Tax assessment annulled for exceeding maximum inspection duration; appeals dismissed

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.07.2023 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

- anularea Deciziei F-TL_46/28.02.2023 pentru încălcarea dreptului la apărare pentru nerespectarea termenului minim acordat pentru prezentarea punctului de vedere; pentru neadministrarea probelor cerute în termen legal. De asemenea, ca urmare a neanalizării în mod real şi efectiv a cererii de probe, acest lucru a condus la vicierea procedurii audierii contribuabilului, nulitate virtuală care a cauzat un prejudiciu constând în imposibilitatea prezentării obiective a situaţie de fapt fiscale. Ca urmare a admiterii pe aceste motive de procedură, solicităm desfiinţarea în tot a actul administrativ-fiscal atacat, urmând ca instanţa să dispună refacerea inspecţie fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 276 alin. (3).

- pe fond, anularea Deciziei F-TL_46/28.02.2023 şi a Deciziei nr. 1821 din 23.05.2023 în sensul desfiinţării în tot a acestora şi anularea obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar în sumă totală de 4.813.959 Iei compusă din suma suplimentară de 5.127,323 RON reprezentând CAS angajat; + 2.025.265 reprezentând sănătate angajat; + 455.609 RON contribuţie asiguratorie; - 4.361.582 CAS Construcţii; - 455.769 contribuţii asig. Construcţii; + 2.023.113 impozit pe venit, deoarece s-au aplicat greşit dispoziţiile legale la o situaţie de fapt fiscală apreciată eronat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 309 din data de 18 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor; a anulat decizia nr. 1821/23.05.2023, decizia de impunere nr. x/28.02.2023 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2023; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 69.293,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de deplasare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs: reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâţii Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pârâtul Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile declarate de recurenţii-pârâţi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizând soluţia pe fond dispusă prin sentinţa atacată şi capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Recursul declarat de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea.

În cadrul recursului se invocă următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul aspect vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 126 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură fiscală cu privire la durata inspecţiei fiscale raportat la dispoziţiile art. 85 alin. 3 din Codul de procedură fiscală cu privire la sediul secundar faţă de motivul reţinut de prima instanţă ca temei al anulării actelor contestate.

Se arată că în mod greşit s-au anulat actele fiscale pe motivul că inspecţia fiscală a durat 93, cu încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 126 alin. 1 Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care reclamanta nu deţine un sediu secundar ci un punct de lucru.

Se invocă şi dispoziţiile art. 13 alin. 1,(4) şi (5) din Codul de procedură fiscală.

Recurenţii-pârâţi apreciază că a fost respectat termenul limită de afectuare a inspecţiei fiscale, iar pe fond sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 44/16.08.2024 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. 5 ale art. 1381 şi ale art. 154 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Iar în raport de dezlegarea pronunţată, facilităţile fiscale se aplică doar pentru acele activităţii aflate în legătură directă cu activităţi din sectorul construcţii, definite ca atare la Secţiunea F Construcţii a Ordinului nr. 337/2007.

Un alt aspect de nelegalitate priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 541 alin. 2 C. proc. civ. de către prima instanţă în ceea ce priveşte obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 69.293,7 RON.

Se invocă cuantumul disproporţionat şi lipsa culpei inclusiv o hotărâre de practică pronunţată de CEDO în sensul aprecierii cheltuielilor de judecată de către instanţă, sub aspectul proporţionalităţii.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 126 din Codul de procedură fiscală, ca temei al anulării actelor fiscale contestate, pe motivul de nulitate al depăşirii dublului maximului perioadei inspecţiei fiscale, al dispoziţiilor care privesc pe fond legalitatea aplicării fiscale şi al neaplicării dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte onorariul avocaţial ales.

Aspectul de nelegalitate care priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală, respectiv nelegala reţinere a motivului de nulitate rezultat din încălcarea interdicţiei de a emite acte administrative fiscale după depăşirea dublului maximului perioadei prevăzute la alin. (1) lit. c) din cadrul aceluiaşi articol.

Se invocă faptul că acest motiv de nulitate nu a fost invocat în cadrul contestaţiei depusă în calea administrativă de atac, în Decizia de soluţionare nr. 1821/23.05.2023 nefiind analizat acest motiv invocat în faţa instanţei.

Ulterior, prin modificarea acţiunii s-a invocat acest motiv nou, însuşit de prima instanţă care pentru motiv de nulitate, a constatat nelegalitatea actelor contestate pe care le-a anulat prin sentinţa recurată.

Alt aspect de nelegalitate priveşte greşita stabilire a duratei efective a inspecţiei fiscale care a fost în opinia recurentului de 90 de zile fiind respectate dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de fond a calculat în mod eronat atunci când a majorat durata efectivă a inspecţiei fiscale cu un număr de 3 zile, prin considerarea primelor zile de suspendare, respectiv 19.09.2022 şi 04.01.2023, ca fiind aferente inspecţiei fiscale, precum şi datei de 22.02.2023, ca fiind data finalizării inspecţiei fiscale, în condiţiile în care la art. 130 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează în mod expres următoarele: "(4) Data încheierii inspecţiei fiscale este data programată pentru discuţia finală cu contribuabilul/plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunţă la acest drept", iar intimata-reclam antă a prezentat punctul de vedere la primul termen, respectiv ta data de 21.02.2023, astfel încât motivarea instanţei de fond potrivit căreia inspecţia fiscală se consideră a fi încheiată la al doilea termen menţionat pentru discuţia finală, respectiv data de 22.02.2023, nu are fundament legal.

Mai mult, în înştiinţarea pentru discuţia finală nr. x/16.02.2023 se menţionează că, "în cazul în care nu vă veţi prezenta la discuţia finală la niciunul din cele două termene şi nu veţi notifica despre renunţarea la acest drept, vă comunicăm că, potrivit art. 130 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dam de 21.02.2023 reprezintă data de încheiere a inspecţiei fiscale".

În cadrul recursului se invocă ca aspect de nelegalitate aplicarea greşită de către societatea reclamantă pentru salaraţii săi a facilităţilor fiscale prevăzute de art. 60 pct. 5, art. 1381 art. 154 alin. 1 lit. r) şi art. 2203(2) din Codul fiscal, deşi societatea nu a desfăşurat activităţi care sunt în legătură directă cu sectorul construcţiilor.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată se invocă neaplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ. sub aspectul posibilităţii instanţei de a relua motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat în măsura în care acesta este disproporţionat.

Se invocă decizii ale Curţii Constituţionale.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a normelor de drept material în legătură cu considerentele instanţei de fond.

Se solicită menţinerea soluţiei, dar înlocuirea în parte a considerentelor sentinţei atacate, în raport de dispoziţiile art. 461 alin. 2 C. proc. civ.

Considerentele care se solicită a fi înlocuite privesc dreptul la apărare şi cele privind sediul secundar.

Cu privire la dreptul la apărare al societăţii reclamante în cadrul procedurii administrative se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din Codul administrativ şi a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. f) şi t) din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanţa nu a sanţionat nerespectarea dreptului la informare al contribuabilului şi comportamentul neloial al autorităţii fiscale.

Cu privire la sediul secundar se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 85 din Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte punctul de lucru declarat ca atare la Registrul Comerţului în ceea ce priveşte considerentele privind fondul cauzei, recurenta-reclamantă arată că se impune sesizarea CJUE în baza art. 267 alin. 3 din Tratatul pentru a se verifica clarificarea interpretării primei instanţe sub aspectul prezibilităţii aplicării normei fiscale şi a securităţii raporturilor dintre stat şi contribuabil.

La dosar recurenţii-pârâţi au formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-reclamantă solicitând respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 461 alin. 2 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin DGRFP Galaţi şi a invocat în principal excepţia nulităţii şi în subsidiar respingerea ca nefondat.

Faţă de recursul declarat de recurentele-pârâte Ministerul Finantelor prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Tulcea, reclamanta depune întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei mandatului de reprezentare şi lipsa semnăturii în raport de dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. 1 C. proc. civ., iar pe fond se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Motivat în şedinţa publică din 3.06.2025, Curtea a respins excepţiile invocate de recurenta-reclamată cu privire la recursurile declarate de recurenţii-pârâţi.

În aceeaşi şedinţă motivat, pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă a respins cererea reclamantei de sesizare a CJUE.

Analizând recursurile declarate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză soluţia dispusă criticată în recursul declarat de recurentele-pârâte şi considerentele primei instanţe fiind date cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă, care privesc o parte din considerentele sentinţei atacate, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 461 alin. 2 C. proc. civ. raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Curtea apreciază ca nefondate aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 461 alin. 2 C. proc. civ. şi ale art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 461 alin. 1 C. proc. civ. "Calea de atac se îndreptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Potrivit alin. (2) al art. 461 "Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Curtea apreciază, în raport de considerentele pe care reclamanta le critică, pe calea recursului declarat în baza art. 461 alin. 2 C. proc. civ. că în cauză nu sunt îndeplinite considerentele pentru ca acele considerente să fie înlăturate.

Aceasta deoarece considerentele contestate nu reprezintă considerente determinante care să privească motivul de nulitate faţă de care s-a apreciat nelegalitatea actelor constatate.

Considerentele primei instanţe cu privire la dreptul la apărare, pretins nerespectat în faza administrativă a soluţionării şi cele privind sediul secundar faţă de care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. 1 Codul de procedură fiscală, respectiv art. 85 Codul de procedură fiscală nu reprezintă dezlegări de drept greşite sau constatări de fapt care sunt de natură să prejudicieze pe reclamantă.

Cu privire la respectarea dreptului la apărare constând în dreptul reclamantei în calitate de operator economic de a fi informat cu privire la constatările organelor de control Curtea constată că prima instanţă a motivat de ce nu şi-a însuşit ca motiv de nulitate absolută şi acest aspect invocat de reclamantă, neputându-se reţine lipsa de rol activ a primei instanţe, care a analizat legalitatea actelor contestate şi pe care le-a anulat pentru un alt motiv de nulitate.

Considerentele cu privire la sediul secundar nu au legătură cu soluţia dispusă şi nu se impune completarea lor în sensul solicitat de reclamantă neputându-se reţine că sunt greşite cele date de prima instanţă sau că pot fi apreciate ca fiind constatări de fapt care sunt de natură a prejudicia pe rol.

În ceea ce priveşte aprecierile primei instanţe cu privire la fondul litigiului, faţă de care s-a constatat incidenţa Deciziei nr. 44/16.09/2024, faţă de care reclamanta a solicitat sesizarea CJUE, Curtea a respins motivat cererea, pentru neîndeplinirea unor condiţii de formă astfel cum s-a consemnat în încheierea din 3.06.2025.

Recursurile declarate de recurenţii-pârâţi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sunt apreciate de Curte ca nefondate, considerente fiind comune ambelor recursuri dat fiind aspectele de nelegalitate invocate care sunt în parte comune ambelor recursuri.

Analizând aspectele de nelegalitate invocate încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea le apreciază ca nefondate, în cauză sunt atacate fiind date cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 126 Codul de procedură fiscală faţă de motivul de nulitate reţinut de prima instanţă în raport de incidenţa Deciziei ÎCCJ privind dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20 din 20.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 126 Codul de procedură fiscală pe situaţia de fapt stabilită în sensul că în cazul reclamantei - încadrat ca fiind contribuabil mic la data începerii inspecţiei fiscale.

Respectiv la data de 21.07.2022 a fost depăşit dublul termenului de 45 de zile reglementat de art. 126 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi în consecinţă a intervenit sancţiunea nulităţii deciziei de impunere şi a actelor emise după împlinirea dublului termenelor.

Curtea nu va reţine aspectul de nelegalitate invocat în cadrul recursurilor în sensul că motivul de nelegalitate cu privire la incidenţa art. 126 Codul de procedură fiscală şi a sancţiunii prevăzute de art. 49 alin. 1 lit. f) Codul de procedură fiscală a fost invocat prima dată în faţa instanţei de judecată nefiind invocat în cadrul contestaţiei administrative formulate.

În legătură cu acest aspect este incidentă dezlegarea dată prin Decizia nr. 20/20.03.2023 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul că motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a actelor administrative fiscale la care acestea nu sunt limitate la cele invocate în contestaţia administrativă.

Raportat la această dezlegare obligatorie, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile codului de procedură fiscală incidente şi ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care motivul de nulitate absolută invocat cu raportul juridic ce formează obiectul controlului de legalitate.

Aspectul de nelegalitate privind în concret situaţia de fapt al depăşirii sau nu a termenului de 90 de zile, prin includerea unor zile în calculul termenului Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză susţinerile din recurs pe zile sunt contradictorii în raport de cele susţinute în faţa instanţei de fond respectiv data ultimei zile a inspecţiei fiscale 21.02.2023 sau 22.02.2022.

Curtea operează că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 130 Codul de procedură fiscală, ultima zi fiind data de 22.02.2023, iar în cadrul perioadei inspecţiei fiscale intră toate zilele reţinute de prima instanţă în raport probele administrate, inclusiv raportul de inspecţie fiscală în care perioada inspecţiei este dată până la 22.02.2023.

În consecinţă fiind depăşit termenul de 90 de zile respectiv dublul termenului reglementat de art. 126 alin. 1 Codul de procedură fiscală, fapt care atrage nulitatea deciziei de impunere a deciziei de nemodificare a bazei de impunere şi a oricăror acte premergătoare întocmite după împlinirea dublului termenelor.

Faţă de reclamantă inspecţia a durat mai mult de 90 de zile şi în consecinţă a intervenit sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 49 alin. 1 lit. f) Codul de procedură fiscală prima instanţă dispunând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1821/23.05.2023 pentru acest motiv formal care a avut prioritate în raport de motivele care au vizat fondul litigiului şi care au fost analizate în subsidiar de prima instanţă.

În raport de motivul de nulitate constatat în mod legal de prima instanţă nu pot fi reţinute fiind lipsită de interes aspectele din recurs privind fondul raportului juridic litigios şi incidenţa Deciziei nr. 44/16.09.2024.

Aceasta deoarece soluţia de anulare a fost pronunţată prin reţinerea motivului de nulitate rezultat din încălcarea interdicţiei explicite de la art. 126 alin. 2 Codul de procedură fiscală de a emite acte administrative fiscale după depăşirea dublului maximului perioadei prevăzut la alin. (1) lit. c) din acelaşi articol.

Aspectul de nelegalitate privind acordarea şi cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat nu este fondat.

Prima instanţă a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi a obligat pe recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, aceasta nefiind condiţionată de existenţa unei culpe a autorităţilor recurente ci de faptul că în raport de soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor acestea au pierdut procesul în sensul art. 453 C. proc. civ.

Cu privire la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată apreciat ca nejustificate în raport de cuantum, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. în sensul că nu este o obligaţie a instanţei de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocaţilor, iar în ceea ce priveşte caracterul proprţional contestat sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 3/2020 - RIL prin care s-a stabilit că acest aspect nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza arrt. 496-497 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

În raport de soluţia dispusă asupra recursurilor Curtea în baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., pe cererea reclamantei-recurente de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, va face aplicarea art. 453 (2) C. proc. civ. şi în consecinţă va obliga recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 30.000 RON.

Aceasta în raport de soluţia dispusă în recurs, de complexitatea şi obiectul cauzei şi de apărarea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., recursul declarat de recurenţii-pârâţi Ministerul Finantelor prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Tulcea şi recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finantelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 309 din data de 18 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta-reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 iunie 2025.