Disciplinary complaint over judicial error fails; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 930 din 23 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul şi motivele de casare

Împotriva sentinţei civile indicate mai sus reclamanta A., a declarat recurs, criticile formulate vizând interpretarea şi aplicarea eronată a normelor juridice incidente cauzei, respectiv sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 1 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004, a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi a dispoziţiilor art. 99 lit. t) prin raportare la art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, precum şi că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În motivarea recursului, după o prezentare a situaţiei de fapt, se arată că la data de 02.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost demarat un litigiu înregistrat sub nr. x/2017 urmarea acţiunii pe care a formulat-o, litigiu care a avut drept obiect "anulare act administrativ dec. nr. 321/22.12.2016".

Ulterior, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată asupra cărora completul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti s-a pronunţat cu prioritate.

În cadrul acestui dosar, la termenul din data de 05 septembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII A contencios administrativ şi fiscal a rămas în pronunţare iar prin sentinţa civilă nr. 3171 din data de 14 septembrie 2017 a respins excepţiile invocate de intimata pârâtă Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, inclusiv excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, reţinându-se că:

"având în vedere calitatea reclamantei de contestator, în mod evident aceasta are calitate procesual activă în formularea acţiunii de faţă ce vizează tocmai desfiinţarea deciziei ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia sa";

Ulterior a fost administrată în cauză proba cu expertiza contabilă, concluziile raportului de expertiză fiindu-i favorabile şi confirmând susţinerile din cererea de chemare în judecată cu privire la nelegalitatea actelor administrative contestate.

Cu toate acestea, completul de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a făcut altceva decât să continue raţionamentul greşit expus de către completul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, acţionând contrar raţiunii pentru care calea de atac a recursului a fost adoptată şi reglementată în C. proc. civ., respectiv verificarea conformităţii hotărârii pronunţate de instanţa inferioară cu dispoziţiile legale.

Completul din recurs ar fi avut obligaţia, în primul rând, de a constata conduita greşită şi abordarea nelegală adoptată de către instanţa de fond şi care s-a finalizat cu pronunţarea unor soluţii contradictorii prin intermediul a două hotărâri civile pronunţate în acelaşi dosar. Ulterior constatării nelegalităţii cu care a acţionat instanţa de fond, completul de control judiciar ar fi avut îndatorirea să ia măsuri cu privire la acea soluţie, respectiv să dispună desfiinţarea ei şi întoarcerea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti ori păstrarea ei în vederea rejudecării.

Detaliind, caracterul nelegal al hotărârii primei instanţe rezidă în faptul că o excepţie, în speţă excepţia lipsei calităţii procesuale active, nu poate fi soluţionată în trepte, cu atât mai mult cu cât judecătorul nu poate reveni asupra soluţiei pronunţate anterior chiar asupra aceleiaşi chestiuni.

În acest sens, este foarte bine ştiut faptul că excepţiile procesuale sunt dezlegate de către instanţa de judecată prin intermediul unor încheieri interlocutorii. Caracteristica acestora constă în aceea că asupra deciziilor adoptate, instanta nu poate reveni.

În continuare recurenta-reclamantă a prezentat scurte consideraţii cu privire la nelegalitatea Rezoluţiei de clasare nr. 1810/12.10.2022 şi a Rezoluţiei nr. C22-1700/22.11.2022.

A susţinut că raportat şi la modalitatea formală de argumentare a soluţiei de clasare dispusă, rezultă superficialitatea care a caracterizat instrumentarea acestui demers. Mai mult decât atât, din motivarea Inspecţiei Judiciare regăsită în cuprinsul Rezoluţiei de clasare nr. 1810/12.10.2022 "(...) verificările prealabile au relevat expunerea concretă a raţionamentului juridic urmat de instanţa de recurs, raţionament clar, concis şi din care rezultă cu evidenţă argumentele respingerii căii de atac ", rezultă faptul că nu s-a înţeles obiectul sesizării mele. Subsemnata nu am criticat în vreun fel faptul că raţionamentul expus de către instanţa de recurs ar fi ambiguu, ci că acesta nu are suport legal, instanţa acţionând contra prevederilor legale în materie.

Totodată, a mai arătat că inspectorul judiciar nu a analizat în ce măsură aspectele sesizate de recurentă pot întruni în concret elementele constitutive ale abaterii disciplinare semnalate, acesta limitându-se, în contra dispoziţiilor art. 14 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de Inspecţie, a prezenta o serie de consideraţiuni de ordin general privind activitatea Inspecţiei Judiciare şi funcţionarea sistemului instanţelor de judecată.

Prin contestaţia formulată la Curtea de Apel Bucureşti, a prezentat motivat nelegalitatea acesteia prin aceea că, în principal, s-a procedat la continuarea practicii inspectorului judiciar care a dispus clasarea sesizării subsemnatei prin Rezoluţia nr.

1810/12.10.2022, respectiv aceea de a emite o rezoluţie formală.

Se mai susţine că maniera aleasă de completul de trei judecători ai Înaltei Curţi în soluţionarea cauzei a îngrădit accesul liber la justiţie revăzut de normele constituţionale prin aceea că instanţa de contencios transformă calea contestaţiei revăzută la dispozitiile art. 45 1 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317 2004 într-o cale de atac pur formală.

Solicită recurenta-reclamantă a se observa că acceptarea unei asemenea practici echivalează cu suprimarea căii de atac a contestaţiei prevăzută la dispoziţiile art. 45 1 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Or, această manieră de a proceda are efecte vădit păgubitoare în dreptul său la accesul liber la justiţie, prevăzut la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Arată că în plan procesual, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.

Faţă de acestea a solicitat să se constate faptul că sentinţa civilă nr. 930/2023 a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 45 1 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, prin aceasta instanţa de contencios vătămându-i vădit dreptul de acces la justiţie, astfel cum este explicitat în doctrina dreptului european.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză, Inspecţia Judiciară a depus la dosar întâmpinare solicitând menţinerea hotărârii atacate şi respingerea ca nefondat a recursului formulat de către recurentă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare:

Rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste posibile motive de casare invocate de către recurentă nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent şi amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantei, hotărârea fiind transparentă, permiţând realizarea controlului judiciar.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. În acest context, apreciază că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este transparentă şi justifică dispozitivul, permiţând realizarea controlului judiciar.

Cât priveşte al doilea motiv de nelegalitate invocat, a arătat că, prin raportare la criticile formulate, care vizau exclusiv soluţiile şi considerentele unor hotărâri judecătoreşti, în mod just a apreciat instanţa de fond că nu se impunea administrarea probei cu înregistrarea şedinţei de judecată sau a altor probe, ori solicitarea unor relaţii suplimentare.

Se arată în continuare că nici susţinerile reclamantei privind motivarea rezoluţiilor de clasare, nu au fost primite de Curtea de Apel Bucureşti, acestea fiind respinse ca neîntemeiate, reţinându-se că au fost analizate sesizarea şi plângerea formulate, răspunzându-se în mod concret criticilor expuse, fiind descrisă situaţia de fapt şi indicate, în mod explicit, motivele pentru care s-a constatat lipsa elementelor care să releve comiterea de către judecători a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs invocat a vizat lipsa motivelor pe care s-a întemeiat soluţia şi motivarea contradictorie a hotărârii atacate, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurentă sub acest aspect nu se circumscriu însă ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, fiind infirmate de conţinutul hotărârii recurate.

Astfel, examinând modul în care instanţa de fond a analizat acţiunea, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.

Chiar şi ipotezele privind motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei sunt contrazise de conţinutul hotărârii recurate în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia - adoptată a instanţei de fond cu referire la probele administrate motivele de fapt şi drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Prima instanţă, în opinia Înaltei Curţi, a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente, în raport de obiectul cauzei, neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acţiunii.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reţinere greşită a normelor speciale, respectiv a Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a Legii nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, sub imperiul cărora s-a declanşat procedura de contestare a actelor intimatei.

Această ipoteză este exclusă având în vedere considerentele sentinţei civile recurate precum şi natura actelor administrative, în speţă, rezoluţia nr. 1810 din data de 12.10.2022, emisă în lucrarea nr. 22-2848, prin care Inspecţia Judiciară, Direcţia de inspecţie pentru judecători a dispus clasarea sesizării şi rezoluţia din 22.11.2022, emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluţiei de clasare.

Este locul aici a aminti faptul că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 2.09.2022, petenta A. a solicitat să se constate săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, de către judecătorii B., C. şi D., din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea sesizării, a arătat, în esenţă, că, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi inadmisibilităţii invocate de pârâtă au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 3171/14.09.2017, de către Curtea de Apel Bucureşti, după care instanţa a procedat la administrarea probei cu expertiza contabilă.

A susţinut că, instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, ar fi pronunţat o soluţie diametral opusă cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei şi a expus în conţinutul sentinţei civile nr. 2757/12.06.2018, considerente din care ar rezulta neîndoielnic că instanţa a revenit asupra propriului raţionament expus în hotărârea anterioară.

A arătat că, în primul rând, completul de recurs avea obligaţia de a constata conduita greşită şi abordarea nelegală adoptată de către instanţa de fond, care s-a finalizat cu pronunţarea unor soluţii contradictorii prin intermediul a două hotărâri civile pronunţate în acelaşi dosar. Ulterior constatării nelegalităţii cu care a acţionat instanţa de fond, completul de control judiciar ar fi avut îndatorirea să ia măsuri cu privire la acea soluţie, respectiv să dispună desfiinţarea ei şi întoarcerea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti ori păstrarea ei în vederea rejudecării.

Prin cererea de recurs, recurenta critică hotărârea atacată din perspectiva respingerii acţiunii, solicitând admiterea recursului şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, întrucât soluţia de clasare soluţia administrativă de clasare a sesizării este nelegală şi temeinică şi că toate criticile formulate de reclamantă sunt fondate.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la acea dată).

Astfel, în mod temeinic şi legal Curtea de Apel Bucureşti a arătat că Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, în vigoare la data emiterii rezoluţiilor contestate, nu prevăd obligaţia de a se menţiona date privind conţinutul verificărilor şi data finalizării acestora în cuprinsul rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei Inspectorului-şef, criticile reclamantei în acest sens fiind respinse.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul lucrării de inspecţie nr. 22-2848, Curtea a constatat că au fost efectuate verificări prealabile ce au vizat conţinutul sesizării şi înscrisurile ataşate de petiţionară, precum şi datele şi informaţiile furnizate de sistemul ECRIS al instanţelor cu privire la activităţile din dosarul nr. x/2017, finalizarea acestora fiind consemnată de către inspectorul judiciar investit cu soluţionarea sesizării, prin procesul-verbal nr. x din 12.10.2022.

Ca atare, prin raportare la criticile formulate, care vizau exclusiv soluţiile şi considerentele unor hotărâri judecătoreşti, în mod just a apreciat judecătorul fondului că nu se impunea administrarea probei cu înregistrarea şedinţei de judecată sau a altor probe, ori solicitarea unor relaţii suplimentare.

Referitor la criticile recurentei privind motivarea rezoluţiilor de clasare, acestea nu au fost primite de instanţa fondului fiind respinse ca neîntemeiate, în considerarea faptului că din conţinutul acestora reiese că s-a răspuns în mod concret criticilor expuse, fiind descrisă situaţia de fapt şi indicate, în mod explicit, motivele pentru care s-a constatat lipsa elementelor care să releve comiterea de către judecători a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Mergând în continuare si analizând aspectele invocate de recurenta -reclamantă care vizează modalitatea de instrumentare şi soluţionare a dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inspectorul judiciar a subliniat că raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti este clar expus în considerente şi reprezintă un element esenţial al activităţii de judecată, ce nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară.

Or, faţă de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excede competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor şi identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reţinut Inspecţia Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecinţe disciplinare, pentru judecător.

Mai mult decât atât, este de menţionat că dispoziţiile luate de un judecător în exercitarea competenţei sale de a conduce desfăşurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluţionarea unor excepţii procesuale, vizând aplicarea anumitor instituţii juridice, se încadrează în activitatea jurisdicţională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi.

Într-adevăr, judecătorii nu beneficiază de o imunitate absolută pentru actele adoptate în exercitarea funcţiilor judiciare ale acestora, iar regimul răspunderii personale a judecătorilor trebuie să fie conceput astfel încât să asigure justiţiabililor protecţia jurisdicţională efectivă, respectiv să cuprindă garanţii care să permită înlăturarea, în percepţia justiţiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privinţa unor elemente exterioare, ce ar fi de natură să aducă atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept.

Obligaţia judecătorului de a respecta normele de drept material sau procedural nu poate fi pusă în discuţie, deoarece principiul independenţei judecătorului, consacrat la art. 124 alin. (3) din Constituţie, care presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la atribuţia sa esenţială de a judeca litigiile cu care este învestit, este corelat chiar în conţinutul normei constituţionale cu obligaţia judecătorului de a se supune legii. În aceste condiţii, independenţa judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei sale fiind raportate la cerinţa imperioasă privind respectarea legii.

În considerentele hotărârii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că recurenta a făcut o confuzie între calitatea unei persoane de a formula o contestaţie în cadrul recursului graţios şi capacitatea procesuală activă care este atributul exclusiv al unei persoane care prezintă un interes în formularea unei acţiuni în justiţie, că în mod just prima instanţă a respins cele două excepţii având în vedere faptul că reclamanta urmărea cu prioritate anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei care reprezenta răspunsul la plângerea prealabilă formulată de aceasta şi că, în mod corect prima instanţă, raportându-se la capătul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv desfiinţarea deciziei menţionate, a efectuat analiza efectivă a calităţii procesuale active în promovarea unei contestaţii pe cale administrativă.

Instanţa de fond a subliniat că în hotărâre a fost expusă distincţia dintre calitatea unei persoane de a formula contestaţie administrativă împotriva unei decizii de impunere şi a unui raport de inspecţie fiscală emise pe numele altei persoane şi calitatea procesuală activă (în cadrul procesului judiciar) a persoanei căreia i s-a respins contestaţia administrativă, nerezultând incidenţa art. 99 din Legea nr. 303/2004, în sensul exercitării funcţiei cu rea-credinţă, prin încălcarea cu ştiinţă a unor norme de drept material sau cu gravă neglijenţă, prin încălcarea în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a aceloraşi norme de către magistraţii cu privire la care s-a formulat sesizarea.

Aşadar, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac legale.

Relativ la abaterea disciplinară de la lit. t) a art. 99, Curtea reţine că, potrivit textului menţionat "Constituie abateri disciplinare:(…) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. (…)

Norma de drept prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 sancţionează ca abatere disciplinară, prin raportare la art. 991 alin. (1) din lege, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, adică încălcarea de către judecător cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Recurenta- reclamantă nu a indicat care elementele de fapt prezentate în cuprinsul sesizării sau al acţiunii urmăreşte să fie examinate prin prisma prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, însă din referirile acesteia ar rezulta faptul că judecătorii completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de recurs au dispus cu vădită rea credinţă respingerea acesteia.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În cauză, Înalta Curte nu va reţine susţinerile recurentei din recurs deoarece verificarea săvârşirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi (2) din legea nr. 303/2004, dispoziţii care sunt incidente în cauză.

Faţă de cele mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 930 din 23 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2024.