Damages for unconstitutional health insurance contributions on pensions: Exclusive passive standing of the Government under administrative litigation rules

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a M.A.I., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa: să constatate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON; să dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; să dispună obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensii cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, în raport cu dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 şi art. 56 din Constituţia României.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia netimbrării, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

A respins ca nefondată excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

A obligat pe pârâţi la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumelor ce li se cuvin acestora potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv sumele ce i-au fost reţinute conform O.U.G. nr. 130/2021 din veniturile din pensii, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acestea, dobândă legală penalizatoare calculată de la data reţinerilor realizate şi până la restituire în condiţiile O.U.G. nr. 4/2023, precum şi cu actualizarea cu indicele de inflaţie, la momentul restituirii, a respectivelor sume.

A respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât pârâtul Guvernul României, cât şi pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne au declarat recurs.

Pârâtul Guvernul României şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau fără obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Mai arată că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susţine recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligaţia dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susţine că solicitarea de către reclamant a penalităţilor ar mai avea obiect.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâta a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unor erori de raţionament juridic şi de aplicare a legii la situaţie dedusă judecăţii, precum şi de analiză a situaţiei solicitantului de pensie, erori vădite care conduc la restituirea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea disp. O.U.G. nr. 4/2023.

Consideră recurenta-pârâtă că soluţia primei instanţe a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a creat un raport obligaţional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deşi trebuia să constate că un astfel de raport există şi să reţină lipsa de interes a acţiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greşita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curţii Constituţionale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greşita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curţii Constituţionale.

Totodată, pârâta susţine greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că sumele reţinute cu titlu de contribuţie nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a reţinut la sursă şi virat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate contribuţiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor de bani rezultate în urma eliminării aplicării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face prin Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. însă acestea sunt asigurate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Printr-un ultim rând de critici, recurenta-pârâtă contestă soluţia primei instanţe referitoare la petitele accesorii.

Astfel, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la actualizarea sumelor supuse restituirii cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale, contrar celor reţinute de instanţa de fond, apreciază că această cerere nu a fost fundamentată în drept.

În opinia sa, nu poate fi reţinut caracterul ilicit al conduitei pârâtei, care a reţinut sumele reprezentând cote de contribuţie CASS din pensia reclamantului în baza unor dispoziţii legale care se bucurau de prezumţia de constituţionalitate, până la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.

Mai mult decât atât, în cauză, se reţine că executarea creanţei solicitate de reclamant a fost eşalonată prin act normativ, astfel că nu poate fi reţinută nici culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiei, aceasta respectând atât actul normativ declarat ulterior neconstituţional, cât şi prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Guvernul României, în cuprinsul căreia a arătat că îşi menţine criticile de nelegalitate şi netemeinice invocate prin memoriul de recurs.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituţionalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 şi solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) competenţa de soluţionare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanţei specializate în soluţionarea cauzelor circumscrise jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale; b) greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională; c) lipsa capacităţii juridice civile; d) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Deşi recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispoziţiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Or, astfel cum a stabilit instanţa de fond, în raport de obiectul cauzei, aceasta este competentă material să soluţioneze cauza, câtă vreme temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar acţiunea este îndreptată împotriva unei ordonanţe a Guvernului, soluţie legală prin prisma specificului acţiunii formulate şi reglementarea amintită, precum şi art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, care consacră expres competenţa instanţei de contencios administrativ.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (5) statuează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Aşadar, din formularea textului de lege (acţiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului, ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamantului a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensiile reclamantelor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională în parte.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate în parte ca fiind neconstituţională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatelor-reclamante de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte reţine, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituţional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor şi intereselor lor legitime, şi pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituţia care a reţinut la sursă contribuţiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului şi ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanţelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligaţia recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, prezentul litigiu se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat care, prin aplicarea unei ordonanţe/ordonanţe de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională, au prejudiciat partea reclamantă.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor. Contrar acestei opinii, faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Din aceste considerente decurge şi concluzia corelativă a greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanţei de urgenţă declarată neconstituţională şi, astfel, nu-i revine obligaţia reparării prejudiciilor pretinse de reclamant.

În consecinţă, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi va casa sentinţa recurată în privinţa soluţiei pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte. Rejudecând, va admite excepţia amintită, constatând că pârâta casa sectorială de pensii nu justifică participarea în proces pentru niciunul dintre petitele acţiunii reclamantului, respingând acţiunea formulă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Faţă de soluţia dispusă, Înalta Curte nu va mai analiza restul criticilor din recurs formulate de această pârâtă pe fondul cauzei.

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare: va respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, va menţine sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate asupra excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Guvernul României, asupra excepţiei inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Guvernul României, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că aceste soluţii nu au fost recurate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.