Inadmissibility of exception of illegality for non-individual administrative acts and sufficiency of appellate reasoning under Art. 488(1)(6) CPP

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.05.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat anularea rezoluţiei de clasare din 30 martie 2022 emisă în lucrarea nr. 22-678 şi a rezoluţiei Inspectorului-sef din 03 mai 2022 emisă în lucrarea nr. C 22-689.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2245 din 28 noiembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanţele de fapt ale cauzei, recurenta a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Arată recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, că invocă excepţia de nelegalitate a documentelor, adreselor, ordonanţelor ce au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din data de 30 martie 2022.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului declarat, solicitând în acelaşi timp şi respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.

5. Asupra excepţiei de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.

Excepţia de nelegalitate astfel reglementată reprezintă un mijloc procesual de apărare, ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalităţii actului administrativ diferită de acţiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

În prezenta cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare din 30 martie 2022 emisă în lucrarea nr. 22-678 şi a rezoluţiei Inspectorului-sef din 03 mai 2022 emisă în lucrarea nr. C 22-689.

În privinţa documentelor, adreselor, ordonanţelor ce au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din data de 30 martie 2022 recurentul a invocat excepţia de nelegalitate.

Excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Prima operaţiune pe care o are de îndeplinit instanţa este aceea de verificare a admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, prin prisma următoarelor condiţii: - să vizeze un act administrativ individual, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004; - actul administrativ individual în discuţie să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 5 din Legea nr. 554/2004; - soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual.

În speţă, prima condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, documentele, adresele, ordonanţele ce au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din data de 30 martie 2022 şi care sunt invocate în mod generic, nu pot fi apreciate ca fiind acte administrative individuale în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, se va respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a documentelor, adreselor, ordonanţelor ce au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din data de 30 martie 2022.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prealabil, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ. invocată de pârâta Inspecţia Judiciară apreciind că, în mod formal, criticile recurentei se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, în raport de motivele invocate prin aceasta, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurenta-reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a examinat în mod efectiv şi concret toate apărările formulate de părţile din dosar, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de aceştia, inclusiv a celor la care face referire recurenta-reclamantă, cu menţiunea că, contrar susţinerilor acesteia din urmă, în prezenta cauză nu se impunea a fi analizată situaţia de fapt care nu mai poate face obiectul verificărilor, faptele fiind prescrise şi modul de interpretare a probelor şi aplicarea dispoziţiilor legale de către organele de urmărire penală, obiectul verificărilor disciplinare neputând-i constitui raţionamentul logico-juridic al procurorului desemnat să instrumenteze cauza penală, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Aşadar, în mod corect a stabilit prima instanţă care este obiectul cauzei şi succesiunea evenimentelor ce constituie situaţia de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămureşte pe deplin poziţia instanţei de fond şi răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamant.

Aşadar, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că simpla nemulţumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care a interpretat prima instanţă dispoziţiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă şi recursul declarat de aceeaşi reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimta pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge excepţia de nelegalitate invocată de Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2245 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.