Deductibility of input VAT paid on transaction recharacterized as non-taxable business asset transfer

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Vrancea - Activitatea de Inspecţie Vrancea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul de Soluţionare Contestaţii anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 62/31.05.2017 emisă de DGAMC, anularea parţială a Deciziei de Impunere nr. x/15.07.2016 emisă de către AJFP Vrancea în ceea ce priveşte suma de 4.599.484 RON, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/15.07.2016, exonerarea Societăţii de la plata sumei de 4.599.484 RON şi obligarea autorităţilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 202 din 26 noiembrie 2018 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea, s-a anulat în parte decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 62/31.05.2017 în limita sumei de 4.641.266 RON, din care 418.262 de RON impozit pe profit şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, respectiv 4.223.004 RON TVA şi obligaţiile aferente acesteia şi s-a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei suma de 17.900 RON cheltuieli de judecată.

Sentinţa civilă nr. 202/26.11.2018 a fost completată prin sentinţa civilă nr. 63/12.03.2019, în sensul că instanţa a menţionat că dispune, în consecinţa anulării parţiale a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 62/31.05.2017, anularea parţială a actelor împotriva cărora reclamanta a formulat contestaţia administrativ fiscală respectiv decizia de impunere nr. x/15.07.2016 şi a raportului de inspecţie fiscală ce a stat la baza emiterii acestora.

I.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, completată prin sentinţa civilă nr. 63/12.03.20219, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

I.4. Decizia din recurs

Prin Decizia nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-au admis recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a casat în parte sentinţa nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare s-a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.A., în sensul că s-au anulat actele administrativ fiscale contestate, exclusiv cu privire la obligaţiile suplimentare stabilite pentru anul 2009. S-a respins în rest acţiunea reclamantei A. S.A., ca neîntemeiată. Au fost reduse cheltuielile de judecată acordate reclamantei A. S.A. până la concurenţa sumei de 3000 RON.

II. Cererea de revizuire

II.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, revizuenta A. S.A. a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi, rejudecând cauza, să schimbe în parte decizia, în sensul respingerii recursurilor formulate de AJFP Vrancea şi DGAMC şi, pe cale consecinţă, menţinerea sentinţei nr. 202 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în data de 26.11.2018 ca fiind legală şi temeinică în privinţa anulării obligaţiilor fiscale în cuantum de 4.052.670 de RON, din care TVA în cuantum de 3.191.912 de RON, 527.942 de RON dobânzi aferente şi 332.816 de RON penalităţi de întârziere.

În susţinerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că Decizia nr. 5798/2021 încalcă jurisprudenţa CJUE, în special, hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-645/14) şi Porr Epitesi (C-691/17), potrivit căreia dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut şi în ipoteze în care operaţiunile în discuţie nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanţele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralităţii TVA şi principiului efectivităţii.

II.2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la cererea de revizuire

Prin Decizia nr. 438 pronunţată la data de31 ianuarie 2023 în dosar nr. x/2022, a fost admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, formulată de revizuenta A. S.A. împotriva Deciziei nr. 5798 din 23 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017; a fost desfiinţată în parte decizia atacată în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la recalificarea tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active şi s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului cu privire la acest motiv, fiind păstrată în rest decizia atacată.

În considerentele deciziei de admitere a cererii de revizuire, s-a reţinut că, verificând îndeplinirea condiţiilor revizuirii prevăzute de art. 21 din Legea 554/2004 în raport de reperele obligatorii stabilite prin decizia nr. 45/2016, Înalta Curte a verificat dacă, în prezenta cauză, revizuentul a invocat, în faţa instanţelor de fond şi recurs dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, ca motiv de fapt, respectiv dreptul de deducere a TVA, pe care îl susţine prin cererea de revizuire prin prisma jurisprudenţei CJUE.

În concret, în cauză se invocă faptul că decizia nr. 5798/2021 încalcă jurisprudenţa CJUE, în special, hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-564/15) şi Porr Epitesi (C-691/17), potrivit căreia dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut şi în ipoteze în care operaţiunile în discuţie nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanţele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralităţii TVA şi principiului efectivităţii.

Revizuenta nu a contestat prin cererea de revizuire situaţia de fapt reţinută de instanţa de recurs şi nici incidenţa dispoziţiilor legale invocate, ci faptul că instanţa de recurs nu a ţinut cont, în soluţia adoptată şi în motivarea acesteia, de jurisprudenţa CJUE invocată în cererea de revizuire.

Or, în prezenta cauză, existenţa dreptului de deducere în temeiul principiului neutralităţii TVA şi jurisprudenţei care îl interpretează a fost invocată atât la judecata în fond a cauzei, cât şi în recurs.

Cu privire la fondul cererii de revizuire, Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză, prin decizia atacată nu s-a analizat principiul neutralităţii TVA instituit la nivel european prin Directiva de TVA din perspectiva jurisprudenţei CJUE, în special a cauzelor Tibor Farkas (C-645/14) şi Porr Epitesi (C-691/17), deşi revizuenta a invocat acest principiu şi jurisprudenţa menţionată atât la judecata în fond a cauzei, cât şi în recurs. Astfel, singura referire din cuprinsul deciziei ce face obiectul prezentei cereri de revizuire este următorul paragraf: "În privinţa pretinsei încălcări a principiului neutralităţii, în mod întemeiat au subliniat recurentele pârâte că reclamanta intimată avea posibilitatea să-şi recupereze TVA nedeductibil de la cedentul B. S.A. prin corecţia facturilor emise în mod eronat, întocmirea documentului specific reglementat de art. 155 indice 1 alin. (10) Codul fiscal şi restituirea taxei achitate în baza facturii emise în mod incorect."

În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că nu există vreo referire la jurisprudenţa invocată de revizuentă, respectiv cauzele Tibor Farkas (C-564/15) şi Porr Epitesi (C-691/17), deşi aplicarea, de către instanţa de recurs, a principiului neutralităţii, invocat de către revizuentă prin întâmpinarea şi concluziile scrise formulate în recurs, ar fi presupus şi aplicarea jurisprudenţei CJUE relevante pentru cauza respectivă.

Potrivit jurisprudenţei CJUE în hotărârile din Cauzele Tibor Farkas (C-564/15) şi Porr Epitesi (C-691/17), dreptul de deducere a TVA trebuie să fie recunoscut şi în ipoteze în care operaţiunile în discuţie nu sunt incluse în sfera de aplicare a TVA, dacă din circumstanţele specifice ale cauzei rezultă că ar fi imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea sumei achitate cu titlu de TVA de către cel care a plătit o asemenea sumă, pentru că altfel se aduce atingere principiului neutralităţii TVA şi principiului efectivităţii. (par. 56, cauza C-564/15) În virtutea acestei jurisprudenţe, pentru ca, prin decizia pronunţată să se procedeze la analiza judicioasă a principiului neutralităţii se impuneau a fi analizate de către instanţa de recurs trei aspecte esenţiale şi anume: existenţa sau inexistenţa pentru revizuentă a posibilităţii de recuperare a TVA de la partenerul comercial B.- prin procedeul indicat în decizia atacată, respectiv "corecţia facturilor emise în mod eronat, întocmirea documentului specific reglementat de art. 155 indice 1 alin. (10) Codul fiscal şi restituirea taxei achitate în baza facturii emise în mod incorect"; dacă operaţiunea a fost inclusă în sfera TVA în vederea obţinerii unor avantaje fiscale; dacă există riscul uni fraude esenţiale şi dacă trezoreria a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că această factură a fost emisă în mod eronat. În lipsa analizei acestor elemente, nu se poate reţine de către Înalta Curte analizarea de către instanţa de recurs a principiului neutralităţii prin raportare la situaţia particulară a revizuentei şi circumstanţele concrete ale cauzei.

Pentru aceste motive, pentru a se da deplină eficienţă dreptului Uniunii Europene în prezenta cauză, Înalta Curte a constatat că se impune ca analiza principiului neutralităţii să se facă prin raportare la această jurisprudenţă, prin verificarea celor trei condiţii mai sus menţionate, ceea ce a determinat soluţia admiterii cererii de revizuire, cu consecinţa desfiinţării în parte a deciziei atacate în partea ce a făcut obiectul prezentei cereri de revizuire, respectiv în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la recalificarea tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active şi rejudecarea recursului cu privire la acest aspect un termen ce va fi stabilit ulterior, cu citarea părţilor, fiind păstrată în rest decizia atacată, în privinţa motivelor de recurs ce nu au făcut obiectul cererii de revizuire.

III. Rejudecarea parţială a recursurilor cu privire la motivul de recurs referitor la nerespectarea principiului neutralităţii raportat la recalificarea tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active

III.1. Motivele de recurs supuse rejudecării

Recurentele- pârâte au susţinut, în cadrul recursurilor, că soluţia instanţei de fond cu privire la TVA aferentă vânzării activelor în sumă de 13.299.632 RON reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În fapt, organele de control au conchis faptul că achiziţionarea echipamentelor de la B. în baza facturii nr. x/30.09.2014 s-ar califica drept un transfer parţial de active între două entităţi afiliate, respectiv că B. ar fi transferat către A. activitatea de producţie de R-PET conform art. 128 (7) din Codul fiscal şi nu ar reprezenta doar o simplă vânzare de echipamente. Astfel, organele de control au apreciat că societatea a achitat în mod eronat TVA pentru această tranzacţie (operaţiunea nefiind supusă TVA, conform art. 128 Codul fiscal) şi. pe cale de consecinţă, au negat societăţii dreptul de deducere a TVA.

Considerentele primei instanţe, potrivit cărora tranzacţia nu poate fi reconsiderată, fără a se încălca principiul certitudinii şi neutralităţii, nu pot fi primite, susţin recurentele pârâte, întrucât vânzătorul B. S.A. a înregistrat decontul de TVA în luna tranzacţiei iar intimata reclamantă, la rândul său, a înregistrat un decont de TVA în luna septembrie 2014, cuprinzând şi TVA aferent achiziţionării de echipament de la B., astfel că ipoteza contrară celei reţinute de prima instanţă reprezintă o încălcare a principiului neutralităţii TVA şi nu considerarea tranzacţiei ca fiind un transfer de active, neimpozabilă din punct de vedere al TVA şi nu o vânzare.

III.2. Prin încheierea de şedinţă publică din data de 26 iunie 2023 pronunţată în acelaşi dosar, Înalta Curte a admis în parte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimata-reclamantă A. S.A.; în temeiul art. 267 TFUE, a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

"Principiile neutralităţii, securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, reglementate de art. 2, art. 19 şi art. 168 coroborat cu art. 203 din Directiva de TVA se opun refuzului recunoaşterii dreptului de deducere a TVA achitate pentru o operaţiune de vânzare, reîncadrată ulterior de autorităţile fiscale ca fiind un transfer de afacere în afara sferei de TVA, în condiţiile în care TVA a fost deja colectată la bugetul de stat, iar, potrivit legislaţiei naţionale, restituirea acesteia este imposibil de realizat?"

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., a suspendat judecarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 202 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

La data de 07.04.2025 a fost înaintată de către CJUE copia certificată a originalului Hotărârii Curţii pronunţată în cauza C-640/23 din data de 13.03.2025, motiv pentru care, prin rezoluţia din 09.04.2025, s-a stabilit termen pentru discutarea repunerii pe rol, din oficiu, cu citarea părţilor.

La termenul de azi, 17 iunie 2025, cauza a fost repusă pe rol din oficiu.

IV. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în rejudecarea recursurilor cu privire la motivul de casare referitor la deducerea TVA aferentă operaţiunii de recalificare a tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active

Înalta Curte va reda ca fiind definitorii considerentele hotărârii CJUE pronunţate în cauza C-640/23 născută ca urmare a sesizării din prezenta speţă, prin care instanţa europeană a statuat în sensul că articolele 168 şi 203 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum şi principiile neutralităţii taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi efectivităţii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici administrative naţionale care nu permite unei persoane impozabile să obţină deducerea TVA-ului achitat în amonte pentru o operaţiune care, în urma unei inspecţii fiscale, a fost recalificată de administraţia fiscală drept operaţiune nesupusă TVA-ului, chiar dacă este imposibil sau excesiv de dificil pentru această persoană impozabilă să obţină din partea vânzătorului restituirea TVA-ului astfel plătit fără să fie datorat; aceste principii impun însă ca, într-o asemenea situaţie, respectiva persoană impozabilă să îşi poată îndrepta cererea de restituire direct împotriva administraţiei fiscale.

Astfel, relevante sunt paragrafele 34-41 din decizia amintită, potrivit cărora:

"34 În speţă, din cererea de decizie preliminară reiese că operaţiunea care a avut loc între C. şi A. a fost calificată definitiv, în ceea ce o priveşte pe a doua dintre aceste persoane impozabile, drept operaţiune nesupusă TVA-ului de către administraţia fiscală română şi că C. este împiedicată să corecteze factura referitoare la această operaţiune, precum şi decontul de TVA ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prevăzut în acest scop.

35 În această privinţă, conform jurisprudenţei Curţii, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, în care o persoană impozabilă a plătit un cuantum al TVA-ului facturat fără să fie datorat, revine în principiu emitentului facturii sarcina de a efectua regularizarea acesteia, dat fiind că, în lipsa unei dispoziţii în Directiva TVA referitoare la regularizarea de către emitentul facturii a TVA-ului facturat fără a fi datorat, statele membre sunt în principiu cele care trebuie să determine condiţiile în care acest TVA poate fi regularizat (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C-397/21, EU:C:2022:790, punctul 19 şi jurisprudenţa citată).

36 Astfel, pentru a asigura neutralitatea TVA-ului, este de competenţa statelor membre să prevadă, în ordinea lor juridică internă, posibilitatea regularizării oricărei taxe facturate fără a fi datorată, cu condiţia ca emitentul facturii să demonstreze buna sa credinţă (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C-397/21, EU:C:2022:790, punctul 20 şi jurisprudenţa citată).

37 Reiese de asemenea din jurisprudenţa Curţii că o reglementare naţională în temeiul căreia, pe de o parte, furnizorul care a plătit TVA-ul din greşeală autorităţilor fiscale poate cere restituirea acestuia, iar pe de altă parte, persoana căreia i-au fost prestate servicii poate exercita o acţiune de drept civil în restituirea plăţii nedatorate împotriva acestui furnizor respectă principiile neutralităţii TVA-ului şi efectivităţii. Într-adevăr, un astfel de sistem îi permite persoanei căreia i-au fost prestate serviciile, care a suportat sarcina TVA-ului facturat din greşeală, să obţină restituirea sumelor plătite fără să fie datorate (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C-397/21, EU:C:2022:790, punctul 21 şi jurisprudenţa citată).

38 Dacă, precum în speţă, restituirea TVA-ului devine imposibilă sau excesiv de dificilă, în special în cazul insolvabilităţii furnizorului, principiile neutralităţii TVA-ului şi efectivităţii impun ca statele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA-ul facturat şi plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administraţiei fiscale (Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA, C-397/21, EU:C:2022:790, punctul 22 şi jurisprudenţa citată). Astfel, din moment ce vânzătorul nu mai poate rectifica factura referitoare la operaţiunea în cauză, iar cumpărătorul se află, aşadar, în imposibilitatea de a obţine restituirea TVA-ului facturat de vânzător fără să fie datorat, cumpărătorul trebuie, conform jurisprudenţei amintite mai sus, să îşi poată îndrepta cererea de restituire direct împotriva administraţiei fiscale.

39 Cu toate acestea, trebuie să se constate că, după cum reiese din cuprinsul punctului 45 din Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft. (C-691/17, EU:C:2019:327), o asemenea cerere de restituire trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA-ului precum cea care face obiectul litigiului principal.

40 Astfel, regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime persoana impozabilă de sarcina TVA-ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităţilor sale economice, iar exercitarea dreptului de deducere este limitată la taxele datorate, adică la taxele aferente unei tranzacţii supuse TVA-ului sau achitate în măsura în care erau datorate (Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft., C-691/17, EU:C:2019:327, punctul 36 şi jurisprudenţa citată). Prin urmare, în lipsa unei operaţiuni supuse TVA-ului, o persoană impozabilă nu poate invoca un drept de deducere a TVA-ului în legătură cu această operaţiune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2019, PORR Építési Kft., C-691/17, EU:C:2019:327, punctul 37). Această constatare nu este repusă în discuţie de faptul că, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, nu există un risc de pierderi de venituri fiscale.

41 Or, din moment ce operaţiunea în discuţie în cauza principală a fost calificată definitiv drept operaţiune nesupusă TVA-ului, TVA-ul achitat de A. emitentului facturii, C., nu era "datorat", în sensul jurisprudenţei Curţii."

Rezultă astfel că, în privinţa pretinsei încălcări a principiului neutralităţii, în situaţia dată în care restituirea TVA-ului devine imposibilă sau excesiv de dificilă, principiile neutralităţii TVA-ului şi efectivităţii impun ca statele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA-ul facturat şi plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administraţiei fiscale, dar, o asemenea cerere de restituire trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA-ului precum cea care face obiectul litigiului.

Din moment ce operaţiunea în discuţie în cauza principală a fost calificată definitiv drept operaţiune nesupusă TVA-ului, TVA-ul achitat de A. emitentului facturii, C., nu era "datorat", în sensul jurisprudenţei Curţii şi nu poate fi constatată o greşită aplicare alegii de cpătre organul fiscale pe această cale.

Astfel, fără a se mai putea pune în discuţie modalitatea de interpretare a dreptului unional incident cauzei, faţă de aspectele statuate anterior, Înalta Curte constată, în rejudecarea recursurilor cu privire la motivul de casare referitor la deducerea TVA aferentă operaţiunii de recalificare a tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active, în temeiul art. 497 din Codul de procedură civilă, că susţinerile pârâtelor sunt fondate, impunându-se admiterea recursurilor declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 202 din 26 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea dreptului de deducere a TVA aferentă operaţiunii de recalificare, ca nefondat, cu menţinerea, în rest, a sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte indicaţiile făcute de instanţa europeană în cadrul paragrafelor 38 şi 39 din considerentele hotărârii, Înalta Curte constată că acestea nu privesc obiectul prezentei cauze, învestite exclusiv cu cererea de acordare a deducerii TVA, urmând a fi evaluate sub aspectul corectei aplicări în situaţia efectuării unor demersuri distincte de către reclamantă, care depăşesc cadrul legal al prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În rejudecarea recursurilor cu privire la motivul de casare referitor la deducerea TVA aferentă operaţiunii de recalificare a tranzacţiei privind vânzarea unor echipamente în transfer de active:

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ambele împotriva sentinţei nr. 202 din 26 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea dreptului de deducere a TVA aferentă operaţiunii de recalificare, ca nefondat.

Menţine, în rest, sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 iunie 2025.