Limitations of extraordinary appeal against appellate decision: exclusion of substantive and legal merits review under Art. 503 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat obligarea acesteia să emită un răspuns la sesizarea şi notificarea depuse la data de 31 mai 2023.

Prin sentinţa civilă nr. 5746 din 09 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac împotriva sentinţei de fond

Împotriva sentinţei civile nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea Inspecţiei Judiciare de a emite un răspuns la sesizarea şi notificarea depuse la data de 31 mai 2023.

De asemenea, la data de 30 mai 2024, în faţa instanţei de recurs, recurentul-reclamant a depus un înscris intitulat "Notificare", prin care a solicitat acordarea de daune morale de 1.000 euro/zi, începând cu data de 24 aprilie 2024, când i s-a respins cererea de preschimbare termen şi data primului termen de judecată acordat.

4. Decizia Înaltei Curţi care face obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 4905 din 30 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către recurentul-reclamant A. privind acordarea de daune morale, înregistrată la 30 mai 2024, ca inadmisibilă şi a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 81 din 23 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, solicitând anularea deciziei contestate şi, ca urmare a soluţionării cauzei, admiterea recursului formulat în dosarul nr. x/2023.

Contestatorul a învederat, în esenţă, eroarea intenţionată şi deliberată a instanţei de recurs cu privire la soluţionarea cererii sale de acordare a daunelor morale, formulată ca urmare a acordării termenelor de judecată peste limita legalităţii, precum şi faptul că, în soluţionarea cererii de recurs, s-a copiat în mod ilegal aceeaşi eroare intenţionată de la instanţa de fond, fără a se face comparaţie cu decizia civilă nr. 803/15.05.2024 şi ignorându-se faptul că infracţiunea de protest a magistraţilor nu ar constitui aspecte concrete de săvârşire a abaterilor disciplinare.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, analizând motivele contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, reţine, sub un prim aspect, că prin aceasta au fost formulate veritabile critici de netemeinicie şi nelegalitate la adresa hotărârii atacate, iar motivele contestaţiei în anulare se suprapun, în mare măsură, cu apărările invocate de contestator prin recursul soluţionat prin decizia contestată în cauză.

Referitor la motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestuia:

"(2)Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o presupusă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

Caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Înalta Curte constată că toate aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de contestator, fie ca motive de nelegalitate cu ocazia judecării recursului, soluţionat prin decizia care face obiectul contestaţiei în anulare dedusă judecăţii în cauză, fie prin intermediul cererii de acordare a daunelor morale şi au făcut obiectul analizei instanţei de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestator în prezenta cauză nu priveşte o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă aspecte privind conţinutul cererii de recurs şi a cererii de acordare a daunelor morale şi pe care instanţa de recurs le-a analizat cu prilejul soluţionării acestora.

Totodată, din motivele contestaţiei în anulare reiese că contestatorul este nemulţumit de soluţia pronunţată în recurs, nefiind de acord cu aceasta şi cu motivarea instanţei or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de contestator o greşeală materială a instanţei de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestaţia în anulare referindu-se la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici în concret cu privire la modul în care a înţeles instanţa de recurs să soluţioneze cererea de recurs şi cererea de acordare a daunelor morale. Contestatorul invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestuia:

"(2) Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din cuprinsul textului de lege rezultă că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. vizează neexaminarea unor motive de recurs, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin şi care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, analiză care nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Or, în cauză, procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că instanţa de control judiciar a cercetat toate motivele de nelegalitate invocate de A. prin cererea de recurs, grupând diferitele argumente care susţineau fiecare motiv invocat, pronunţându-se şi prin considerente comune, argumentele neputându-se confunda cu înseşi motivele de recurs.

Aşadar, contrar susţinerilor contestatorului, se reţine că instanţa de recurs a analizat argumentele expuse de acesta prin cererea de recurs şi a motivat soluţia de respingere a criticilor, efectuând un examen al legalităţii sentinţei recurate în mod corect, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub pretextul neanalizării apărărilor şi argumentelor invocate, contestatorul impută, de fapt, instanţei maniera în care a motivat soluţia cu privire la aceste critici din recurs.

Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4905 din 30 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29 mai 2025.