Tax set-off of pre-insolvency liabilities with post-bankruptcy payments and admissibility of contested VAT refund claims as certain and exigible debts

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 din 3.01.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice şi a solicitat obligarea paratei la soluţionarea contestaţiilor cu privire la modalitatea de stingere a creanţelor fiscale născute după data deschiderii procedurii insolventei, respectiv data de 03.07.2013; sa se constate ca nu înregistrează obligaţii fiscale curente, în speţa născute după data de 03.07.2013 si neachitate, in raport de înştiinţările primite de la pârâtă, fata de care a promovat contestaţii solicitând reglarea fisei fiscale urmare a achitării obligaţiilor de plata; obligarea ANAF sa soluţioneze cererea nr. x/09.12.2016 prin care i-a solicitat sa procedeze la repunerea pe fisa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat conform Decont TVA D300 aferent februarie 2013 având numărul de înregistrare x din 22.03.2013.

I.2. Modificarea cererii de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată a fost modificată de reclamantă la data de 21.04.2017 astfel: a renunţat la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiilor, având în vedere că s-a conformat acestei obligaţii; a contestat Deciziile nr. 371546/24.02.2017, 371545/24.02.2017 şi 371544/24.02.2017 prin care au fost respinse contestaţiile; a solicitat obligarea pârâtei la separarea în fişa pe plătitor a obligaţiilor fiscale curente născute după data de 7.03.2013, cu consecinţa stingerii acestora prin plăţile efectaute, precum şi în raport de Decizia nr. x din 7.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON; a solicitat anularea/desfiinţarea în tot a Înştinţărilor/Notificărilor primite de la pârâtă prin care au fost compensate obligaţii născute anterior datei de 3.07.2013 cu plăţi efectuate după intrarea în insolvenţă; a solicitat să se constate că nu are datorii curente neachitate faţă de bugetul de stat; a solicitat obligarea pârâtei să soluţioneze cererea x din 9.12.2016 în sensul repunerii pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat conform Decont TVA D300 aferent februarie 2013 având numărul de înregistrare x din 22.03.2013.

I.3. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3814 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, a neîntemeiată.

I.4. Recursul exercitat împotriva hotărârii de fond pronunţate în primul ciclu procesual

Împotriva acestei sentinţe, societatea reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. şi administrator special C. a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.09.2019 sub numărul de dosar x/2017

I.5. Decizia de casare pronunţată de instanţa de control judiciar

Prin Decizia nr. 5978/25.11.2021, ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea deciziei de casare, s-au reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte soluţia dată pe fondul pricinii, Înalta Curte constată că sentinţa este nemotivată sau conţine motive străine de natura cauzei, impunându-se casarea acesteia.

Astfel, în ceea ce priveşte datoria fiscală aferentă lunii iunie 2013, pe care organele fiscale au considerat-o datorie curentă, procedând la stingerea ei în considerarea plăţilor efectuate de recurenta-reclamantă după momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi cu privire la care reclamanta a susţinut că, dimpotrivă, este vorba de o datorie născută înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei şi care nu poate fi stinsă prin plăţile făcute ulterior acestui moment, se constată că instanţa de fond menţionează doar că "Referitor la obligaţiile fiscale aferente lunii iunie 2013 (luna anterioară celei în care s-a deschis procedura insolvenţei), pârâta nu s-a înscris la masa credală, scadenţa acesteia fiind ulterioară datei deschiderii procedurii."

Desigur, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă, în cadrul motivării, la fiecare argument formulat de parte, însă, în speţă, motivarea pe acest punct lipseşte cu desăvârşire, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitate să verifice textele de lege avute în vedere de instanţa de fond şi raţionamentul juridic care a condus-o pe aceasta la concluzia că, în situaţia dată, prezintă relevanţă data scadenţei datoriei fiscale nu data la care s-a constituit baza de impunere.

De asemenea, în ceea ce priveşte efectele suspendării executării deciziei de impunere x din 16.05.2014, instanţa de fond reţine că:"…nu poate opera compensarea cu suma stabilită prin Decizia nr. x din data de 7.03.2013, aşa cum susţine reclamanta şi cum a reţinut şi expertul în raportul de expertiză. Suspendarea priveşte doar executarea deciziei, legalitatea acesteia urmând a fi analizată cu prilejul acţiunii în anulare. Din aceleaşi motive nu poate opera compensarea nici cu suma de 3.145.770 RON pentru care reclamanta a solicitat rambursarea, solicitarea sa fiind respinsă prin Decizia a cărei executare a fost suspendată."

Este adevărat, pe de o parte, că în cazul în care, printr-o decizie de impunere, sunt respinse cereri de rambursare a taxei pe valoare adăugată, suspendarea executării deciziei nu poate conduce la admiterea, chiar şi provizorie, a cererilor de rambursare, însă, în speţă, situaţia de fapt prezenta particularităţi pe care instanţa de fond le-a ignorat, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei. Astfel se constată că, deşi suspendarea privea decizia de impunere x din 16.05.2014, cererea de compensare se referea, cel puţin în parte, la sume aprobate la rambursare prin Decizia nr. x din data de 7.03.2013 la care, de altfel, a făcut trimitere şi instanţa de fond. Or, în motivarea sentinţei, nu este analizat raportul dintre cele două acte administrative şi nu sunt dezvoltate motivele pentru care instanţa de fond a apreciat că suspendarea deciziei de impunere x din 16.05.2014 este relevantă (sau, dimpotrivă, este lipsită de relevanţă) pentru executarea Deciziei nr. x din data de 7.03.2013.

În fine, în ceea ce priveşte textele de lege în raport cu care instanţa de fond a apreciat că nu era posibilă compensarea unor creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii insolvenţei cu obligaţii născute ulterior acestei date, sunt corecte susţinerile recurentei-reclamante în sensul că instanţa s-a raportat la texte de lege intrate în vigoare ulterior datei la care au fost formulate cererile de compensare impunându-se, şi din acest punct de vedere, casarea sentinţei pentru ca instanţa să analizeze modalitatea de stingere a creanţelor în raport de norme contemporane cu momentul la care recurentea-reclamantă a formulat cererile de compensare. Astfel, se constată că, deşi cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 şi în prima jumătate a anului 2015, instanţa s-a raportat la prevederile Noului Codul de procedură fiscală, adoptat prin Legea nr. 207/2015 intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

II. Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată, în vederea rejudecării, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF la data de 31.12.2021, sub numărul de dosar x/2017

II.1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond în cel de-al II-lea ciclu procesual, după casare cu trimitere spre rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 166/2022 din data de 2 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată; a obligat pârâta la separarea în fişa de plătitor a obligaţiilor fiscale curente, de obligaţiile fiscale născute anterior datei intrării în insolvenţă (incluzând şi categoria de accesorii aferente acestora), cu consecinţa stingerii obligaţiilor fiscale curente în raport de plăţile efectuate de reclamantă după data de 03.07.2013 şi de compensările ce se impuneau a fi efectuate faţă de Decizia nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON; a anulat înştiinţările/notificările emise de pârâtă din care rezultă că obligaţiile fiscale născute anterior datei de 03.07.2013 au fost stinse cu plăţi efectuate de reclamantă după data intrării în insolvenţă; a anulat Deciziile nr. 371546/24.02.2017, 371545/24.02.2017 şi 371544/24.02.2017 prin care au fost respinse contestaţiile formulate de reclamantă; a respins în rest cererea de chemare în judecată modificată, ca neîntemeiată.

II.2. Cererile de recurs deduse judecăţii

Împotriva sentinţei civile nr. 166/2022 din 2 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ambele părţi au promovat recurs.

II.2.1. Recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de recurs împotriva sentinţei de mai sus, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere constând în obligarea intimatei-pârâte la soluţionarea cererii nr. x/09.12.2006 cu consecinţa repunerii pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat şi implicit cu consecinţa constatării că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate către bugetul de stat pentru perioada dedusă judecăţii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, în rejudecare, în baza întregului material probator administrat în cauză şi faţă de dispoziţiile deciziei civile nr. 5978 pronunţate la data de 25 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2017, a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi ulterior completată (prin cererea completatoare înregistrată la 21.04.2017), în sensul obligării intimatei-pârâte la separarea în fişa de plătitor a obligaţiilor fiscale curente (în speţă a obligaţiilor fiscale născute după data de 03.07.2013, de obligaţiile fiscale născute anterior datei intrării în insolvenţă, incluzând şi categoria accesoriilor aferente acestora), cu consecinţa stingerii obligaţiilor fiscale curente în raport de plăţile efectuate de reclamanta după data de 03.07.2013 şi compensările ce se impuneau a fi efectuate în raport de Decizia nr. x emisă de ANAF la data de 07.03.2013 vizând TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON (cu consecinţa obligării intimatei-pârâte la reglarea fişei de plătitor).

De asemenea, a solicitat anularea/desfiinţarea in tot a Înştiinţărilor/Notificărilor primite de la ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Sector 3 a Finantelor Publice, din care rezulta că obligaţiile de plată născute anterior datei de 03.07.2013 au fost stinse cu plaţi efectuate de reclamanta după data intrării în insolvenţă, precum şi anularea/desfiinţarea în tot a Deciziei nr. 371546/24.02.2017, a Deciziei nr. 371545/24.02.2017 si a Deciziei nr. 371544/24.02.2017 emise de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Sector 3 a Finatelor Publice, prin care au fost respinse contestaţiile formulate privitoare la modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale datorate de reclamanta bugetului de stat.

Prima instanţă, în baza întregului material probator administrat în cauză a dat eficienţă acestor capete de cerere, dispunând admiterea lor, respingând solicitarea reclamantei cu privire la obligarea intimatei-pârâte ANAF să soluţioneze cererea nr. x/09.12.2016 prin care a cerut să procedeze la repunerea pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat conform Decont TVA D300 aferent lunii februarie 2013 cu opţiune de rambursare TVA din 22.03.2013, cu consecinţa constatării faptului că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate faţă de bugetul de stat, în raport de perioada ce formează obiectul prezentului litigiu.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins solicitarea reclamantei de repunere pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat şi efectuarea de compensări (cu obligaţii fiscale în cuantum de 109.017 RON), pe considerentul că suma nu a fost niciodată recunoscută de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă contestând caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013.

Această motivare a instanţei de fond contravine reţinerilor aceleiaşi instanţe care arată că, urmare a soluţionării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON depus cu optiune de rambursare, ANAF a admis la rambursare suma de 53.912 RON. Aşadar, nu se poate reţine înlăturarea în integralitate a sumei aferente decontului de TVA întocmit pentru luna februarie 2013, câtă vreme însăşi intimata-pârâtă admite la rambursare suma de 53.812 RON. Mai mult, intimata-pârâtă nu a contestat/desfiinţat solicitarea reclamantei de rambursare TVA formulată prin decontul aferent lunii februarie 2013.

Totodată, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru creanţele născute ulterior, începând cu martie 2015 până în octombrie 2016, reclamanta a procedat astfel: plata sumei de 671.279 RON prin OP, distinct pentru fiecare categorie de creanţe, astfel cum legiuitorul a prevăzut la art. 163 alin. (7) din Codul de procedură fiscală; suma de 181.811 RON -prin compensare conform Deciziei ANAF nr. 919294/01.10.2015, reţinută de instanţa de fond; suma de 100.529 RON TVA de plată pentru care s-a solicitat compensarea ca urmare a soluţionării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013 depus cu opţiune de rambursare in valoare de 3.145.770 RON, din care instanţa de fond deşi a reţinut recunoaşterea parţială a rambursării de TVA, în speţă suma de 53.912 RON, a înlăturat cu totul repunerea pe fişa de plătitor a sumei aferente decontului de TVA pentru februarie 2013.

În acest sens se impune a se reitera concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză- răspunsul la obiectivul secundar nr. 2 ce evidenţiază modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată. Se impune, aşadar, obligarea intimatei-pârâte la emiterea deciziilor de compensare in raport de dispoziţiile art. 167 alin. (4) si ale art. 167 alin. (5) Codul de Procedură Fiscală pentru ca reclamanta să poată opera în contabilitate compensarea în raport de suma din decontul de TVA aferent lunii februarie 2013.

În plus, reclamanta a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la modalitatea de interpretare si aplicare a prevederilor art. 278 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală 2015, fată de nerecunoasterea efectelor sentinţei civile nr. 2554/30.09.2014 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2014 prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014.

În esenţă, societatea A. a depus decontul de TVA cu opţiune de rambursare (nr. x/22.03.2013) pentru suma de 3.145.770 RON, sumă care face parte din Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ale cărei efecte juridice au fost suspendate. Conform concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauza-fila x, "din această suma ANAF a admis la rambursare si a compensat în Fisa pe Plătitor suma de 53.912 RON."

Motivele de nelegalitate se circumscriu interpretării şi aplicării greşite a prevederilor art. 278 din Codul de procedură fiscală 2015 - Suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În mod legal, astfel cum reţine şi raportul de expertiză efectuat în cauză, raportat la dispoziţiile imperative ale art. 278 pct. (3) si (4) CPF 2015, ANAF era obligată ca în cel mai scurt termen de la pronunţare să dea eficienţă Deciziei nr. 1789/16.05.2017 a ICCJ şi să procedeze la repunerea in Fisa de plătitor a sumelor regăsite in Decizia de rambursare a TVA nr. x/07.03.2013, operand implicit si compensarea sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de contribuabil. În plus, toate documentele justificative ale stingerii obligaţiilor de plată nu au fost desfiinţate/anulate/contestate de intimata-pârâtă (nefăcând obiectul niciunui litigiu), astfel că produc efecte juridice, fiind în fiinţă.

Concluzionând, se impune admiterea motivelor de recurs astfel cum au fost formulate, în sensul obligării ANAF la repunerea pe fisa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON, şi cu consecinţa de a constata că reclamanta nu înregistrează datorii curente la bugetul de stat pentru perioada ce face obiectul prezentei cauze. În măsura în care instanţa de judecată nu va da eficienţă repunerii pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON solicită ca prin hotărârea judecătorească să se consfinţească asupra creanţei pretinse de intimata-pârâtă în cuantum de 109.017 RON (ca reprezentând singura creanţă pretins datorată).

Motivele de nelegalitate au fost întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.

II.2.2. Recursul formulat de pârâta ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice

Pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti in reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea sentinţei in sensul respingerii in totalitate a acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârea este nelegală, fiind data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la înştiinţările privind modul de stingere al creanţelor, se arată că la data emiterii acestora s-a aflat in vigoare Ordinul nr. 3637 din data de 11.12.2015 pentru aprobarea metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabil in contul unic si de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia .

Astfel, Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice a procedat la stingerea obligaţiilor fiscale aferente perioadelor iulie 2013- februarie 2015 si martie 2015- octombrie 2016 cu respectarea ordinii de stingere prevăzute de dispoziţiile actului normativ anterior menţionat, precum si potrivit dispoziţiilor art. 163 si 165 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la data efectuării plaţilor de către reclamanta).

Prin urmare, plăţile efectuate de către societate după data deschiderii procedurii generale de insolventa au stins obligaţiile curente, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Referitor la reţinerile instanţei de judecata, potrivit cărora Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice avea obligaţia sa stingă obligaţiile curente ale reclamantei in raport de compensările ce se impuneau a fi efectuate fata de Decizia nr. x/07.03.2013 ce vizează TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON, se arată că reclamanta s-a aflat in arondarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pana la data de 31.12.2013. In intervalul 01.01.2014 - 31.01.2016, reclamanta s-a aflat in arondarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, iar începând cu data de 01.02.2016 si pana in prezent se afla in arondarea administrativa si fiscala a Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civila nr. 6609 din data de 03.07.2013 pronunţată in dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civila a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva reclamantei. Prin sentinţa civila nr. 819 din data de 14.02.2018 pronunţată in acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a Civila a dispus intrarea in faliment prin procedura generala a debitorului.

În perioada in care contribuabilul s-a aflat in administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, acesta a solicitat prin deconturile de TVA opţiunea rambursării sumelor. În perioada 01.01.2013-28.02.2013, societatea a înregistrat suma negativa a TVA in perioada de raportare si a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA in valoare de 4.763.798 RON, prin deconturile de TVA înregistrate la Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili cu bifarea căsuţei corespunzătoare, conform dispoziţiilor art. 1433 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Soldul sumei negative de TVA a rezultat preponderent din achiziţii de mărfuri si materii prime ce au fost mai mari decât livrările interne, la care s-au adăugat livrările intracomunitare reprezentând materiale de construcţii si produse metalurgice (otel beton si otel beton fasonat).

Aceste livrări intracomunitare au fost declarate in Deconturile de TVA la rândul 1 "Livrări intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal."

Prin adresa nr. x/19.04.2013 emisa de către Biroul analiza de risc din cadrul Direcţiei Generale de Administrare Mari Contribuabili, s-a solicitat inspecţie fiscala anticipata pentru verificarea TVA ca urmare a depunerii de către reclamantă a deconturilor aferente lunilor ianuarie si februarie 2013, in suma totala de 4.763.798 RON.

Astfel, având in vedere faptul ca sumele solicitate la rambursare se încadrează in risc mare, reclamanta a fost supusa inspecţiei fiscale, in urma căreia s-a emis de către A.N.A.F. - Direcţia Generala de Administrare Mari Contribuabili Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 in baza Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/16.05.2014, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei sume suplimentare de plata in cuantum de 15.304.153 RON, reprezentând TVA si 4.939.509 RON reprezentând dobânzi si penalităţi aferente TVA. De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a respins la rambursare suma de 1.618.028 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii ianuarie 2013, cu scadenta 25.02.2013, precum si suma de 3.145.770 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii februarie 2013 cu scadenta 25.03.2013. Soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta împotriva acestei decizii a fost suspendata prin Decizia nr. 231/11.08.2014 emisa de A.N.A.F.- Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin sentinţa civila nr. 2554 din data de 30.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti in dosarul nr. x/2014, definitiva prin decizia civila nr. 1789/16.05.2017 pronunţata de ICCJ, s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei F-MC 1052/16.05.2014 pana la soluţionarea pe fond a litigiului. Suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 nu implica anularea acesteia si repunerea sumelor de rambursat, prin urmare suma de 1.618.028 RON solicitata la rambursare nu poate fi compensata cu datoriile societăţii, deoarece nu este certa, lichida si exigibila .

Faţă de dispoziţiile art. 165 alin. (6) şi art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, suma negativa de TVA înscrisa in decontul de TVA aferenta perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolventei se compensează in condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii. Or, sumele solicitate de reclamanta la rambursare sunt aferente perioadei fiscale anterioare deschiderii procedurii de insolvenţa, astfel ca nu pot fi compensate cu obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii de insolvenţa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat apărări faţă de recursul promovat de pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice, în cadrul unei întâmpinări, solicitând, în principal, a se constata nulitatea recursului promovat de autoritate pe considerentul că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta reiterând aspecte deja tranşate prin decizia de casare.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că nu sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În fapt, prin recursul astfel cum a fost promovat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti reiterează aspecte tranşate dejă prin Decizia nr. 5978 din 25 noiembrie 2021 pronunţată de înalta Curte de Casaţie si Justiţie în Dos, nr. x/2017.

În primul rând, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., a solicitat constatarea nulităţii recursului întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, recurenta reiterând aspecte deja tranşate prin decizia ICCJ. În acest sens, a invocat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa fondului.

Revenind asupra motivelor de recurs astfel cum au fost invocate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prima critică referitoare la modul de stingere a creanţelor vizează incidenţa, în opinia greşită a recurentei, a dispoziţiilor Ordinului 3637 din 11.12.2015 pentru aprobarea metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia.

Ordinul 3637 din 11.12.2015 a fost publicat în M.O. nr. 978/30.12.2015 şi a produs efecte juridice în perioada 01.01.2016-30.06.2018 (fiind abrogat şi înlocuit de Ordinul nr. 1613/2018). Cum instanţa supremă a reţinut în Decizia nr. 5978/25.11.2021 faptul că, cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 şi în prima jumătate a anului 2015, fiind aplicabile norme contemporane cu momentul la care recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cererile de compensare, nu se poate reţine incidenţa prevederilor Ordinului nr. 3637 din 11.12.2015, intrat în vigoare la data de 01.01.2016.

În continuare, se aduce o critică prin raportare la prevederile art. 163 şi art. 165 din Leg. nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Or, şi acest motiv se impune a fi înlăturat, fiind deja tranşat de instanţa supremă care a motivat că, deşi cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 şi în prima jumătate a anului 2015, instanţa s-a raportat la prevederile Noului Codul de procedură fiscală, adoptat prin Leg. nr. 207/2015, intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

Concluzionând, orice raţionament al recurentei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, raportat la aplicabilitatea normelor de drept intrate în vigoare ulterior momentului la care recurenta-reclamantă a formulat cererile de compensare, este de înlăturat, faţă de dispoziţiile reţinute deja de instanţa supremă, obligatorii pentru instanţa fondului.

Tot sub acest aspect se impune a înlătura şi motivele de recurs invocate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti ce aduc în discuţie, ca si critică a instanţei de fond, aplicativitatea dispoziţiilor art. 165 alin. (6) şi art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, texte de lege asupra cărora instanţa supremă s-a pronunţat deja prin Decizia nr. 5978/25.11.2021 în dosar nr. x/2017

Cu privire la critica adusă Deciziei ANAF nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat de la bugetul de stat în sumă de 1.618.028 RON, în mod corect instanţa de fond a reţinut că această decizie nu a fost anulată/revocată, produce toate efectele juridice conferite de legiuitor, inclusiv sub aspectul compensării ca modalitate de plată.

În mod corect s-a dat eficienţă de către instanţa fondului, prevederilor art. 116 - Compensarea - forma valabilă in perioada 03.07.2013 până la 22.07.2015. După cum se observă, la data la care societatea a depus cererile de compensare a sumelor aferente lunilor iulie 2013- februarie 2015, legiuitorul nu a impus o interdicţie privind compensarea sumelor datorate bugetului de stat după data deschiderii procedurii, cu creanţe ale debitorului născute înainte de data la care s-a deschis procedura insolvenţei. Modificarea intervenită asupra textului regăsit la art. 116 din CPF vechi este introdusă prin Ordonanţă nr. 17/2015 şi are ca dată de începere a aplicabilităţii acesteia, data de 23.07.2015.

Prin raportarea la un text de lege care nu era în vigoare la data la care s-au depus cererile de compensare, recurenta ANAF încalcă principiul neretroactivităţii legii. Consacrarea legală a acestui principiu o constituie art. 15 alin. (2) din Constituţia României care prevede că:

"Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Concluzionând, cum la momentul formulării cererilor de compensare erau aplicabile dispoziţiile art. 116-Compensarea din Codul de procedură fiscală existent la acel moment, anterior Ordonanţei nr. 17/2015 ce a modificat C. pen..f. începând cu 23.07.2015, in cauza Nu pot fi incidente dispoziţiile art. 165 si art. 167 din Codul de procedură fiscală in vigoare de la 01.01.2016, invocat de către instanţa de fond, aspect care conduce la admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 din C. proc. civ.

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta-pârâtă ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

II.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

La termenul de judecată din data de 20.05.2025, Înalta Curte a respins ca nefondată excepţia nulităţii recursului promovat de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice, excepţie invocată de către recurenta-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., pentru considerentele expuse în practicaua încheierii de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate:

III.1. Elemente de fapt relevante reţinute de prima instanţă

Prin Decizia nr. 371.546/24.02.2017, pârâta a respins contestaţiile formulate de reclamantă împotriva Înştiinţărilor privind stingerea creanţelor fiscale nr. x/8.08.2016 şi y/6.09.2016.

Prin Decizia nr. 371.545/24.02.2017, pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Înştiinţării privind stingerea creanţelor fiscale nr. x/10.10.

Prin Decizia nr. 371.544/24.02.2017, pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Înştiinţării privind stingerea creanţelor fiscale nr. x/6.12.2016.

Contestaţiile au privit modul de stingere a creanţelor fiscale născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei, din plăţile efectuate în lunile iulie, august, septembrie şi noiembrie 2016.

Pârâta a reţinut că reclamanta a efectuat plăţile distinct pe fiecare cont al impozitelor/contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, stabilind astfel după propria voinţă structura şi proporţia în care obligaţiile sunt achitate, contrar dispoziţiilor art. 163 şi 165 din Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa civila nr. 6609 din data de 03.07.2013 pronunţată in dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a Civila a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva reclamantei.

ANAF s-a înscris la masa credală cu suma de 536.963 RON, creanţe aferente perioadei martie - mai 2013. Obligaţiile fiscale aferente lunii iunie 2013 în sumă de 170.871 RON nu au făcut parte din declaraţia ANAF de înscriere la masa credală.

Prin sentinţa civila nr. 819 din data de 14.02.2018 pronunţată in acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a Civila a dispus intrarea in faliment prin procedura generala a debitorului.

III.2. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamantă

Recursul reclamantei priveşte capătul de cerere constând în obligarea intimatei-pârâte la soluţionarea cererii nr. x/09.12.2006 cu consecinţa repunerii pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat şi, implicit, cu consecinţa constatării că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate către bugetul de stat pentru perioada dedusă judecăţii, capăt de cerere ce a fost respins ca nefondat de prima instanţă.

Prin sentinţa recurată, în rejudecare, prima instanţă a respins solicitarea reclamantei de repunere pe fişa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat şi efectuarea de compensări, pe considerentul că suma nu a fost niciodată recunoscută de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă contestând caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013.

Recurenta-reclamantă a invocat în primul rând faptul că această motivare a instanţei de fond contravine reţinerilor aceleiaşi instanţe care arată că, urmare a soluţionării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON depus cu optiune de rambursare, ANAF a admis la rambursare suma de 53.912 RON. Aşadar, nu se poate reţine înlăturarea în integralitate a sumei aferente decontului de TVA întocmit pentru luna februarie 2013, câtă vreme însăşi intimata-pârâtă admite la rambursare suma de 53.812 RON. Mai mult, intimata-pârâtă nu a contestat/desfiinţat solicitarea reclamantei de rambursare TVA formulată prin decontul aferent lunii februarie 2013. Ca urmare, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauza, "din această suma ANAF a admis la rambursare si a compensat în Fisa pe Plătitor suma de 53.912 RON."

Înalta Curte constată că acest motiv este nefondat, deoarece sentinţa a constatat că, potrivit adresei ANAF nr. x/22.09.2014 privind compensarea ca urmare a soluţionării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON, depus cu opţiune de rambursare din care suma admisă la rambursare de ANAF a fost de 53.912 RON, sumă operată în evidenţe şi de reclamantă şi de pârâtă.

Prin raportul de expertiză depus la dosar, s-a reţinut că suma admisă la rambursare de ANAF din totalul de 3 145 770 RON a fost de 53912 RON, ce a fost înregistrată în contabilitate de reclamantă la data adresei ANAF, adică 22.09.2014, iar aceasta se regăseşte şi în fişa sintetică pe plătitor şi operată de ANAF la 14.07.2014.

Or, reiese că în privinţa acestei sume, dacă a operat deja modificarea evidenţelor fiscale, s-a produs compensarea, iar admiterea acestei critici prin prezentul recurs ar conduce la o dubla compensare.

De altfel, prin Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ca urmare a resoluţionării decontului de TVA cu opţiune de rambursare nr. x/22.03.2013, aspecte subliniate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 16.05.2014 depus în recurs în al doilea ciclu procesual, a fost respinsă la rambursare suma de 3 091 858 RON RON aferentă lunii februarie 2013, dar a fost admisă suma de 53 912 RON aferentă lunii februarie 2013,totalul sumelor solicitate prin decontul nr. x depus la 22.03.2013 fiind acela de 3 145 770 RON.

Ca urmare, criticile legate de suma de 53 912 RON sunt nefondate, atât din perspectiva unei motivări contradictorii, cât şi din perspectiva aplicării greşite a legii.

Recurenta a mai criticat modalitatea de interpretare si aplicare a prevederilor art. 278 alin. (3) şi (4) din Codul de Procedură Fiscală fată de nerecunoasterea efectelor sentinţei civile nr. 2554/30.09.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2014, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014. Susţine recurenta că societatea a depus decontul de TVA cu opţiune de rambursare (nr. x/22.03.2013) pentru suma de 3.145.770 RON, sumă care face parte din Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ale cărei efecte juridice au fost suspendate. Invocând dispoziţiile imperative ale art. 278 pct. (3) si (4) din Codul de Procedură Fiscală, reclamanta a susţinut că pârâta ANAF era obligată ca, în cel mai scurt termen de la pronunţare să dea eficienţă Deciziei nr. 1789/16.05.2017 a ICCJ (de respingere a recursului împotriva sentinţei de mai sus) şi să procedeze la repunerea in Fisa de plătitor a sumelor regăsite in Decizia de rambursare a TVA nr. x/07.03.2013, operand implicit si compensarea sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de contribuabil.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă realizează un mixaj între cele două sume aferente unor deconturi diferite, cu privire la care prima instanţă în mod corect a realizat raţionamente juridice diferite.

Astfel, admiterea capătului de cerere având ca obiect compensările ce se impuneau a fi efectuate faţă de Decizia nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON aferente lunii ianuarie 2013 a fost motivată de aspectul că reclamanta are emisă în favoarea sa o decizie de rambursare, şi anume Decizia ANAF de rambursare TVA nr. x/07.03.2013, care nu a fost revocată de pârâtă/anulată în instanţă.

În schimb, în cazul sumei de 3.145.770 RON (mai puţin suma de 53912 RON) aferente decontului de TVA cu opţiune de rambursare nr. x/22.03.2013, nu există o astfel de decizie a pârâtei ANAF, părţile disputând pe fond dreptul reclamantei la rambursarea TVA în cadrul dosarelor nr. x/2019 (al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a) şi nr. x/2022 (al Curţii de Apel, secţia a IX-a) nesoluţionate la acest moment.

Simpla împrejurare a suspendării efectelor juridice ale Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 nu înseamnă anularea deciziei şi nu poate conduce la repunerea sumei de 3.145.770 RON (fără cea de 53912 RON cum s-a explicat anterior) pe fişa pe plătitor şi la efectuarea de compensări (cu obligaţiile fiscale în cuantum total de 109.017 RON), câtă vreme suma nu a fost niciodată recunoscută de pârâtă, aceasta contestând caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013. Deşi suma de 3.145.770 RON face parte din decizia de impunere nr. x/16.05.2014 şi deşi executarea deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 a fost suspendată, suma în discuţie este una litigioasă, nefiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum impun prevederile art. 116 alin. (4) C. proc. civ. fisc. 2003/art. 167 alin. (4) C. proc. civ. fisc. 2015.

Prin urmare, nici criticile subusmate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt fodnate, recursul recurentei-reclamante fiind nefondat în integralitatea sa.

III.3. Analiza recursului formulat de recurenta-pârâtă şi a apărărilor aferente invocate de intimata-reclamantă

Recurenta-pârâtă a invocat faptul că sunt nelegale reţinerile instanţei de judecata, raportat la susţinerile sale că organul fiscal avea obligaţia sa stingă obligaţiile curente ale reclamantei in raport de compensările ce se impuneau a fi efectuate fata de Decizia nr. x/07.03.2013 ce vizează TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON, în sensul că Decizia ANAF vizând TVA de recuperat de la bugetul de stat, în sumă de 1.618.028 RON nu a fost revocată/anulată astfel că, faţă de incidenţa în speţă a prevederilor art. 167 şi art. 278 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. fisc. 2015/art. 116, pârâta ANAF avea obligaţia de a da eficienţă sentinţei civile nr. 2554/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a şi deciziei civile nr. 1789/16.05.2017 a ÎCCJ SCAF în sensul repunerii în fişa pe plătitor a sumei de 1.618.028 RON (stabilită a fi de rambursat către reclamantă prin Decizia ANAF nr. x/07.03.2013) şi al operării implicite a compensării sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de reclamanta contribuabil.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii.

Astfel, prin Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 in baza Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/16.05.2014, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei sume suplimentare de plata in cuantum de 15.304.153 RON, reprezentând TVA si 4.939.509 RON reprezentând dobânzi si penalităţi aferente TVA. De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a respins la rambursare suma de 1.618.028 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii ianuarie 2013, cu scadenta 25.02.2013, precum si suma de 3.145.770 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii februarie 2013 cu scadenta 25.03.2013 (fiind admisă exclusiv suma de 53912 RON). Soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta împotriva acestei decizii a fost suspendata prin Decizia nr. 231/11.08.2014 emisa de A.N.A.F.- Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.

Cu toate acestea, dacă în ceea ce priveşte suma de 3.145.770 RON ce face parte din decizia de impunere nr. x/16.05.2014, a cărei suspendare nu înlătură caracterul de suma litigioasă, în cazul sumei de 1.618.028 RON reclamanta are emisă în favoarea sa o decizie de rambursare, şi anume Decizia ANAF de rambursare TVA nr. x/07.03.2013, care nu a fost revocată de pârâtă/anulată în instanţă.

Ca urmare, nu aspectul legat de nesoluţionarea definitivă a litigiilor având ca obiect anularea pe fond a Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 este cel avut în vedere de prima instanţă, ci faptul că, raportat la acelaşi decont de TVA, organele fiscale au emis două acte administrativ fiscale diferite: pe de o parte, Decizia de rambursare TVA nr. x/07.03.2013 emisă de ANAF-DGAMC, neanulată şi necontestată; pe de altă parte, Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 emisă de ANAF-DGAMC.

Or, nu se poate ignora existenţa în circuitul civil a unui act administrativ fiscal, emis cu privire la acelaşi decont de TVA, faţă de emiterea unui act ulterior în soluţionarea aceluiaşi decont, dar cu o soluţie contrară.

Ca urmare, aspectele legate de soluţia dată prin sentinţa civila nr. 2554 din data de 30.09.2014 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti in dosarul nr. x/2014, definitiva prin decizia civila nr. 1789/16.05.2017 pronunţata de ICCJ, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei F-MC 1052/16.05.2014 pana la soluţionarea pe fond a litigiului nu au nicio relevanţă din perspectiva soluţiei date de prima instanţă acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 165 alin. (6) şi art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, în mod corect a reţinut prima instanţă că, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că, deşi în ordinele de plată în valoare de 675.667 RON reclamanta a menţionat distinct ce debite se sting, pârâta ANAF a încălcat prevederile legale anterior menţionate, stingând debite din perioada anterioară intrării în insolvenţă, cu care nu s-a înscris la masa credală (obligaţiile fiscale aferente lunii iunie 2013 în cuantum de 170.871 RON) şi debite în ordine cronologică, aşa cum se regăseau în fişa pe plătitor, pentru care reclamanta depusese cereri de compensare. În această împrejurare, fişa pe plătitor redă o situaţie fiscală eronată a reclamantei contribuabil. În fişa pe plătitor analizată de expertul judiciar desemnat în cauză, emisă la data de 06.11.2017, reclamanta nu figurează cu obligaţii de plată aferente lunii iunie 2013, anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, în cuantum de 170.871 RON. Pârâta ANAF nu s-a înscris cu această sumă la masa credală. În schimb, debitul de 170.871 RON apare stins pe fişa pe plătitor, ca şi cum ar fi fost o datorie fiscală curentă. Obligaţiile fiscale pentru perioada iulie 2013 - februarie 2015 figurează pe fişa pe plătitor ca obligaţii de plată achitate, deşi reclamanta depusese cereri de compensare, iar obligaţiile fiscale aferente perioadei martie 2015 - octombrie 2016 figurează pe fişa pe plătitor ca neachitate, deşi pe ordinele de plată reclamanta menţionase în mod distinct debitele pe care urmărea să le stingă.

Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă, prima instanţă făcând o corectă aplicare a legii.

III.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta şi de pârâta împotriva sentinţei recurate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. şi de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 116/2022 din 2 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 din C. proc. civ., astăzi, 29 mai 2025.