Pension health levy damages upheld: inflation indexing and legal interest awarded for sums withheld under unconstitutional ordinance

Şedinţa publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21.12.2022 pe rolul Curţii Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul unic de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectoriala de Pensii a M.A.I, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea si completarea unor acte normative, prin care s-a introdus în Codul fiscal o nouă taxă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

1. obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute, începând cu luna ianuarie 2022, din pensie, reţineri făcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

2. obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

3. obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% în partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie.

1.2. La data de 28.12.2022, reclamantul A. a depus "precizare la acţiune", prin care a învederat faptul că renunţă la capătul de cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie.

1.3. La data de 10.01.2023, în completarea cererii de chemare în judecată şi a precizării la acţiune formulata la data de 28.12.2022, prin care a invocat Decizia CCR din data de 15.12.2022, nepublicată la data precizării acţiunii, a depus Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022 şi a solicitat instanţei admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulata şi precizată, şi repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2022 a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-a introdus in Codul fiscal o noua taxă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

1. obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, reţineri făcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004)

2. obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Casei Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondată;

- a admis acţiunea precizată, restrânsă, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect despăgubire;

- a obligat pârâţii la plata către reclamant a accesoriilor la debitul principal reţinut în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională;

- a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior, au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

3.1. Prin recursul promovat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale sau fără obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie şi nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susţine că în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susţine că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susţine recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

3.2. Împotriva sentinţei nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal declarat recurs şi pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată şi nefondată.

Printr-un prim set de argumente, în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocând prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 16 din Constituţie, recurenta - pârâtă a învederat că emitentul O.U.G. nr. 4/2023 este Guvernul României, în calitatea sa de putere executivă cu atribuţii de legiferare, iar prin sentinţa atacată, instanţa de judecată, parte a puterii judecătoreşti, care are atribuţii în interpretarea normelor legale în litigiul dedus judecăţii, a creat un raport juridic obligaţional identic celui reglementat de sus indicatul act normativ, depăşind, astfel, atribuţiile judecătoreşti, în condiţiile în care trebuia să constate că un astfel de raport există deja şi să soluţioneze cauza în consecinţă, respectiv prin reţinerea lipsei de interes a reclamantului.

A mai arătat recurenta - pârâtă că, atâta vreme cât art. 35 din C. proc. civ. reglementează condiţia dovedirii unui interes al reclamantului, în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2023, prin modul de soluţionare a cauzei, judecătorul fondului a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Printr-un alt set de argumente, recurenta- pârâtă a evocat efectele juridice ex nunc ale Deciziei CCR nr. 650 din 15 decembrie 2022, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, subliniind că această decizie este obligatorie şi are putere numai pentru viitor, începând cu data publicării.

Totodată, recurenta - pârâtă a criticat soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei de interes a reclamantului în susţinerea cererii de chemare în judecată, arătând că, în considerarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, folosul practic urmărit de reclamant nu mai subzista la data pronunţării sentinţei recurate.

În continuare, recurenta - pârâtă a adus critici şi soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că, în considerarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 şi prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuţiile vizate de cererea de chemare în judecată nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, iar pârâta doar a calculat şi reţinut la sursă contribuţiile de asigurări de sănătate, pe care, ulterior, le-a virat la C.N.A.S., astfel încât pârâta nu poate restitui sume pe care nu le-a încasat.

A mai arătat recurenta că, deşi, conform O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor în discuţie se face prin intermediul pârâtei, sumele sunt asigurate de C.N.A.S., rolul pârâtei fiind unul de intermediar, nefiind parte a raportului juridic civil ce include şi obligaţia civilă de restituire în discuţie.

În continuare, urmare unei reiterări a elementelor de fapt incidente în cauză, recurenta - pârâtă a arătat că, tot în considerarea adoptării O.U.G. nr. 4/2023, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect era cea optimă în cauza pendinte, conform prevederilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Referitor la celelalte capete de cerere, recurenta - pârâtă a apreciat că se impunea aplicarea principiului accesoriul are soarta principalului, cererile de actualizare a sumelor supuse restituirii cu rata inflaţiei şi de plată a dobânzii legale fiind apreciate de recurentă ca lipsite de temei legal. În acest sens, recurenta a apreciat că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 1.516, art. 1.530, 1.531 şi 1.535 din C. civ., câtă vreme dacă actualizarea cu rata inflaţiei se cuvine ca efect al nerespectării dreptului părţii de a obţine repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei, dobânda legală reprezintă daune moratorii, a căror acordare ar fi condiţionată de existenţa unei culpe a debitorului în neexecutarea/executarea cu întârziere a unei obligaţii ce îi revenea.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor promovate de cele două părţi recurente, ca nefondate.

4.2. Recurenta - pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi prin recursul promovat, recurentul - pârât Guvernul României a învederat că înţelege să formuleze recurs împotriva unei încheieri de şedinţă din data de 6 martie 2023, verificările efectuate în dosarul de fond nu au relevat existenţa unei atare încheieri de şedinţă, prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2023, judecătorul fondului dispunând amânarea cauzei pentru data de 12 aprilie 2023, dată la care cauza a fost şi soluţionată. Pe cale de consecinţă, menţiunea din cuprinsul memoriului de recurs referitoare la promovarea unei căi de atac împotriva sus indicatei încheieri de şedinţă este calificată de instanţa de control judiciar drept o eroare materială, motiv pentru care se reţine că recursul a fost promovat de recurentul - pârât Guvernul României exclusiv împotriva sentinţei nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâţi, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susţinut, în esenţă, existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantului A. a rămas fără obiect în ceea ce priveşte sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata acestor sume.

Înalta Curte observă că, prin recurs, pârâtul Guvernul României nu a criticat soluţiile pronunţate asupra unora dintre excepţiile invocate în fond (nefiind contestată soluţia dată excepţiei netimbrării, nulităţii cererii de chemare în judecată, a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi prematurităţii, toate soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2023 şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Sectoriale de Pensii a MAI), din conţinutul căii de atac rezultând critici referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională; lipsa capacităţii juridice civile a recurentului - pârât; lipsa calităţii sale procesuale pasive, rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea recurs dedus judecăţii, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a reiterat argumentele referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive şi la fondul cauzei, invocând şi lipsa de obiect/lipsa de interes a acţiunii.

Având în vedere gradul de conexitate şi/sau similaritate al criticilor formulate prin recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte urmează a le analiza global din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferenţiere dintre cele două cereri.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta - pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat şi prevederile pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă argumentele invocate nu se circumscriu pretinsei depăşiri a atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci sunt prezentate critici referitoare la omisiunea valorificării, în speţă, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2023, din perspectiva unei lipse de interes, critici care se încadrează tot în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De altfel, prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei puteri a statului decât cea judecătorească.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când, spre exemplu, îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare.

Plecând de la situaţia incidentă în cauza pendinte, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, prin alin. (5), reglementează că acţiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Alegaţiile recurentei - pârâte privind crearea, prin intermediul sentinţei atacate, a unui raport juridic obligaţional identic celui reglementat de prevederile O.U.G. nr. 4/2023 nu pot fi reţinute, câtă vreme, astfel cum s-a arătat în precedent, instanţa de fond a constatat rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte prejudiciul constând în cuantumul sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, pentru repararea căruia legiuitorul a reglementat mecanismul cuprins în sus indicatul act normativ, continuând judecata doar pentru acele componente ale prejudiciului ce nu îşi găsesc o soluţie de despăgubire în cadrul prevederilor O.U.G. nr. 4/2023. Or, soluţionarea unei cereri prin care, în considerarea art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se solicită repararea unui prejudiciu cauzat prin ordonanţe ale Guvernului, întră în atribuţiile puterii judecătoreşti.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

În continuare, în examinarea criticilor subsumate de părţile recurente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu respectarea ordinii de prioritate a efectelor pe care le produc excepţiile invocate de părţi, Înalta Curte consideră necesar a analiza susţinerile Guvernului României referitoare la incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care, astfel cum s-a arătat şi anterior, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare, să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocate anterior, din formularea cărora rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului (în acest sens relevantă fiind sintagma acţiunea "poate avea ca obiect..."), ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamantului a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea, de către Guvernul României, a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluţiile pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către fiecare dintre cei doi pârâţi.

Înalta Curte reţine, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituţional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor şi intereselor lui legitime, şi pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituţia care a reţinut la sursă contribuţiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului şi ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanţelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligaţia recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, relevanţă prezintă faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului" şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri pot fi solicitate de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni exclusiv caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor. Contrar acestei opinii, faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. După cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanţei de urgenţă declarată neconstituţională, dar are obligaţiile indicate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect că se impune menţinerea în cadrul procesual pasiv al acestei cauze şi a acestei părţi pârâte. Aceasta întrucât, prin petitele acţiunii reclamantului, astfel cum a fost ea precizată şi completată, intimatul - reclamant a solicitat calcularea şi plata contravalorii prejudiciului constând în actualizarea cu indicele inflaţiei şi a dobânzii legale, prin raportare la contravaloarea debitului principal reţinut în baza O.U.G. nr. 130/2021. Or, recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 4/2023, precum şi restituirea sumelor vizate de art. 1 se face, printre altele, de către casele de pensii sectoriale (art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023), aspecte C. proc. civ. efecte şi în planul calculului şi plăţii accesoriilor la debitul principal, la care pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa recurată. Pentru aceste motive, criticile recurentei - pârâte aduse soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, dispuse de prima instanţă, sunt nefondate.

În continuare, examinând criticile părţilor recurente potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu ar mai subzista interesul intimatului-reclamant de a acţiona, Înalta Curte consideră că acestea nu pot fi primite, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanţiei, pentru conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

În concret, prin ordonanţa menţionată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosinţa sumelor de bani ce i-au fost reţinute din pensie şi care îi vor fi restituite eşalonat, dă dreptul la reparaţie, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparaţia trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., aşadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată, în speţă, de chiar sumele reţinute în mod necuvenit, dar şi beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligaţiilor băneşti, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.. Pe cale de consecinţă nu se poate reţine o greşită aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor C. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform celor constatate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantului de folosinţa sumelor ce i-au fost reţinute în baza O.U.G. nr. 130/2021 şi care le vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reţinerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăţia este prezumată pe baza calităţii Guvernului de emitent al actului neconstituţional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecinţă, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici teza existenţei unui fine de neprimire generat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurenţilor, ar înlătura dreptul intimatului - reclamant la plata sumelor în privinţa cărora instanţa de fond a admis acţiunea. După cum s-a arătat în precedent, conţinutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluţii legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

O atare reglementare este tocmai cea cuprinsă în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel încât sunt nefondate argumentele privind aplicarea prevederilor acestei ordonanţe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta recurentului - pârât de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituţionale şi cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acţiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleaşi argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin. (1) sau art. 126 din Constituţie.

Faţă de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 din C. proc. civ. raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi fiind infirmate motivele de casare invocate de recurenţi, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Cât priveşte solicitarea intimatului - reclamant A., din cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de recurs, de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 RON, conform chitanţei nr. x/06.02.2023, aflată la dosarului de fond, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că, prin sentinţa civilă nr. 135 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a obligat, deja, pârâţii, la o atare plată, astfel încât nu se poate constata existenţa unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant în fond cu privire la sus indicata taxă de timbru, care să nu fi fost soluţionată de prima instanţă. Pe de altă parte, cererea formulată în cuprinsul întâmpinării sus indicate, nu vizează cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a recursului, astfel încât nu are natura unei cereri în sensul art. 453 din C. proc. civ., care să privească judecata efectuată în calea de atac, astfel încât nu poate fi examinată ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.