Appeal annulled for lack of grounds; suspension of fiscal enforcement proceedings upheld.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtul Primul-Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunţării Deciziei nr. 2370/08.05.2019, sumă care se va face venit la bugetul de stat al României, precum şi să să oblige Guvernul României la plata unor penalităţi de 1000 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din camera de consiliu de la 04 aprilie 2024, a dispus suspendarea judecăţii privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii civile menţionate a declarat recurs reclamant A., pe care a apreciat-o ca netemeinică şi nelegală, solicitând instanţei de recurs să aplice prim-ministrului României o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie naţională potrivit art. 24 alin. (3), din Legea nr. 554/2004 de la data de 08 mai 2019 potrivit deciziei 2370/08 mai 2019 şi să oblige Guvernul României prin Secretariatul de Stat al Guvernului să plătească potrivit Deciziei 2370/08 mai 2019 penalităţi de întârziere de 1000 RON/pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei, în temeiul art., 3 şi 24 alin. (4) din Legea 554/2004 şi art. 453 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-Ministrul României nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea obligaţiei de motivare, de către partea care promovează recursul, este necesar ca aceasta să precizeze care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, respectiv o argumentare juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, reclamantul a invocat în drept art. 3 şi 24 alin. (4) din Legea 554/2004 şi art. 453 din C. proc. civ., reiterând, în esenţă, aspecte de fond, respectiv că Guvernul României nu a respectat obligaţia ca salariaţii B. să primească acţiuni până la limita de 8% din capitalul social al B., fiind obligat să plătească prin Decizia 2370 din 08 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, 1000 RON/zi de întârziere până la achitarea obligaţiei, întrucât a emis Ordonanţa 746 din 08.06.2022, în procent de 1 % din capitalul social al B. S.A.

Or, recursul formulat de reclamant se îndreaptă împotriva încheierii din 4 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, nefiind soluţionat fondul.

Înalta Curte subliniază că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că, atât timp cât criticile expuse nu contestă, în mod concret, raţionamentul juridic al instanţei de fond cu privire la măsura suspendării şi nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu este îndeplinită condiţia motivării căii de atac.

În acest context, având în vedere că obiectul recursului priveşte o încheiere de suspendare a cursului judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi împotriva acestei încheieri nu au fost formulate critici de nelegalitate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea recursului, pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 4 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.