Accessibility of public facilities: adequacy of compensatory measures under disability law and application of international conventions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the claimants' lawsuit against the National Council for Combating Discrimination. The dispute centered on a request to annul a Council decision regarding accessibility non-compliance at police and social inspection agency facilities, where the claimants argued that alternative measures such as elevators and mobile platforms were inadequate for their specific electric, non-folding wheelchair and alleged procedural errors including illegal case connection and denial of defense rights. The court held that the lower court correctly applied the procedural rules for connecting related cases and that the authorities had fulfilled their legal duties under Law No. 448/2006 and O.G. No. 137/2000 by implementing compensatory measures permitted by norm NP 051-2012 when standard ramps were unfeasible; the court further determined that general principles from the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities and the Constitution did not create additional direct obligations beyond existing national legislation, and that the alleged procedural breaches were unsubstantiated.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Accessibility of public facilities: adequacy of compensatory measures under disability law and application of international conventions: The dispute centered on a request to annul a Council decision regarding accessibility non-compliance at police and social inspection agency facilities, where the claimants argued that alternative measures such as elevators and mobile platforms were inadequate for their specific electric, non-folding wheelchair and alleged procedural errors including illegal case connection and denial of defense rights. The court held that the lower court correctly applied the procedural rules for connecting related cases and that the authorities had fulfilled their legal duties under Law No. 448/2006 and O.G. No. 137/2000 by implementing compensatory measures permitted by norm NP 051-2012 when standard ramps were unfeasible; the court further determined that general principles from the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities and the Constitution did not create additional direct obligations beyond existing national legislation, and that the alleged procedural breaches were unsubstantiated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main legal ground cited to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
The procedural rule applied to formulate the final decision dismissing the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Municipiului Bucureşti, în calitate de intervenient, anularea Hotărârii nr. 783 din 06.11.2019 emise de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 786 din 20 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de terţii Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională De Plăţi Şi Inspecţie Socială.
A respins acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu participarea terţilor introduşi din oficiu Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile au formulat recurs reclamanţii B. şi A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului au susţinut următoarele:
Instanţa a interpretat şi aplicat incorect dispoziţiile art. 5 pct. 11 din Legea 448/2006, art. 2 şi 9 din Convenţia ONU ratificată prin Legea 221/2010 şi art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000.
Recurenţii susţin că analiza nu s-a făcut pe criteriile reale: handicap, dizabilitate şi dependenţă de cărucior rulant electric nepliabil.
CNCD şi instanţa nu au analizat obiectul real al petiţiilor privind inaccesibilitatea sediilor din str. x (Secţia 19 Poliţie), str. x (APISMB) şi B-dul x nr. 7 (ANPIS).
Aceştia au mai susţinut că nu s-a verificat accesibilitatea efectivă (rampe, lifturi, toalete, parcări adaptate, mobilier).
Recurenţii susţin că APISMB a sancţionat greşit Poliţia, deşi responsabilitatea revenea Primarului Sectorului 5, conform Legii 448/2006.
Inspectorii sociali nu şi-au îndeplinit atribuţiile de control, monitorizare şi sancţionare.
Dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 au fost conexate deşi nu aveau aceleaşi părţi şi nici acelaşi obiect. Recurenţii susţin că această conexare nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici comunicată reclamanţilor.
Totodată mai susţin recurenţii că instanţa şi CNCD au considerat eronat că platformele elevatoare sau "transportul pe braţe" pot substitui rampele şi lifturile prevăzute de lege.
Nu s-a ţinut cont că dispozitivul reclamantului este un cărucior rulant special, electric, nepliabil, care nu poate fi ridicat sau folosit pe elevatoare improprii.
Reclamantului nu i-au fost comunicate toate documentele administrative, fiind astfel îngrădit în dreptul de a-şi exercita apărarea şi de a beneficia de asistenţă juridică adecvată.
Instanţa nu a asigurat tratament adaptat situaţiei speciale (inclusiv avocat din oficiu şi acces fizic la sala de judecată) ignorând astfel principiile constituţionale şi internaţionale art. 50 din Constituţie (protecţia persoanelor cu dizabilităţi) coroborat cu art. 138 alin. (5) privind alocarea bugetară şi Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi - obligaţia statului de a asigura accesibilitatea deplină şi de a elimina barierele.
Faţă de aceste critici recurenţii solicită casarea sentinţei şi constatarea discriminării, obligarea APISMB şi ANPIS să îşi facă sediile accesibile în condiţii reale (rampe cu autorizaţie, lifturi, parcări adaptate, toalete accesibile, mobilier adaptat), precum şi corectarea erorilor de procedură şi de fond făcute de CNCD şi de instanţa de apel.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată
5. Procedura de soluţionare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte apreciază că recurenţii-reclamanţi au invocat critici nefondate împotriva hotărârii instanţei de fond, care a efectuat o analiză corectă a situaţia de fapt şi a aplicat în mod judicios dispoziţiile legale incidente.
Într-o primă critică, recurenţii-reclamanţi au susţinut că dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale CNCD au fost conexate în mod nelegal.
În dezacord cu această critică, instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect aplicabilitatea art. 12 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 66 din Ordinul CNCD nr. 144/2008, care permit conexarea atunci când, obiectul cauzei şi părţile prezintă strânsă legătură.
În cauză, ambele petiţii vizau o problemă de accesibilitate în sediul secţiei 19 a Poliţie şi a sediilor APISMB şi ANPIS, aspecte ce ţin de aceeaşi sferă factuală şi juridică. Conexarea a fost, aşadar, conformă normelor procedurale indicate anterior şi justificată de necesitatea unei soluţionări unitare, astfel că această critică nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte atribuţiile de control, monitorizare şi sancţionare, recurenţii-reclamanţi au afirmat că autorităţile de inspecţie socială nu şi-au îndeplinit atribuţiile.
Din actele dosarului rezultă că APISMB a efectuat controlul de monitorizare la secţia 19 Poliţie, constatând nerespectarea măsurilor dispuse şi aplicând sancţiunea contravenţională de 5000 RON. Ulterior, DGPMB a achiziţionat un elevator pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi. Aceste demersuri, consemnate în hotărârea CNCD şi reţinute de instanţa de fond, probează faptul că autorităţile au acţionat în cadrul legal şi şi-au exercitat atribuţiile conform competenţelor prevăzute de lege, astfel că şi această critică apare ca fiind nefondată.
Faţă de aspectul privitor la platformelor elevatoare care ar fi fost inadecvate, în ideea că aceste reprezintă o măsură compensatorie, recurenţii-reclamanţi au susţinut că această măsură nu este legală, şi au susţinut că doar rampele fixe puteau fi amplasate potrivit legii. Cu privire la această situaţie, instanţa de fond a explicat, prin raportare la Normativul NP 051-2012, că atunci când construcţia unei rampe conforme nu este posibilă, se pot adopta măsuri compensatorii, precum platformele elevatoare. Acestea sunt conforme cu principiul adaptării rezonabile prevăzut de legislaţie.
În mod corect s-a reţinut că faptul că dispozitivul reclamantului nu corespunde dimensiunilor standard prevăzute în normativ nu poate fi imputat autorităţilor, care au adoptat soluţii cu respectarea cadrului legal.
Recurenţii susţin că sediile ANPIS şi APISMB nu sunt accesibile, iar instanţa de fond nu şi-a aplecat atenţia asupta acestui aspect. Cu privire la această situaţie, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în urma investigaţiilor efectuate, CNCD a constatat existenţa rampelor mobile, a locurilor de parcare special amenajate (în cazul ANPIS Magheru), a toaletelor adaptate şi a mobilierului corespunzător. De asemenea, audienţele se desfăşoară la parter, în spaţii accesibile. Din perspectiva acestor constatări în mod corect a reţinut instanţa de fond că aspectele sesizate de reclamanţi nu se se confirmă.
În ceea ce priveşte invocarea art. 2 şi 9 din Convenţia ONU şi art. 50 din Constituţie privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin care recurenţii critică că instanţa şi CNCD nu au aplicat corespunzător prevederile convenţionale şi constituţionale, aceeastă critică este nefondată.
Instanţa de fond a arătat că textele invocate consacră principii generale şi definiţii, fără a crea obligaţii directe şi suplimentare pentru autorităţile pârâte, dincolo de ceea ce este prevăzut deja în legislaţia internă, precum Legea nr. 448/2006 şi normativele incidente. Aşadar, lipsa unei identificări clare a omisiunilor imputate CNCD, în acord cu opinia instanţei de fond, în cauză nu poate fi vorba despre vreo încălcarea a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi astfel că această critică apare ca fiind nefondată.
Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, faţă de care recurenţii-reclamanţi invocă lipsa de comunicare a documentelor şi imposibilitatea de a-şi exercita apărarea, instanţa de recurs apreciază că ceastă critică este neîntemeiată.
Din înscrisurile la dosar şi din analiza evoluţie procesuale a cauzei se confirmă faptul că reclamanţii au avut cunoştinţă de actele întocmite, au primit informări oficiale şi au formulat puncte de vedere. Totodată instanţa de fond a asigurat exercitarea deplină a dreptului la apărare, nefiind incidente dispoziţiile care ar putea atrage nulitatea procedurii, fapt care determină ca această critică să aibă doar un caracter formal neprobat.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a efectuat o analiză completă, cu respectarea legislaţiei în materie, neexistând indicii care să conducă la reformarea hotărârii în recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 786 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 786 din 20 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.