Liability of the Government for inflation indexation and statutory interest following partial unconstitutionality of pension social health contributions.

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi cadrul procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.05.2022, astfel cum a fost precizată la data de 03.06.2022, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, au solicitat:

(i) Repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul al contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

- obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

- obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor, reprezentând contribuţiile sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

(ii) în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-20, precum şi a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, prevederile fiind neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României. În situaţia în care Curtea Constituţională a României a fost sesizată cu această excepţie de neconstituţionalitate, reclamanţii au solicitat aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale.

Totodată, au solicitat cheltuieli de judecată, în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 122/26.09.2022, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Între cele două instanţe s-a ivit conflictul negativ de competenţă, ce a fost soluţionat prin decizia nr. 1864/31.03.2023 a ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar cauza a fost reînregistrată, spre competentă soluţionare, pe rolul Curţii de Apel Braşov, la data de 27.07.2023, sub nr. x/2022*.

1.3. Anterior declinării cauzei, petentul Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a formulat cerere de intervenţie în litigiu în interesul Guvernului României, emitentul actului normativ contestat reprezentat de O.U.G. nr. 130/2021, motivat de împrejurarea că este unul dintre iniţiatorii acestui act normativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

· a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, de către Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov;

· a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Casa Judeţeană de Pensii Braşov, excepţie ce a fost invocată de către acest pârât;

· a respins cererea reclamanţilor A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

· a respins excepţia nulităţii cererii de chemare pentru netimbrare, excepţia inadmisibilităţii petitului al treilea al acţiunii, excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, excepţia lipsei de obiect a acţiunii, excepţii ce au fost invocate de către pârâtul Guvernul României;

· a admis excepţia lipsei de interes a acţiunii în privinţa petitului privind obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor şi până la data sistării lor, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României;

· a respins ca devenită lipsită de interes cererea reclamanţilor A., B. şi C. formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect: obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor şi până la data sistării lor;

· a admis în parte cererea reclamanţilor A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în sensul că a obligat pârâtul la plata de despăgubiri către fiecare reclamant, constând în plata indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a fi restituite reclamanţilor în baza O.U.G. nr. 4/2023, precum şi la plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite acestora în baza O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective.

Totodată, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanţi a sumei de 5900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi petentul Ministerul Finanţelor prin A.J.F.P. Braşov.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului

Prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, atât timp cât acesta nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie.

Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamanţi, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Mai arată recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamanţilor este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamanţi.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Critică şi soluţia de obligare a sa, de către prima instanţă, la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, şi pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Consideră astfel că, în temeiul dispoziţiilor antereferite, partea care a câştigat procesul are obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, regula fiind că dovada acestora se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. Dispoziţiile normative arătate conţin reglementări exprese şi imperative în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenţii, însă în măsura în care este dovedită efectuarea acestora în speţa în care se pretind a fi efectuate. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reţine în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conţinute de O.U.G. nr. 4/2003.

3.2. Recursul declarat de petentul Ministerul Finanţelor

Recurentul-petent Ministerul Finanţelor a apreciat ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând pentru nelegalitate soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, în calitate de terţ. În opinia sa, este evident interesul Ministerului Finanţelor atât timp cât acesta este unul dintre iniţiatorii O.U.G. nr. 130/2021. Având în vedere această calitate şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, consideră că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor prin A.J.F.P. Braşov, ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

4.2. Deşi legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi de petentul Ministerul Finanţelor prin A.J.F.P. Braşov sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul formulat de petentul Ministerul Finanţelor, prin A.J.F.P. Braşov, Înalta Curte constată că acesta vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernului României, criticile sale de nelegalitate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deşi prin memoriul de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 61 alin. (1) si 3) din C. proc. civ.:

"Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare."

"Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

Intervenţia accesorie reprezintă cererea incidentală prin intermediul căreia o terţă persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părţi. Aşadar, terţul nu promovează în justiţie o pretenţie proprie, distinctă de aceea a părţii în favoarea căreia a intervenit. Cu toate acestea, deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să îşi justifice interesul său propriu, legitim şi actual în participarea la judecata procesului.

Interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut.

Or, în speţă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, constând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Ministerul Finanţelor nu justifică un interes pentru intervenţia în interesul Guvernului României, împrejurarea că aceasta a fost unul din iniţiatorii O.U.G. nr. 130/2021, nefiind suficientă pentru justificarea unui interes personal de a interveni în prezentul litigiu.

Simplul fapt că acesta a fost implicat în procedura de adoptare a ordonanţei de urgenţă menţionate nu echivalează cu existenţa unui interes juridic, în sensul legii procesuale. Petentul nu a indicat în concret în ce mod soluţia pronunţată în prezenta cauză l-ar putea afecta, chiar şi indirect, drepturile sau interesele sale legitime. Or, în lipsa unei astfel de justificări, în mod corect prima instanţă a constatat caracterul inadmisibil al cererii de intervenţie accesorie. Întrucât criticile formulate de petent nu sunt apte să conducă la reformarea acestei soluţii, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petentul Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

În continuare, pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de către pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii B., A. şi C. au susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele legitime ale acestora, prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamanţii au formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituţionalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 şi solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva lipsei capacităţii juridice civile; la lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; la rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes a cererii; la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanţi în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamanţilor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensiile reclamantelor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanţii.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanţi, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanţi şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională în parte.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamanţilor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanţilor, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate în parte ca fiind neconstituţională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimaţilor-reclamanţi de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.

În fine, Înalta Curte apreciază că şi critica de nelegalitate vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în examinarea acesteia urmând a se raporta la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care, în esenţă, permit reformarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 453 din C. proc. civ., partea care cade în pretenţii este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Temeiul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care pierde procesul. Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului şi cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect/fără interes. De asemenea, asupra obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată nu prezintă relevanţă împrejurarea adoptării O.U.G. nr. 4/2023, instanţa de fond dispunând în mod corect obligarea pârâtului la plata sumei de 5900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea care a pierdut procesul în urma admiterii în parte a acţiunii introductive.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi intervenientul Ministerul Finanţelor prin A.J.F.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 144 din data de 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.