Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4884/2024 AI generated

Scope of military study scholarships under Law No. 168/2020: limitation to civil educational institutions versus national defense system schools

Case Number Decizia nr. 4884/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' claim and reinstated the legality of the challenged regulation, effectively reversing the Court of Appeal Suceava's decision that had previously annulled part of the Ministry of National Defense's Order No. 7/2021. The dispute concerned whether the monthly study scholarships established under Law No. 168/2020 for children of military personnel with disabilities or who died in service were limited strictly to studies in civil educational institutions, or if they also applied to institutions within the national defense system; the appellants had challenged Article 36(1) of the implementing norms for restricting the benefit to civil institutions, leading to the suspension of their scholarships and recovery orders. The Supreme Court held that the lower court erred by extending the scholarship eligibility to defense system institutions, ruling that such an extension constitutes an impermissible addition to the law; the decisive legal basis was the strict interpretation of Article 16(1)(b), Article 16(5), and Article 18(1)(g) of Law No. 168/2020, which expressly limit the granting of these scholarships to studies in "civil educational institutions," thereby validating the implementing regulation's adherence to the primary legislation and rejecting the argument that the regulation was ultra vires.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 16 alin. (5) din Legea nr. 168/2020, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Scope of military study scholarships under Law No. 168/2020: limitation to civil educational institutions versus national defense system schools: 7/2021. The dispute concerned whether the monthly study scholarships established under Law No. 168/2020 for children of military personnel with disabilities or who died in service were limited strictly to studies in civil educational institutions, or if they also applied to institutions within the national defense system; the appellants had challenged Article 36(1) of the implementing norms for restricting the benefit to civil institutions, leading to the suspension of their scholarships and recovery orders. The Supreme Court held that the lower court erred by extending the scholarship eligibility to defense system institutions, ruling that such an extension constitutes an impermissible addition to the law; the decisive legal basis was the strict interpretation of Article 16(1)(b), Article 16(5), and Article 18(1)(g) of Law No. 168/2020, which expressly limit the granting of these scholarships to studies in "civil educational institutions," thereby validating the implementing regulation's adherence to the primary legislation and rejecting the argument that the regulation was ultra vires.

Keywords

AI generated
military service scope of the legislation school legislation legal systems interpretation of the law civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
În susţinerea motivului de recurs arată că hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante, contrar dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 16 alin. (5) din Legea nr. 168/2020
Un alt argument în susţinerea apărărilor formulate îl constituie, în opinia recurentului, prevederile art. 16 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În drept, îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile art.
art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020
(5) şi art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
art. 174 alin. (1) din C. proc. civ
Instanţa de control judiciar observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004

Main ground for the verdict, cited as the legal basis for the High Court to exercise review power over administrative acts and issue the final decision on the merits.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural rule governing the effects of the cassation appeal, allowing the court to quash the lower court's decision and re-judge the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2024 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale au solicitat:

- în principal, anularea în parte a Ordinului nr. 7/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, în sensul anulării art. 36 alin. (1) din Norme;

- în subsidiar, anularea în parte a Ordinului nr. 7/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, în ce priveşte sintagma "în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, organizate conform legii" (art. 36 alin. (1) din Norme);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 47 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus astfel:

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

A anulat în parte Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.7/11.01.2021, privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu privire la sintagma "în cadrul instituţiilor civile de învăţământ", prevăzută la art. 36 alin. (1) din Norme.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de recurs arată că hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu ar fi analizat excepţia lipsei de interes invocată prin întâmpinare, excepţie întemeiată deoarece în cauză nu există îndeplinită condiţia existenţei interesului, acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Emiterea actelor administrative constând în Decizia nr. 132962/X din 19.10.2023 privind suspendarea bursei de studii lunare şi Decizia nr. 132962D din aceeaşi dată privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale nu echivalează cu dovedirea interesului personal pentru anularea în parte a Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, câtă vreme nu a fost începută procedura executării silite a Deciziei nr. 132962D.

Susţine recurentul că, întrucât Casa sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naţionale nu a transmis organelor fiscale subordonate ANAF în vederea executării Decizia de recuperare a sumelor acordate, potrivit prevederilor art. 226 Codul de procedură fiscală, nu este justificat interesul intimaţilor reclamanţi în cauză.

Mai arată recurentul că prima instanţă nu a ţinut cont de prevederile legale incidente în cauză, potrivit cărora, acordarea unei burse de studii lunare s-a făcut în baza prevederilor Legii nr. 168/2020, fiind un drept complementar celorlalte drepturi acordate de acelaşi act normativ, având ca motivaţie sprijinul asumat de Ministerul Apărării Naţionale pentru recunoaşterea meritelor personalului participant, precum şi pentru prevenirea abandonului şcolar, ca urmare a evenimentelor dramatice prin care trec aceste familii, pe perioada în care copiii îşi continuă studiile, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Afirmă recurentul că, spre deosebire de instituţiile civile de învăţământ, instituţiile de învăţământ preuniversitar sau universitar din subordinea instituţiilor din sistemul naţional de apărare asigură unui elev/student cazarea, hrana, echiparea. decontarea transportului dus-întors pe timpul vacanţelor, precum şi alte drepturi, în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv art. 14 alin. (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 35 alin. (16) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, respectiv a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 110/2014 şi a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea şcolilor militare de maiştri militari şi subofiţeri, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 122/2016.

Un alt argument în susţinerea apărărilor formulate îl constituie, în opinia recurentului, prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 168/2020 care reglementează dreptul de gestionare, ce revine personalului invalid, a bursei lunare de studii cuvenite copiilor acestora, acordate doar pe durata studiilor în instituţiile civile.

Întrucât prevedere respectivă relevă faptul că, în situaţia în care această bursă s-ar acorda şi pe durata studiilor în instituţiile din sistemul naţional de apărare, părintele invalid nu ar avea dreptul de gestionare, în mod similar, ceea ce ar crea o limitare neîntemeiată/nejustificată a acestui drept, fapt ce întăreşte premisa de acordare a bursei, în sensul legii, exclusiv copiilor înmatriculaţi în instituţiile civile de învăţământ.

De asemenea, acordarea bursei de studii lunare se face în aceleaşi condiţii atât pentru copiii militarilor invalizi, civililor invalizi, cât şi pentru copiii urmaşilor personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii, cu atât mai mult cu cât cei din urmă menţionaţi au un singur părinte.

În consecinţă, susţine recurentul, sunt nefondate criticile aduse normei juridice din actul normativ a cărei anulare se solicită, Ordinul fiind emis în baza şi în executarea întocmai a prevederilor Legii nr. 168/2020.

În drept, îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi C. şi A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

2.1. În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportat la obiectul dedus judecăţii şi la cadrul legislativ în vigoare la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond, Înalta Curte nu va reţine criticile subsumate motivului de recurs invocat referitoare la o pretinsă neanalizare a excepţiei lipsei de interes.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Instanţa de control judiciar observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată caracterul neîntemeiat al motivului de nelegalitate invocat, întrucât respingerea excepţiei lipsei de interes în cauza dedusă judecăţii a avut loc în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024 la care au avut loc dezbaterile, data la care instanţa a pronunţat sentinţa atacată, iar soluţia asupra excepţiei şi motivarea acesteia au fost făcute în partea introductivă a hotărârii, respectându-se astfel prevederile art. 233 alin. (3) C. proc. civ.. Totodată, în mod corect a apreciat prima instanţă cu privire la existenţa interesului de a promova o acţiune în anularea Ordinului care reglementează acordarea acestui tip de bursă, în condiţiile emiterii Deciziei nr. 132962/X din 19.10.2023 privind suspendarea bursei de studii lunare şi a Deciziei nr. 132962D din aceeaşi dată privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

2.2. În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că prevederile articolului din Ordinul atacat a căror anulare se solicită au fost adoptate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 168/2020, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine următoarele prevederi ale Legii nr. 168/2020:

- art. 16 alin. (1) lit. b): acordarea de burse de studii lunare pentru copii de către instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Bursele se plătesc lunar pentru copiii personalului participant încadrat în gradele I, II şi III de invaliditate, prin aplicarea unui coeficient de 1,0 asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata;

- art. 16 alin. (5): Dreptul de gestionare a burselor lunare de studii acordate de instituţia din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională pe durata studiilor în instituţiile de învăţământ civile cuvenite copiilor militarilor invalizi şi civililor invalizi, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, în condiţiile stabilite prin norme aprobate prin ordin al conducătorului instituţiei din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, revine exclusiv personalului invalid până la împlinirea vârstei de 18 ani de către copilul acestuia;

- art. 18 alin. (1) lit. g): acordarea de burse de studii lunare pentru copiii personalului participant decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii, în cuantum egal cu valoarea rezultată prin aplicarea unui coeficient de 1,10 asupra câştigului salarial mediu brut, pe durata studiilor în instituţiile civile de învăţământ, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională;

Aşadar, din examinarea dispoziţiilor legale enunţate rezultă că bursele lunare de studii pot fi acordate atât copiilor militarilor invalizi şi civililor invalizi, cât şi copiilor personalului participant decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe durata studiilor în instituţiile civile de învăţământ, textele actului normativ citate nefăcând referire şi la eventuale burse acordate pentru studiile din instituţiile de învăţământ din sistemul naţional de apărare. Ipoteza normei juridice este redactată în termeni lipsiţi de echivoc, scopul legii fiind clar arătat, în sensul că voinţa legiuitorului a fost ca bursele respective să poată fi acordate doar pentru studiile în instituţiile civile de învăţământ, neexistând nicio referire la instituţii din sistemul de apărare.

Cadrul legal expus a fost pus în aplicare prin Ordinul nr. 7/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat care nu a făcut altceva decât să determine modalitatea efectivă de acordare a burselor respective, prevăzute de lege:

- art. 36 alin. (1) din Norme: Dreptul la bursa de studii lunară prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 168/2020 se acordă, o singură dată, pentru fiecare din nivelurile şi ciclurile de studii, primar, secundar, terţiar sau universitar, urmate la forma cu frecvenţă în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, organizate conform legii, până la împlinirea de către beneficiar a vârstei de 26 de ani;

-art. 55 alin. (1) din Norme: Dreptul la bursa de studii lunară prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020 se acordă, o singură dată, pentru fiecare din nivelurile şi ciclurile de studii, primar, secundar, terţiar sau universitar, urmate la forma cu frecvenţă în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, organizate conform legii, până la împlinirea de către beneficiar a vârstei de 26 de ani.

Analizând comparativ normele juridice din Legea nr. 168/2020 şi cele ale Ordinului nr. 7/2021 de punere în aplicare ale acestora, rezultă că actul administrativ emis a urmat voinţa legiuitorului exprimată prin adoptarea actului normativ superior.

Extinderea acordării burselor respective stabilită de judecătorul fondului şi în cazul studiilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar din sistemul naţional de apărare constituie, în esenţă, o adăugare la lege, în absenţa unei prevederi exprese în sensul soluţiei primei instanţe, actul de reglementare primară nefiind modificat printr-un act ţinând de legislaţia secundară, astfel încât acesta să fie anulat ca aplicare practică a principiului ierarhiei actelor normative, astfel cum a reţinut instanţa de primă jurisdicţie.

Prin urmare, Înalta Curte va reţine ca întemeiat motivul de casare invocat de recurentul-pârât, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contrar a ceea ce a constatat instanţa de fond, întrucât Legea nr. 168/2020 prevede acordarea de burse de studii lunare doar în situaţia studiilor în instituţiile civile de învăţământ, nu şi pentru studiile urmate în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, persoanele care urmează cursurile acestor din urmă instituţii beneficiind de alte drepturi, suplimentare celor acordate de instituţiile civile de învăţământ, prevăzute de actele normative în materie, menţionate în cuprinsul cererii de recurs, astfel că Ordinul nr. 7/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat a fost emis în limitele actului normativ superior.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 47 din data de 16 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C. şi A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 47 din data de 16 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C. şi A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.