Disciplinary liability for press release on media leaks: no violation of judicial independence or professional dignity

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 17.03.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal de reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea rezoluţiei cu nr. C22-300 din data de 24.02.2022 a Inspectorului Şef, a rezoluţiei de clasare cu nr. 21-3803 din data de 12.01.2022 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1684 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia.

După redarea în integralitate a cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare şi ulterior a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, recurentul reclamant arată că instanţa fondului în mod greşit a aplicat dispoziţiile legale privind efectuarea verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare reţinând că emiterea comunicatului se referă la un subiect de interes general privind buna funcţionare a justiţiei şi apărarea independenţei acesteia, respectiv la scurgerea în presă a unor informaţii într-o etapă nepublică a procesului penal şi înainte de desfăşurarea actului procesual penal în discuţie şi la contextul relatat de mass media în care au fost citaţi în calitate de martori la SIIJ doi membri ai secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Autorii abaterilor aveau la dispoziţie proceduri legale pentru solicitarea de verificări cu privire la sursa scurgerii în presă (chiar erau obligaţi să recurgă la acestea potrivit rolului de membru ales procuror în CSM), şi nu să acrediteze ideea că scurgerea provine de le SIIJ sau de la procurorul de caz (scurgerea putea foarte bine să provină chiar de la cei citaţi - au mai fost cazuri când infractorii citaţi au lansat informaţiile în presă, după care tot ei au făcut circ că vreo unitate de parchet a scurs informaţiile).

Mesajul din comunicatul de presă a fost de natură a diminua încrederea publicului în actul de justiţie, decredibilizează activitatea de urmărire penală desfăşurată de o unitate de parchet şi induce opiniei publice ideea că unii procurori abuzează de funcţie şi îşi derulează activitatea cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Dezinformarea a avut ca efect preluarea informaţiei privind "represaliile" şi "presiunile din partea SIIJ asupra magistraţilor prin citaţii" în documente oficiale care au ajuns să prezinte denaturat aspecte privind justiţia din România.

Sub acest aspect este demn de remarcat că pentru informaţia privind "presiunile din partea SIIJ asupra magistraţilor prin citaţii" din MCV, se indică ca sursă pagina oficială de comunicate de presă a CSM, respectiv dezinformările secţiei pentru procurori.

Or, întreaga această situaţie a fost cauzată de dezinformarea lansată de secţia pentru procurori.

Încrederea pe care instanţele şi organele de cercetare penală dintr-o societate democratică trebuie să o inspire nu numai celor învinuiţi, în cazul procedurilor penale (vezi Kyprianou, citat mai sus, 172), ci şi publicului larg (vezi Kudeshkina c. Rusiei, nr. 29492/05, § 86, 26 februarie 2009, şi dosarul Di Giovanni, citat mai sus), la care se referă instanţa fondului se aplică în sensul că secţia pentru procurori este cea chemată să-şi desfăşoare activitatea în scopul consolidării încrederii, şi nu să lanseze informaţii nedovedite când are la dispoziţie mijlocul legal şi obligaţia de a solicita efectuarea de verificări disciplinare sau cercetări penale, arată recurentul.

Faptul că statul român a fost condamnat în mod repetat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea articolului 8 din Convenţie, prin nerespectarea obligaţiei de a asigura o stocare sigură a informaţiilor din dosarele penale şi prin faptul că, după scurgerea informaţiilor nu a existat nicio reacţie oficială sau nicio condamnare, se interpretează de fapt că secţia pentru procurori nu trebuia să lanseze afirmaţii nefundamentate ci să recurgă la mecanismele legale privind solicitarea efectuării de cercetări privind surse scurgerii în presă a informaţiilor privind citarea.

Mai mult chiar, această dezinformare şi denigrare practicată de secţia pentru procurori, venind de la o instituţie publică, consacrată constituţional, încalcă obligaţia constituţională de cooperare loială între instituţiile statului, respectiv obligaţia de cooperare loială a secţiei pentru procurori cu SIIJ, susţine recurentul.

În mod greşit instanţa fondului nu a reţinut că acţiunile de o iresponsabilitate maximă ale secţiei pentru procurori de a induce opiniei publice şi societăţii concepţia că activitatea SIIJ de citare s-a realizat ca urmare şi drept represalii la decizia secţiei pentru procurori de a respinge două dintre propunerile ministrului justiţiei pentru numirile la conducerile PÎCCJ şi DIICOT, a fost prejudiciată în mod grav reputaţia/aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său şi a corpului profesional al procurorilor.

În mod greşit instanţa fondului a ignorat că în cuprinsul cererii introductive şi în cererile ulterioare am argumentat că acreditarea concepţiei că SIIJ/procurorul de caz, au acţionat în scop de represalii este de natură să aducă atingere reputaţiei şi prestigiului unei unităţi de parchet/procuror de caz, dar şi corpului procurorilor şi sistemului judiciar în ansamblul său.

Reputaţia profesională şi prestigiul unei unităţi de parchet/procuror de caz sunt consecinţe ale integrităţii morale şi profesionale, conferă credibilitate şi siguranţă în derularea activităţilor specifice, reprezintă valori esenţiale în cadrul sistemului dar şi al societăţii, şi se află în strânsă legătură cu independenţa în adoptarea soluţiilor.

Or, secţia pentru procurori, prin lansarea de informaţii mincinoase cu privire la caracterul de acţiune în scop de represalii a SIIJ şi a procurorului de caz, a adus atingere tocmai acestor valori şi a ştirbit prestigiul SIIJ/procurorului de caz şi a reputaţiei acestora.

Rolul secţiei pentru procurori era de asigura protecţie şi de a apăra prestigiul unităţilor de parchet şi a procurorilor, însă aceasta a acţionat în mod diametral opus prin lansarea către opinia publică şi societate a unor informaţii false.

Informaţiile false lansate de emitenţii comunicatului de presă din data de 17.02.2020 nu răspund nici nevoii sau dreptului de libertate de exprimare, autorii abaterilor disciplinare ne având nicio justificare pentru angrenarea instrumentului de comunicare publică al CSM pentru răspândirea către public a informaţiilor false de o gravitate maximă cu privire la SIIJ/procurorul de caz.

Informaţiile false lansate de emitenţii comunicatului de presă sunt de natură a induce opiniei publice şi societăţii concepţia că procurorii acţionează în unele cazuri în mod abuziv (citează persoane în scop de represalii), or acest lucru se reflectă asupra activităţii tuturor procurorilor din cadrul Ministerului Public, cu repercursiuni directe asupra imaginii şi reputaţiei profesionale a acestora.

Susţinerile din comunicatul de presă din data de 17.02.2020 sunt susceptibile de a crea suspiciuni cu privire la nerespectarea principiilor care guvernează activitatea procurorilor şi tind să obţină în spaţiul public o credibilitate mai mare în contextul în care provin tocmai de la secţia pentru procurori şi membrii procurori aleşi ai acesteia, care are totuşi o legitimitate în societate.

Aşa cum se reţine şi prin practica secţiei pentru procurori (Hotărârea nr. 1030/2021), alegaţiile emitenţilor comunicatului de presă din data de 17.02.2020, ar fi trebuit să se caracterizeze prin rezervă şi echilibru, membrii procurori aleşi ai CSM fiind conştienţi de consecinţele pe care le pot antrena sub aspectul afectării independenţei, prestigiului şi reputaţiei profesionale ale SIIJ/procurorului de caz şi a procurorilor care compun SIIJ (dar şi asupra întregului corp al procurorilor).

Informaţiile răspândite de către emitenţii comunicatului de presă din data de 17.02.2020, în lipsa unei baze factuale care să confirme că citarea celor doi membri aleşi procurori CSM s-a făcut în scop de represalii, au drept consecinţă formarea unei păreri publice defavorabile cu privire la activitatea profesională a procurorilor din cadrul Ministerului Public.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, se reţine că reclamantul a formulat plângere la Inspecţia Judiciară arătând că informaţiile cuprinse în comunicatului de presă din data de 17 februarie 2020 emis de către doamna procuror B., în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, sub semnătura secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, se constituie într-o acţiune de denigrare a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi a procurorului de caz, reprezintă atacuri împotriva independenţei acestora şi a fost de natură să diminueze încrederea publicului în actul de justiţie, să decredibilizeze activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori, să submineze autoritatea acestora, să acrediteze ideea că unii dintre procurori abuzează de funcţie şi îşi derulează activitatea cu încălcarea dispoziţiilor legale, a pătat imaginea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în ansamblul său, precum şi a procurorilor care o compun, şi a adus grave deservicii imaginii justiţiei şi a procurorilor.

Totodată, în cuprinsul recursului a susţinut recurentul că în mod greşit instanţa fondului a aplicat legea reţinând că emiterea comunicatului se referă la un subiect de interes general privind buna funcţionare a justiţiei şi apărarea independenţei acesteia, respectiv la scurgerea în presă a unor informaţii într-o etapă nepublică a procesului penal şi înainte de desfăşurarea actului procesual penal în discuţie şi la contextul relatat de mass media în care au fost citaţi în calitate de martori la SIIJ doi membri ai secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Aşa cum precizează în mod expres în cererea de recurs, prin plângerea adresată Inspecţiei Judiciare, recurentul a reclamat, în esenţă: încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor aplicabile magistraţilor.

S-a pretins săvârşirea abaterilor prevăzute şi sancţionate de art. 99 lit. a), c), l) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Inspecţia judiciară a dispus clasarea cauzei, soluţie confirmată de inspectorul şef şi menţinută de Curtea de apel Bucureşti, care a respins contestaţia petentului.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar consideră necesare câteva aprecieri de ordin general, de natură să pună în lumină regulile şi principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraţilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, puse în discuţie de criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii şi considerentele din rezoluţia de clasare.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituţional şi legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluţiilor (art. 3 din Legea nr. 303/2004; art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012 (în vigoare la data formulării sesizării), activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza tuturor acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea inspectorilor judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze aflate pe rolul instanţelor nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenţei, deoarece o verificare a acestui aspect constituie un element obiectiv care poate pune în discuţie imparţialitatea magistratului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

În acelaşi timp, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului şi în consecinţă dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice în cauza pendinte, Înalta Curte, constată că normele de lege pretins a fi fost aplicate greşit au fost în mod corect reţinute de instanţa de fond în fundamentarea soluţiei pronunţate, deoarece, având de analizat legalitatea soluţiei de clasare a sesizării adoptate de Inspecţia Judiciară, prin prisma existenţei unor indicii privind săvârşirea abaterilor disciplinare arătate în privinţa magistratului reclamat, trebuia să verifice dacă aceste indicii erau de natură a decela fără putinţă de tăgadă o acţiune realizată cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în sensul art. 991 din Legea nr. 303/2004, raportat la aspectele evidenţiate, pentru a putea fi reţinute abaterile respective.

Sesizarea recurentului-reclamant a vizat abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), l) şi t) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă, reproşând acesta magistratului procuror B., că în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, sub semnătura secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a emis comunicatul de presă din data de 17 februarie 2020 care reprezintă un "derapaj evident şi de o gravitate nemaiîntâlnită de la principiile domniei legii şi ale democraţiei, de la standardele privind independenţa şi statutul judecătorilor şi procurorilor, este de natură să cauzeze un impact negativ asupra sistemului judiciar, aduce atingere şi statutului magistraţilor, conturează imaginea unei atac serios la independenţa, prestigiul, credibilitatea justiţiei în ansamblul său, încalcă principiul legalităţii procedurilor şi pe cel al cooperării loiale, ceea ce reprezintă manifestări care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei, reprezintă atitudini nedemne faţă de colegii procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi a procurorului de caz la care se referă comunicatul de presă menţionat, reprezintă o imixtiune în activitatea procurorului de caz prin decredibilizarea ... şi reprezintă o exercitare a funcţiei cu rea credinţă de către procurorii emitenţi ai comunicatului de presă.".

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că sesizarea formulată a fost clasată pe motiv că faptele imputate magistratului care a emis comunicatul de presă din data de 17 februarie 2020, din sfera răspunderii disciplinare a acestuia, nu reflectă existenţa vreunui indiciu în sensul că magistratul a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, acesta referindu-se la chestiuni de interes general, care privesc buna funcţionare a sistemului de justiţie.

Cu titlu preliminar Înalta Curte reţine, având în vedere finalitatea sancţionatorie a abaterilor disciplinare, implicaţiile acestora asupra carierei magistratului şi a prestigiului justiţiei, că aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată, care să depăşească simplele afirmaţii şi aprecieri ale petentului.

Articolul 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

De asemenea, la articolul 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se prevede că "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.".

Astfel, controlul exercitat de Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi, implicit, cel al instanţei de contencios administrativ asupra actului autorităţii administrative menţionate nu pot pune în discuţie soluţia pronunţată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. În acest din urmă sens, sunt relevante şi dispoziţiile art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, texte potrivit cărora "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (…) (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.", respectiv "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."

Cât priveşte setul de critici adus de recurent modului în care prima instanţă a aplicat prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte observă că acestea sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme prima instanţă, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 99 Legea nr. 303/2004.

Faptele evocate de recurent prin sesizarea adresată intimatei - pârâte au fost analizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 lit. a), c) şi t) din Legea nr. 303/2004. Restul faptelor evocate de recurent nu au putut fi încadrate în abaterile disciplinare prevăzute de acest text de lege. Întrucât nu s-au adus critici concrete cu privire la acest din urmă aspect, aşa cum s-a relevat mai sus, Înalta Curte se va limita la analiza criticilor din recurs ce fac referire concretă la abaterile disciplinare analizate în actele contestate.

Aşadar, prin hotărârea pronunţată în mod corect s-a reţinut că lansarea comunicatului de presă, în condiţiile particulare descrise în conţinutul rezoluţiei contestate, nu reprezintă un act de intervenţie în activitatea procurorului desemnat cu efectuarea urmăririi penale în cele două dosare, în condiţiile în care nu faptul declanşării şi derulării unei anchete penale a generat comunicarea publică, ci faptul că anumite informaţii care nu aveau caracter public, au fost mediatizate.

În acelaşi sens, lansarea în spaţiul public, la data de 17.02.2020 a comunicatului de presă, având conţinutul anterior indicat, nu reprezintă o manifestare care să fi adus atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, republicată.

În sfera răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, republicată, intră toate acţiunile sau inacţiunile judecătorului sau procurorului prin care se nesocotesc ori de aduce atingere standardelor de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputaţia/aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său.

Această dispoziţie legală are un anumit grad de abstractizare, revenind interpretului rolul de a identifica toate cazurile concrete de natura se încadra în ipoteza acestui text de lege. Limita verificărilor inspectorului judiciar este dată de limita competenţei pe care acesta o are, aşa cum s-a învederat în chestiunile teoretice expuse de Înalta Curte.

De asemenea, conţinutul comunicatului nu poate fi interpretat ca o solicitare expresă/voalată ca procurorul desemnat sau alţi procurori din cadrul SIIJ să facă sau să nu facă acte de procedură, privind procurori cu calitate de membri ai secţiei pentru procurori din cadrul CSM.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod just a reţinut instanţa de fond că informaţiile cuprinse în comunicatului de presă din data de 17.02.2020 emis de secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt în legătură cu activitatea desfăşurată de doamna procuror C. în dosarele în care au fost emise procedurile de citare şi nu reprezintă o caracterizare profesională, o imixtiune în cadrul activităţii desfăşurate în acest dosar de către doamna procuror, astfel încât nu pot fi reţinute indiciile săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea 303/2004.

În speţă, analiza efectuată în conţinutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permiţându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât şi contextul judiciar corespunzător, în limitele de competenţă prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În acest sens, este de observat că actul administrativ în litigiu este motivat, fiind examinate argumentele relevante ale petentului, incluzând chestiunea pretinsei decredibilizări, intimidări a secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în contextul reliefat.

Or, toate aceste argumente ale părţii reclamante au fost analizate de instanţa de fond, prin prisma normelor legale incidente raportat la situaţia de fapt stabilită şi susţinută de probatoriul administrat în cauză, astfel că nu se poate afirma cu suficient temei că instanţa fondului a pronunţat o soluţie nelegală.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant A., va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1684 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.