Securitate collaborator status: statutory definition of hostile activity and fundamental rights infringement for border-crossing denunciations

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.07.2022 sub nr. x/2022 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 507 din data de 16 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, formulată în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive şi a constatării calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe domnul A..

În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Consideră că principiul publicităţii procesului penal în care fusese implicată persoana denunţată nu este apt să înlăture îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Din contră, procesul penal demonstrează realitatea atitudinii anticomuniste a persoanei denunţate de către intimat.

În plus, legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute de Securitate sau dimpotrivă, erau de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii.

Faptul că persoana denunţată "trecuse" prin publicitatea unui proces penal (motivat politic) nu este o cauză de exonerare pentru informatorii Securităţii care ulterior denunţau victima procesului că "/.../nu mai încearcă să treacă graniţa fraudulos, pentru că îi este frică şi e periculos". Denunţul determina prelungirea informării informative, agravând urmările procesului penal.

Dorinţa de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condiţiilor "deosebite" de viaţă asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate. Tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetăţenii români ajunşi în străinătate, puteau oferi informaţii despre situaţia economică şi socială a României, destrămând astfel barierele informaţionale controlate de partid.

În opinia sa, aprecierile pozitive (din perspectiva instanţei de fond), rezultate din notele pârâtului reprezintă o interpretare şi aplicare nelegală a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care informaţiile furnizate de intimatul-pârât au menţinut şi intensificat în mod cert urmărirea informativă a Securităţii. Evidenţa acestui fapt reiese chiar din conţinutul notei redat în sentinţă:/.../din discuţiile purtate cu el ne-a spus că nu mai încearcă să treacă graniţa fraudulos, pentru că îi este frică si e periculos".

Veridicitatea informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "B." este probată şi de nota ofiţerului de Securitate depusă la dosar, iar din înscrisurile depuse la fondul cauzei, inclusiv angajamentul olograf datat 23.09.1089 rezultă, contrar celor reţinute în Sentinţa recurată, îndeplinirea condiţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, intimatului-pârât, privind constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Nu se poate reţine nici că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, intimatul-pârât având reprezentarea clară a faptului că relatările sale nu rămâneau fără urmări. Nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale, a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (încălcarea dreptului la viaţă privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Drept urmare, este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţurile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

În egală măsură, a doua condiţie legală nu face nici un fel de referire la notorietatea informaţiilor, dacă Securitatea ştia şi din alte surse, practic se adaugă la lege. Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalţi cetăţeni şi să nu denunţe Securităţii informaţii care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, ştiind că asemenea informaţii prejudiciau persoanele denunţate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

În speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile persoanei potrivnice regimului comunist au fost aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse în probaţiune la dosarul cauzei nu a rezultat existenţa unor presiuni exercitate asupra intimatului pentru furnizarea notelor informative şi nu sunt întrunite nici condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine o situaţie de exonerare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul-pârât a arătat, în esenţă că nu a denunţat activităţi potrivnice regimului totalitar şi nici nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate, că informaţiile furnizate erau notorii şi s-au referit în exclusivitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, faptă ce constituia infracţiune, conform art. 267 din C. pen. din 1936, iar în cauză nu s-a făcut dovada că fapta de trecere frauduloasă a graniţei a fost săvârşită din considerente politice.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A., susţinând că acesta a fost recrutat în calitate de colaborator, sub nume conspirativ "B.".

În apărare, pârâtul a susţinut, în esenţă, că informaţiile furnizate organelor de Securitate nu îndeplineau condiţia de a viza activităţi potrivnice regimului totalitar comunist şi erau cunoscute de către organele de securitate, iar scopul furnizării lor nu a fost acela de a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prima instanţă a valorificat apărările pârâtului şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conţinutul şi natura informaţiilor furnizate prin nota informativă, care nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în speţa de faţă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.".

Aşadar, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, textul de lege prevede întrunirea cumulativă a două condiţii, respectiv persoana pârâtă să fi furnizat organelor de Securitate informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi aceste informaţii să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Îndeplinirea acestor cerinţe se verifică de instanţa de contencios administrativ prin prisma probatoriului administrat în cauză, a dovezilor depuse în probaţiune de reclamant şi a celor depuse în contraprobă de pârât, impunând o analiză concretă, efectivă şi punctuală a înscrisurilor depuse în dosar, din perspectiva naturii şi conţinutului informaţiilor furnizate organelor de Securitate.

În raport de contextul factual anterior prezentat şi de norma legală aplicabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile de nelegalitate formulate de reclamantul C.N.S.A.S., instanţa de fond făcând o greşită aplicare în cauză a normelor de drept material. Înalta Curte constată că, din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul a furnizat informaţii Securităţii, iar acestea se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la dosarul instanţei de fond, la fila x, a fost ataşat un "Angajament", din data de 23.09.1989, scris şi semnat olograf de către pârât, cu numele real, prin care acesta se obliga să păstreze secretul discuţiilor purtate cu organele de securitate, să nu divulge nimănui conţinutul şi să furnizeze date ce interesează organele de securitate, cu obiectivitate, în formă scrisă, semnate sub nume conspirativ "B.". Acest înscris nu a fost contestat de către intimatul-pârât, care a susţinut că nu este un angajamentul de colaborare în sensul arătat de către reclamantul C.N.S.A.S., cu îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, ci o asumare a obligaţiei acestuia, pe baza de sentimente patriotice, la apărarea patriei şi a securităţii statului şi la prevenirea infracţiunilor, precum şi la obiectivitatea informaţiilor furnizate. Este adevărat că, din conţinutul acestui angajament nu rezultă cu claritate intenţia pârâtului de a colabora cu Securitatea, în sensul informării organelor statului cu privire la activităţi potrivnice regimului comunist, însă Înalta Curte apreciază că acest aspect nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, întrucât activitatea de colaborare cu organele Securităţii nu este condiţionată de existenţa acestui angajament, ci de acţiunile de furnizare de informaţii cu conţinutul prevăzut de lege, ce vor fi analizate în cele ce urmează.

Aşadar, obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie, în esenţă, informaţiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "B.", în baza notelor informative din 23.09.1989 şi din 30.11.1989, semnate olograf . Pârâtul nu a contestat conţinutul Notelor informative reţinute de instanţă şi depuse de reclamant la dosar, astfel că se prezumă că emană de la acesta.

Prin intermediul acestei note informative, pârâtul a adus la cunoştinţa organelor de Securitate că numiţii C., D. şi E. au încercat să părăsească ţara, în mod ilegal, în zona de frontieră Oradea, însă au fost prinşi de grăniceri, iar numitul C. a fost condamnat la un an şi patru luni la locul de muncă, pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Înalta Curte constată că informaţiile oferite interesau organele de Securitate, în contextul în care intenţia de trecere frauduloasă a frontierei, indiferent de condiţiile în care se realiza sau se încerca, era interpretată, în orice împrejurare, ca o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Referitor la activitatea de furnizare a informaţiilor, este de observat că intimatul-pârât nu a contestat existenţa ei, ci exclusiv calitatea informaţiilor de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar şi aptitudinea lor de a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Chiar dacă, astfel cum a susţinut intimatul-pârât, prin forma de expunere a informaţiilor, acesta a încercat să prezinte elemente notorii, generale şi neutre cu privire la persoana urmărită, fapta de colaborare cu organele Securităţii nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, şi anume aceea ca informaţiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză. Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii era aptă să afecteze dreptul la libertatea de mişcare şi la viaţă privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 12 şi art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

În egală măsură, se impune a se aminti că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, viaţă privată şi de familie, inviolabilitatea locuinţei, secretul corespondenţei, onoare şi demnitate, libera circulaţie, căsătorie şi întemeierea familiei, întrunire paşnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de recurentul-pârât erau garantate în România, cel puţin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menţionate.

Înalta Curte va avea în vedere că în respectivul context politic şi social, în care era de notorietate atitudinea ostilă a autorităţilor comuniste faţă de cei care intenţionau să treacă fraudulos frontiera statului, este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra persoanei la care se referea în denunţul său se putea desfăşura o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoana denunţată era deja urmărită.

Argumentul intimatului-pârât în sensul ca informaţiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăţi ale persoanelor urmărite, întrucât s-a referit exclusiv la fapta de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României săvârşită de trei tineri muncitori, nu şi la alte aspecte de orice natură, ale vieţii lor private, este neîntemeiat, deoarece activităţile de supraveghere informativă, prin natura lor, încalcă în mod grav dreptul la viată privată. Starea de pericol faţă de persoanele urmărite a fost creată prin însuşi faptul nominalizării acestora de către pârât in ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, indiferent de consecinţele concrete atrase.

Nu prezintă relevanţă în cauză nici faptul că informaţiile furnizate erau notorii la nivelul fabricii şi al Securităţii, câtă vreme dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincţie şi nu restrâng sfera noţiunii de "colaborator al Securităţii" în funcţie de notorietatea informaţiilor furnizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calităţii de colaborator al securităţii, este furnizarea informaţiilor prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi informaţiile să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speţă:

"Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.".

Astfel, intimatul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative şi nici nu era condamnat pentru motive politice, declaraţiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când intimatul-pârât avea 21 ani, astfel că nu poate beneficia de excepţia reglementată de lege. Cât priveşte lipsa factorului voliţional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-şi poate exprima un consimţământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale şi puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informaţii despre alte persoane. Or, o astfel de situaţie, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu avea cum să cunoască dacă informaţiile pe care le oferea sunt sau nu cunoscute de organele de Securitate, însă, chiar în situaţia în care informaţiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securităţii din alte surse, această împrejurare nu este de natură a-l exonera de aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de lege, nefiind regăsite în speţă.

În speţă, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de pârât s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, notele informative relevând intenţiile persoanelor urmărite de a părăsi teritoriul României. Astfel, furnizând informaţii precum cele anterior expuse, pârâtul a conştientizat sau ar fi trebuit să conştientizeze posibilele consecinţe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, şi anume, desfăşurarea unor acţiuni de verificare şi urmărire ale Securităţii. Or, din notele ofiţerului de securitate rezultă interesul în verificarea persoanelor în cauză şi intenţia de a trasa noi sarcini informatorului în acest scop. Astfel, din cuprinsul Raportului privind problemele ce au rezultat cu ocazia cunoaşterii personale ale numitului A., se menţionează că "…. din discuţii a mai rezultat că are unii colegi de serviciu care au preocupări de a pleca din ţară în mod nelegal, cum ar fi C. şi E. (…) Cunoaşte unele probleme ce interesează organul de securitate şi nu a avut reţineri în a ne semnala unele aspecte (…). De comun acord am stabilit să mai continuăm aceste discuţii." Totodată, din Nota ofiţerului ataşată la fila x rezultă că "(…) cei în cauză vor fi cercetaţi informativ. Sursa a primit sarcina de a stabili dacă cei în cauză mai au asemenea preocupări, modul cum vor să-şi realizeze intenţiile. Să ne semnaleze din timp intenţiile de a părăsi ţara şi din partea altor tineri", iar în Nota ofiţerului de la fila x s-a consemnat că "C., condamnat pentru trecerea frauduloasă a frontierei este în atenţia noastră. Va fi verificat şi prin alte surse. Sursa a primit sarcini de a stabili dacă aceasta mai are intenţii de a părăsi ţara noastra (…)".

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, este demonstrată şi cea de-a doua condiţie legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că intimatul-pârât nu a contestat faptele imputate de recurentul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificaţie, iar din analiza informaţiilor furnizate reiese că acesta a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertăţii de exprimare, a dreptului la viaţă privată sau a libertăţii de mişcare aparţinând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecinţe negative asupra persoanelor denunţate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securităţii, astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a acestor prevederi legale.

În consecinţă, constatând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va constata că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 507 din data de 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.