Public procurement contract dispute appeal inadmissible as single appeal exhausted under Law No. 101/2016

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.06.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii - C.N.I. S.A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea notificării nr. x/05.05.2023 emise de pârâtă şi implicit rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/2022 încheiat între părţi, constatând că se impune suspendarea efectelor acestuia până la lămurirea situaţiei determinate de modul de actualizare a expertizei tehnice ce reprezintă unul dintre serviciile contractate de către pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5841/15.11.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantei.

3. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 51 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII, ca nefondat.

4. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs reclamanta A. S.R.L, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a susţinut că refacerea expertizei ar reprezenta o modificare artificială a contractului, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 221 din Legea nr. 98/2016 şi a art. 13.2 din contractul de prestări servicii potrivit cărora contractele de achiziţie publică pot fi modificate fără organizarea unei noi proceduri de atribuire în cazul în care modificările nu sunt substanţiale.

Instanţa nu a analizat posibilitatea legală şi contractuală de a adapta contractul în lumina noilor cerinţe tehnice şi nu a luat în considerare solicitările recurentei de a suplimenta valoarea contractului în conformitate cu prevederile legale şi contractuale.

Cu privire la moltivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine lipsa de motivare a hotărârii sub aspectul probelor arătând că instanţa a ignorat în totalitate probele aduse de recurentă reţinând doar notificările intimatei cu privire la nerespectarea obligaţiei privind transmiterea documentaţiei de proiectare.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil şi în subsidiar ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauza pendinte, pretenţiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul investiţiilor publice, care, la art. 1 alin. (2), stipulează că acest act normativ "se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor şi cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă şi este soluţionat de urgenţă şi cu precădere într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

Din textele legale invocate, întrucât alte căi de atac nu au fost instituite de legiuitor, rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii fondului, în această materie, este apelul, în urma soluţionării căruia, hotărârea pronunţată de prima instanţă devine definitivă.

În acest context, menţiunea din dispozitivul deciziei recurate "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac prevăzute de art. 457 C. proc. civ.

Deşi intimatul-pârât a invocat prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu acesta este argumentul corect ce conduce la inadmisibilitatea căii de atac a recursului, ci împrejurarea că litigiile date în competenţa instanţei de contencios administrativ nu sunt supuse triplului grad de jurisdicţie şi nu beneficiază de control judiciar în două etape (apel şi recurs).

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, având în vedere cele anterior reţinute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza vreunor alte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 51/2024 din 27 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.