Judicial Inspection Resolution Validity and Motivation Standards for Administrative Contestations

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei Inspectorului - Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22 - 1456 emisă la data de 11.10.2022, solicitând desfiinţarea acesteia, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 1683/14.09.2022, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi analizarea competenţei de soluţionare în raport cu îndatoririle secţiei judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, conform prevederilor art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 914/2023 din 22 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea recursului spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanţele de fapt ale cauzei, recurentul a apreciat că hotărârea atacată consacră un concept juridic nou, necunoscut de legea procedurală civilă. Astfel, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti nr. 9/10.03.2022, Colegiul de Conducere şi-a propus să introducă rigoare, ordine şi legalitate în derularea fazei de cercetare prealabilă a acţiunilor civile înainte de începerea cercetării judecătoreşti, ţinând seama de încărcătura copleşitoare cu dosare, comparativ cu resursele umane şi logistice ale Tribunalului Bucureşti. În principal au fost stabilite intervale maxime între operaţiunile administrative ale cercetării prealabile.

Operaţiunile legate de învestirea a instanţei prevăzute în art. 199-201 C. proc. civ. au fost transpuse de Colegiul de conducere în hotărârea antemenţionată prin cuantificarea sintagmei de îndată impusă de legiuitor, în termene de la 30 la 120 zile. Înţelesul sintagmei a fost anihilat prin reglementarea unei proceduri de demarare, căreia i se alocă de la bun început 30 de zile (amplificat în speţă la 41 zile).

Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat nelegal dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. g) consacrat vulnerabilităţilor în funcţionarea instanţelor, nu abaterilor individuale.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza întâi C. proc. civ., s-a arătat că în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinse argumente contradictorii, fiind evocate motive obiective în funcţionarea instanţelor aglomerate.

S-a mai menţionat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua C. proc. civ. constând în aceea că hotărârea pronunţată se întemeiază exclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, deşi contestaţia a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 45 ind. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente aceste dispoziţii întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Recurentul a invocat, subsumat acestui caz de casare, argumente referitoare la faptul că prin validarea aplicabilităţii Hotărârii Colegiului de conducere al Tribunalului Bucureşti pentru fixarea unor termene în procedura regularizării, au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti şi s-au arogat competenţe de legiferare.

Acest motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Ceea ce critică recurentul în realitate este încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de procedură în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, însă aceste aspecte nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine, totodată, că recurentul nu indică în concret, cu trimitere la hotărârea instanţei de fond, care ar fi aprecierile contradictorii în raport cu motivele de recurs şi că niciuna dintre criticile formulate nu poartă asupra legalităţii sentinţei recurate, acestea reprezentând, în fapt, interpretări şi opinii ce tind să valideze un raţionament juridic care să conducă la o soluţie favorabilă recurentului-reclamant, dar care se află în contradicţie cu realitatea obiectivă constatată şi interpretată de instanţa de fond în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în materie.

Astfel, se poate constata că sentinţa recurată a fost motivată, în cuprinsul sentinţei fiind reţinute susţinerile părţilor, a fost expusă situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, cât şi motivele pentru care instanţa a pronunţat această soluţie, având în vedere dispoziţiile legale în materia contenciosului administrativ şi a dispoziţiilor legale privind atribuţiile şi competenţele Inspecţiei Judiciare.

În concret, cu privire la susţinerea recurentului vizând reţinerea de către instanţa de fond, în mod eronat, a obiectului şi cauzei sesizării, nesolicitându-se constatarea unor abateri disciplinare, ci înlăturarea unor vulnerabilităţi; că în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinse argumente contradictorii, fiind evocate motive obiective în funcţionarea instanţelor aglomerate; că hotărârea pronunţată se întemeiază exclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, deşi contestaţia a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 45 ind. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, se observă că judecătorul fondului s-a raportat în analizarea acestor critici atât la legislaţia naţională, cât şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate susţine în mod valid că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri formulate prin contestaţia cu soluţionarea căreia a fost învestită.

În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile şi susţinerile părţilor şi a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la soluţia adoptată.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 914/2023 din 22 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.