Contestaţie în anulare for alleged material error and omitted ground of appeal in administrative litigation; limits of extraordinary remedy and validity of emailed signatures under Art. 199 CCP

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 3387 din 9 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 54/F-CONT din 2 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, împotriva deciziei de la pct. 1 a formulat contestaţie în anulare recurentul-reclamant A., solicitând anularea deciziei nr. 3387 din 9 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rejudecarea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 54/F-CONT din 2 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea pentru judecarea pe fond a cauzei.

Sub un prim aspect, contestatorul arată că decizia recurată este afectată de o eroare materială evidentă, constând în contradicţia logică dintre constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii şi soluţionarea recursului pe fond, deşi semnătura de pe cererea de recurs era identică cu cea de pe cererea de chemare în judecată. Această inconsecvenţă conduce la concluzia că instanţa a validat semnătura în recurs, ceea ce implică implicit validarea semnăturii de pe cererea iniţială, fiind astfel în mod vădit eronată constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată.

În plus, contestatorul arată că soluţia instanţei de recurs este contrară jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia civilă nr. 1941/05.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a statuat că, în conformitate cu art. 199 C. proc. civ., transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare, precum faxul sau poşta electronică, este valabilă, atât timp cât se asigură înregistrarea acestora şi data certă. Prin urmare, nu poate fi impusă obligaţia de a depune exclusiv semnătura olografă în original, fiind suficientă semnătura electronică sau semnătura scanată transmisă prin mijloacele permise de lege, astfel încât cererea de chemare în judecată trebuia considerată valabil semnată.

Sub un alt aspect, contestatorul arată că instanţa nu a soluţionat toate motivele de recurs invocate, omiţând să se pronunţe asupra cererii sale de amânare pentru a permite depunerea la dosar a cererii de chemare în judecată semnată olograf, expediată prin poştă la data de 01.07.2020 şi existentă la dosar, precum şi asupra înscrisurilor care atestau acest demers. Această omisiune echivalează cu o nesoluţionare a recursului în întregime şi constituie o încălcare gravă a normelor de procedură, întrucât instanţa de recurs avea obligaţia de a analiza toate motivele de nelegalitate invocate.

În concluzie, contestaţia în anulare se întemeiază pe existenţa unor erori materiale evidente şi pe încălcarea gravă a normelor de procedură care au influenţat soluţia pronunţată în recurs, motiv pentru care se impune admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Colegiul Psihologilor din România a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru lipsa semnăturii (în original), precum şi respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

4. Aspecte procesuale

Prin note scrise înregistrate la dosar la 17.10.2024, contestatorul a invocat excepţia tardivităţii întâmpinării.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

II.1. Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii întâmpinării, invocată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi o respinge.

Potrivit art. 508 alin. (2) C. proc. civ., "Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Contestatorul va lua cunoştinţă de conţinutul acesteia de la dosarul cauzei."

În cauză, primul termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare a fost fixat la data de 17.10.2024, iar intimatul Colegiul Psihologilor din România a transmis întâmpinare la dosar, prin email, la 9 octombrie 2024, fiind înregistrată la dosar la data de 10 octombrie 2024, ceea ce înseamnă că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea în mod evident a termenului de 5 zile prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiţii, excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării este neîntemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte o respinge.

II.2. Examinând în continuare excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru nesemnare, invocată de intimat, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi o respinge.

Verificând înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că a fost învestită cu o contestaţie în anulare pe care este aplicată semnătura olografă a contestatorului, însă această cerere nu a fost depusă în original, ci scanată şi transmisă prin poştă electronică.

Potrivit rezoluţiei din 12 octombrie 2023, contestatorul a fost înştiinţat prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2024, să depună contestaţia în anulare în original, cu semnătură olografă.

Or, deşi contestatorul a fost înştiinţat pentru respectivul termen de judecată în legătură cu necesitatea semnării în original a cererii adresate instanţei, Înalta Curte reţine că această obligaţie nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă şi prin mijloacele rapide de comunicare - fax, poştă electronică. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare".

Aşadar, faţă de modul de transmitere a contestaţiei în anulare, respectiv prin poştă electronică, Înalta Curte constată că obligaţia de semnare a contestaţiei în anulare prin aplicarea unei semnături olografe a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine chiar de la partea contestatoare.

Cum în speţa dedusă judecăţii, cererea (contestaţia în anulare) nu este adresată instanţei prin înscris în formă electronică, înseamnă că nu este necesară aplicarea semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepţia de la regula semnăturii olografe.

Prin urmare, excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru nesemnare este neîntemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte o respinge.

II.3. Apoi, examinând contestaţia în anulare în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ., potrivit cărora (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În cauză, în raport de maniera în care a fost formulată această cale extraordinară de atac, Înalta Curte constată, în primul rând, că partea contestatoare nu a înţeles să menţioneze, în sensul dispoziţiilor legale indicate mai sus, motivul pe care înţelege să-şi întemeieze prezenta contestaţie în anulare raportat la prevederile art. 503 alin. (1) sau (2) din C. proc. civ.

În al doilea rând, analizând decizia atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de contestator sunt susceptibile să fie încadrate motivelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susţinerile intimatului cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, reprezintă, în raport de motivele de fapt învederate, apărări formulate pe fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care, aceste susţineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerinţelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare şi procedând, în continuare, mai întâi, la examinarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se reţine că acesta este neîntemeiat.

Contrar alegaţiilor contestatorului, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că instanţa de recurs a analizat unicul motiv de casare formulat de reclamantul A. prin cererea de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a recursului, ca nefondat.

Prin apărările sale, contestatorul solicită, practic, ca această instanţă să considere că argumentele invocate prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că, aşa fiind, instanţa de recurs a omis să îl cerceteze. O astfel de abordare, însă, nu este admisibilă într-o cale de atac de retractare întrucât s-ar pune în discuţie modul în care instanţa de recurs a soluţionat recursul, în sensul respingerii acestuia ca nefondat, or, această cale extraordinară de atac nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs", în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, aşa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Examinând şi motivele invocate prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.

Acest motiv de contestaţie în anulare se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu la o pretinsă greşeală de judecată, respectiv în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.

În speţă, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţă nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nefondat nu este rezultatul unei simple şi evidente erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a motivului de recurs invocat [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimat, obligând contestatorul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.210,43 RON, reprezentând onorariu avocaţial, a cărui achitare a fost probată prin nota de cheltuieli şi prezentarea facturii .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii întâmpinării.

Respinge excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru nesemnare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3387 din 9 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Obligă contestatorul A. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Colegiul Psihologilor din România în sumă de 2.210,43 RON.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.