Hydroelectric producer's appeal against reservoir-cleaning obligation dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.05.2021, sub dosar nr. x/2020, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 2690/21.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenţei teritoriale, prin sentinţa civilă nr. 539/C/7.10.2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române:

- în principal, anularea în parte a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 165/11.07.2019 privind "Lacul de acumulare Galbeni", Judeţul Bacău, înregistrată la A. cu nr. 94.273/19.08.2019, în sensul eliminării obligaţiei de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori." - pct. 9, pag. nr. 4 din Autorizaţie;

- în subsidiar, modificarea acestei obligaţii în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (2) lit. h) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 4S9/07.03.2019, în sensul ca "Hidroelectrica" trebuie să acţioneze pentru curăţarea frontului de retenţie (frontului de barare) de plutitorii (PET-uri, cutii, cartoane, lemn, buşteni, etc.) ce pot crea blocaje, prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate, fără ca modificările să genereze costuri în sarcina noastră, operaţiunea de modificare fiind generată de culpa exclusivă a autorităţii emitente.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 106/2022 din 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată;

- a respins acţiunea privind pe reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională "Apele Române", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta invocă greşita interpretare şi aplicare a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, arătând că textul de lege se referă la lucrări de întreţinere şi refacere a digurilor/terasamentelor, iar nu la igienizarea luciului de apă. Instanţa de fond a reţinut corect că societatea reclamantă are calitatea de administrator al lucrărilor hidroenergetice, dar a considerat în mod nejustificat că în sarcina acesteia ar intra şi obligaţia de a igieniza întreg luciul de apă. Mai mult decât atât, a susţinut că trimiterea la art. 11 lit. i) din contractul de concesiune nr. x/2004, unde este prevăzută obligaţia de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului, ar trebui să fie interpretă de instanţă în acord cu prevederile legale în vigoare (dacă există), nefiind posibilă stabilirea altor obligaţii suplimentare de autoritate. Reclamanta Hidroelectrica are doar obligaţia întreţinerii, reparării sau refacerii lucrărilor de apărare (diguri, baraje) şi a cuvetei lacului de acumulare, iar asupra apei, ca bun al statului, societatea nu intervine sub nicio formă, aceasta nefiind dată în concesiune/administrare, Hidroelectrica achitând doar dreptul de folosinţă a apei. Nu există în lege sau în Regulamentul de exploatare al acumulării Galbeni vreo obligaţie expresă privitoare la igienizarea luciului de apă a lacului de acumulare. Acest fapt, pe care instanţa de fond l-a ignorat total, este probat prin obiectul contractului de concesiune, care nu are în vedere luciul de apă, ci numai construcţiile hidrotehnice (diguri, baraj) şi terenul pe care acestea sunt amplasate - cuveta lacului.

Recurenta-reclamantă susţine şi greşita interpretare şi aplicare a art. 42 alin. (2) lit. h) din Ordinul nr. 459/78/2019, potrivit căruia obligaţia Hidroelectrica de colectare a plutitorilor este limitată la zona frontului de barare al lucrărilor din administrare, astfel că măsura dispusă de ANAR este în contradicţie cu acest text legal. În mod greşit a apreciat instanţa de fond că acest text al ordinului nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât face referire la atribuţiile Ministerului Energiei, indicând totuşi că aceste atribuţii sunt exercitate prin Hidroelectrica.

Consideră că instanţa de fond a interpretat greşit principiul "poluatorul plăteşte", câtă vreme plutitorii şi deşeurile nu provin din activităţile reclamantei, sens în care solicită a fi avute în vedere prevederile Ordinului nr. 891/2019, art. 27, art. 33 alin. (1) şi art. 15 şi 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 107/1996 şi art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 107/2002. Obiectivele hidroenergetice ale sucursalelor din subordinea recurentei-reclamante nu constituie surse de poluare cu PET-uri, deşeuri lemnoase, din plastic sau de altă natură, întrucât acestea nu rezultă din activitatea de producere a energiei electrice, iar societatea nu răspunde pentru deşeurile produse de alţi operatori economici; chiar Hidroelectrica este direct afectată de deşeurile transportate de apă, sens în care desfăşoară continuu acţiuni de colectare a deşeurilor de orice natură şi în special plutitori. Poluanţii rezultaţi din activitatea de producere a energiei electrice sunt uleiul de turbină, uleiul hidraulic, uleiul electroizolant şi motorina, or, aceşti poluanţi nu se regăsesc printre cei pentru care agenţiile de protecţie a mediului au solicitat reclamantei să cureţe suprafaţa luciului de apă.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecat în raport de soluţiile pe care le-au pronunţat instanţele naţionale (în alte dosare similare) şi care au stabilit că obligaţia de igienizare a luciului de apă se referă la toată suprafaţa lacurilor de acumulare concesionate de Statul Român către Hidroelectrica S.A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare în parte a autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 165/11.07.2019 privind "Lacul de acumulare Galbeni", emisă de pârâta Administraţia Naţională Apele Române, respectiv obligaţia nr. 7 din Cap. "Titularul autorizaţiei este obligat" să ia "măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori". În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la modificarea obligaţiei contestate în sensul respectării dispoziţiilor art. 42 lit. h) din Ordinul nr. 459/07.03.2019, astfel încât obligaţia impusă societăţii să se refere strict la măsuri de colectare a plutitorilor din zona frontului de retenţie pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a echipamentelor hidromecanice.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, iar calea de atac promovată împotriva acestei soluţii a fost întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unei hotărâri se poate cere: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond din perspectiva unei pretinse aplicări greşite a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, susţinând că nici acest text de lege şi nici Regulamentul de exploatare al acumulării Galbeni nu prevăd vreo obligaţie expresă privitoare la igienizarea luciului de apă al lacului de acumulare, ci numai obligaţia de întreţinere, reparare şi refacere a construcţiilor hidrotehnice (diguri, baraj) şi a cuvetei lacului, astfel că prima instanţă a interpretat în mod greşit şi prevederile contractului de concesiune.

Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale antereferite.

Potrivit art. 4 din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată şi completată,,(1) Resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii.". De asemenea, art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede "Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia.".

În egală măsură, O.U.G. nr. 107/2002 prevede că intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" este instituţia publică de interes naţional care, prin administraţiile bazinale din subordine, deţine un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. În conformitate cu Statutul său aprobat prin H.G. nr. 1176/2002, pârâta coordonează şi răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi protejării acestora împotriva epuizării şi poluării.

De asemenea, art. 55 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996 prevede că "Prin autorizaţia de gospodărire a apelor, cât şi prin actele complementare acesteia, trebuie impuse prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalităţile de control tehnic şi mijloacele de intervenţie în caz de incidente, avarii sau accidente şi altele asemenea".

Or, din interpretarea cadrului normativ evidenţiat rezultă că intimata-pârâtă ANAR, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, are atribuţii de monitorizare şi coordonare a activităţilor ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării de către utilizatorii-deţinători ai autorizaţiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăşi să asigure igienizarea luciului de apă. În acest sens sunt avute în vedere şi prevederile art. 1 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 891/2019 conform cărora "În scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi protecţiei acestora împotriva epuizării şi poluării, Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, introduce obligaţia utilizatorului de apă de a solicita şi obţine, atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi pentru punerea în funcţiune, "autorizaţia de gospodărire a apelor" ce reglementează funcţionarea şi exploatarea lucrărilor şi activităţilor desfăşurate pe ape sau care au legătură cu apele".

Totodată, art. 6 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 891/219, privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere, modificare, retragere şi suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, din 23.07.2019, forma în vigoare în perioada de referinţă, prevede că "(1) Emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impune a fi realizate în scopul conformării cu prevederile legale. (2) De asemenea se pot impune condiţii pentru: asigurarea monitorizării indicatorilor de calitate, respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării şi dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea debitului de servitute pe cursuri de apă, alocarea raţională şi monitoringul resurselor de apă, precum şi alte condiţii ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu".

În speţă, prin contractul nr. x din 27.12.2004 de concesiune a bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298bis din 30 aprilie 2015, Ministerul Economiei şi Comerţului a concesionat recurentei-reclamante Societatea de producere a energiei electrice în hidrocentrale Hidroelectrica S.A. bunurile proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării, precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiţii (art. 3 alin. (1) din contract). Dispoziţiile art. 11 lit. i) din acest contract de concesiune prevăd că una dintre obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului.

Or, îndeplinirea obligaţiei contestate din cuprinsul autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 165/11.07.2019 are drept scop chiar asigurarea protecţiei mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producţie a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei.

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective", iar potrivit Anexei 1 pct. 75 la acest act normtiv, prin "utilizator de apă" se înţelege "orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activităţile sale, foloseşte apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia". Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă face parte din categoria persoanelor care au în exploatare "alte asemenea lucrări", astfel că obligaţia de întreţinere îi revine în considerarea acestei calităţi, fiind un utilizator de apă, incumbându-i întreţinerea inclusiv a apei ce ocupă terenul pe care se află lucrările exploatate.

În consecinţă, odată cu dobândirea dreptului de concesiune prin contractul de concesiune nr. x/2004, precum şi prin dobândirea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafaţă, recurenta-reclamantă a preluat, în baza legii, în considerarea calităţii sale de utilizator/concesionar, toate obligaţiile referitoare la prevenirea degradării calităţii apelor şi, chiar dacă obiectul de activitate al reclamantei constă, în principal, în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă pe care îl are în administrare excede obiectului său de activitate, cu atât mai mult cu cât art. 11 lit. i) din contractul de concesiune prevede că una dintre obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului, nefiind, aşadar, identificate elemente de natură a contura nelegalitatea actului contestat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că impunerea prin autorizaţia de gospodărire a apelor a obligaţiei de igienizare a luciului de apă în sarcina deţinătorului de autorizaţie nu excedează scopului legii, de protejare a apelor împotriva poluării, ci, dimpotrivă, urmăreşte atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei. Faptul că obligaţia de a asigura igienizarea suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori nu este expres prevăzută în contractul de concesiune, în lege sau în Regulamentul de exploatare a acumulării Frunzaru nu poate avea drept consecinţă nelegalitatea actului administrativ contestat, câtă vreme măsura dispusă este în strânsă legătură cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante, pentru realizarea căruia a solicitat eliberarea autorizaţiei de gospodărire a apelor contestată, iar aceasta se înscrie în sfera măsurilor ce vizează asigurarea protecţiei mediului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, reţinând că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunţate, ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de concedent, şi reclamantă, în calitate de concesionar, contract aprobat prin H.G. nr. 2077/2004.

Înalta Curte nu va primi nici criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 42 alin. (2) lit. h) din anexa la Ordinul nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră, potrivit căruia "Ministerul Energiei are următoarele atribuţii: (...) (2) prin Hidroelectrica S.A., are următoarele atribuţii: (...) h) asigură participarea cu forţe şi mijloace de intervenţie operativă pentru combaterea poluărilor accidentale în zona lacurilor de acumulare ale centralelor hidroelectrice din administrare, precum şi colectarea plutitorilor din zona frontului de barare al lucrărilor din administrare".

Instanţa de control judiciar reţine, în acord cu prima instanţă, că acest text legal nu este incident în prezenta cauză, deoarece se referă la o atribuţie legală ce aparţine Ministerului Energiei, pe care acesta o exercită prin intermediul reclamantei, iar nu la obligaţiile ce-i revin direct recurentei-reclamante ca urmare a încheierii contractului de concesiune nr. x din 27.12.2004.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la greşita aplicare a principiului "poluatorul plăteşte", sens în care Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă conferă principiului o accepţiune proprie, diferită de cea consacrată la nivel naţional şi european.

Principiul amintit este unul dintre principiile esenţiale care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene, aplicarea acestuia însemnând că poluatorii suportă costurile poluării provocate, inclusiv costul măsurilor luate pentru prevenirea, combaterea şi remedierea poluării, precum şi costurile pe care aceasta le impune societăţii. Prin aplicarea principiului, poluatorii sunt încurajaţi să evite daunele aduse mediului şi sunt traşi la răspundere pentru poluarea pe care o provoacă. De asemenea, costul remedierii este suportat de poluator, nu de către contribuabil.

Principiul invocat are în vedere situaţia în care o companie, în realizarea obiectului său de activitate, cauzează daune mediului înconjurător, situaţie în care este răspunzătoare pentru acestea şi trebuie să ia măsurile de reparare sau de prevenire necesare şi să suporte toate costurile aferente, vizând astfel activităţile profesionale care prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Sub acest aspect este important a se aminti că Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 21 aprilie 2004, privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului, care instituie acest principiu, are în vedere, pe de o parte daunele aduse mediului prin exercitarea uneia dintre activităţile enumerate în anexa a III-a la directivă, cum ar fi industria energetică, producţia şi prelucrarea metalelor, industria extractivă, industria chimică, gestionarea deşeurilor, producţia de celuloză, hârtie şi carton la scară largă, vopsirea textilelor şi tăbăcăria, producţia de carne, produse lactate şi produse alimentare la scară largă, iar, pe de altă parte, daunele ecologice aduse speciilor protejate şi habitatelor naturale (sau o ameninţare iminentă de producere a unor asemenea daune) prin exercitarea altor activităţi profesionale decât cele enumerate în anexa a III-a şi în cazul în care compania a comis vreo eroare sau vreo neglijenţă.

Ca atare, aplicarea acestui principiu nu poate constitui temei de anulare a obligaţiei instituite în sarcina recurentei-reclamante prin autorizaţie, deoarece acest act nu a fost emis ca urmare a faptului că poluarea suprafeţei luciului de apă cu plutitori, lemne şi PET-uri s-ar datora activităţii societăţii reclamante, pentru a fi incident acest principiu, ci a fost emis în scopul asigurării protecţiei mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producţie a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei. Chiar dacă obiectul de activitate al reclamantei constă, în principal, în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă, pe care îl are în administrare, precum şi de curăţire de plutitori excedează obiectului său de activitate, având în vedere întregul context normativ evidenţiat în considerentele prezentei decizii.

Aşadar, şi din această perspectivă hotărârea primei instanţe este la adăpost de orice critică, judecătorul fondului interpretând şi aplicând în mod corect normele de drept material incidente şi adoptând astfel o soluţie justă prin raportare la contextul factual reţinut.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 165/11.07.2019, prima instanţă reţinând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine reformarea sentinţei de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile situaţiei deduse judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 106/2022 din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.