Unconstitutional pension health tax: Appeal allowed in part; restitution claim for principal struck off as moot, but compensation for inflation indexation and interest maintained.

Şedinţa publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2022 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor şi Guvernul României obligarea pârâţilor la plata, respectiv, finanţarea unei despăgubiri echivalente cu prejudiciul cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, după cum urmează:

i. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia reclamantului şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

ii. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

iii. Obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie pentru contribuţiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

Totodată, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin raportare Ia dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 179 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara;

- a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;

- a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

- a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi a Ministerului Finanţelor, a inadmisibilităţii şi a prematurităţii;

- A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor;

- A obligat pârâţii Guvernul României şi Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului despăgubiri constând în sumele reţinute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflaţiei;

- A obligat pârâţii Guvernul României şi Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute din pensiile reclamanţilor cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului;

- A respins în rest cererea de chemare în judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior, au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.

3.1. Prin recursul promovat în cauză, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În opinia recurentului, prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie şi nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susţine că, în măsura în care s-a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susţine că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi art. 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susţine recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 şi decizia nr. 3792/28.06.2011, hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

3.2. Împotriva sentinţei nr. 179 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalului Timiş, secţia specializată în asigurări sociale, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute cu titlu de CASS, precum şi dobânda legală de la data fiecărei reţineri şi până la plata efectivă a sumelor.

În susţinerea incidenţei cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul a evocat, în esenţă, teza unei eronate identificări, de către prima instanţă, a naturii raportului juridic dedus judecăţii, apreciind că acesta ar fi, în realitate, unul de asigurări sociale, ce ar intra, în raport de circumstanţele de fapt ale cauzei, în competenţa de soluţionare a secţiei specializate în asigurări sociale a Tribunalului Timiş.

Printr-un alt set de argumente, subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că niciuna dintre prevederile O.U.G. nr. 4/2023 nu reglementează, în mod expres, actualizarea sumelor ce se restituie, ci doar modul de restituire a acestora, mai precis, lunar, în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024.

În acest sens, recurentul a învederat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, aspectele ce fac obiectul prezentului litigiu au fost tranşate, intrarea în vigoare a acesteia fiind de natură să schimbe fundamentul juridic al restituirii sumelor reţinute cu titlu de CASS în baza unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională.

Totodată, recurentul a subliniat că, ulterior publicării, în Monitorul Oficial, a Deciziei CCR nr. 650 din 15.12.2022, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale nu a mai reţinut contribuţia de asigurări sociale de sănătate de 10%, pentru suma care depăşea pragul de 4.000 RON, iar anterior acestui moment au fost aplicate întocmai prevederile legale în vigoare, neputând fi reţinută vreo culpă procesuală a instituţiei militare, care nu era în măsură să se pronunţe asupra constituţionalităţii actului normativ, ordonanţa de urgenţă producându-şi, până la declararea ca neconstituţională, în mod firesc, efectele juridice.

Într-un atare context, recurentul a subliniat că îndreptăţirea reclamantului la restituirea sumelor din veniturile din pensii reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, în perioada 01.01.2022 - 27.12.2022, a fost recunoscută de stat prin adoptarea actului normativ menţionat anterior, iar soluţia instanţei de fond, privind actualizarea cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală nu are bază legală, câtă vreme O.U.G. nr. 4/2023 reglementează doar obligaţia instituţiilor de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi perioada în care acestea vor fi restituite, ulterior recalculării venitului impozabil, nu si actualizarea acestora.

A mai arătat recurentul că nu se poate vorbi de o dată scadentă anterioară deciziei Curţii Constituţionale, atâta timp cât O.U.G. nr. 4/2023 stabileşte o perioadă de restituire (lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024), iar conform art. 2 alin. (5) din acelaşi act normativ: "Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie în condiţiile art. 1 se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni, respectiv cu suma plătită participantului sau beneficiarului la sistemul de pensii administrate privat/sistemul de pensii facultative".

Recurentul a arătat că, în fapt, Casa de pensii sectorială a M.Ap. N. este o instituţie publică, finanţată de la bugetul de stat, iar în raport de dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa nr. 22/2002, coroborate cu art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, actul justificativ este tocmai hotărârea judecătorească, ce se bucură de putere executorie în condiţiile legii, iar instituţia militară nu poate proceda la punerea în executare a acesteia decât după ce i-a fost comunicată, în condiţiile procesuale civile.

3.3. În cauză a formulat recurs şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Printr-un prim set de argumente, în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocând prevederile art. 1, art. 101, art. 102 şi art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi pe cele ale art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, recurenta a opinat că, în cauza de faţă, chestiunea litigioasă vizează drepturile de pensie ale reclamantului, drepturi care se încadrează în categoria prestaţiilor de asigurări sociale şi sunt reglementate de dispoziţiile sus indicatei legi, în privinţa cărora legiuitorul a prevăzut competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, prin secţia privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

În susţinerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că nelegalitatea sentinţei recurate ar deriva din aplicarea greşită a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 prin care Guvernul a dispus condiţiile şi modalitatea în care operează restituirea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate. Odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului s-a stipulat că sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar din oficiu, în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorat.

Cât priveşte sumele reţinute cu titlu de CASS până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 650/2022, recurenta - pârâtă a învederat că o atare reţinere a fost realizată în baza unei ordonanţe de urgenţă care, până la declararea neconstituţionalităţii sale, şi-a produs în mod firesc efectele, fapt pentru care instituţiei militare nu i se poate atribui vreo culpă.

Subliniind că, în preambulul O.U.G. nr. 4/2023 s-a reţinut că necesitatea adoptării ei este justificată, printre altele, de aspectul că neadoptarea măsurilor prevăzute în ordonanţa de urgenţă menţionată anterior ar genera consecinţe extrem de oneroase pentru bugetul de stat, concretizate în plata unor sume însemnate ca accesorii la obligaţia principală, recurenta - pârâtă a opinat că Guvernul României a avut în vedere, la adoptarea ordonanţei, necesitatea restituirii sumelor reţinute cu titlu de CASS, dar nu şi a accesoriilor la obligaţia principală, astfel că soluţia instanţei de fond, privind actualizarea cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, nu ar avea o bază legală.

Totodată, recurenta - pârâtă a menţionat că, potrivit art. 1535 din C. civ., dobânda legală reprezintă daune moratorii cuvenite pentru neexecutarea la scadenţă (executarea cu întârziere) a unei obligaţii de plată, acordarea acestor daune fiind condiţionată de existenţa unei culpe a debitorului în neexecutarea/executarea cu întârziere a unei obligaţii ce îi revenea, însă aceasta nu este situaţia în speţă, deoarece instituţia militară restituie sumele reţinute întocmai şi la datele prevăzute de O.U.G. nr. 4/2023.

3.4. Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 179 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul - pârât Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, a criticat soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei calităţii sale procesuale pasive, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea în parte a hotărârii judecătoreşti recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată faţă de Ministerul Finanţelor.

În susţinerea căii de atac, recurentul - pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor, în sensul de a indicat de unde rezultă obligaţia acestui pârât de a emite un act administrativ de încetare a reţinerilor din pensie pentru contribuţiile sociale de sănătate din pensie, această atribuţie revenind Casei de pensii sectoriale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, recurentul - pârât a apreciat că instanţa sesizată avea obligaţia să efectueze o analiză riguroasă a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii şi, ca atare, a naturii obligaţiei în discuţie, pentru ca, raportat la particularităţile speţei, să poată stabili calitatea procesuală a fiecăreia dintre părţi, raţiunea instituirii acestei reguli procedurale fiind tocmai asigurarea scopului definit de legiuitor prin art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, voinţa reclamantului de a chema în judecată Ministerul Finanţelor nefiind de natură să confere şi legitimare procesuala pasivă sus indicatului minister.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a invocat, în principal, excepţia tardivităţii tuturor recursurilor declarate în cauză, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursurilor, intimatul - reclamant a arătat că aceasta este invocată în considerarea prevederilor art. 185 din C. proc. civ., pentru ipoteza în care, urmare examinării dovezilor de comunicare a sentinţei, se constată, de către instanţă, depăşirea termenului de 15 zile de declarare a recursurilor.

În continuare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea argumentelor părţilor subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., subliniind că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi, pe calea sa, a solicitat repararea unui prejudiciu generat de adoptarea unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională, fiind de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

A solicitat intimatul - reclamant şi respingerea recursului Ministerului Finanţelor, promovat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat faptul că, în raport cu capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea actului administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie pentru contribuţiile sociale de sănătate, o atare parte are calitate procesuală pasivă. Totodată, intimatul a arătat că Ministerul Finanţelor este autoritatea în măsură să pună la dispoziţie fondurile necesare pentru plata drepturilor cuvenite intimatului, în sensul de a cuprinde în bugetul consolidat al statului sumele necesare efectuării plăţilor şi de a aloca aceste sume.

Intimatul a susţinut şi că apărările recurenţilor potrivit cărora acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă sunt nefondate şi lipsite de temei juridic, instanţa de fond analizând în mod judicios admisibilitatea acţiunii prin raportare la art. 9 alin. (3) teza a două din Legea nr. 554/2004.

S-a argumentat şi în sensul caracterului neîntemeiat al apărărilor potrivit cărora acţiunea trebuia respinsă ca rămasă fără obiect, în contextul în care, prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a recunoscut îndreptăţirea la restituirea sumelor reţinute cu titlu de CASS, fiind reglementată şi modalitatea efectivă de plată, în tranşe lunare plătibile, dar nu s-a dispus şi în sensul reparării integrale a prejudiciului creat.

Intimatul a apreciat că este îndrituit atât la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, constând în procentul de 10% aplicat asupra bazei lunare de calcul pentru ceea ce depăşeşte suma lunară de 4000 RON, cât şi la plata reactualizării şi a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data reţinerii până la data restituirii integrale.

Exigibilitatea creanţei nu este afectată de eşalonarea plăţii dispuse prin actul normativ, deoarece trebuie raportată la data de la care sumele reţinute lunar ar fi trebuit să fie efectiv achitate. Acest mod de executare dispus în mod unilateral de către debitor este apt doar să confere acestuia dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită.

Intimatul a evocat Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a evidenţiat că, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanţa de fond a reţinut şi analizat, în mod expres, susţinerile Guvernului României privind neîndeplinirea condiţiilor pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia (pag. 33 din hotărâre).

4.2. Recurenta - pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenţii - pârâţi Guvernul României şi Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de normele aplicabile şi de apărările formulate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale sunt fondate, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâţi, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susţinut, în esenţă, existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, dar şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie pentru contribuţiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantului A. este întemeiată, sens în care a obligat pârâţii Guvernul României şi Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului despăgubiri constând în sumele reţinute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflaţiei, precum şi să plătească reclamantului despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute din pensiile reclamanţilor cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respingând, în rest, acţiunea.

Având în vedere gradul de conexitate şi/sau similaritate al criticilor formulate prin recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, Înalta Curte urmează a le analiza global din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferenţiere dintre cererile de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenţii - pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale au invocat şi prevederile pct. 3 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., susţinând că natura raporturilor juridice deduse judecăţii ar fi cea a drepturilor de asigurări sociale, ceea ce, în opinia acestora, ar atrage competenţa instanţelor cu atribuţii de soluţionare a cauzelor din jurisdicţia asigurărilor sociale, mai precis a secţiei specializate în asigurări sociale a Tribunalului Timiş. Astfel, criticile aduse de sus indicaţii recurenţi sentinţei atacate vizează modul de stabilire a competenţei materiale în cauză. Aceste susţineri sunt similare celor subsumate de recurentul - pârât Guvernului României cazului de casare reglementat de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., prin care acest recurent a evocat incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Răspunzând tuturor acestor critici, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare, posibilitatea de a solicita, conform alin. (5) al acestui articol, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Or, conform alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 o atare acţiune se introduce la instanţa de contencios administrativ. Pe cale de consecinţă, natura raportului juridic dedus judecăţii în cauza pendinte este una ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

De asemenea, prima instanţă a făcut şi o corectă aplicare a prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, prin cererea de chemare în judecată, se solicită acordarea despăgubirilor de către autorităţi publice centrale.

În raport de aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza pendinte, astfel încât sunt nefondate susţinerile recurenţilor privind atât incidenţa Legii nr. 263/2010, cât şi cele conform cărora tribunalul, prin secţia specializată în asigurări sociale, ar fi instanţa competentă.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocate anterior, din formularea cărora rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului (în acest sens relevantă fiind sintagma acţiunea "poate avea ca obiect..."), ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă, recurentul-pârât Guvernul României nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamantului a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În continuare, în examinarea criticilor subsumate de părţile recurente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu respectarea ordinii de prioritate a efectelor pe care le produc excepţiile invocate de părţi, Înalta Curte observă că, în ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea, de către Guvernul României, a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluţiile pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către fiecare dintre pârâţi, însă în limitele criticilor invocate prin memoriile de recurs.

Înalta Curte reţine, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituţional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor şi intereselor lui legitime, şi pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale este instituţia care a reţinut la sursă contribuţiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului şi, ulterior, a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanţelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligaţia recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, relevanţă prezintă faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului" şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri pot fi solicitate de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă (pretins) vătămătoare.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni exclusiv caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor.

Contrar acestei opinii, faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. După cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanţei de urgenţă declarată neconstituţională, dar are obligaţiile indicate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect că se impune menţinerea în cadrul procesual pasiv al acestei cauze şi a acestei părţi pârâte. Aceasta întrucât, prin petitele acţiunii reclamantului, intimatul - reclamant a solicitat calcularea şi plata contravalorii prejudiciului constând în actualizarea cu indicele inflaţiei şi a dobânzii legale, prin raportare la contravaloarea debitului principal reţinut în baza O.U.G. nr. 130/2021. Or, recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 4/2023, precum şi restituirea sumelor vizate de art. 1 se face, printre altele, de către casele de pensii sectoriale (art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023), aspecte C. proc. civ. efecte şi în planul calculului şi plăţii accesoriilor la debitul principal, la care pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa recurată. Pentru aceste motive, criticile recurenţilor - pârâţi Ministerului Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale aduse soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, dispuse de prima instanţă, sunt nefondate.

Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentului - pârât Ministerul Finanţelor, Înalta Curte reţine că unul dintre petitele cererii de chemare în judecată a constat, în mod expres, în solicitarea formulată de reclamant de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie pentru contribuţiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii. Or, în raport de cadrul procesual obiectiv al cauzei, în mod corect prima instanţă a apreciat că din cadrul procesual subiectiv al acesteia trebuie să facă parte şi recurentul - pârât Ministerul Finanţelor. Existenţa sau inexistenţa unei obligaţii a acestei autorităţi de a emite actul administrativ solicitat de reclamant reprezintă un element pe fondul cauzei (instanţa de fond, respingând, de altfel, cererea de chemare în judecată în privinţa acestui petit), iar nu unul aferent stabilirii calităţii procesuale pasive. Pentru aceste motive, criticile aduse de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor soluţiei instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât sunt nefondate.

În continuare, examinând criticile părţilor recurente potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cauza ar fi rămas fără obiect, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate doar în ceea ce priveşte despăgubirilor constând în sumele reţinute din veniturile din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sus indicatelor sume, care se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii, iar casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanţe.

Reclamantul se încadrează în situaţiile de restituire vizate de actul normativ amintit, perspectivă din care, dată fiind adoptarea O.U.G. nr. 4/2003, ce a intrat în vigoare la data de 17 februarie 2023, ulterior învestirii instanţei de contencios administrativ cu acţiunea pendinte (21.12.2022), condiţia existenţei obiectului cauzei în privinţa despăgubirilor constând în sumele reţinute din venituri din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, nu se mai verifică.

Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului de a formula orice cerere în justiţie este cea ce vizează obiectul acesteia/formularea unei pretenţii, condiţie generală care se impune a fi îndeplinită pe tot parcursul soluţionării cauzei.

În contextul celor arătate anterior, Înalta Curte constată că, deşi condiţia existenţei obiectului cererii de chemare în judecată, din perspectiva aspectelor indicate supra, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, în condiţiile în care legiuitorul a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că aspectul plăţii despăgubirilor constând în sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, nu mai subzistă, astfel încât nu mai există situaţia a cărei înlăturare reclamantul a solicitat-o.

În consecinţă, constatând că soluţia de obligare a pârâţilor Guvernul României şi Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale la plata către reclamant de despăgubiri constând în sumele reţinute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, este dată cu greşita aplicare a art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2023, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va casa această soluţie din cuprinsul sentinţei şi, în rejudecare, va respinge sus indicatul petit, ca rămas fără obiect.

Înalta Curte apreciază însă, că nu pot fi primite criticile recurenţilor potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect şi cu privire la despăgubirile constând în actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând debitul principal şi în dobânda legală ori că ar lipsi interesul reclamantului în a solicita aceste despăgubiri.

În acest sens, se reţine că, prin această ordonanţă, s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanţiei, pentru conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

În concret, prin ordonanţa menţionată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosinţa sumelor de bani ce i-au fost reţinute din pensie şi care îi vor fi restituite eşalonat, dă dreptul la reparaţie, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparaţia trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., aşadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată, în speţă, de chiar sumele reţinute în mod necuvenit, dar şi beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligaţiilor băneşti, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) raportat la art. 1.535 C. civ.. Pe cale de consecinţă nu se poate reţine o greşită aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor C. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantului de folosinţa sumelor ce i-au fost reţinute în baza O.U.G. nr. 130/2021 şi care vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reţinerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăţia este prezumată pe baza calităţii Guvernului de emitent al actului neconstituţional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecinţă, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici teza existenţei unui fine de neprimire generat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurenţilor, ar înlătura dreptul intimatului - reclamant la plata unor despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi legale aferente sumelor reţinute din pensia reclamantului cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate. După cum s-a arătat în precedent, conţinutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluţii legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

O atare reglementare este tocmai cea cuprinsă în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel încât sunt nefondate argumentele privind aplicarea prevederilor acestei ordonanţe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta recurentului - pârât de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituţionale şi cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acţiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleaşi argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin. (1) sau art. 126 din Constituţie.

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor egale cu sumele reţinute din pensii, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, în baza O.U.G. nr. 130/2021.

Totodată, Înalta Curte va menţine sentinţă recurată în ceea ce priveşte soluţia de obligare a pârâţilor Guvernul României şi Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale la plata către reclamant a unor despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi legale aferente sumelor reţinute din pensia reclamantului cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, precum şi în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 179 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului A. privind obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu sumele reţinute din pensii cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, în baza O.U.G. nr. 130/2021.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.