Extraordinary appeal against mask-mandate legality rejected as exceeding scope of omission review

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3483 din 23 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (3) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului declarat de reclamantul A..

În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că decizia nr. 3483 din 23 iunie 2023 este rezultatul unor omisiuni de cercetare a motivelor de casare invocate prin memoriul de recurs, respectiv obligativitatea purtării măştii putea fi dispusă doar în spaţiile publice închise şi nu în cele deschise şi existenţa Deciziei CCR privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 192/2020.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei în anulare şi excepţia nulităţii contestaţiei în anulare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, Înalta Curte a apreciat că este legal timbrată, sens în care a respins-o ca neîntemeiată.

În combaterea punctuală a argumentelor contestaţiei în anulare, intimatul a arătat de ce argumentul nu s-ar încadra în cazul de admisibilitate prevăzut de legiuitor pentru această cale extraordinară de atac, în forma specială a acesteia.

În cuprinsul întâmpinării sunt dezvoltate apărări punctuale, corespunzătoare aspectelor prezentate în motivarea contestaţiei în anulare.

În ce priveşte excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, excepţie invocată de către intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată întrucât sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia cuprinzând semnătura olografă a reprezentantului părţii contestatoare.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe ambele teze ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susţinând omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare.

Analizând criticile contestatorului care priveşte omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare, astfel cum au fost menţionate, respectiv obligativitatea purtării măştii putea fi dispusă doar în spaţiile publice închise şi nu în cele deschise şi existenţa Deciziei CCR privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 192/2020, este de precizat că din considerentele deciziei contestate reies următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv nu se confirmă în cauză deoarece art. 13 din Legea nr. 55/2020, în forma în vigoare la data adoptării H.G. nr. 856/2020, reglementa în cuprinsul său faptul că "se poate institui" obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă".

Pe cale de consecinţă, lecturând textul de lege, se desprinde concluzia că acesta prevedea o posibilitate iar nu o obligaţie de instituire a măsurii privind purtarea măştilor în spaţii publice închise, etc, legiuitorul neînţelegând să folosească modul imperativ la elaborarea normei materiale.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte a reţinut că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor actului normativ ce avea forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 55/2020, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, Înalta Curte constată şi faptul că adoptarea măsurii prin hotărârea de Guvern atacată, deşi aduce o limitare drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a avut ca scop protejarea sănătăţii publice, fiind luată cu respectarea exigenţelor art. 34 al Constituţiei şi art. 2 din CEDO. Ca atare, se relevă în situaţia de faţă caracterul legitim al restrângerii drepturilor fundamentale ale individului ca urmare a constatării existenţei unei ameninţări clare la viaţa populaţiei.

Verificând, decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare se constată că instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate de recurentul-reclamant A..

De vreme ce instanţa de recurs a considerat că nu se identifică în cauză motive de reformare a sentinţei civile atacate din perspectiva criticilor expuse de partea declarantă a căii de atac, Înalta Curte a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe.

Înalta Curte apreciază că argumentele expuse de contestatori impun o veritabilă analiză de legalitate asupra unor chestiuni care se subsumează motivelor pe care s-a întemeiat recursul promovat in cauză.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestaţia în anulare poate fi admisă pe acest temei numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi cu care a fost învestită în termenul legal.

Deşi contestatorul pretinde că instanţa a omis să cerceteze un motiv de casare, în realitate nu se invocă neanalizarea ci a unor argumente care susţin aceste motive de recurs.

Argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul de recurs, aşa cum susţin contestatorul din prezenta cauză.

De vreme ce textul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. este neechivoc în privinţa cerinţei ca omisiunea de cercetare să vizeze un motiv de casare, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă întrucât reevaluarea argumentelor de nelegalitate aduse în susţinerea motivului de recurs se constituie într-o veritabilă rejudecare a recursului, ceea ce excedează nu doar obiectului contestaţiei în anulare, ci şi principiului legalităţii căilor de atac.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia în anulare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3483 din 23 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2024.