Electronic request signature rule upheld as access-to-information safeguard

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.04.2022, sub nnr. x/2022, reclamanta Compania Naţională Romarm S.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea prevederilor art. 15 alin. (5) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 123/07 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 313 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiate.

A respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională Romarm S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta Compania Naţională Romarm S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a susţinut următoarele:

Instanţa de fond a pronunţat hotărârea asupra cauzei cu aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. În speţă, deşi art. 6 alin. (2) din actul normativ menţionat prevede că solicitarea informaţiilor se poate face atât în scris, cât şi verbal, domnul A. a formulat o cerere scrisă, nu verbală.

Prin acţiunea în anulare depusă la dosar, recurenta a arătat motivele pentru care nu a comunicat informaţiile solicitate: cererea transmisă pe email nu a conţinut semnătura solicitantului, astfel că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001. Semnătura a reprezentat un element obligatoriu al cererii, iar lipsa acesteia a transformat cererea într-una anonimă, care nu a putut fi soluţionată. Pe de altă parte, datele şi informaţiile solicitate erau deja publicate pe site-ul oficial al instituţiei.

Cu toate că instanţa de fond a reţinut faptul că art. 6 alin. (3) al Legii nr. 544/2001 prevede semnătura solicitantului drept element obligatoriu al cererii, în mod nefondat şi greşit a apreciat nelegal refuzul recurentei de a comunica informaţiile în lipsa acestui element, invocând prevederile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege. Instanţa a considerat, fără temei, că regulile diferă, chiar dacă ambele tipuri de solicitări se formulează în scris, omiţând că art. 7 alin. (3) se referă doar la modalitatea electronică în care se pot transmite solicitările, nu şi la elementele de conţinut obligatorii.

Instanţa de fond a apreciat că art. 15 alin. (5) din Normele metodologice emise prin H.G. nr. 123/2002, potrivit căruia lipsa semnăturii olografe nu poate constitui motiv de respingere a cererii transmise electronic, este pe deplin aplicabil şi realizat în limitele şi spiritul legii. În realitate, această prevedere contravine art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, care impune semnătura ca element esenţial şi obligatoriu al cererii scrise, inclusiv în cazul cererilor transmise electronic, semnătura putând fi olografă sau electronică.

Conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, actele normative subsecvente trebuie să fie emise în limitele şi condiţiile prevăzute de actul de bază. Prin urmare, Normele metodologice nu pot modifica sau restrânge obligaţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001, iar art. 15 alin. (5) din Norme a lăsat fără conţinut dispoziţiile exprese ale legii referitoare la semnătură.

Instanţa de fond a dat o interpretare greşită şi restrictivă normelor materiale incidente, admiţând cererea reclamantului în temeiul unor prevederi metodologice lipsite de acoperire legală şi ignorând exigenţele impuse de lege privind conţinutul cererii scrise. În consecinţă, recurenta a solicitat să se admită recursul, să se caseze, în parte, sentinţa civilă nr. 313/17.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi, rejudecând fondul, să admită cererea de chemare în judecată şi să anuleze prevederile art. 15 alin. (5) din Anexa la H.G. nr. 123/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte arată că acestea se dovedesc a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente de drept şi fapt:

Cu privire la pretinsa încălcare a ierarhiei actelor normative şi a normelor de tehnică legislativă, recurenta susţine că art. 15 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, ar contraveni prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, dar şi principiului ierarhiei actelor normative consacrat de Legea nr. 24/2000 şi de Constituţie.

Această susţinere nu poate fi primită, deoarece din analiza sistematică a prevederilor legale aplicabile cauzei, rezultă că legiuitorul a reglementat expres atât posibilitatea formulării cererilor în scris, cât şi în format electronic, prevăzând reguli distincte pentru fiecare modalitate.

Astfel, art. 6 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 544/2001 reglementează cererea scrisă, care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de formă, inclusiv semnătura solicitantului, în timp ce art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege deschide o nouă posibilitate, şi anume transmiterea electronică a cererii, în condiţiile existenţei suportului tehnic.

Legea nr. 544/2001 are ca scop asigurarea unui acces facil şi rapid la informaţiile de interes public pentru orice persoană, fără formalităţi sau constrângeri excesive. Este evident că una dintre cheile acestui acces este chiar eliminarea unor bariere de ordin formal, precum obligativitatea semnăturii olografe în contextul solicitărilor formulate electronic, unde identificarea poate fi realizată prin alte mijloace.

Normele metodologice au fost emise tocmai pentru a reglementa aplicarea eficientă a legii, iar art. 15 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 clarifică, în deplină concordanţă cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, că lipsa semnăturii olografe nu poate constitui un impediment pentru furnizarea informaţiilor solicitate prin intermediul comunicării electronice.

Dacă legiuitorul ar fi dorit impunerea aceloraşi cerinţe formale pentru orice solicitare, indiferent de modalitate, ar fi prevăzut expres acest lucru. Faptul că există reglementări distincte pentru cererea scrisă la art. 6 alin. (3) şi pentru cererea electronică la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 demonstrează că normele nu trebuie suprapuse, ci aplicate în funcţie de modalitatea folosită.

A impune semnătura olografă chiar şi în cazul cererilor formulate electronic ar echivala cu restrângerea abuzivă a accesului la informaţiile de interes public, aspect ce contravine scopului legii.

Înalta Curte apreciază că Norma metodologică contestată de la art. 15 alin. (5) a fost emisă cu respectarea deplină a normei de aplicare din Lege respectiv cea de la art. 7 alin. (3), având rolul de a clarifica procedura şi a elimina eventualele obstacole de strictă formalitate. Aceasta nu contravine legii, ci asigură aplicarea sa efectivă, fără ca lipsei semnăturii olografe să i se acorde valoarea unui impediment legal neprevăzut la nivelul cererilor electronice.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în acord cu raţionamentul instanţei de fond reţine că dispoziţiile art. 15 alin. (5) din Normele metodologice sunt pe deplin conforme cu prevederile Legii nr. 544/2001 şi au fost emise în limitele mandatelor acordate de aceasta, respectând principiile legalităţii şi ale ierarhiei actelor normative.

Aşadar, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, motivele de recurs invocate de recurentă fiind lipsite de fundament atât sub aspectul interpretării normelor legale, cât şi al principiului ierarhiei actelor normative. Prevederile art. 15 alin. (5) din Norme reflectă corect opţiunea legiuitorului de a facilita accesul la informaţii de interes public, iar recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Romarm S.A. împotriva sentinţei civile nr. 313 din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Romarm S.A. împotriva sentinţei civile nr. 313 din 17 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.