Salary differential after transfer between different budgetary authorities: constitutional tolerance of varying allowance percentages

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu consecinţa emiterii unei noi decizii de salarizare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 652 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins, în rest, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 652 din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei ca netemeinică şi nelegală, respectiv anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj şi a Deciziei nr. 171/02.12.2021, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi obligarea pârâţilor la emiterea unor noi decizii de încadrare şi salarizare în ceea ce o priveşte.

În motivarea recursului arată că prin Hotărârea nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sens în care a solicit revocarea deciziei menţionate şi emiterea unei noi decizii de salarizare.

În fapt, prin Decizia nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, i s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.12.2021, întrucât în baza deciziei nr. 137/2021 a fost transferată de la Judecătoria Videle la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pe funcţia de grefier cu studii superioare, grad I şi gradaţia 4, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 10-15 ani, la ambele unităţi deţinând aceeaşi funcţie.

Precizează că prin decizia contestată i s-a acordat un salariu de bază de 6651 RON, spor pentru risc şi suprasolicitare 998 RON şi spor pentru condiţii grele 998 RON.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(2) fiecărei funcţii/grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi a funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prev. de anexele I-IX".

Or, aceste dispoziţii sunt aplicate în mod diferit de către ordonatorul de credite, astfel că este dezavantajată faţă de situaţia avută la Judecătoria Videle, anterior transferului, în condiţiile în care potrivit ultimului fluturaş de salariu, salariul brut avut a fost compus din 6335 RON (baza brută) la care se adaugă suma de 1900 RON şi suma de 950 RON, cumulând un total brut de 9185 RON, faţă de total brut 8647 RON, cât s-a stabilit prin decizia contestată.

Aşadar, diferenţa salarială rezultată, după transfer, este de 538 RON brut, încălcându-se principiul egalităţii, nediscriminării şi dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, raportat la faptul că a fost şi a rămas angajată în cadrul familiei ocupationale Justiţie.

Susţine că prin Hotărârea nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj, s-a reţinut că salariul i-a fost stabilit în funcţie de grilele aplicabile Ministerului Public, care pot fi diferite faţă de cele ale Ministerului Justiţiei, recurenta-reclamantă arătând că, fiind vorba de transfer, şi că la ambele unităţi a fost încadrată pe acelaşi post, iar drepturile salariale odată câştigate nu se modifică, i s-a creat un tratament diferit, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Pe fond, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa Deciziei nr. 15/2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care a vizat interpretarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2017, semnificative fiind paragrafele 93-95.

În acelaşi context, invocă şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 669/2022 şi nr. 697/2019.

4.2. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare.

Pe fond, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, pentru aceleaşi argumente invocate şi de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu consecinţa emiterii unei noi decizii de salarizare.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, în rest, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, ca nefondată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A..

În esenţă, recurenta-reclamantă este nemulţumită de faptul că, urmare a transferului de la Judecătoria Videle la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, începând cu data de 01.12.2021, i s-au acordat drepturi salariale inferioare celor pe care le primea în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Videle, deşi funcţiile ocupate în cadrul ambelor unităţi sunt similare, iar recurenta-reclamantă avea aceeaşi vechime (10-15 ani) şi gradaţie (4).

Înalta Curte constată că anterior transferului, respectiv atunci când recurenta a ocupat postul de grefier în cadrul Judecătoriei Videle, salariul acesteia era compus din: salariu de bază lunar de 6.335 RON (corespunzător unei vechimi în funcţie între), spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate, ambele în cuantum total de 1.900 RON şi spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în sumă de 950 RON.

Ulterior transferului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, prin Decizia nr. 171/01.12.2021, atacată în prezenta cauză, recurentei-reclamante i s-au stabilit următoarele drepturi salariale: salariu de bază lunar de 6.651 RON (corespunzător unei vechimi în funcţie între 10-15 ani şi gradaţia 4); spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate, ambele în cuantum total de 998 RON; spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în valoare de 998 RON.

Cu toate acestea, astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, nivelul sporurilor acordate în cadrul celor două unităţi era diferit.

Astfel, în cadrul Judecătoriei Videle, acesta a fost de 45% din salariul de bază, fiind superior celui de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar sporurile acordate în cadrul Ministerului Public se încadrau limitei maxime prevăzute de acest text de lege, respectiv de 30% din salariul de bază.

În concret, transferul recurentei-reclamante s-a făcut la un alt ordonator principal de credite, instanţa de fond reţinând în mod corect că aceştia au libertatea de a stabili nivelul sporurilor acordate angajaţilor în funcţie de maniera în care înţeleg să îşi planifice bugetul, aspect care scapă controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât intră în sfera puterii discreţionare de care aceştia se bucură.

Prin urmare, în condiţiile în care în cadrul unităţii la care recurenta-reclamantă s-a transferat, sporurile se acordă în marja de 30% din salariul de bază, conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, şi nu în cea de 45%, astfel cum se acordau la Judecătoria Videle, susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre ordonatori principal de credite diferiţi.

Sub acest aspect, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, în cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a reţinut că:

"93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Din aceeaşi perspectivă, se impun a fi relevate şi următoarele paragrafe din aceeaşi decizie:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

După cum reiese din paragrafele de mai sus, inclusiv Curtea Constituţională a reţinut că existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, astfel cum a susţinut recurenta.

Aceasta pentru că respectivii angajatori pot opta, în marja permisă de lege, să acorde anumite sporuri ori un cuantum diferit al acestora, chiar dacă este vorba de aceeaşi funcţie, cu aceeaşi gradaţie şi condiţii de vechime.

Din aceeaşi perspectivă nu poate fi reţinută nici incidenţa în cauză a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, invocată de către recurenta-reclamantă, în condiţiile în care este vorba de ordonatori principali de credite diferiţi şi în condiţiile în care salariul recurentei-reclamante a fost stabilit în mod corect conform grilelor de calcul de la unitatea de parchet la care s-a transferat.

Nu poate fi reţinut argumentul recurentei în sensul că, fiind vorba de transfer, şi cum la ambele unităţi a fost încadrată pe acelaşi post, drepturile salariale odată câştigate nu se puteau modifica, câtă vreme unitatea la care s-a transferat nu putea calcula salariul recurentei în raport de grilele de la Judecătoria Videle, ci doar în raport de propriile grile, aplicabile întregului personal al Parchetului la care s-a transferat.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 652 din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 652 din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.