Clawback contribution base upheld as VAT and margins lawfully included in quarterly consumption notices

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS), a solicitat anularea Adresei nr x/04.09.2014 prin care CNAS a soluţionat contestaţia/plângerea prealabilă şi anularea actului administrativ Adresa nr. x/31.07.2014 prin care CNAS a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului II al anului 2014, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin înscrisul depus la dosar în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2015, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 519/29.07.2014 prin care s-a aprobat procentul "p" egal cu 20,15 prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială aferentă trimestrului II 2014 datorată de deţinătorii APP a medicamentelor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 283 din 02 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat în parte Adresa nr. x/04.09.2014 şi Adresa nr. x/31.07.2014 în ceea ce priveşte comunicarea consumului de medicamente pentru trimestrul II 2014 suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din Bugetul Ministerului Sănătăţii, astfel cum rezultă acesta inclusiv din Anexa la Adresa nr. x/31.07.2014 şi a obligat pârâta CNAS să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.050 RON reprezentând onorariu avocat cu aplicarea art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi taxă judiciară de timbru.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 283 din 02 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Raportat la reţinerile instanţei de fond cu privire la includerea TVA în valorile consumului trimestrial comunicate de CNAS către plătitorii contribuţiei trimestriale, recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că excluderea acestei taxe din consumul centralizat de medicamente (având în vedere consumul de medicamente de care beneficiază asigurat cu sau fără contribuţie personală, pe baza de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate înregislrat la nivelul CNAS), echivalează cu încălcarea prevederilor legale speciale din legislaţia naţională, întrucât mecanismul clawback presupune includerea TVA în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS care este calculat în baza preţului de referinţa suportat din FNUASS. Acest preţ include şi TVA şi, în mod firesc, şi consumul înregistrat va include şi TVA.

În acest sens, a făcut trimitere la dispoziţiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale ale art. 125 şi art. 140 din acelaşi act normativ, la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1275/2011, la prevederile art. 144 alin. (9) Anexa 2 din Contractul - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 400/2014 şi Ordinul preşedintelui CNAS nr. 615/2010, Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, precum şi prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Începând cu trimestrul IV al anului 2012 CTt şi Bat nu includ TVA, calcularea procentului "p" realizânduse prin eliminarea TVA-ului din valoarea acestor indicatori, potrivit formulei de calcul prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În prezent, pe de o parte, actualele prevederi reglementează faptul că, contribuţia clawback se calculează asupra valorii consumului suportat din bugetul FNUASS şi MS, iar cei 2 indicatori CTt şi Bat nu conţin TVA, iar pe de altă parte, prin consumul comunicat de CNAS, subiecţii plătitori sunt înştiinţaţi că valoarea de consum propriu comunicată de CNAS conţine TVA pe care aceştia îl pot deduce.

3.2. Împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 şi a sentinţei civile nr. 283 din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că este greşită soluţia instanţei de calificare a Ordinului ca act administrativ normativ, şi, în final, soluţia acesteia de respingere a excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.

Ordinul este un act administrativ individual, iar nu normativ, deoarece categoria de persoane la care se aplică este limitată şi determinabilă, constând exclusiv în persoanele juridice DAPP obligaţi la plata clawback în trimestrul II 2014.

Ordinul stabileşte valoarea procentului p, în raport de care persoanele juridice DAPP, ale căror medicamente au fost consumate şi decontate în acest trimestru, trebuie să-şi determine cuantumul taxei clawback, conform formulei reglementată de O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta-reclamantă a învederat de asemenea că şi soluţia instanţei faţă de Notificare în raport de critica de nelegalitate referitoare la procentul "p" este greşită. În calificarea ipotetică a Ordinului de act administrativ normativ, faţă de lipsa publicării în Monitorul Oficial a Ordinului, se impunea în cauză să se constate neaplicarea şi inexistenţa acestuia, iar nu prezumţia de legalitate a Ordinului.

Instanţa de judecată era ţinută să analizeze legalitatea actelor administrative individuale contestate, inclusiv corectitudinea procentului "p", cu ignorarea/neaplicarea actului administrativ normativ, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 519/29.07.2014 nepublicat în Monitorul Oficial şi, deci, inexistent. Inexistenţa acestui Ordin nu poate constitui impediment la analiza de legalitate a acestor administrative contestate, ci, dimpotrivă, argument de nelegalitate a acestora: emiterea lor s-a făcut in temeiul unui ordin inexistent.

Calificând corect Ordinul, ori, dând efectul corect lipsei publicării acestuia în Monitorul Oficial, instanţa de fond ar fi trebuit să constate nelegalitatea Ordinului/Notificării din perspectiva corectitudinii procentului "p" şi să ordone probele necesare dovedirii fără dubii a acestei nelegalităţi.

CNAS recunoaşte lipsa de corectitudine a procentului "p" prin însăşi Raportul de Activitate al Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate pentru 2014, raport publicat pe site-ul instituţiei (depus la dosar la termenul din 08 decembrie 2015). În acest raport, la pagina 18, este evidenţiat faptul că datele furnizate în privinţa consumului de medicaţie în spitale sunt acurate doar în 65% din cazuri.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că, faţă de lipsa de motivare a Ordinului/Notificării şi imposibilitatea de verificare a valorilor comunicate, instanţa de fond ar fi trebuit să constate nelegalitatea Notificării şi Ordinului (în cazul Ordinului, dacă ar fi dat calificarea juridică corectă acestuia) pentru nerespectarea cerinţelor de transparenţă şi claritate pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ.

În analizarea acestui motiv de nelegalitate, instanţa a interpretat greşit prevederile 5 din O.U.G. nr. 77/2011 privind obligaţia CNAS de a emite un act administrativ care să îndeplinească cerinţele de transparenţă şi claritate, astfel că taxa clawback este lipsită de previzibilitate.

Potrivit legii, art. 13 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 5 din O.U.G. nr. 77/3011, CNAS este obligat să prezinte documentaţia care a stat la baza actelor administrative contestate, şi anume rapoartele caselor judeţene, farmaciilor şi spitalelor. Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 519/29.07.2014, act inexistent prin nepublicare, de altfel, nu este parte a acestei documentaţii, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/3011 şi nu poate constitui impediment în prezentarea documentaţiei stabilite expres chiar de lege.

Documentaţia depusă la dosar nu cuprinde rapoartele menţionate la art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011. Lipsa documentaţiei complete menţionate chiar de O.U.G. nr. 77/2011 (raportările caselor judeţene/spitalelor/farmaciilor/centrele de dializă etc) în sine constituie motive de nelegalitate a actului administrativ nelegal.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a mai arătat şi că, în aprecierea motivului de nelegalitate legat de greşita determinare a consumul individual comunicat, prin includerea în acesta a consumului aferent vânzărilor altor entităţi din piaţa farma, iar nu doar consumul aferent vânzărilor acesteia, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Contrar celor susţinute de CNAS, aplicarea procentului V la un consum individual aferent atât vânzărilor DAPP, cât şi vânzărilor altor entităţi juridice, care intervin pe lanţul de comercializate a acestor medicamente, încalcă atât legea - art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiile privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi neutralitatea fiscală.

Argumentele CNAS, preluate de instanţa de fond, întemeiate pe prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 665/2014 nu sunt, de asemenea, relevante în cauză.

Referirile CNAS la mcidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 665/2014 sunt greşite, în primul rând, faţă de prevederile art. 29 şi 31 din Legea nr. 47/1992.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă A..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este fondat, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, în limitele şi pentru considerentele următoare:

În cauză, recurentei-reclamante i-a fost comunicată la data de 31 iulie 2014 Adresa x/31.07.2014, prin care i-a fost adus la cunoştinţă valoarea procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2014, de 20,15%, necesar determinării taxei clawback de achitat, precum şi valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul II 2014, suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din lista depusă de acesta, pentru care se datorează contribuţia trimestrială, consum prevăzut în Anexă şi care conţine TVA, "urmând ca acesta să fie dedus de fiecare DAPP".

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei Adrese la data de 07 august 2014, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, la care pârâta a răspuns prin Adresa nr. x/04.09.2014, arătând că notificarea a fost emisă în acord cu prevederile legale.

Nemulţumită de soluţia administrativă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de judecată cu o cerere de anulare a Adresei nr. x/04.09.2014 prin care CNAS a soluţionat contestaţia/plângerea prealabilă şi a Adresei nr. x/31.07.2014 prin care CNAS a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului II al anului 2014, iar în cadrul litigiului a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 519/29.07.2014 prin care s-a aprobat procentul "p" egal cu 20,15 prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială aferentă trimestrului II 2014 datorată de deţinătorii APP a medicamentelor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2016, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte, urmând a fi schimbate considerentele pentru care prima instanţă a ajuns la această soluţie.

Astfel, prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 519/29.07.2014 s-a stabilit, în baza elementelor înregistrate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, valoarea procentului "p" egal cu 20,15 prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială, pentru trimestrul II/2014.

Întinderea acestui procent "p" a fost comunicată recurentei-reclamante prin Notificarea nr. x/31.07.2014, alături de valoarea consumului centralizat de medicamente pentru perioada de referinţă.

Pentru a-i putea fi contestată legalitatea în faţa instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ordinul în discuţie trebuie să îndeplinească calităţile unui act administrativ cu caracter individual, aşa cum sunt ele evidenţiate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit acestei norme actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Or, acest ordin nu îndeplineşte exigenţele unui act administrativ pentru simplul motiv că nu produce prin el însuşi efecte juridice, respectiv nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice.

Prin acest act se cuantifică procentul aplicabil trimestrului de referinţă, pe baza metodei de calcul prevăzută de lege, care aplicat valorii aferente a consumului centralizat de medicamente definitiv, determină întinderea contribuţiei trimestriale datorate de fiecare contribuabil, prin declaraţie fiscală asumată, care este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Această funcţie îl califică ca operaţiune administrativă care precede emiterea notificării prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, ce stabileşte unul din elementele pe baza cărora se determină procentul "p" - element de calcul al contribuţiei clawback supus, alături de valoarea consumului de medicamente, comunicării către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă prin intermediul notificării.

Înalta Curte mai reţine şi că această soluţie este în concordanţă cu soluţia de principiu stabilită prin Procesul-verbal de unificare a practicii la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme din data de 28 februarie 2023, dar şi cu soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016, în raport de care s-a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În consecinţă, criticile formulate de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de aceasta în faţa instanţei de fond, sunt nefondate.

În acest context, instanţa de recurs mai reţine şi că, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, procentul "p", astfel determinat, şi în baza căruia se calculează contribuţia trimestrială, reprezintă o cotă legală de impozitare, determinată pe baza formulei p = {[(CTt - BAt)]/CTt} x 100, prevăzute la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, parametrii în funcţie de care se determină fiind obiectiv stabiliţi, întinderea lor nefiind de natură a vătăma drepturile sau interesele unui particular.

Variaţiile acestui procent de la un trimestru la altul, care sunt influenţate de diferenţele trimestriale ale consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligaţia de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, raportată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, celălalt parametru fiind constant conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, nu-i schimbă natura legală a acestei cote de impozitare, care aplicată bazei de impozitare determină întinderea contribuţiei trimestriale datorate.

Referitor la criticile reclamantei privind sentinţa pronunţată de instanţa de fond, ce vizează faptul că datele comunicate prin notificare sunt incorecte şi nu au fost calculate în conformitate cu legea se reţine, dincolo de împrejurarea inexistenţei unor dispoziţii legale care să stipuleze că sarcina probei legalităţii actului administrativ îi revine emitentului acestuia, că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd că notificarea prin care este comunicat deţinătorului APP consumul trimestrial de medicamente ar trebui însoţită de documente de contabilitate primară, precum facturile de achiziţie a medicamentelor de către farmacii şi spitale.

După cum rezultă din prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul de medicamente comunicat este cel centralizat, înregistrat pe baza datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Aceste date au la bază raportările prevăzute de art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, respectiv cele ale farmaciilor cu circuit deschis (în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) şi cele ale unităţilor sanitare cu paturi şi centrelor de dializă (pe baza formularelor de raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate). Centralizarea acestor raportări se face de către casele de asigurări de sănătate care raportează lunar consumul centralizat către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia, pe baza unei machete de raportare aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte reţine că la dosar nu există dovezi potrivit cărora notificarea atacată ar conţine alte date decât cele obţinute conform procedurii mai sus descrise şi că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a confirmat în mod constant constituţionalitatea dispoziţiilor legale care reglementează această procedură (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 701/2018), reţinându-se că acestea nu contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi nici prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se susţine încălcarea prevederilor ordinelor la care fac referire alin. (4) lit. b) şi alin. (6) din art. 5 al O.U.G. nr. 77/2011 şi nici nu s-a dovedit că acestea ar fi fost anulate într-o procedură jurisdicţională, astfel că ordinele menţionate se bucură de prezumţia de legalitate specifică oricărui act administrativ.

Totodată, este de menţionat că potrivit art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, "furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate." Prin urmare, se constată că notificarea ce conţine comunicarea către deţinătorul APP a consumului de medicamente are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază şi că, prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă temeri şi îndoieli in abstracto cu privire la corectitudinea consumului de medicamente comunicat, fără să arate, în mod concret şi punctual, cu excepţia câtorva medicamente, împrejurările de fapt care au condus-o la concluzia incorectitudinii datelor comunicate. Ca urmare, se constată că susţinerile reclamantei referitoare la lipsa de corectitudine a datelor comunicate nu sunt decât simple aprecieri personale, care nu pot avea drept consecinţă lipsirea de efecte a unui act administrativ emis cu respectarea procedurilor instituite de legiuitor pentru emiterea sa.

În consecinţă, în mod corect instanţa de fond nu a reţinut acest motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Instanţa de control judiciar mai reţine şi că, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, aceasta putea urmări şi înţelege sarcina fiscală ce îi revine, în condiţiile în care consumul de medicamente comunicat prin notificarea atacată se referă chiar la medicamentele pentru care reclamanta a depus lista prevăzută de art. 4 alin. (21) din O.U.G. nr. 77/2011, text legal potrivit căruia deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia.

Instanţa de recurs constată că această listă este un element de bază în procedura stabilirii contribuţiei trimestriale şi nu o simplă formalitate. În măsura în care este real, caracterul inexact al acestei liste este imputabil exclusiv reclamantei, fiind de principiu că nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine ocrotirea unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Altfel spus, responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparţine deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (APP), în speţă reclamantei, aceasta având interesul depunerii unei declaraţii corespunzătoare realităţii.

De altfel, instanţa de recurs reţine că aceste critici nu pot fi primite, întrucât faptul că recurenta nu poate verifica în concret, datele primare pe care intimata le-a folosit la stabilirea procentului "p" şi modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate, reprezintă, în realitate o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuţie, în prezenta cauză.

Astfel, nu poate fi analizată pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, întrucât instanţa de contencios şi-ar depăşi atribuţiile jurisdicţionale.

În acest context, instanţa de recurs are în vedere şi faptul că, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25 septembrie 2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 249 din 21 mai 2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Nu pot fi valorificate nici criticile recurentei-reclamante potrivit cărora baza de calcul a taxei clawback include în mod eronat şi adaosul comercial al distribuitorilor şi farmaciilor, în condiţiile în care atât preţul de referinţă, cât şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, adaosul de farmacie şi taxa pe valoare adăugată.

De altfel, aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, acest aspect se confirmă din prevederile art. 16 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, conform căruia modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal va fi unitar pentru toate medicamentele de uz uman eliberate pe bază de prescripţie medicală.

În acest context este de amintit Decizia Curţii Constituţionale nr. 665/2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011. În considerentele acestei decizii s-au menţionat următoarele:

"17. (...) în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). La punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existenţa unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc (...)".

18. (...) reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, explicitat în preambulul ordonanţei de urgenţă, modul de calcul al contribuţiei trimestriale fiind stabilit în considerarea regimului juridic preferenţial al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, aşa cum s-a precizat mai sus, spre deosebire de distribuitori şi de farmacii, care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor şi au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie. Curtea Constituţională a apreciat că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

19. În acelaşi timp, Curtea a constatat că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementată de O.U.G. nr. 77/2011. Sub acest aspect, Curtea a observat că, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea a constatat că modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie sunt plafonate la un anumit nivel, determinat în mod clar şi explicit (...).

20. Aşadar, câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. Curtea a observat, de asemenea, că, în acest cadru legal, este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus. Faţă de aceste consideraţii, Curtea nu poate reţine critica prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Legea fundamentală".

Şi în Decizia nr. 701/2018, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că deţinătorilor APP li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă.

De asemenea, în condiţiile în care prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 fac referire în mod explicit la valoarea consumului de medicamente (iar nu a vânzărilor), Înalta Curte apreciază că textul este suficient de clar, nepunându-se problema existenţei unui dubiu şi deci nici problema aplicabilităţii principiului in dubio contra fiscum.

Nu poate fi primită nici critica recurentei-reclamante prin care susţine că un contribuabil clawback poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriilor activităţi ori beneficii, în condiţiile în care această susţinere contrazice considerentele obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a constatat constituţionalitatea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente ce constituie baza de calcul a contribuţiei trimestriale.

Mai reţine instanţa de recurs că este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente,raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25 septembrie 2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 249 din 21 mai 2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorului contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 şi a sentinţei civile nr. 283 din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pe de altă parte, analizând sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, fiind întemeiate criticile referitoare la nelegalitatea reţinută de instanţa de fond conform căreia notificarea include în valoarea consumului de medicamente sume reprezentând TVA, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit, constituind o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, având în vedere faptul că prin Decizia nr. 39/05.02.2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 31 alin. (5) ale O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituţionale, cât priveşte sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată", reţinând că, contribuţia trimestrială reprezintă un procent aplicat numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit.

Începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale s-a realizat potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1.515 milioane RON.

Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că, în cazul reclamantei, contribuţia clawback aferentă trimestrului II/2014, s-a calculat prin raportare la preţul medicamentelor incluzând TVA, ceea ce echivalează cu impozit la impozit.

Instanţa de fond a apreciat că, în raport de decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionate, indiferent de forma diferită a legislaţiei clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuţiei prin raportare la o bază ce conţine şi TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Includerea TVA-ului în valoarea consumului centralizat de medicamente atribuit reclamantei prin datele transmise de CNAS nu poate conduce la anularea notificării emisă de CNAS nr. P/6260/31.07.2014 având în vedere că O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se ia în considerare preţul medicamentelor decontat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar obligaţia de a deduce TVA-ul din consumul individual cade în sarcina exclusivă a reclamantului.

În prezent, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 69/2014, prevăd în mod expres faptul că "Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceştia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7)."

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 665/2014, a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 5 noiembrie 2014 conform cărora, indicatorii în funcţie de care se calculează procentul "p" în baza căruia se determină contribuţia trimestrială pe care au obligaţia să o plătească deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor şi reprezentanţii legali ai acestora nu includ şi taxa pe valoarea adăugată, astfel cum în mod corect şi legal au fost aplicate şi respectate de către CNAS.

Valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, medicamente pe care plătitorii contribuţiei le au în portofoliu şi le declară trimestrial C.N.A.S.

Consumul de medicamente decontat/suportat conţine în mod firesc TVA, pentru că prin decontarea/suportarea totală sau parţială a medicamentelor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se postează în situaţia consumatorului final, care suportă TVA, precum şi adausurile aplicate în lanţul comercial parcurs de medicament de la producţie până la consumator.

Pe de altă parte, obiectul Deciziei CCR nr. 39/2013 l-a reprezentat analiza excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, fără ca aceste considerente ale instanţei de control constituţional să poată fi aplicate prin analogie şi pentru alte prevederi din cuprinsul aceluiaşi act normativ din care face parte norma legală examinată şi astfel să fie înlăturate de la aplicare.

Or, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale s-a realizat conform formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1 515 milioane RON.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, se constată că Decizia CCR nr. 39/2013 nu are aplicabilitate în privinţa analizei motivului de nelegalitate întemeiat pe includerea TVA-ului în consumul individual de medicamente comunicat reclamantei.

Valoarea consumului de medicamente conţine TVA, pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate cu sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincţia între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere preţurile de decontare care cuprind TVA, şi stabilirea bazei de impunere în vederea declarării şi plăţii contribuţiei clawback. Aceasta din urmă este o obligaţie a contribuabilului căruia, prin notificare, i s-a indicat faptul că, în acord cu spiritul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, din valoarea consumului urmează a fi scăzută valoarea TVA pentru obţinerea valorii bazei de impunere.

Înalta Curte mai reţine şi, că, această soluţie este în concordanţă cu soluţia de principiu şi concluziile Procesului-verbal de unificare a practicii la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme din data de 25 martie 2019, potrivit cu care se impune respingerea motivului de anulare referitor la includerea nelegală a TVA în baza de calcul a contribuţiei clawback, având în vedere faptul că notificările emise permit contribuabilului scăderea TVA-ului din valoarea consumului de medicamente transmis de CNAS - valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie - şi, prin urmare, nu se cauzează o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale contribuabilului, iar această modalitate de aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/05.02.2013.

În raport de toate considerentele expuse, în dezacord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat nu este afectat de motive de nelegalitate, astfel încât în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâtă şi pe cale de consecinţă, va casa, în parte, hotărârea recurată şi, în rejudecare, va respinge în tot acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 283 din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare:

Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 şi a sentinţei civile nr. 283 din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 10 iunie 2025.