Exclusion of retrocession for demolished religious properties and non-operation of absolute nullity for land alienated without written notice to the holder

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copşa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, în temeiul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România:

(i)anularea în parte a deciziei nr. 10511/24.11.2022 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi anume a art. 2 din cuprinsul deciziei;

(ii)obligarea pârâtei de a emite o decizie de acordare de măsuri compensatorii solicitantei pentru terenul în suprafaţă de 600 mp identificat cu nr. top. x precum şi a construcţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 78/2023 din 5 mai 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copşa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copşa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Recurenta Parohia Evanghelică C.A. Copşa Mare, prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, susţine că sentinţa recurată este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a normelor de drept material, în special a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 şi ale HGR nr. 1094/2005. Critica vizează modul în care instanţa de fond a analizat situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 600 mp identificat cu nr. top. x şi a construcţiei aflate pe acesta, în contextul procedurii de retrocedare iniţiate de parohie.

Recurenta arată că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, considerând că nulitatea absolută a actului de înstrăinare a terenului este condiţionată de notificarea prealabilă a deţinătorului actual şi de promovarea unei acţiuni în anulare, deşi termenul special de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni era deja împlinit la data înstrăinării, respectiv 16.07.2008. În opinia recurentei, această interpretare contravine principiului echităţii consacrat de Legea nr. 165/2013, întrucât impune persoanei îndreptăţite obligaţii suplimentare în afara celor prevăzute de lege, respectiv dovedirea dreptului de proprietate anterior preluării şi a caracterului abuziv al preluării. Recurenta susţine că, în lipsa posibilităţii de a ataca actul de înstrăinare, singura soluţie legală şi echitabilă este acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform regimului stabilit de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte construcţia cu destinaţie de şcoală, recurenta contestă concluzia instanţei potrivit căreia aceasta nu ar fi fost preluată de Statul român, arătând că radierea din cartea funciară s-a realizat printr-o operaţiune administrativă a Consiliului Popular al comunei Biertan, fără consimţământul proprietarului, ceea ce denotă o preluare abuzivă. Recurenta invocă înscrierile din CF x Copşa Mare, care indică faptul că atât radierea construcţiei, cât şi transcrierea terenului în favoarea Statului român au fost realizate în aceeaşi operaţiune, cu acelaşi scris şi în acelaşi context administrativ. De asemenea, se face trimitere la Decretul nr. 176/1948, în anexa căruia este menţionată Şcoala primară Evanghelică din comuna Copşa Mare ca fiind preluată de stat, ceea ce confirmă caracterul abuziv al preluării.

Recurenta mai susţine că, în ipoteza în care construcţia ar fi fost demolată, aceasta nu mai face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, conform art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, însă lipsa unor dovezi certe privind demolarea impune recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii. Interpretarea instanţei în sensul excluderii construcţiei din obiectul retrocedării, fără o analiză completă a probelor şi fără a verifica existenţa unei preluări abuzive, este considerată de recurenta ca fiind contrară scopului legii, care urmăreşte repararea nedreptăţilor săvârşite în perioada regimului comunist.

În concluzie, recurenta consideră că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente, ignorând caracterul abuziv al preluării, natura juridică a actului de înstrăinare şi principiile fundamentale ale procesului de retrocedare, ceea ce impune casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii contestaţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care, în principal, a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

5. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă CSR prin întâmpinarea formulată în cauză, a fost respinsă de Înalta Curte, conform celor menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurenta-reclamantă Parohia Evanghelică C.A. Copşa Mare, prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş, a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 10511/24.11.2022 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care, la art. 2 din aceasta, s-a respins cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 depusă de parte, cu privire la restituirea imobilului construcţie şi a terenului identificat cu nr. top. x, situat în satul Copşa Mare, comuna Biertan, judeţul Sibiu, întrucât: - terenul cu o suprafaţă de 600 mp, identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de Statul Român unei persoane juridice în data de 16.07.2008; - contrucţia existentă pe terenul identificat cu nr. top. x a fost demolată.

Prima instanţă a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleaşi argumente factuale şi juridice reţinute şi de emitentul acesteia.

În raport cu criticile formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa nr. 78/2023 este legală, temeinică şi rezultatul unei aplicări corecte a normelor de drept material incidente în materia retrocedării bunurilor imobile aparţinând cultelor religioase.

Referitor la critica privind interpretarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nulitatea absolută a actului de înstrăinare a terenului în suprafaţă de 600 mp, identificat cu nr. top. x, nu operează automat, ci presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege, inclusiv notificarea prealabilă a deţinătorului actual şi promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii. Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub sancţiunea nulităţii absolute, este interzisă înstrăinarea imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, însă această interdicţie este corelativă obligaţiei prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv înştiinţarea în scris a deţinătorului actual. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii, iar în lipsa notificării, nu se poate reţine că actul de înstrăinare a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii. Mai mult, instanţa a constatat că recurenta nu a promovat o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, deşi avea această posibilitate, întrucât actele juridice încheiate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt supuse termenului special de prescripţie reglementat de art. III din Legea nr. 247/2005. În consecinţă, nu se poate susţine că recurenta-reclamantă se afla în imposibilitatea de a contesta actul de înstrăinare, iar invocarea principiului echităţii consacrat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 165/2013 nu poate înlătura cerinţele legale imperative privind procedura de retrocedare.

În ceea ce priveşte critica referitoare la construcţia cu destinaţie de şcoală, instanţa de fond a analizat în mod complet şi detaliat situaţia juridică a acesteia, reţinând că, potrivit încheierii nr. 908/07.04.1971 din CF nr. x Copşa Mare, construcţia a fost radiată anterior preluării terenului de către Statul român, ceea ce exclude ipoteza unei preluări abuzive. Radierea a fost efectuată în baza unei adeverinţe emise de Consiliul Popular al comunei Biertan, iar această operaţiune a fost notată în cartea funciară, dobândind astfel opozabilitate faţă de terţi, conform art. 30 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Recurenta-reclamantă nu a promovat o acţiune de rectificare a acestei notări, deşi avea această posibilitate potrivit art. 39 din acelaşi act normativ şi art. 33 din Legea nr. 7/1996. În lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate caracterul abuziv al radierii, instanţa nu putea ignora situaţia tabulară existentă la momentul preluării terenului. Invocarea Decretului nr. 176/1948 nu este relevantă în cauză, întrucât acesta vizează bunurile afectate învăţământului public la data de 1 ianuarie 1948, iar radierea construcţiei s-a realizat ulterior, în anul 1971, fără legătură directă cu dispoziţiile decretului menţionat.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia lipsa dovezilor certe privind demolarea construcţiei impune acordarea de măsuri reparatorii, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, doar construcţiile existente în natură pot face obiectul retrocedării, iar construcţiile demolate nu intră sub incidenţa ordonanţei. În speţă, radierea construcţiei din cartea funciară anterior preluării terenului de către Statul român este echivalentă cu inexistenţa acesteia la data preluării, ceea ce exclude aplicabilitatea regimului reparator prevăzut de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Instanţa a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele privind succesiunea proprietarilor şi modificările intervenite asupra terenului şi edificatelor, concluzionând că edificiile actuale nu se confundă cu construcţia preexistentă, fiind realizate ulterior de către terţi, în afara perioadei reglementate de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, întrucât instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, precum şi principiile reglementate de Legea nr. 165/2013, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, în acord cu jurisprudenţa relevantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Evanghelica C.A. Copşa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaş împotriva sentinţei nr. 78/2023 din data de 5 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.