii de recurs, Înalta Curte, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la nulitatea hotărârii adoptate de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că acest termen are natura juridică a unui termen de recomandare, iar nerespectarea lui nu atrage nulitatea hotărârii administrative. Legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune expresă pentru depăşirea acestui termen, astfel încât nu se poate reţine că actul emis ulterior este lovit de nulitate absolută. De altfel, jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale, precum şi doctrina de specialitate, au statuat că termenele procedurale de acest tip nu afectează valabilitatea actului administrativ-jurisdicţional.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica privitoare la prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale, raportat la termenul general de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte apreciază şi această critică ca fiind lipsită de temei, întrucât, în materie de fapte de discriminare, dispoziţiile speciale ale art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 derogă de la normele generale ale O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, nu poate fi reţinută prescripţia aplicării sancţiunii, soluţia legislativă diferită fiind justificată prin necesitatea ca sancţiunile aplicate în cazurile de discriminare să fie efective, proporţionale şi disuasive, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Referitor la invocarea lipsei calităţii procesuale pasive a Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Regulamentului Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, care consacră răspunderea cluburilor sportive pentru faptele şi comportamentele suporterilor proprii, inclusiv pentru afişarea de bannere cu conţinut discriminatoriu.

Această răspundere este de rezultat şi decurge din reglementările interne şi internaţionale în materie sportivă, precum şi din dispoziţiile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive.

Critica recurentului-reclamant potrivit căreia răspunderea ar reveni firmei de pază contractate sau jandarmilor nu poate fi primită. Societatea de pază asigură paza bunurilor şi obiectivelor stabilite în temeiul Legii nr. 333/2003, iar jandarmeria are competenţe specifice de restabilire a ordinii publice grav tulburate.

Obligaţia de a preveni afişarea de sloganuri cu caracter xenofob şi de a asigura un climat de siguranţă şi respect în cadrul competiţiilor sportive revine, potrivit legii, organizatorului evenimentului sportiv, în speţă Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs formulate de recurent nu pot conduce la casarea hotărârii atacate. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, reţinând în mod întemeiat răspunderea contravenţională a clubului sportiv pentru faptele discriminatorii manifestate de suporterii săi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti (UM 02301 Bucureşti) împotriva sentinţei civile nr. 2028 din 23 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti (UM 02301 Bucureşti) împotriva sentinţei civile nr. 2028 din 23 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.