Permanent employment permit refusal; validity of online submission vs. physical filing date and expiration of residence rights

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, la data de 05.09.2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a formulat contestaţie împotriva refuzului de eliberare a avizului de angajare pentru lucrător permanent nr. x/DIMB/S1/VA/28.08.2023, Direcţia pentru Imigrări apreciind că nu sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, respectiv că nu ar fi fost încadrat pe perioada de valabilitate a permisului unic, solicitând: anularea refuzului de eliberare a avizului de angajare pentru lucrător permanent nr. x/DIMB/S1/VA/28.08.2023; recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi îndeplinit condiţiile necesare eliberării avizului de angajare ca şi angajat permanent; obligarea pârâtei la eliberarea avizului de angajare ca şi angajat permanent a reclamantului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 94 din data de 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de acest reclamant ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI - DIRECTIA PENTRU IMIGRARI A MUNICIPIULUI BUCURESTI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 94 din data de 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentul conform căruia nu ar fi respectate dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, recurenta susţine că a dat dovadă de diligenţă şi a depus cererea şi actele necesare pentru obţinerea avizului de angajare, astfel după cum rezultă din înregistrările online ale portalului Serviciului de Imigrări, cererea de obţinere a avizului fiind înregistrată la data de 16.05.2023.

Mai mult decât atât, Biroul de Imigrări a verificat documentaţia depusă şi a solicitat să fie depusă şi în original la data de 31.05.2023, nesemnalând alte probleme.

Deşi este adevărat ceea ce se susţine în decizia contestată, respectiv că cererea ar fi fost depusă la Biroul de Imigrări abia la 16.05.2023, deşi raporturile de muncă cu fostul angajator au încetat la 25.01.2023, culpa nesoluţionării cererilor aparţine Inspectoratului General pentru Imigrări, care trebuie să recunoască faptul că nu reuşeşte niciodată să le soluţioneze în termen de 3 luni.

Astfel, recurenta avea un termen de 3 luni pentru obţinerea noului aviz de muncă, iar noul angajator a depus la data de 16.05.2023 cererea către IGI, îndeplinindu-şi obligaţia de diligenţă instituită de legiuitor.

Mai arată recurenta că pentru orice solicitant de aviz de muncă, înregistrarea on-line nu reprezintă termenul de la care se consideră a fi înregistrată solicitarea, ci depunerea la ghişeu a dosarului, fie în baza programării comunicate de către IGI, fie în urma unui proceduri lăsată la libera alegere a fiecărei entităţi teritoriale a IGI, anume "fără programare", care variază de la un oficiu teritorial la altul, concluzia fiind că pentru a depune şi obţine în termen de 90 de zile un nou aviz de muncă, este necesar un cumul de factori la voia hazardului, datorat atât actualei legislaţii, neadaptată la realităţile generate de numărul dublat/triplat de astfel de solicitări, cât şi schemei din ce în ce mai reduse de personal al IGI.

În dovedirea acestui argument, a anexat la dosarul cauzei e-mailurile de confirmare a programărilor depuse iniţial. Termenul legal de comunicare a rezoluţiei soluţionare/respingere a cererilor este de 30 de zile, cu menţiunea că în practică nu se respectă.

În cazul de faţă, discrepanţele termenelor exagerat de mari care nu permit solicitanţilor să se încadreze în termenul de 90 zile rezultă din diferenţele de timp dintre prima programare (cea a lui C.) şi restul solicitărilor este evidentă, în contextul în care au fost încărcate pe portal în aceeaşi zi.

În ceea ce priveşte argumentul conform căruia nu ar fi respectate dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, recurenta arată că după cum rezultă din înregistrările Inspectoratului General pentru Imigrări, S.C. B. S.R.L. a făcut toate diligenţele pentru ocuparea postului vacant, sens în care a depus: cererea de acordare a avizului de muncă, cazierul judiciar, dovada plăţii taxelor pentru eliberarea avizului, Curicullum vitae, Organigrama, Oferta fermă de angajare, certificatul de atestare fiscală, fişa postului, adeverinţa eliberată de către ANOFM care atestă că angajatorul a depus la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti documentaţia necesară prin adresa x/25.01.2023 în vederea îndeplinirii obligaţiei privind comunicarea locurilor de muncă vacante în cadrul societăţii potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 76/2002; Procesul-verbal de selecţie locuri de munca vacante; acte de identitate şi acte angajator.

Aşa fiind, acest temei invocat de către pârâtă nu este real, sens în care a anexat, din nou, cererii de chemare în judecată, dovada faptului că, în calitate de angajator, a făcut toate diligenţele impuse de lege pentru ocuparea de către angajat a locului de muncă, în sensul prevăzut de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.

În opinia recurentei, pârâta este cea care a încălcat dispoziţiile imperative şi limitative ale art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 care prevăd că: "Inspectoratul General pentru Imigrări soluţionează cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile."

Or, recurenta a depus cererea la 16.05.2023, soluţionată la 28.08.2023, deci în termen de peste 3 luni, cu încălcarea termenului imperativ de 30-45 zile prevăzut de legiuitor.

Faţă de aspectele învederate, consideră refuzul de eliberare a avizului de angajare vădit neîntemeiat şi solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu aplicarea art. 453 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă că Decizia de respingere a acordării avizului de angajare în muncă din data de 28.08.2023 a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, având în vedere că la momentul depunerii la ghişeu a cererii pentru eliberarea avizului de angajare, permisul de şedere temporară în scop de angajare era expirat, fapt ce intră sub incidenţa art. 4 alin. (2) lit. f), art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, coroborat cu art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele textului de lege anterior menţionat, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că instanţa de fond a analizat aspectele de fapt şi drept pe care speţa de faţă le implică şi considerentele expuse de judecător sunt clare, explicite şi converg spre soluţia preconizată, Înalta Curte apreciază că nu există niciun temei pentru casarea sentinţei sub incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. x/DIMB/S1/VA din 28.08.2023, pârâtul a respins cererea angajatorului S.C. B. S.R.L. privind eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul pakistanez A., reţinând neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. f) referitoare la faptul că "străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la [...] art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare", întrucât la data soluţionării cererii, cetăţeanul A., născut în Pakistan, se afla în şedere ilegală pe teritoriul României. Condiţia de eliberare a avizului de angajare în condiţii speciale, prevăzută la secţiunea a 7-a din O.G. nr. 25/2014, respectiv la art. 17, alin. (1), conform căruia "străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepţia celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la acelaşi angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic...", nu este îndeplinită."

Potrivit deciziei, în urma verificărilor efectuate la sediul instituţiei, precum şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă, s-a constatat că străinul a încetat raporturile de muncă cu fostul angajator român la data de 25.01.2023, sens în care acesta nu mai are calitatea de "străin încadrat în muncă".

Având în vedere că la data de 25.01.2023 a încetat contractul individual de muncă, conform Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/25.01.2023, fapt verificat în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă, cetăţeanul străin nu mai poate invoca un drept de şedere în România, întrucât devin incidente dispoziţiile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, potrivit cărora "dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizaţie de şomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj".

Astfel, din textul legal mai sus menţionat se reţine că valabilitatea permisului de şedere se prelungeşte până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Prin urmare, chiar dacă s-ar accepta faptul că cererea pentru avizul de angajare a fost depusă on-line, la data de 16.05.2023, pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări, dreptul de şedere al străinului încetase de drept la data de 25.04.2023.

Pe de altă parte, cererea depusă on-line, la data de 16.05.2023, a fost formulată de cetăţeanul străin A..

Or, potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului.

Potrivit art. 5 alin. (1) din O.G.25/2014, în vederea obţinerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere (însoţită de întreaga documentaţie). Prin urmare, doar angajatorul are calitatea de a solicita avizul, condiţie care a fost îndeplinită abia la data de 26.07.2023, dată la care angajatorul a depus cererea şi documentaţia în format letric la Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.

Prin urmare, în speţa de faţă, data de 26.07.2023 este considerată ca fiind cea la care a fost depusă cererea pentru avizul de angajare.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu poate invoca nici nerespectarea prevederile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, întrucât cererea a fost înregistrată la data de 26.07.2023 şi soluţionată la data de 28.08.2023.

Cum la momentul depunerii la ghişeu, permisul de şedere temporară al cetăţeanului străin era expirat, străinul se afla în şedere ilegală pe teritoriul României, având documentul expirat încă din data de 25.01.2023, fapt ce intră sub incidenţa prevederilor art. 4 alin. (2) lit. f) şi art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014.

Până la data de 25.04.2024, dată la care a încetat de drept legalitatea şederii pe teritoriul României a cetăţeanului străin, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (9) din O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, acesta avea obligaţia de a-şi reglementa şederea pe teritoriul României, astfel că se constată încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Alin.(1) al art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002 stipulează în mod expres faptul că străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere, iar potrivit art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 94 din data de 23 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.