Tax assessment appeal nullified for failure to substantiate cassation grounds under Article 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015 (ca efect al declinării de competenţă de la Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 90 din 22.02.2016), reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF- DGRFP Ploieşti- AJFP Teleorman, anularea deciziei de impunere fiscală suplimentară nr. x/17.04.2015, sinteză a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/17.04.2015, şi a Deciziei nr. 1030/23.11.2015 emisă de DGFP Prahova.

Primul ciclu procesual

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2362/05.07.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat parţial Decizia de impunere nr. x/17.04.2015, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.04.2015, ambele emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, şi Decizia nr. 1030/23.11.2015 emisă de DGFP Prahova, în ce priveşte suma de 1.756.237 RON, reprezentând diferenţa dintre obligaţiile suplimentare de plată reţinute de organele fiscale (1.961.158 RON) şi obligaţiile suplimentare de plată reţinute de instanţă (204.921 RON). A respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor sus menţionate în ce priveşte obligaţiile suplimentare de plată în sumă de 204.921 RON, reprezentând: TVA: 58.277 RON; Impozit pe profit: 121.000 RON; Majorări TVA: 8481 RON; Majorări impozit pe profit: 6906 RON; Penalităţi TVA: 5653 RON; Penalităţi impozit pe profit: 4604 RON.

3. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 3748/03.07.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind instanţa supremă că instanţa de fond, valorificând doar un raport de expertiză întocmit în cursul cercetărilor penale, raport de expertiză extrajudiciară, şi-a întemeiat soluţia pe un probatoriu neconcludent.

Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.09.2019, sub nr. x/2015*.

În faţa instanţei de fond, în rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză judiciară specialitate contabilitate, fiind respinse obiecţiunile formulate (înch. 28.04.2021), şi fiind depus şi un supliment la raport, dispus din oficiu prin încheierea din data de 25.10.2022.

4. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 25 ianuarie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, prin administrator judiciar B., prin ADMINISTRATOR SPECIAL C., în contradictoriu cu pârâţii ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE TELEORMAN şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI; a anulat în parte Decizia de Impunere nr. x/17.04.2015, Raportul de Inspecţie Fiscala nr. 171-17.04.2015 şi Decizia nr. 1030/23.11.2015, pentru sumele aferente anului 2011, 2012, 2014, cu menţinerea dispoziţiilor acestora pentru sumele de: 58 277 RON + TVA suplimentar aferent anului 2013, 38 818 RON, reprezentând impozit pe profit în anul 2013, şi accesorii totale în sumă de 16 353 RON aferente anului 2013.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Astfel, consideră că, în speţă, au fost încălcate prevederile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 coroborate cu cele ale art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (4) lit. f) din Codul fiscal şi cu cele ale pct. 12 şi pct. 44 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal şi OMFP nr. 3055/2009 în ceea ce priveşte impozitul pe profit si prevederile art. 1341 alin. (1), art. 1342 alin. (1), art. 138 lit. a) şi b), art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal în ceea ce priveşte TVA.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B., prin lichidator judiciar - avocat D., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă este de observat faptul că, deşi a precizat că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivului de casare invocat, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Examinând, astfel, cererea de recurs în ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu se încadrează în motivul de casare invocat.

Recurenta-pârâtă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei. O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Simpla menţionare a temeiului de drept al căii de atac exercitate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) şi susţinerea că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale (art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 coroborat cu art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (4) lit. f) din Codul fiscal şi cu pct. 12 şi pct. 44 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal şi OMFP nr. 3055/2009 în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi art. 1341 alin. (1), art. 1342 alin. (1), art. 138 lit. a) şi b), art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal în ceea ce priveşte TVA) nu complinesc cerinţele imperative în acest sens ale legii procesual civile.

Analizând substanţa argumentelor invocate în cauză, se constată că, în realitate, prin recursul formulat, recurenta-pârâtă nu critică legalitatea hotărârii pronunţate de către prima instanţă, ci netemeinicia acesteia. Or, exprimarea nemulţumirii, în sine, de către parte cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate fiind sancţionată cu nulitatea.

De altfel, instanţa de control judiciar constată că cererea de recurs cuprinde părţi semnificative preluate ad litteram din întâmpinarea aflată în dosarul de fond al Tribunalului Teleorman şi care, în mod evident, nu se referă la nelegalitatea sentinţei atacate.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, şi va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B..

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.