Mayor's language requirement for municipal posts upheld as indirect discrimination; appeal dismissed, CNCD fine affirmed.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.12.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, în contradictoriu cu pârâta A., în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2044 a contenciosului administrativ, precum si în temeiul prevederilor art. 20 alin. (9) din Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat acţiune în anulare împotriva Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 778/20.10.2021, comunicată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe la data de 27.12.2021, solicitând anularea hotărârii CNCD, întrucât este netemeinică şi nelegală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 813 din data de 5 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive în sensul anulării Hotărârii nr. 778/2021 a C.N.C.D. ca fiind netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că CNCD ar fi trebuit să constate lipsa faptelor discriminative şi să claseze sesizarea, prin raportare la faptul că, cunoaşterea unei limbi oficiale a Uniunii Europene, a limbii maghiare, nu contravine niciunui act normativ în vigoare. Cu toate acestea CNCD a considerat ca fiind discriminatorie faţă de comunitatea românească, dar nu în mod direct faţă de persoanele cu limba maternă română. Astfel, CNCD a reţinut, pe de-o parte, că nu toţi românii sunt excluşi de la ocuparea posturilor la care se referă anunţul criticat de către petent, întucât printre aceştia pot fi persoane care cunosc limba engleză, franceză, italiană, inclusiv limba maghiară, şi pe de altă parte a aplicat sancţiunea amenzii reţinând că discriminarea a vizat o comunitate şi nu a vizat în mod direct pesoanele cu limba maternă română. Această motivare contradictorie a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată, care a reţinut legalitatea actului administrativ contestat, devenind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul-reclamant că, deşi a invocat în acţiunea introductivă toate aspectele de nelegalitate şi netemeinicie ale Hotărârii nr. 778/2021 a CNCD, Curtea de Apel Bucureşti a analizat doar formal hotărârea, nu şi conţinutul acesteia, raportat la dispoziţiile actelor normative care reglementează materia, constatând că Hotărârea nr. 778/2021 a respectat toate exigenţele motivării în fapt şi în drept cu indicarea clară a faptelor relevante. Instanţa de fond a înlăturat toate apărările reclamantului fără a argumenta această înlăturare şi a reţinut că exercitarea atribuţiilor de serviciu ale unui consilier în cadrul Primăriei cu condiţia cunoaşterii unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, nu este justificată obiectiv, iar metoda nu este adecvată şi necesară, deoarece o astfel de funcţie nu presupune în esenţa sa, contacte directe cu cetăţenii, fiind dezavantajate persoanele de limbă maternă română, comparativ cu persoanele de limbă maternă maghiară. Statuând astfel, instanţa de fond s-a substituit autorităţii publice locale, hotărând asupra oportunităţii, iar nu asupra legalităţii, neluând în considerare faptul că posturile publicate pentru ocupare prin concurs, vizau persoane cu studii superioare care indiferent de limba maternă, au studiat (cel puţin) o limbă străină, fapt ce poate fi atestat cu diploma obţinută.

Instanţa de fond, dacă ar fi analizat obiectiv şi temeinic cauza dedusă judecăţii, ar fi putut constata că dispoziţiile art. 2 alin 3 şi 4 din O.G. nr. 137/2000 nu se aplică speţei, întrucât nu există nicio practica neutră care dezavantajează anumite persoane şi nu există comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi. Lipsa unei analize obiective a speţei deduse judecăţii a determinat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale şi confirmarea unei sancţiuni contravenţionale, motiv pentru care sentinţa civilă nr. 813/2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică şi nelegală, pronunţată conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, instanţa de fond s-a raportat în soluţionarea cauzei la dispoziţii legale care nu mai sunt în vigoare, respectiv la art. 76 din legea nr. 215/2001 şi la art. 108 din Legea nr. 188/1999, ambele acte normative fiind abrogate atât la data naşterii raportului juridic litigios, cât şi la data judecării cauzei, astfel că nu pot constitui temeiul soluţionării cauzei de instanţa de judecată.

A mai susţinut recurentul-reclamant că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, ca şi CNCD de altfel, a obstrucţionat demersul autorităţii executive a administraţiei publice locale de a-şi forma un aparat de specialitate de înaltă ţinută profesională, care cunoaşte şi o limbă străină din limbile oficiale ale UE, încadrând demersul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe drept un demers discriminator, o faptă contravenţională, stabilind în locul autorităţilor publice locale ce este şi ce nu este oportun pentru administraţia locală, respectiv că un funcţionar public nu trebuie să cunoască o limbă străină. Această abordare este total greşită în contextul actual, în care se pune accent tot mai marc pe cunoaşterea limbilor străine, la nivel naţional, în toate domeniile de activitate.

Nu se poate reţine că populaţia de etnie maghiară este avantajată faţă de vorbitorii limbii române, în condiţiile în care nu toată comunitatea poate accede la ocuparea posturilor publicate, ci numai acele persoane care îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi condiţiile de cunoaştere a unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Având în vedere că examenele se susţin în limba română, este greu de imaginat că pentru o persoană de etnie maghiară ar exista avantaje la angajare, pentru aceştia fiind mult mai greu susţinerea unui concurs/examen în limba română. Simpla cunoaştere a limbii maghiare nu este suficient pentru a accede la ocuparea unui post, cum nici simpla cunoaştere a limbii române prin ea însăşi, nu este condiţie suficientă pentru ocuparea postului.

Consideră că nu poate fi reţinută o diferenţă de tratament, atât hotărârea CNCD, cât şi sentinţa prin care a fost menţinută această hotărâre, fiind date cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, instanţa de fond a înlăturat toate susţinerile sale privind lipsa caracterului discriminator al anunţului, a înlăturat şi argumentele care relevau caracterul contradictoriu şi nelegal al Hotărârii nr. 778/2021, a dat o interpretare distorsionată a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. În speţă, nu s-a făcut dovada că ar exista un refuz de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că acesta aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale, sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia şi nici că ar exista o condiţionare a ocupării unui post prin anunţ sau concurs, lansat de angajator, ori de reprezentantul acestuia, de apartenenţă la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, de vârsta, de sexul, sau orientarea sexuală, respectiv de convingerile candidaţilor.

Recurentul-reclamant a criticat şi introducerea de către instanţa de fond în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, această entitate neputând sta ca parte în cauză, întrucât are activitate jurisdicţională pronunţând hotărâri, conform atribuţiilor în materia discriminării, parte fiind doar A., cu care reclamantul a înţeles să se judece.

4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia netimbrării recursului declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii 778/20.10.2021 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantului o fapta de discriminare şi s-a decis sancţionarea acestuia cu 2000 RON, în temeiul art. 2 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii, iar împotriva acestei soluţii reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat şi argumente ce ţin de fondul cauzei, care constituie, în fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere doar criticile care sunt de natură a susţine cazurile de casare invocate, întrucât o reiterare a susţinerilor formulate în faţa instanţei de fond, cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate, nu îndeplineşte cerinţa calificării acesteia drept critici în recurs.

În continuare, examinând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta devine incident "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat existenţa unei motivări contradictorii a sentinţei recurate, ca urmare a constatării legalităţii actului administrativ contestat, precum şi lipsa unei motivări în ceea ce priveşte apărările reclamantului, formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte pretinsa contradictorialitate a considerentelor, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat acest motiv de recurs prin raportare la hotărârea emisă de CNCD, atacată în prezenta cauză, şi nu la sentinţa recurată, în realitate, acesta reiterând aspecte ce ţin de fondul cauzei. Or, astfel de argumente nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar, care este chemată să răspundă exclusiv motivelor de nelegalitate aduse sentinţei instanţei de fond. Împrejurarea că prima instanţă a reţinut legalitatea actului administativ contestat faţă de care reclamantul a invocat motive contradictorii, nu poate conduce în mod direct la concluzia că hotărârea recurată cuprinde, de asemenea, o motivare contradictorie, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, instanţa de control judiciar nu poate da eficienţă nici criticilor recurentului-reclamant privind neanalizarea de către primul judecător a unor aspecte, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

În speţă, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) şi cele ale art. 425 C. proc. civ. şi prezentat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate. Cât priveşte criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a legii la situaţia juridică în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar", fiind incidente în cauză şi argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), conform cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt şi de drept ale cauzei, dar şi susţinerile tuturor părţilor. Dacă argumentele şi probele administrate de către intimată au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluţiei pronunţate.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a procedat la sintetizarea criticilor formulate de acesta prin cererea de chemare în judecată şi a apreciat că argumentele prezentate nu pot fi reţinute, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000, prezentând apoi în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată asupra unui motiv de nelegalitate invocat nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În cadrul controlului judiciar se reţine că soluţia primei instanţe este corectă şi se impune a fi menţinută pentru considerentele care vor fi arătate în cele ce urmează:

Recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, considerând că aceata ar fi trebuit să constate că, prin Hotărârea nr. 778/20.10.2021, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat greşit că reclamantul a săvârşit fapta de discriminare reclamată.

Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în cauză dispoziţiile art. 2 alin. (1-3) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora:

"Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale."

În ceea ce priveşte examinarea condiţiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispoziţiilor ordonanţei rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile); existenţa unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Înalta Curte nu poate valida susţinerile recurentului-reclamant, apreciind că dispoziţiile menţionate anterior au fost corect aplicate situaţiei de fapt dovedită în cauză.

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că, la baza investigaţiei efectuate de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stat sesizarea petentei A., prin care s-a reclamat existenţa unor fapte de discriminare pe criterii etnice a cetăţenilor români, necunoscători ai limbii maghiare, prin faptul că Primăria Sfântu Gheorghe a postat în luna decembrie 2020 pe pagina oficială de internet un anunţ cu privire la organizarea unui concurs în vederea ocupării posturilor de Consilier (S), clasa I, gradul profesional principal, Consilier (S), clasa I, gradul profesional asistent şi Consilier (S), clasa I, gradul profesional debutant, iar printre condiţiile impuse pentru ocuparea unui astfel de post a fost şi cunoaşterea unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dovedită cu documente care să ateste deţinerea competenţei, emise în condiţiile legii - nivel bază.

Prin actul atacat, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că prin impunerea pentru înscrierea la concurs a condiţiei de a cunoaşte o limbă străină, oficială a Uniunii Europene, a fost încălcat dreptul cetăţenilor români nevorbitori de limba maghiară de a accede la o astfel de funcţie.

Partea reclamantă s-a apărat în sensul inexistenţei discriminării din moment ce demersul autorităţii executive a administraţiei publice locale viza formarea unui aparat de specialitate de înaltă ţinută profesională, care cunoaşte şi o limbă străină din limbile oficiale ale Uniunii Europene şi că nu se poate reţine că populaţia de etnie maghiară este avantajată faţă de vorbitorii limbii române, în condiţiile în care examenele se susţin în limba română.

Înalta Curte reţine că funcţia de consilier în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Sfântu Gheorghe nu presupune atribuţii specifice de relaţii cu publicul, astfel că nu era necesară impunerea condiţiei de a cunoaşte o limbă străină, oficială a Uniunii Europene, în vederea participării la concurs, o astfel de condiţie nefiind adecvată şi justificată în mod obiectiv. În condiţiile în care populaţia Municipiului Sfântu Gheorghe este formată majoritar din cetăţeni de etnie maghiară, iar limba maghiară este limbă oficială a Uniunii Europene, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că persoanele de limbă maternă (limba română) au fost dezvantajate comparativ cu cele de limbă maternă maghiară, fiind limitat astfel în mod nejustificat accesul la un loc de muncă a celor dintâi. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cuprinsul anunţului nu a fost indicată în mod expres limba oficială a Uniunii Europene de care era nevoie în activitatea desfăşurată în cadrul posturilor scoase la concurs, fiind astfel facilitat accesul cetăţenilor români de etnie maghiară la ocuparea unui astfel de post, aceştia fiind vorbitori de limbă maghiară, care este o limbă străină, oficială a Uniunii Europene.

În acest context, condiţionarea participării la concurs de cunoaşterea unei limbi oficiale a Uniunii Europene reprezintă un criteriu discriminatoriu, aparent neutru, care dezvantajează persoanele vorbitoare de limba română, reclamanţii nefăcând dovada existenţei unei justificări obiective a unei astfel de condiţii.

Instanţa de control judiciar consideră că este îndeplinită şi condiţia comportamentului activ prin publicarea anunţului de organizare a concursului, cu includerea acestei condiţii, care are ca efect limitarea nejustificată a accesului la un loc de muncă a cetăţenilor români, care nu vorbesc o limbă străină, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi reţinută în sarcina reclamantului fapta de discriminare indirectă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 188/1999 care erau abrogate atât la momentul naşterii raportului juridic litigios, cât şi la data judecării cauzei, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond nu s-a fundamentat pe aceste prevederi legale, ci pe cele prevăzute de O.G. nr. 137/2000, reţinând, în esenţă, că exercitarea atribuţiilor de serviciu ale unui consilier în cadrul primăriei, cu condiţia cunoaşterii unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, nu este justificată obiectiv, iar metoda nu este adecvată şi necesară. Instanţa de fond a făcut referire la prevederile Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 188/1999 pentru a evidenţia reglementările privind utilizarea limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, însă acest din urmă aspect nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, prin raportare la obiectul litigiului pendinte, instanţa fiind chemată să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii CNCD prin care s-a reţinut existenţa unei fapte de discriminare în sarcina reclamantului, din perspectiva dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. Drept urmare, criticile de nelegalitate nu sunt de natură a conduce la reformarea sentinţe, o eventuală admitere a recursului pentru acest motiv fiind lipsită de finalitate, în raport de cele arătate anterior.

În ceea ce priveşte modul în care a fost stabilit cadrul procesual din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispoziţiile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Aşadar, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi a principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., părţilor litigante le este conferită posibilitatea de a solicita extinderea cadrului procesual.

Trebuie subliniat însă că, deşi specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ. şi cele ale art. 161 din Legea nr. 554/2004 obligă instanţa de judecată doar la punerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a altor persoane, însă nu-i conferă acesteia şi posibilitatea de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că prin încheierea din 15 septembrie 2022, instanţa de fond a pus în discuţie introducerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar reprezentantul convenţional al reclamantului, prezent la acel termen de judecată, a fost de acord cu introducerea acestuia în cauză.

Astfel, instanţa de fond a manifestat rol activ în acord cu prevederile art. 22 C. proc. civ.,a respectat principiul contradictorialităţii şi a dat curs prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv art. 161 din Legea nr. 554/2004, punând în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a CNCD, acesta fiind emitentul actului administrativ atacat.

Instanţa de control judiciar subliniază că acţiunea în anularea unui act administrativ se formulează în contradictoriu cu emitentul actului respectiv, or, în condiţiile în care, prin demersul judiciar pendinte s-a solicitat de către reclamant anularea hotărârii nr. 778/20.10.2021, al cărei emitent este Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 813 din data de 5 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.