Discrimination sanction prescription under lex specialis and workplace harassment causation

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 RON.

Ulterior, potrivit procesului-verbal din data de 1.01.2022, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe, sub dosar versionat nr. x/2021

2. Soluţia instanţei de fond în primul şi al doilea ciclu procesual

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 56/2022 din 4 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. şi a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul C.N.C.D., iar prin decizia nr. 2295 din 3 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2023, sub dosar nr. x/2021.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 48 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2.2.2. a declarat recurs reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În cauză, recurenta invocă motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a normelor juridice incidente, precum şi al unei motivări insuficiente şi contradictorii.

Referitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de fond a aplicat eronat regimul juridic al contravenţiilor în materia discriminării, ignorând faptul că O.G. nr. 137/2000, ca lege specială, nu reglementează termenul de aplicare şi executare a sancţiunii contravenţionale, ceea ce impune aplicarea dreptului comun, respectiv O.G. nr. 2/2001. În acest sens, recurenta susţine că fapta presupus discriminatorie, săvârşită la data de 28.08.2020, era prescrisă la momentul sancţionării, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 fusese depăşit. Instanţa de fond a ignorat această normă de drept general, deşi legea specială nu o exclude, ceea ce contravine principiului aplicării dreptului comun în lipsa unor dispoziţii derogatorii. De asemenea, recurenta critică interpretarea instanţei privind caracterul continuu al faptei, arătând că discriminarea nu a fost săvârşită în mod repetat, ci punctual, iar termenul de prescripţie nu poate fi extins în mod arbitrar.

Tot în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta contestă reţinerea de către instanţă a existenţei unei fapte de hărţuire, susţinând că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între comportamentul pretins abuziv şi vreun criteriu interzis de O.G. nr. 137/2000. Mutarea temporară a salariatei într-un alt birou, solicitarea unor rapoarte lunare de activitate şi organizarea activităţii în perioada campaniei de cules fructe sunt măsuri administrative care nu au avut la bază vreun criteriu discriminatoriu, ci au fost determinate de nevoile organizatorice ale angajatorului. În lipsa unui tratament diferenţiat fondat pe un criteriu interzis, nu se poate reţine existenţa unei fapte de discriminare sau hărţuire, iar calificarea comportamentului angajatorului ca fiind abuziv nu este suficientă pentru a atrage incidenţa O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, ignorând argumentele esenţiale invocate în acţiune şi distorsionând voinţa reclamantei. Se arată că instanţa nu a analizat în mod efectiv susţinerile părţilor, ci a preluat formal poziţia intimatei şi a intervenientei, fără a realiza o examinare judicioasă a probatoriului şi a normelor aplicabile. Această conduită procesuală contravine obligaţiei instanţei de a analiza toate aspectele relevante ale cauzei şi de a se pronunţa asupra tuturor motivelor invocate de părţi.

Sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă lipsa motivării hotărârii, precum şi existenţa unor motive contradictorii şi străine de natura cauzei. Se arată că instanţa nu a indicat în mod clar raţionamentul juridic care a condus la soluţia pronunţată, nu a expus în mod coerent situaţia de fapt reţinută şi nu a arătat în ce mod probele administrate au fost valorificate. Motivarea hotărârii este esenţială pentru asigurarea unui proces echitabil, fiind o garanţie a imparţialităţii instanţei şi o condiţie pentru exercitarea controlului judiciar. În lipsa unei motivări clare, hotărârea este nelegală şi se impune casarea acesteia.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (5) şi art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, a ignorat regimul juridic general al contravenţiilor reglementat de O.G. nr. 2/2001, a încălcat principiul disponibilităţii şi a pronunţat o hotărâre nemotivată, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

4. Apărările formulate în recurs

În dosarul de recurs nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În raport de criticile formulate în recurs, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale şi europene. Hotărârea atacată este legală, motivată şi pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, iar susţinerile recurentei nu pot conduce la casarea acesteia.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond a aplicat greşit regimul juridic al contravenţiilor în materia discriminării, invocând dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 ca drept comun. Această susţinere este eronată, întrucât O.G. nr. 137/2000 reprezintă un act normativ cu caracter special, care reglementează distinct procedura de constatare şi sancţionare a faptelor de discriminare, inclusiv termenul de sesizare şi de adoptare a hotărârii. Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea lua cunoştinţă de aceasta. În speţă, sesizarea a fost formulată în termen, iar hotărârea CNCD a fost adoptată în interiorul intervalului legal, astfel că nu se poate reţine intervenirea prescripţiei. Invocarea art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este nepertinentă, întrucât dispoziţiile actului normativ special derogă de la cele generale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Tot în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta contestă reţinerea existenţei unei fapte de hărţuire, susţinând că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între comportamentul angajatorului şi vreun criteriu interzis de O.G. nr. 137/2000. Această critică este nefondată, întrucât instanţa de fond a analizat în mod detaliat probatoriul administrat, inclusiv înscrisurile, declaraţiile martorilor şi înregistrările audio, şi a constatat că măsurile dispuse de angajator - mutarea salariatei într-un alt birou, solicitarea unui raport zilnic de activitate, ameninţarea cu desfacerea contractului de muncă - au fost determinate de starea de sănătate a salariatei, invocată ca motiv pentru neparticiparea la activităţile colective. În acest context, instanţa a reţinut că faptele angajatorului au avut ca efect crearea unui cadru ostil şi degradant, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale hărţuirii pe criteriul de boală, astfel cum este definită de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Recurenta nu a furnizat probe convingătoare care să răstoarne prezumţia de discriminare, iar justificările sale au fost apreciate ca neîntemeiate şi neconvingătoare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond a ignorat argumentele esenţiale invocate în acţiune şi nu a analizat în mod efectiv susţinerile părţilor. Această susţinere este infirmată de conţinutul hotărârii, care reflectă o analiză detaliată a cererii de chemare în judecată, a apărărilor formulate de părţi şi a probelor administrate. Instanţa a examinat toate aspectele relevante ale cauzei, a motivat în drept şi în fapt soluţia pronunţată şi a respectat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra tuturor capetelor de cerere. Nu se poate reţine o încălcare a regulilor de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii, astfel cum este reglementată de art. 174 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă lipsa motivării hotărârii şi existenţa unor motive contradictorii. Din analiza hotărârii rezultă că instanţa a expus în mod coerent situaţia de fapt reţinută, a indicat temeiurile juridice aplicabile şi a justificat soluţia pronunţată prin raportare la probele administrate. Nu se identifică contradicţii interne sau motive străine de natura cauzei, iar motivarea este suficientă pentru a permite exercitarea controlului judiciar. În consecinţă, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, întrucât hotărârea atacată este legală, temeinică şi motivată, pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi în concordanţă cu jurisprudenţa relevantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 48 din data de 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.