Mandatory reimbursement of off-label glioblastoma treatment denied due to lack of marketing authorization and statutory exclusion of patient-initiated claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, confirming the lower court’s rejection of the plaintiff's claims, thereby leaving in force the decision that denied the mandatory inclusion of a specific monoclonal antibody for the indication of glioblastoma in the national list of reimbursed medicines and the obligation to finalize the adoption of an order establishing a commission for off-label drug reimbursement. The dispute concerned a patient diagnosed with glioblastoma who challenged the Ministry of Health, the National Health Insurance House, and the National Agency for Medicines for failing to extend the coverage of a medication authorized for other oncological indications to this specific condition and for failing to adopt a pending normative order regulating off-label reimbursement. The court held that under the methodology established by Order No. 861/2014 and transposing Directive 89/105/EEC, the procedure for extending therapeutic indications on the reimbursement list is initiated exclusively by the marketing authorization holder, not by individual patients; consequently, since no marketing authorization existed for the glioblastoma indication and no evaluation was requested by the manufacturer, the state authorities had no legal obligation to provide full reimbursement for this off-label prescription, as such a limit was a reasonable measure to protect the national health system absent rigorous clinical studies.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, Art. 243 din Legea nr. 95/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Mandatory reimbursement of off-label glioblastoma treatment denied due to lack of marketing authorization and statutory exclusion of patient-initiated claims: The dispute concerned a patient diagnosed with glioblastoma who challenged the Ministry of Health, the National Health Insurance House, and the National Agency for Medicines for failing to extend the coverage of a medication authorized for other oncological indications to this specific condition and for failing to adopt a pending normative order regulating off-label reimbursement. The court held that under the methodology established by Order No. 861/2014 and transposing Directive 89/105/EEC, the procedure for extending therapeutic indications on the reimbursement list is initiated exclusively by the marketing authorization holder, not by individual patients; consequently, since no marketing authorization existed for the glioblastoma indication and no evaluation was requested by the manufacturer, the state authorities had no legal obligation to provide full reimbursement for this off-label prescription, as such a limit was a reasonable measure to protect the national health system absent rigorous clinical studies.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Subsidiary procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.10.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Guvernul României, solicitând:
- în principal obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom;
- în subsidiar, la obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 111 din 29 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa pârâţilor Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului II de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că Ministerul Sănătăţii recunoaşte şi doreşte să asigure accesul la tratament pentru pacienţii fără alternativă terapeutică sau pentru care are contraindicaţie la medicamente prin intermediul prescripţiei "off-label", în prezent, medicamentul Bevacizumab fiind inclus pe Lista de medicamente compensate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, iar pacienţii beneficiază de compensare 100% (gratuit) pentru o serie de indicaţii terapeutice.
S-a arătat că Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale avea posibilitatea legală, dar nu a făcut-o de a iniţia din oficiu evaluarea medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom.
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, respins ca nefondat de instanţa de fond, s-a arătat că la data de 4.09.2018 Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de Ordin privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, iar, până în prezent ordinul nu a fost semnat şi publicat în Monitorul Oficial de către ministrul sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii recunoaşte situaţia medicamentelor prescrise de medici unor pacienţi - fără alternativă terapeutică sau pentru care are contraindicaţie -pentru indicaţii terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului - aşa zisa prescriere "off-label" - şi intenţionează să o reglementeze.
La data de 24.09.2018 a avut loc o dezbatere publică în legătură cu acest proiect de ordin în cadrul căreia ministrul sănătăţii, care a participat personal, a reafirmat necesitatea adoptării acestui ordin.
Cu toate acestea, până în prezent proiectul de Ordin menţionat care ar facilita accesul la tratament pentru pacienţii fără alternativă terapeutică, sau pentru care are contraindicaţie la medicamente prin intermediul prescripţiei "off-label", nu a fost adoptat şi nici publicat în Monitorul Oficial.
Pentru aceste motive, invocându-se şi jurisprudenţa instanţelor, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
4.1 Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, excepţie respinsă în şedinţă publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute. S-a arătat că medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) nu are autorizaţie pentru indicaţia Glioblastom, prescrierea acestuia realizându-se în regim off-label.
4.2 Intimata - pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a solicitat respingerea recursului prin întâmpinarea depusă.
A reiterat intimata - pârâtă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, a susţinut că medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom nu are prevăzută indicaţia glioblastom în protocolul cuprins în ordinul comun nr. 564/499/2021.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul A. s-a adresat cu o cerere pârâţilor prin care a solicitat în principal, includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumite comercială Avastin) pentru indicaţia terapeutică Glioblastom şi, în subsidiar, adoptarea de către Ministerul Sănătăţii a Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.
Medicamentul Avastin (DCI Bevacizumabum) este deţinut de către compania B., conform autorizaţiei de punere pe piaţă nr. x şi nr. x emise în baza deciziilor Comisiei Europene acordate raportat la procedura centralizată, în condiţiile Regulamentului nr. 726/2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar de instituire a unei Agenţii Europene pentru Medicamente.
Astfel, medicamentul Avastin (DCI Bevacizumabum) este autorizat conform Rezumatului caracteristicilor produsului (RCP) ca medicament împotriva cancerului, cu indicaţie în utilizarea tratamentul adulţilor cu următoarele tipuri de cancer, în asociere cu alte medicamente împotriva cancerului: cancer de colon (intestinul gros) sau de rect care este metastazat (s-a răspândit la alte părţi ale organismului), în asociere cu medicamente chimioterapice care includ o "fluoropirimidină"; cancer de sân metastazat, în asociere cu paclitaxel sau cu capecitabină; cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici, în stadiu avansat, la pacienţi la care celulele canceroase nu sunt predominant de tip scuamos, cărora li se administrează împreună cu chimioterapie pe bază de platină; cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici, în stadiu avansat, la pacienţi la care celulele canceroase au o anumită mutaţie ("mutaţie activatoare") în gena pentru proteina numită EGFR, cărora li se administrează în asociere cu erlotinib; cancer renal în stadiu avansat sau metastazat, în asociere cu interferon alfa-2a; cancer ovarian epitelial, cancer al trompelor uterine (care fac legătura între ovare şi uter) sau de peritoneu (membrana care căptuşeşte abdomenul). Avastin se utilizează în asociere cu anumite medicamente chimioterapice la pacienţi cu boală nou diagnosticată, atunci când cancerul este în stadiu avansat, sau la pacienţi trataţi anterior, la care cancerul a recidivat(recurent); cancer cervical (de col uterin) persistent, recurent sau metastazat.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, DCI - Bevacizumabum (Avastin) este indicat pentru: cancerul colorectal, cancerul mamar, cancerul bronho-pulmonar, cancerul renal, neoplasm ovarian epitelial, carcinom de col uterin persistent, recurent sau metastazat.
Pentru indicaţia terapeutică glioblastom deţinătorul de APP (Autorizaţie de punere pe piaţă) nu a depus solicitare în vederea evaluării DCI - Bevacizumabum (Avastin). Medicamentul nu este în Lista de decontare şi nu are protocol terapeutic aprobat.
Indicaţia terapeutică solicitată de reclamant nu au fost prevăzută în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP-ul medicamentului AVASTIN) emis deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în baza documentelor puse la dispoziţia Agenţiei Europene a Medicamentului) de către producătorul medicamentului în discuţie. Ca urmare, producătorul medicamentului Avastin, la obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă, cu actualizările acesteia, nu a prezentat informaţii şi documente în conformitate cu normele şi protocoalele analitice, farmaco - toxicologice şi clinice, referitoare la testarea medicamentului pentru indicaţia terapeutică Glioblastom.
Prin sentinţa recurată, curtea de apel a respins excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii, a lipsei de obiect şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi, iar pe fondul cauzei a reţinut, în esenţă, că nu există temei legal pentru admiterea acţiunii reclamantului.
Totodată, în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a constatat că lipseşte premisa esenţială pentru ca reclamantul să pretindă existenţa unui interes legitim în urgentarea constituirii Comisiei menţionate, din moment ce aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului este condiţionată de existenţa unei iniţiative speciale a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului.
Astfel, cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită a normele de drept material care reglementează metodologia legală privind includerea unui medicament în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat.
Potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe baza de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale este autoritatea naţională care evaluează fiecare medicament pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea, excluderea medicamentelor, adăugarea/mutarea unei DCI compensate în/din Lista, propunând Ministerului Sănătăţii Lista de medicamente care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Medicamentul medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) este inclus în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă pentru alte indicaţii terapeutice decât Glioblastom, ceea ce înseamnă că o eventuală prescriere a acestui medicament va fi făcută off-label.
Aşadar, în analiza asupra dreptului pe care îl are recurentul, persoană fizică care a fost diagnosticat cu Glioblastom, conform actelor medicale depuse la dosar, şi caruia i-a fost recomandat tratamentul cu medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom, de a solicita obligarea pârâţilor la includerea acestui medicament în Listă, trebuie pornit de la actul normativ care reglementează această procedură, respectiv de la Ordinul MS nr. 861/2014.
Art. 243 din Legea nr. 95/2006 prevede:"(1) Criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDM.
(2) Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi căile de atac se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANMDM".
În conformitate cu aceste prevederi legale a fost emis de către ministrul sănătăţii Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac.
În anexa 1 a acestui ordin sunt stabilite criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă; anexa nr. 2 a ordinului cuprinde Metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, precum şi căile de atac; anexa nr. 3 a ordinului vizează documentaţia care trebuie depusă de solicitanţi, instrumentele metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă; anexa nr. 4 a ordinului cuprinde modelul de cerere care trebuie depusă de solicitanţi la registratura ANMDM pentru evaluarea tehnologiilor medicale în vederea susţinerii propunerii de includere a DCI-urilor noi, DCI-urilor compensate cu extindere de indicaţie, genericelor care nu au DCI compensată în Listă, biosimilarelor care nu au DCI compensată în Listă şi combinaţiilor în doză fixă în Listă.
Din analiza prevederilor acestui ordin reiese că legiuitorul naţional nu a prevăzut pentru pacienţi dreptul de a solicita autorităţii/autorităţilor publice de resort includerea unui sau unor medicamente indicate de aceştia pe lista celor compensate, dar nici emiterea unei decizii (de includere/neincludere) pe listă.
Dispoziţiile Ordinului nr. 861/2014 nu fac decât să reglementeze o procedură naţională, ca modalitate de transpunere a art. 6 al Directivei 89/105/CEE, prevăzându-se că "prezentul ordin transpune aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu şi fără contribuţia personală a asiguraţilor, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naţionale de asigurări de sănătate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria x nr. x din 11 februarie 1989".
Art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE prevede că "Statele membre asigură adoptarea de decizii cu privire la cererile depuse în conformitate cu cerinţele stabilite în statul membru în cauză, de către titularii autorizaţiilor de comercializare, privind includerea unor medicamente pe lista medicamentelor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, precum şi că aceste decizii sunt comunicate solicitanţilor în termen de 90 de zile de la primirea cererilor. În cazul în care o cerere întemeiată pe dispoziţiile prezentului articol poate fi formulată înainte ca autorităţile competente să fi convenit preţul care trebuie perceput pentru produsul respectiv în conformitate cu articolul 2 sau în cazul în care o decizie privind preţul unui medicament şi o decizie privind includerea sa în lista produselor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate sunt luate în urma unei singure proceduri administrative, termenul limită se prelungeşte cu încă 90 de zile. Solicitantul furnizează autorităţilor informaţiile adecvate. Dacă informaţiile care susţin cererea nu sunt adecvate, termenul limită se suspendă şi autorităţile competente informează imediat solicitantul cu privire la informaţiile suplimentare detaliate care sunt necesare (...)".
Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 nu îi vizează pe reclamanţi, persoane fizice, aceasta se adresează exclusiv statelor care trebuie să o implementeze, conform procedurilor interne pe care fiecare stat este liber să le adopte. Directiva nu creează drepturi particularilor pacienţi, la art. 6 având în vedere exclusiv cererile deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă (denumiţi în directivă titularii autorizaţiilor de comercializare) de a-şi vedea, în termenul maxim de 180 de zile, soluţionată cererea de includere a medicamentului comercializat, pe lista celor compensate. În nici un caz directiva nu face vorbire despre dreptul pacientului de a solicita direct autorităţii să răspundă unei asemenea solicitări a pacientului sau a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
În speţă Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale nu a demarat această procedură de evaluare a medicamentului întrucât nu există autorizaţie de punere pe piaţă pentru medicamentul Avastin(DCI Bevacizumabum) pentru indicaţia glioblastom, emisă în cadrul procedurii centralizate realizate în condiţiile Regulamentului 726/2004, şi de asemenea nu există rapoartele de evaluare a tehnologiei medicale realizate de entităţi autorizate din alte state membre ale UE.
Împrejurarea că reclamantului i-a fost prescris şi administrat medicamentul nu poate avea semnificaţia invocată de recurent, întrucât utilizarea acestor medicamente pentru indicaţia de care suferă aceasta se face off-label, iar în acest caz medicii şi pacienţii îşi asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicaţiilor aprobate la nivel naţional de ANMDM şi la nivel European de Agenţia Europeană a Medicamentului, autorităţile neputând fi obligate să suporte costul unui astfel de tratament.
Fără a nega natura gravă şi complexă a bolii de care suferă reclamantul, Înalta Curtea apreciază că ocrotirea dreptului la viaţă nu poate fi realizat în afara unui cadru legal, care poate impune şi limitări rezonabile ale exerciţiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viaţă. Decontarea integrală sau parţială numai a acelor medicamente care sunt autorizate, numai pentru diagnostice care sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului în urma unor studii clinice şi care sunt prescrise în cadrul unor protocoale aprobate, reprezintă o astfel de limitare prevăzută de lege, care urmăreşte un scop legitim (protejarea sistemului naţional de sănătate), şi care nu apare nici disproporţionată în raport de scopul urmărit, având în vedere faptul că în lipsa unor studii clinice riguroase există un grad mare de incertitudine cu privire la utilitatea tratamentului.
Pe cale de consecinţă, în speţă nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţilor pârâte cu privire la soluţionarea cererii referitoare la includerea medicamentului Bevacizumab pentru extinderea indicaţiilor terapeutice, pe lista de medicamente compensate, anexă la H.G. nr. 720/2008.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018, se constată, raportat la cadrul legislativ invocat, că nu se instituie o astfel de obligaţie în sarcina autorităţii, astfel că refuzul pârâtului se încadrează în limitele "marjei de apreciere" pe care autorităţile o au în exercitarea atribuţiilor legale. Reţine Înalta Curte faptul că publicarea unui proiect de act normativ pe site-ul unei autorităţi publice nu dă naştere în sarcina acelei autorităţi a obligaţiei de aprobare a proiectului.
Referitor la jurisprudenţa indicată în cuprinsul cererii de recurs, se reţine că nu s fost invocată şi nici identificată de către instanţa de recurs vreo hotărâre definitivă de includere a medicamentului Bevacizumab în Listă, pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamantul.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 111 din 29 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.