Judicial assistant loyalty bonus and length-of-service indemnity for service exceeding the five-year statutory mandate

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.09.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. x/07.08.2023 şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care sa îi stabilească indemnizaţia lunară care să cuprindă sporul de fidelitate-sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2177 din 15 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea acţiunii şi anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. x/07.08.2023 şi a anexei acestuia cu consecinţa obligării pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să stabilească indemnizaţia lunară care să cuprindă şi sporul de fidelitate-sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei.

A precizat recurentul - reclamant că motivul de recurs pentru cererea principală este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar motivul de recurs pentru cererea subsidiară este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul caz de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că la fond a fost pronunţată o hotărâre a cărei motivare este axată pe argumentaţia că reclamantul trebuia să beneficieze de sporul de fidelitate doar pe durata mandatului de asistent judiciar în cursul căruia a fost pronunţată hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, şi că, odată încetat acel mandat de asistent judiciar (iulie 2018- iulie 2023), sentinţa Tribunalului Dâmboviţa şi-a încetat aplicabilitatea.

S-a solicitat să se constate că aceste apărări nu se regăsesc în întâmpinarea depusă la dosarul de fond şi nici nu au fost puse în discuţie din oficiu de către instanţa de fond, fiind pus în imposibilitate de a prezenta argumentele/apărările pe care le considera necesare cu privire la aplicabilitatea în timp a sentinţei Tribunalului Dâmboviţa, fiind astfel încălcat atât dreptul la apărare cât şi dreptul la un proces echitabil consfinţite de art. 6 şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, s-a apreciat că judecătorul fondului a încălcat şi obligaţia de a respecta el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, consfinţite de art. 20 din C. proc. civ.

A fost invocată, cu titlu de practică judiciară, decizia civilă nr. 2026/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021

În subsidiar, s-a arătat că se impune rejudecarea cauzei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Sub acest aspect a susţinut recurentul - reclamant că, prin efectul legii (art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022), intimata avea obligaţia să preia de la Ministerul Justiţiei salarizarea astfel cum a fost stabilită prin Ordinele nr. 3618/C/18.07.2022 şi nr. 2929/C/10.06.2022, scopul lor fiind punerea în executare a sentinţei civile nr. 783/13.11.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019 (în care a contestat primul ordin de salarizare care ignora sentinţa Tribunalului Dâmboviţa).

S-a arătat că intimata avea obligaţia, potrivit art. 622 alin. (1) din C. proc. civ., să includă în drepturile salariale stabilite prin ordinul contestat şi sporul de fidelitate prin prisma principiului bunei credinţe şi a aducerii la îndeplinire de bunăvoie a obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească.

Sub aspectul neexecutării de către un debitor-instituţie publică a unei hotărâri judecătoreşti definitive în absenţa unor motive obiective, se constată a fi incidente şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, astfel cum au fost acestea interpretate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase hotărâri de condamnare pronunţate împotriva României, culminând cu constatarea, în baza art. 46 CEDO, a existenţei unei probleme sistemice în România în materia executării hotărârilor judecătoreşti împotriva autorităţilor de stat, în cadrul hotărârii Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României din 7.01.2014.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1687/24.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul nr. x/2018 nu s-a recunoscut recurentului - reclamant o vechime de peste 20 de ani, ci doar a acordat acestuia dreptul salariat ca efect al egalizării.

În mod corect instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea hotărârii dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 304/2022 coroborate cu prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, mandatul asistenţilor judiciari fiind temporar (5 ani), pentru continuarea funcţiei fiind necesară o nouă numire ceea ce implică parcurgerea unei proceduri de reînvestire.

Totodată, s-a invocat Decizia nr. 12 din 6 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2022, prin care s-a hotărât că egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani.

De asemenea, s-a solicitat a se avea în vedere şi decizia nr. 4600 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2020.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin ordinul emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2381/07.08.2023, având în vedere Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1279/C/2023 cu privire la numirea reclamantului în funcţia de asistent judiciar al Tribunalului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 24.07.2023 şi dispoziţiile Ordinului nr. 996/28.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit ca începând cu data de 24.07.2023 reclamantul să beneficieze de un venit brut calculat pentru funcţia de asistent judiciar, cu coeficient 5,43 corespunzător vechimii în funcţie între 3-5 ani şi gradaţie 5.

Conform sentinţei civile nr. 1687/24.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 1851/13.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi să calculeze şi să plătească reclamantului salariul care să includă sporul de fidelitate-sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei începând cu data de 17.07.2015 şi pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului.

În drept sunt incidente dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară potrivit cărora:

"Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pentru un mandat de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare; c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunosc limba română; e) sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Potrivit art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

A susţinut recurentul - reclamant, potrivit acestui motiv, că instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei apărări care nu se regăsesc în întâmpinarea depusă la dosarul de fond şi nici nu au fost puse în discuţie din oficiu.

Verificând sentinţa pronunţată din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ., în sensul că nu există nicio cerere, excepţie, probă pe care instanţa să nu o fi pus în discuţia părţilor.

Aprecierea recurentului cu privire la limitarea argumentelor instanţei de fond exclusiv la aspectele invocate prin întâmpinare este nefondată şi contravine dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Corelativ, art. 7 din acelaşi cod consacră principiul legalităţii, prevăzând în alin. (1) că "Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii", iar art. 5 din C. proc. civ. impune soluţionarea cauzei potrivit legii, iar, în lipsa acesteia, potrivit uzanţelor, analogiei, principiilor generale de drept şi cu observarea principiului echităţii.

Aceste imperative legale justifică instituirea prin art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. a dreptului - şi obligaţiei - judecătorului de a da calificarea juridică adecvată actelor şi faptelor deduse judecăţii de reclamant, chiar dacă acesta le-a dat o altă denumire, astfel că - sub rezerva aplicării normei de excepţie din art. 22 alin. (5) din C. proc. civ. - judecătorul este suveran în operaţiunea de a identifica, interpreta şi aplica normele juridice incidente cauzei.

În ceea ce priveşte decizia de speţă invocată, se constată că aceasta a vizat modalitatea în care instanţa de fond a interpretat materialul probator, nefiind relevantă pentru prezenta cauză.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - reclamant a criticat soluţia primei instanţe prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 121 din legea nr. 304/2022, raportat şi la sentinţele invocate de către reclamant ca reprezentând titluri executorii, s-a apreciat că dreptul reclamantului privind acordarea sporului de fidelitate, respectiv a sporului pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei a fost stabilit doar de la data de 17.07.2015 până la data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului.

A susţinut recurentul -reclamant, în temeiul art. 622 din C. proc. civ., puterea executorie a sentinţei nr. 1687/2018 pronunţate în dosarul nr. x/2018 a Tribunalului Dâmboviţa.

Verificând prin prisma dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., efectele hotărârilor judecătoreşti invocate de către recurentul - reclamant, inclusiv sentinţa nr. 783/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine, în primul rând, că acestea au vizat aplicabilitatea principiului egalizării conform O.U.G. nr. 57/2015, iar nu problema de drept privind modalitatea prin care legiuitorul a reglementat vechimea în specialitate pentru funcţia de asistent - judiciar.

Sentinţa civilă nr. 1687/24.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 1851/13.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti a avut ca obiect mandatul de asistent judiciar cu durats de 5 ani, cu începere de la data de 17.07.2015.

Conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1279/C/2023, reclamantul a fost numit în funcţia de asistent judiciar al Tribunalului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 24.07.2023, instanţa de fond reţinând astfel că ne aflăm în situaţia unui nou raport juridic încheiat între reclamant şi Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că ceea ce a intervenit ca element de noutate faţă de raţionamentul expus în cuprinsul hotărârilor prin care s-a recunoscut efectul egalizării indemnizaţiilor corespunzătoare aceleiaşi funcţii, este pronunţarea Deciziei nr. 40/2024 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Prin această decizie, obligatorie conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 12/2022 a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31alin. (1) - (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani.

Astfel, la data soluţionării prezentului recurs, instanţa de recurs este obligată să aplice toate normele cu caracter obligatoriu incidente raportului juridic, deci inclusiv Decizia nr. 40/2023 şi Decizia nr. 12/2022.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu mai poate fi reţinut în favoarea reclamantului raportat la contestarea unui nou ordin emis în baza unui text de lege a cărui interpretare obligatorie dată de Înalta Curte confirmă legalitatea emiterii ordinului. Puterea de lucru judecat aferentă hotărârii anterioare, care privea un alt ordin de încadrare şi un alt raport juridic (mandat), nu poate acoperi obligativitatea înlăturării unei anumite interpretări a normei legale (interpretare aplicată în cadrul hotărârii judecătoreşti invocate cu putere de lucru judecat de către reclamant), ce a fost invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs in interesul legii şi în dezlegarea unei chestiuni de drept anterior soluţionării definitive a litigiului.

Ca urmare, faţă de elementele noi menţionate anterior, corelaţia procedurală între existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive ce recunoaşte în favoarea reclamantului dreptul pretins şi o decizie obligatorie de interpretare pe viitor a normelor juridice incidente nu se poate rezolva în prezent ulterior Deciziei HP nr. 40/2024, decât prin aplicabilitatea Deciziei nr. 12/2022.

Aplicarea principiilor egalităţii şi nediscriminării prin egalizarea salariilor la nivelul maxim recunoscut prin hotărâri judecătoreşti este condiţionată de împrejurarea de a fi prevăzută de lege în modul arătat.

Astfel, se constată că întinderea drepturilor acordate prin hotărârile judecătoreşti menţionate este limitată la "data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului", efectele acestora neputând fi extinse ipotezei reînvestirii prin mandate multiple, în condiţiile în care legalitatea ordinului atacat rezultă din interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat-o problemei de drept în cadrul deciziei în Recurs în interesul legii nr. 12/2022, în sensul că, în cazul asistenţilor judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizaţia de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din anexa nr. VI la lege, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară şi nici posibilă aplicarea altor coeficienţi de ierarhizare, prevăzuţi de lege pentru alte categorii profesionale.

Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de critică subsumate de recurentul -reclamant cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2177 din 15 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.