Termination of tourism funding contract: distinction between penalty clause and unilateral withdrawal clause under civil law

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 06.04.2023, sub numărul x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a solicitat anularea Notificării de reziliere cu nr. 16112/19.12.2022 înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa sub nr. x/22.12.2022 privind rezilierea Contractului de finanţare cu nr. x/06.08.2019-21393/07.08.2019 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 425.872,72 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 22.02.2023 şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 160 din data de 3 iulie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 160 din data de 3 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a reţinut că dreptul pârâtei de a dispune rezilierea unilaterală a contractului îşi are temeiul în art. 1550 alin. (1) C. civ., iar condiţiile pentru rezilierea unilaterală sunt respectate, deoarece, potrivit art. 1552 alin. (1) C. civ. şi clauzei din contract (art. VIII pct. 5), este prevăzută posibilitatea rezilierii unilaterale prin notificare adresată debitorului.

În opinia recurentei, problema modului de operare a rezilierii nu trebuie confundată cu condiţiile de fond ale rezilierii sau cu intervenţia instanţei în acest mecanism. Este importantă distincţia între situaţia în care instanţa dispune rezilierea şi cea în care aceasta verifică legalitatea rezilierii deja operate. Conform art. 1550, 1552 şi 1553 C. civ., intervenţia instanţei este permisă în toate cazurile, dar cu grade diferite de implicare. Rezilierea poate avea loc: pe cale judiciară - când nu există pact comisoriu, instanţa dispune rezilierea; prin declaraţia unilaterală a creditorului - instanţa poate fi sesizată ulterior de debitor pentru a verifica legalitatea declaraţiei şi de plin drept - şi în acest caz, instanţa poate analiza dacă cerinţele legale au fost îndeplinite.

Prin urmare, simpla existenţă a unei clauze de reziliere în contract nu exclude posibilitatea instanţei de a exercita un control de legalitate. În speţa de faţă, condiţiile pentru rezilierea unilaterală nu sunt îndeplinite.

Pentru identificarea condiţiilor rezilierii, art. 1549 C. civ. trebuie coroborat cu art. 1516, 1517 şi 1551 C. civ.. Rezilierea este posibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: neexecutarea fără justificare a obligaţiei de către debitor (art. 1516 alin. (2); neexecutarea să nu fie imputabilă creditorului (art. 1517); neexecutarea să fie gravă sau semnificativă (art. 1551); punerea în întârziere a debitorului, dacă este cazul (art. 1552).

În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, ceea ce face ca rezilierea să fie nelegală.

Recurenta-reclamantă apreciază că, în măsura în care neexecutarea nu este suficient de gravă, creditorul are la dispoziţie alternativa reducerii prestaţiei, conform art. 1516 alin. (2) şi art. 1551 noul C. civ. Aceasta permite menţinerea contractului, cu adaptarea corespunzătoare a obligaţiilor, în baza principiului proporţionalităţii.

Recurenta-reclamantă a arătat că în cuprinsul Notificării nr. x/19.12.2022 s-a reţinut în mod expres faptul ca asupra proiectului nu au fost iniţiate acţiuni de control şi verificare. În speţă nu există suspiciuni de neregulă/fraudă aferente proiectului. Trebuie subliniate definiţiile reglementate de O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b). Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate cu bună-credinţă şi cu respectarea cadrului de reglementare incident şi a aplicat clauzele Contractului de finanţare şi dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice. Contractul de execuţie de lucrări aferent obiectivului de investiţii a fost reziliat din culpa antreprenorului.

Aşadar, în cauză, nu se poate reţine o neexecutare serioasă şi fără justificare a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare.

Pe de altă parte, având în vedere că nu există nicio abatere a reclamantei de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu legislaţia în materie şi cu prevederile contractului, trebuie avut în vedere şi principiul legal al proporţionalităţii astfel cum este reglementat de disp. art. 1 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011. Acest principiu, precum şi cel al echităţii, trebuie să guverneze contractele încheiate, de la încheierea acestora şi până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unor clauze exprese, precum "nefinalizarea obiectivului atrage recuperarea de către Minister a sumelor transferate în baza contractului de finanţare".

Nefinalizarea proiectului având cauze independente de voinţa reclamantei şi restituirea întregii finanţări nerambursabile folosite efectiv la executarea proiectului aprobat ar încălca scopul în care proiectul a fost aprobat, precum şi principiul proporţionalităţii, consacrat în legislaţia naţională şi comunitară, precum şi în practica CEJ.

În aplicarea acestui principiu, CEJ a stabilit că "sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie totdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului" (cauza C 146/05. Hot. din 27 septembrie 2007, Collec KG şi Finanzanet) - iar în speţa nu se reţine nici măcar un abuz - iar "măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit" (Hot. c - 45/2006 - Campina).

În cauza Comissia/Partheon (T7/05, Rep. II - 100, pct. 94 - 107) CEJ a subliniat:

"Atunci când se constată o încălcare a dispoziţiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privinţa luării unor decizii cu caracter sancţionator, dacă încălcarea este suficient de gravă".

Or, realizarea acestor obiective nu se poate realiza nicidecum de această manieră, în condiţiile în care toate sumele alocate proiectului au fost folosite legal pentru realizarea unei construcţii, cu respectarea dispoziţiilor legale, iar în baza notificării de reziliere au fost restituite pentru ca a implementat proiectul cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice.

În ceea ce priveşte interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 1553 din C. civ., solicită instanţei de control judiciar să aibă în vedere că, în baza principiului libertăţii de voinţă, părţile pot insera într-un contract sinalagmatic anumite clauze referitoare la desfiinţarea contractului în caz de neeexecutare culpabilă a obligaţiei asumate de oricare dintre ele, această clauză purtând denumirea de pact comisoriu, reglementat în mod expres de dispoziţiile menţionate anterior. Pactul comisoriu are ca efect rezoluţiunea/rezilierea de drept a contractului, însă este necesar ca prin acordul părţilor să fi fost prevăzut în mod expres care sunt obligaţiile a căror neexecutare atrage acest remediu contractual. Această cerinţă legală a fost denumită în doctrină regula specializării pactului comisoriu şi are drept consecinţă ineficienţa unui pact care conţine doar referiri generale la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum în speţă. Neprecizarea obligaţiilor a căror neexecutare poate conduce la rezilierea contractului atrage ineficacitatea clauzei.

Din analizarea art. 1553 C. civ. se poate constata că inclusiv acest tip de rezoluţiune/reziliere va produce efecte în baza declaraţiei unilaterale a creditorului, deşi are un temei convenţional, fiind necesar acordul părţilor cu privire la clauza rezolutorie. Prin declaraţia sa, creditorul poate să decidă încetarea contractului, fără intervenţia instanţei. Cu toate acestea, nici într-o astfel de ipoteză nu este înlăturat complet controlul judecătoresc. Debitorul împotriva căruia s-a invocat rezoluţiunea sau rezilierea poate solicita, post facultativ, intervenţia organelor judiciare pentru evaluarea respectării pactului, precum în speţa. Astfel, trebuie avut în vedere că mecanismul pactului comisoriu se produce în baza declaraţiei unilaterale a creditorului obligaţiei neexecutate. Chiar dacă temeiul este convenţional, acest mod de rezoluţiune, rămâne în definitiv, un mod de intervenţie a rezoluţiunii unilaterale, fiind necesară exclusiv manifestarea de voinţă (exercitată cu respectarea pactului comisoriu) a creditorului obligaţiei neexecutate, poziţia debitorului fiind indiferentă.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că a continuat demersurile de finalizare a proiectului, fiind elaborată o documentaţie de "rest de executat". În acest context, a fost demarată procedura legală pentru atribuirea contractului de execuţie de lucrări anunţ x/20.04.2023, ulterior anulată prin anunţ x/06.06.2023 - procedură anulată automat pentru lipsă de oferte. Procedura de atribuire contract de execuţie de lucrări a fost reluată prin anunţ x/13-06.2023 cu termen de depunere ofertă 05.07.2023 însă şi aceasta procedură a fost anulată automat de către sistem pentru lipsă de oferte, urmând a fi reluată a treia oara.

4. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 160 din data de 3 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Din starea de fapt reţinută de prima instanţă şi care nu poate fi modificată în actuala fază procesuală, dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac care permite cenzurarea hotărârii recurate doar sub aspectul nelegalităţii sale, iar nu şi pentru netemeinicie, rezultă faptul că între părţile litigante s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x/07.08.2019, având ca obiect acordarea finanţării de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pentru implementarea proiectului intitulat "Extindere Delfinariu, Municipiul Constanţa", derulat în cadrul Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism Masterplanul investiţiilor în turism şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism.

Prin actul adiţional nr. x/25.11.2021-43392/08.12.2021 la contractul de finanţare, a fost modificată valoarea de finanţare din cap. IV Cheltuieli pentru investiţia de bază şi a fost prelungită şi perioada de finalizare a proiectului, până la data de 31.12.2022.

Prin Notificarea cu nr. 16112/CDC/19.12.2022, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat beneficiara UAT Judeţul Constanţa, recurentă- reclamantă în prezenta cauză, rezilierea contractului de finanţare nr. x/06.08.2019 începând cu data de 29.12.2022, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de finalizare a proiectului în termenul stabilit de părţi în actul adiţional nr. x/2021, respectiv 31.12.2022. Ca urmare a rezilierii contractului, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia restituirii sumei totale de 425.872,72 RON, în termen de maxim 30 zile de la data rezilierii contractului, sub sancţiunea dobânzilor de întârziere. Suma de 425.872,72 RON a fost restituită de beneficiara UAT Judeţul Constanţa la data de 22.02.2023, conform ordinului de plata nr. x/22.02.2023

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea Notificării de reziliere cu nr. 16112/19.12.2022 înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa sub nr. x/22.12.2022 privind rezilierea Contractului de finanţare cu nr. x/06.08.2019-21393/07.08.2019 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 425.872,72 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 22.02.2023 şi până la data plăţii efective.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta UAT Judeţul Constanţa, iar această soluţie a fost criticată de către aceasta, din perspectiva incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând încălcarea/aplicarea eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor 1549 şi următoarele din C. civ., referitoare la reziliere.

În limitele învestirii prin cererea de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

Înainte de a proceda la examinarea acestora, se impune a fi subliniat, cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, încălcarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată şi ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deşi se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Verificând incidenţa acestui motiv de recurs la speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material aplicabile cauzei.

Pentru soluţionarea problemei juridice sesizate, instanţa de control judiciar apreciază că se impune lămurirea naturii juridice, a condiţiilor de validitate şi a modului de operare a clauzei inserate în contractul intervenit între părţi, referitoare la reziliere.

Potrivit art. VIII pct. 5 din contractul de finanţare nr. x/07.08.2019, părţile contractante au convenit că "prezentul contractul de finanţare poate fi reziliat, unilateral, cu o notificare prealabilă de 10 zile în situaţia în care sunt încălcate prevederile legale sau contractuale."

Instanţa de recurs observă că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine ideea calificării clauzei ca fiind un pact comisoriu, pentru ca, ulterior, să solicite a se constata că acesta era lipsit de eficacitate, întrucât nu erau îndeplinite şi cerinţele speciale ale art. 1553 alin. (1) C. civ., "Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror nerespectare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, din maniera în care a fost formulată clauza cuprinsă în art. VIII pct. 5 din contractul de finanţare nr. x/07.08.2019, voinţa părţilor contractante nu a fost în sensul de a reglementa un pact comisoriu, natura reală a prevederilor articolului din contract menţionat fiind cea a unei clauze prin care părţile agreează incidenţa mecanismului de denunţare uniltaterală a contractului.

Cu alte cuvinte, în cauză nu este vorba de invocarea unui pact comisoriu, căci nu sunt îndeplinite cerinţele fixate de art. 1553 alin. (1) C. civ., respectiv contractul de finanţare nu indică expres care sunt obligaţiile asumate contractual a căror nerespectare poate duce la invocarea pactului comisoriu. Or, aşa cum s-a ilustrat şi în doctrina de specialitate, dacă clauza contractuală ce se doreşte a fi privită drept un pact comisoriu nu specifică expres care anume obligaţie contractuală vizată de neexecutare poate duce la activarea pactului comisoriu, atunci nu suntem în prezenţa unei clauze de instituire a pactului comisoriu. Or, clauza cuprinsă în art. VIII pct. 5 din contractul de finanţare nr. x/07.08.2019 are o formulare generală, referindu-se la toate obligaţiile asumate prin respectivul contract de către părţile sale, astfel că nu poate fi privită ca o cauză de instituire a unui pact comisoriu.

Este de subliniat faptul că articolul din cuprinsul contractului de finanţare foloseşte termenul "poate" înceta prin reziliere, ceea ce înseamnă că rezilierea nu operează de drept, ci la cererea părţii interesate.

Cât priveşte posibilitatea creditorului obligaţiei neexecutate de a obţine rezilierea contractului, instanţa de recurs are în vedere că, dispoziţiile art. 1550 C. civ. reglementează foarte clar modul de operare al rezilierii, neexistând niciun impediment logic sau legal pentru ca dispoziţiile generale ale C. civ. să nu se aplice, atât timp cât ele nu contravin normelor speciale din Legea 554/2004. În concret, rezoluţiunea sau rezilierea poate opera fie pe cale judiciară, prin învestirea instanţei cu o acţiune având acest obiect, instanţa dispunând rezoluţiunea (teza I), fie prin declaraţie unilaterală a creditorului, rolul judecătorului fiind redus la verificarea validităţii declaraţiei de rezoluţiune, respectiv cu analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 1552 C. civ. (teza a II-a).

Aşadar, art. VIII pct. 5 din contractul de finanţare nr. x/07.08.2019 prevede un caz de declarare unilaterală a rezilierii, care este facultativă, fiind folosit termenul "poate". Pentru a produce efecte, adică pentru a interveni rezilierea, părţile au convenit aducerea la cunoştinţă a intenţiei de reziliere a contractului printr-o notificare, condiţie ce a fost îndeplinită în cauza de faţă, având în vedere că intimatul-pârât i-a notificat recurentei-reclamante voinţa de reziliere prin Notificarea nr. x/19.12.2022.

Înalta Curte reţine că rezilierea a intervenit ca urmare a neexecutării de către recurenta-reclamantă, în termenul stabilit prin Actul adiţional nr. x/2021 a obligaţiei principale din contract, aceea de realizare a Proiectului intitulat "Extindere Delfinariu, Municipiul Constanţa".

Posibilitatea de a solicita rezilierea este recunoscută nu numai de prevederile contractuale, ci şi de dispoziţiile art. 1549 C. civ., potrivit cărora în caz de neexecutare a contractului, creditorul are dreptul de a alege între a solicita executarea silită a obligaţiilor contractuale şi rezoluţiunea, sau după caz, rezilierea contractului, având dreptul şi la daune-interese, dacă i se cuvin.

Este adevărat că debitorul împotriva căruia s-a invocat rezoluţiunea sau rezilierea poate solicita intervenţia instanţei de judecată să exercite un control de legalitate din perspectiva proporţionalităţii cu partea neexecutată a obligaţiei, în sensul reglementat de art. 1551 din C. civ., însă astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în speţă, nu se poate reţine că neexecutarea obligaţiei din contract este de mică însemnătate, în condiţiile în care obligaţia realizată avea la data limită a contractului o pondere din totalul proiectului de 7,3%, aspect recunoscut de însăşi recurenta-reclamantă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a mai arătat că, în cauză, nu se poate reţine o neexecutare fără justificare a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare, pentru a operea rezilierea contractului.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, părţile au convenit în cuprinsul contractului de finanţare, la art. VII, pct. 2 lit. f) că "Beneficiarul se obligă să implementeze Proiectul de investiţii pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului contract şi ale legislaţiei în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contract, pentru implementarea proiectului şi pentru realizarea obiectivului de investiţii prevăzut în contract."

Aşadar, prin acordul de voinţa al părţilor s-a stabilit că implementarea contractului este în răspunderea exclusivă a beneficiarului, iar neexecutarea de către terţi a obligaţiilor din contractele subsidiare încheiate în vederea implementării proiectului nu îi înlătură obligaţia de a implementa proiectul de investiţii în acord cu prevederile asumate în contract, singurul caz în care recurenta-reclamantă ar fi putut fi exonerată de răspundere fiind cel de forţă majoră, ce nu a fost însă dovedit în prezenta cauză.

Potrivit art. 1270 alin. (1) şi (2) din C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, ceea ce presupune că acestea sunt ţinute să respecte întocmai obligaţiile asumate prin convenţie, fără a putea modifica sau desfiinţa unilateral raportul contractual decât în condiţiile expres prevăzute de lege ori cu acordul reciproc al părţilor. Acest principiu reflectă autonomia de voinţă şi stabilitatea raporturilor juridice, în sensul că instanţa nu poate interveni pentru a reconfigura voinţa contractuală a părţilor, ci doar pentru a constata efectele juridice ale acesteia.

În acest context, în care recurenta-reclamantă, prin semnarea contractului de finanţare, şi-a exprimat acordul cu privire la clauzele acestora şi şi-a asumat răspunderea în integralitate pentru implementarea proiectului de investiţii, apar ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile acesteia potrivit cărora aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate cu bună-credinţă, cu respectatrea cadrului de reglementare incident, respectiv a legislaţiei în materia achiziţiilor publice şi a clauzelor contractuale.

De asemenea, nu pot fi primite nici trimiterile recurentei-reclamante la prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi la jurisprudenţa CJUE în materie, având în vedere că obiectul prezentei cauze nu îl constituie anularea anularea unui act administrativ prin care se constată nereguli şi se stabilesc creanţe bugetare aferente fondurilor europene şi/sau naţionale, precum şi restituirea sumelor considerate necuvenite, ci anularea unei notificări de reziliere, din perspectiva aplicării dispoziţiile contractuale convenite de părţi şi a normelor naţionale în materie de rezoluţiune/reziliere a contractului.

Faţă de cele ce preced, reţinând că dispoziţiile incidente, supuse analizei au fost corect interpretate, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu subzistă şi ca atare, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 160 din data de 3 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.