Judicial salary equalization: distinction between general sectoral reference value and specific multiplication coefficients as compensation for discrimination under the non-discrimination principle
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeals of the Ministry of Justice (continued by the High Court), the Dolj Tribunal, and the Craiova Court of Appeal, partially quashing and re-judging the first-instance judgment to maintain the annulment of the contested administrative order and the obligation to recalculate the salary base using the sectoral reference value of 605.225 RON, while dismissing the claim for application of the 19.000 multiplication coefficient and excluding the High Court of Cassation and Justice and the Craiova Court of Appeal from liability for payment of wage differences due to lack of passive procedural standing. The dispute involved a judge challenging an administrative order that failed to equalize her pay with prosecutors at the National Anti-Corruption Directorate and the Directorate for Investigating Organized Crime and Terrorism, specifically regarding the sectoral reference value and the multiplication coefficient. The decisive legal basis relied on Decision No. 80/2023 and Decision No. 3/2024, which established that the sectoral reference value has general application permitting equalization under the non-discrimination principle of Law No. 153/2017, whereas the multiplication coefficient for specific prosecutor structures constitutes a periodic compensation for discrimination rather than a general wage right, thereby precluding its use to modify the base salary for other magistrates. Additionally, the Court affirmed that the primary credit order holder (High Court of Cassation and Justice) and the secondary order holder (Craiova Court of Appeal) lack passive procedural standing in labor disputes for wage payments, which are the direct obligation of the tertiary credit order holder (Dolj Tribunal) under the Public Finance Law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 49 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, art. 222 C. civ, art. 222 din C. civ, art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 142 alin. (5) din Legea nr. 304/2022; Judicial salary equalization: distinction between general sectoral reference value and specific multiplication coefficients as compensation for discrimination under the non-discrimination principle: A mai făcut trimitere recurenta şi la prevederile art. 222 C. civ., învederând că nici dintr-o astfel de perspectivă nu poate fi reţinută legitimitatea sa procesuală pasivă, câtă vreme legea opreşte confuziunea patrimonială între persoană juridică şi persoana juridică subordonată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 mai 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dolj şi Curtea De Apel Craiova:
i. anularea răspunsului Ministrului Justiţiei nr. 2/93814/202;
ii. anularea Ordinului nr. 4607/C din data de 17.09.2021 emis de ministrul justiţiei;
iii. stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 01.10.2021, raportat la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, precum şi la nivelul indemnizaţiilor procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţia deţinută;
iv. obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor salariale restante, începând cu data de 01.10.2021, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective a noii indemnizaţii de încadrare, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei fiecărei sume în parte, până la data plăţii efective.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1384 din data de 8 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor şi excepţia rămânerii fără obiect a cererii, a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, a anulat răspunsul nr. x/2021 şi Ordinul nr. 4607/C/17.09.2021, ambele emise de Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordin de salarizare reclamantei, stabilindu-i indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente începând cu data de 01.10.2021, raportat la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, precum şi prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 şi a obligat pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a recalculării, în raport de noul ordin ce va fi emis, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferenţe, calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii, până la data plăţii efective.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinţei civile indicate anterior, pârâţii Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj au declarat, fiecare în parte, recursuri. Urmare intrării în vigoare a prevederilor art. 142 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 304/2022, recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei a fost continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a subrogat de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2) ale aceluiaşi articol, inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii
3.1. Prin recursul formulat şi întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova a criticat raţionamentul primei instanţe ce a stat la baza soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei şi de obligare a sa la plata diferenţelor salariale şi a accesoriilor aferente solicitate de reclamantă, apreciind, în esenţă, că, prin reţinerea unei legitimităţi procesuale în ceea ce o priveşte, din perspectiva indicată supra, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice coroborate cu cele ale art. 40 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii şi art. 38 alin. (4) teza finală din ROI, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3243/2022.
În acest sens, evocând şi Decizia nr. 13/2016, recurenta a învederat că obligaţia efectivă de a achita drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparţine acestor instanţe, ca ordonatori terţiari de credite, în timp ce legea nu recunoaşte ordonatorului secundar atribuţia de plată.
A mai făcut trimitere recurenta şi la prevederile art. 222 C. civ., învederând că nici dintr-o astfel de perspectivă nu poate fi reţinută legitimitatea sa procesuală pasivă, câtă vreme legea opreşte confuziunea patrimonială între persoană juridică şi persoana juridică subordonată.
3.2. Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs şi de către recurentul -pârât Ministerul Justiţiei, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi următoarele din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării obligaţiei Ministerului Justiţiei de emitere a unor noi ordine de salarizare şi a plăţii drepturilor salariale rezultate.
Rezumând susţinerile sus indicatului pârât, a cărui calitate de recurent a fost transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se observă că printr-un prim set de critici, acesta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a dat eficienţă apărărilor sale privind lipsa calităţii procesuale pasive cu privire la cererea de obligare a pârâţilor la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care această obligaţie nu incumba Ministerului Justiţiei.
Din această perspectivă, invocând Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi considerentele Deciziei nr. 60/2019 a Înaltei Curţi de Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi prevederile art. 222 din C. civ., pârâtul a învederat că nu are calitatea de angajator al intimatei şi că, în litigiile dintre salariaţi şi angajatori având ca obiect drepturi salariale, ordonatorii principali de credite nu au calitate procesuală pasivă, întrucât raportul juridic existent între ordonatorii de credite nu este rezultatul unui raport juridic de muncă.
De asemenea, pârâtul a solicitat şi înlăturarea obligaţiei Ministerului Justiţiei la a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, arătând, în esenţă, pe fondul cauzei, dintr-o primă perspectivă, că raţiunea emiterii ordinului atacat a fost cea a valorificării traseului profesional al intimatei reclamante, mai precis trecerea acesteia într-o nouă treaptă de vechime în funcţie şi muncă, aferentă intervalului între 15-20 de ani, iar nu cea a necesităţii recalculării indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valorile de referinţă sectorială sau coeficienţii de multiplicare, motiv pentru care în mod eronat instanţa de fond nu a valorificat o atare chestiune.
Printr-un alt set de argumente, făcând trimitere la prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, ale art. II şi III din O.U.G. nr. 20/2016, pârâtul a apreciat eronat modul de calcul al valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, în sensul aplicării creşterii de 25% la o valoare de referinţă sectorială de 484,14 RON, câtă vreme, începând cu august 2016, a fost acordată în favoarea consilierilor de probaţiune o creştere de 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, raportată la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, fără să aibă loc o majorare a valorii de referinţă sectorială. În acest sens, pârâtul a arătat că această majorare a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iau nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie".
Cât priveşte coeficientul de multiplicare, pârâtul a opinat că acordarea acestuia nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, întrucât nu are natura unor drepturi salariale reglementate de norme cu aplicabilitate generală, hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile de muncă având ca obiect acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, producând efecte inter partes.
Totodată, pârâtul a susţinut teza lipsei obiectului cererii de chemare în judecată începând cu data de 30.12.2021 până în prezent şi în continuare, câtă vreme, în cursul soluţionării cauzei pendinte, mai precis la data de 30.12.2021, Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor reclamantei şi a procedat la emiterea Ordinului 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari li s-au stabilit drepturile salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin art. 4 din acest ordin prevăzându-se că, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.
În acest sens, pârâtul a arătat că OMJ nr. 4182/C/13.08.2021 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, prin raportare la nivelul maxim specific funcţiei, vechimii în funcţie, gradaţiei şi a coeficientului aplicabil fiecărui judecător.
3.3. Sentinţa civilă nr. 1384 din data de 8 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost atacată cu recurs şi de către recurentul - pârât Tribunalul Dolj.
Prin calea de atac astfel promovată şi întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a învederat că, potrivit prevederilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora, tot acesta fiind cel care, în calitatea sa de ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare pentru activitatea proprie şi a instituţiilor publice din sistemul justiţiei.
În acest sens recurentul - pârât Tribunalul Dolj a învederat că nu are posibilitatea legală şi nici temeiul legal de a achita drepturile solicitate întrucât, nefiind emis actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale (ordin), nu sunt alocate de către ordonatorul principal de credite nici sumele cu această destinaţie. Făcând trimitere la prevederile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 304/2022, recurentul a susţinut că obligaţia de plată a sumelor, instituită în dispozitivul sentinţei civile poate fi îndeplinită numai în ipoteza emiterii ordinelor de salarizare de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu alocarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fondurilor necesare pentru punerea în executare a acestor acte administrative.
Astfel, recurentul a apreciat că nu se poate reţine o culpă a sa cu privire la solicitările reclamantei, întrucât Tribunalul Dolj nu are atribuţii legale în privinţa achitării drepturilor salariale ce sunt stabilite exclusiv prin acte administrative emise de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligaţia Tribunalului Dolj fiind una subsidiară.
Printr-un alt set de argumente, recurentul - pârât a arătat că, în ceea ce priveşte VRS 605,225 RON, prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1 din 12.04.2023 s-a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605 225 RON, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu respectarea grilelor în Anexele 1-13, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale ale reclamantei fiind prevăzute în Anexa nr. 4 la ordinul menţionat anterior, astfel încât, în opinia recurentului - pârât cererea de chemare în judecată ar fi rămas fără obiect.
Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, evocând prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi specificul activităţii desfăşurate de procurorii de la D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., care ocupă aceste funcţii pe o durată de timp limitată şi primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ numai pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul acestor structuri, recurentul - pârât a susţinut, în esenţă, că deşi atât judecătorii, cât şi procurorii au calitatea de magistraţi, ei desfăşoară activităţi diferite, pe de o parte pentru înfăptuirea justiţiei, iar, pe de altă parte, pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, din acest context rezultând posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti comparativ cu parchetele, precum şi a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce priveşte raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistraţi, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.
Recurentul - pârât a subliniat că atât Legea nr. 153/2017, cât şi Legea nr. 71/2015 au avut în vedere o salarizare unitară dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, ocupă aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate şi aceleaşi condiţii de studii, respectându-se astfel, principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, ceea ce în cazul de faţă nu se aplică întrucât situaţiile nu sunt identice, iar persoanele nu ocupă aceeaşi funcţie reclamanta fiind judecător, iar comparaţia se face cu procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.
Recurentul a învederat că jurisprudenţa instanţelor nu reprezintă izvor de drept, sens în care a invocat Hotărârea CEDO din 10.05.2012 pronunţată în cauza Albu contra României şi Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că, în fiecare litigiu, reclamanţii au obligaţia să probeze legalitatea şi temeinicia cererii lor, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport cu soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre.
Cu privire la actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în opinia recurentului instanţa nu poate dispune în acest sens, aceasta în situaţia în care Tribunalul Dolj, ca instituţie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Evocând prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, recurentul a precizat că fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata drepturilor de personal pentru Tribunalul Dolj au fost aprobate prin legi anuale, legi ce nu cuprind un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor acordate de către instanţă, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflaţie - nu se justifică, mai ales că Tribunalul Dolj nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflaţie putându-se face numai prin intervenţia legiuitorului.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare faţă de recursurile promovate de recurenţii - pârâţi Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele următoare:
Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că intimata - reclamantă A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere având drept petite principale solicitările de anulare a răspunsului Ministrului Justiţiei nr. 2/93814/2021, prin care sus indicata autoritate a respins contestaţia administrativă prin care reclamanta a solicitat revocarea Ordinului nr. 4607/C/17.09.2021 emis de aceeaşi autoritate, şi de anulare a unui atare ordin (nr. 4607/C/17.09.2021), precum şi emiterea unui nou ordin prin care să fie luată în considerare valoarea de referinţă sectorială de 605,255 RON, dar şi nivelul indemnizaţiei procurorilor DNA şi DIICOT, mai precis coeficienţii de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţia deţinută.
Totodată, intimata - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere accesorie, în sensul art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., formulată atât în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, dar şi în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova şi pârâtul Tribunalul Dolj, prin care a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumelor de bani reprezentând diferenţe salariale dintre salariul calculat prin luarea în considerare a sus indicatei valori de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare arătaţi supra.
Caracterul accesoriu al acestui petit rezultă din chiar considerentele expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, prin care este evocată o relaţie de dependenţă între soluţia dată unui atare petit şi cea privind emiterea de către recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a ordinului de salarizare solicitat prin petitul principal.
În acest context, observând forma redacţională a dispozitivului sentinţei civile atacate, Înalta Curte consideră că, deşi în partea introductivă a acestuia, sunt menţionaţi toţi cei trei pârâţi, cererea privind obligarea la emiterea unui ordin de salarizare a fost admisă de prima instanţă doar în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, iar nu şi cu Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova. Această interpretare a dispozitivului este susţinută şi de considerentele expuse în motivarea sentinţei.
Faţă de cele arătate în precedent şi urmare verificării memoriilor de recurs, Înalta Curte consideră că acele argumente prin care este criticată soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive vizează, în realitate, o atare soluţie privită din perspectiva petitului accesoriu, mai precis a deţinerii sau nu a calităţii de titular al obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante, constând în diferenţe de drepturi salariale rezultate ca urmare a recalculării, în raport de un nou ordin emis pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente.
Înalta Curte mai arată că, pentru asigurarea unei succesiuni logice a raţionamentelor juridice, se impune o verificare iniţială a criticilor ce privesc soluţia dată de instanţa de fond petitelor principale.
În ceea ce priveşte recursurile formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei (continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi de pârâtul Tribunalul Dolj, observând interdependenţa ce există între criticile aduse de aceste părţi sentinţei primei instanţe, Înalta Curte le va analiza grupat, în funcţie de chestiunile de drept evocate. Cât priveşte recursul Curţii de Apel Craiova, acesta conţine exclusiv critici aduse soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
a. În raport de aceste repere, analizând criticile ce privesc, pe de o parte, modul în care prima instanţă a soluţionat excepţia rămânerii fără obiect a cererii, iar pe de altă parte susţinerile recurentului - pârât Tribunalul Dolj privind apariţia unui eveniment ulterior (emiterea Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1 din 12.04.2023), ce, în opinia acestuia, ar genera un atare efect, Înalta Curte le găseşte nefondate.
Din verificarea sentinţei recurate, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a dat valenţa corectă efectelor pe care adoptarea, în cursul judecăţii, a Ordinului 6245/C/30.12.2021, le produce, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că emiterea acestui act administrativ produce consecinţa restrângerii câtimii obiectului cauzei, iar nu pe cea a rămânerii acesteia fără obiect.
Astfel, prin sus indicatul ordin, judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari li s-au stabilit drepturile salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON de la data emiterii acestuia, art. 4 din cuprinsul său vizând, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, doar drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti, ipoteză în care intimata - reclamantă nu se regăseşte.
Prin cererea de chemare în judecată, intimata - reclamantă a solicitat, pe de o parte, verificarea legalităţii Ordinului nr. 4607/C din data de 17.09.2021, emis de Ministrul Justiţiei, prin care drepturile salariale ale sus indicatei părţi au fost stabilite începând cu data de 01.10.2021, cu consecinţa obligării Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care stabilirea drepturilor salariale, realizată începând cu aceeaşi dată (01.10.2021), să fie efectuată atât în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,255 RON, cât şi în raport de coeficientul de multiplicare 19.00. În considerarea parametrilor trasaţi prin cererea de chemare în judecată, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, urmare emiterii Ordinului 6245/C/30.12.2021, a rămas nerecunoscut dreptul reclamantei la recalcularea salariului în raport de coeficientul de multiplicare, precum şi în raport de valoarea de referinţă sectorială pentru perioada 01.10.2021 - 30.12.2021, dispozitivul sentinţei cuprinzând menţiunea stabilirii indemnizaţiei începând cu data de 01.10.2021.
Pe cale de consecinţă, câtă vreme ceea ce s-a dedus judecăţii nu a fost executat în integralitate de pârât benevol, urmarea unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu se poate reţine o încălcare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ., din conţinutul normativ al cărora poate fi dedusă, pe cale de interpretare, soluţia propusă de recurenţi.
Cât priveşte Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1 din 12 aprilie 2023 de care se prevalează recurentul - pârât Tribunalul Dolj, Înalta Curte reţine că acesta a fost emis ulterior pronunţării sentinţei recurate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond (8 iulie 2022).
În fapt, instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1 din 12.04.2023, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare, motiv pentru care sunt nefondate criticile recurentului prin care acesta evocă aspectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.
Într-un atare context, întrucât soluţia de respingere a excepţiei rămânerii fără obiect a cererii este apărată de orice critică de nelegalitate subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta urmează a fi menţinută, neputându-se reţine nici că evenimentul intervenit ulterior pronunţării hotărârii recurate ar fi de natură a conduce la o altă soluţie.
b. Nefondate sunt şi criticile prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a evocat, în esenţă, o pretinsă desconsiderare de către prima instanţă a cauzei ce a generat emiterea Ordinului nr. 4607/C din data de 17.09.2021, atacat în cauza pendinte, mai precis că acesta a fost emis în vederea valorificării traseului profesional al intimatei - reclamante, respectiv trecerea acesteia într-o nouă treaptă de vechime în funcţie şi muncă, aferentă intervalului între 15-20 de ani, iar nu cea a necesităţii recalculării indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valorile de referinţă sectorială sau coeficienţii de multiplicare.
Contrar celor evocate, Înalta Curte constată că relevanţă în cauză prezintă elementele concrete dispuse prin actul administrativ atacat, printre care se numără nu doar valorificarea trecerii intimatei - reclamante într-o nouă treaptă de vechime, ci chiar stabilirea, în concret, a cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute lunare. Or, un atare cuantum nu a fost determinat exclusiv în raport de treapta de vechime, ci şi prin aplicarea mecanismului de calcul aferent, în privinţa căruia prezintă relevanţă, în parametrii ce vor fi arătaţi ulterior, atât valoarea de referinţă sectorială, cât coeficienţii de multiplicare.
Pe cale de consecinţă, faptul că evenimentul generator al necesităţii emiterii ordinului a fost reprezentat de trecerea intimatei - reclamante în altă treaptă de vechime în funcţie şi muncă nu generează efectul respingerii cererii de chemare în judecată, câtă vreme prin intermediul acestuia au fost stabilite drepturi salariale, determinate prin valorificarea unui număr multiplu de factori. Pe cale de consecinţă, susţinerile Ministerului Justiţiei, reiterate şi de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în notele scrise depuse în recurs, sunt nefondate.
c. În continuare, examinând criticile recurenţilor ce vizează modul în care instanţa de fond a reţinut caracterul întemeiat al criticilor de nelegalitate evocate de intimata - reclamantă sub aspectul existenţei unui drept al acesteia la stabilirea drepturilor salariale în raport de o valoare de referinţă sectorială de 605,255 RON, începând cu data de 01.10.2021, dar şi prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, Înalta Curte constată că, în realitate, raţionamentul instanţei de fond în verificarea ambelor sus indicate aspecte a plecat de la aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce reglementează principiile nediscriminării şi egalităţii, prevederi în cuprinsul cărora sunt integrate, în prezent, dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, astfel cum s-a stabilit prin paragraful 145 al Deciziei nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune, în prealabil, evidenţierea diferenţei existente între natura celor două componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor, astfel cum a fost aceasta expusă în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 4/2024 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii ulterior pronunţării sentinţei recurate, dar care se impun a fi valorificate în soluţionarea căilor de atac, în virtutea prevederilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în care au fost date următoarele dezlegări aspectelor de interes în cauza pendinte:
"77. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă.
78. Prin urmare, dacă nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi indiferent de funcţia ocupată, coeficienţii de multiplicare sunt diferiţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiţi destinatari ai legii.
79. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81) şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82)".
În planul modului de interpretare şi aplicare unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost dată, ulterior pronunţării sentinţei recurate, Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie în soluţionarea căilor de atac pendinte în raport de prevederile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că "principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale".
În paragraful 81 al acesteia s-a arătat astfel:
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziţii anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile şi jurisprudenţa constituţională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raţionamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat.
Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reţinut că "hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală".
Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021.
În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - se face "în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant"; paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper "unic, de referinţă în sectorul în care este incident".
Spre deosebire, celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază - coeficientul de multiplicare - constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii".
De asemenea, în paragraful 82 al Deciziei nr. 80/2023 s-a reţinut că "atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări".
d. În contextul aspectelor învederate în precedent, Înalta Curte consideră nefondate criticile părţilor recurente, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aduse soluţiei de anulare a răspunsului nr. x/2021 şi a Ordinului nr. 4607/C/17.09.2021, ambele emise de Ministerul Justiţiei, din perspectiva modului în care drepturile salariale au fost stabilite prin acestea în planul elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, reprezentat de valoarea de referinţă sectorială.
Sus indicata soluţie, precum şi cea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare, prin stabilirea în beneficiul intimatei - reclamante a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente începând cu data de 01.10.2021, raportat la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, reflectă o corectă interpretare a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, câtă vreme principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive în privinţa valorii de referinţă sectorială, ce are aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", după cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, indicată în precedent.
De altfel, caracterul corect al modului în care, din perspectiva raportării la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 este confirmat inclusiv din demersul de executare a sentinţei concretizat, în esenţă, prin emiterea Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/1 din 12 aprilie 2023.
Pentru aceste motive, Înalta Curte consideră că soluţiile instanţei de fond indicate în precedent sunt apărate de orice critică de nelegalitate subsumată cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât vor fi menţinute.
e. Pe de altă parte, Înalta Curte consideră fondate criticile aduse de recurenţii - pârâţi soluţiei de anulare a răspunsului nr. x/2021 şi a Ordinului nr. 4607/C/17.09.2021, ambele emise de Ministerul Justiţiei, din perspectiva îndreptăţirii intimatei - reclamante la luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 şi de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare în beneficiul reclamantei, prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente începând cu data de 01.10.2021, raportat la sus indicatul coeficient de multiplicare.
Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale intimatei - reclamante prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul în care natura drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în privinţa coeficientului de multiplicare este cea de despăgubiri, după cum s-a statut prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 9 mai 2024.
În acest sens relevante sunt aspectele statuate prin paragrafele 74 - 77 ale deciziei anterior referite, prin care s-a statuat astfel:
"74. Prima chestiune divergentă ce se impune a se rezolva este legată de natura juridică a diferenţelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigiile de dreptul muncii, punându-se problema dacă sumele acordate cu acest titlu reprezintă drepturi salariale sau, dimpotrivă, despăgubiri.
75. Din analiza hotărârilor judecătoreşti ataşate prezentului recurs în interesul legii rezultă că acestea se referă la acordarea unor despăgubiri echivalente cu diferenţele rezultate din aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Sumele de bani astfel acordate au rolul de a compensa paguba pricinuită magistraţilor reclamanţi în privinţa cărora instanţele judecătoreşti au reţinut că au fost supuşi unui tratament discriminatoriu sub aspectul plăţii drepturilor salariale. În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun (...)". Potrivit acestui text legal, legiuitorul a calificat în mod explicit ca fiind despăgubiri sumele de bani acordate pentru a acoperi situaţia creată prin discriminare.
76. În concluzie, natura juridică a diferenţelor de drepturi băneşti rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigii de dreptul muncii, este aceea de despăgubiri, iar nu aceea de drepturi salariale. Pe cale de consecinţă, aceste despăgubiri echivalente cu diferenţele dintre drepturile încasate şi drepturile calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu au schimbat indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi.
77. În raport cu această clarificare, trebuie subliniat că, aşa cum s-a arătat mai sus, indemnizaţiile de încadrare ale magistraţilor se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială, care este constantă pentru tot personalul care activează în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", şi prin raportare la coeficienţii de multiplicare corespunzători nivelului instanţei sau al parchetului şi funcţiei ocupate, element variabil apt să asigure respectarea principiului ierarhizării. Aceasta înseamnă că despăgubirile echivalente drepturilor rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu intră în cuantumul indemnizaţiei de încadrare ...".
De altfel, şi prin paragraful 94 al Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024, s-a arătat astfel:
"94. Pe cale de consecinţă, întrucât instanţele nu se pot substitui legiuitorului şi nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudenţială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi băneşti, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi celor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/a completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială".
Înalta Curte reţine că emiterea unui ordin de salarizare implică existenţă unui drept salarial, iar intimata - reclamantă se află într-o situaţie juridică diferită de cea a beneficiarilor unor atare drepturi, de natură a exclude în privinţa sa valorificarea coeficientului litigios în determinarea indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază.
Pe cale de consecinţă, nu poate fi valorificată, din perspectiva prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, sentinţa civilă nr. 237/28.02.2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 3457/24.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, câtă vreme, în considerarea Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziilor nr. 3 şi nr. 4 din 2024 privind examinarea recursului în interesul legii, drepturile stabilite prin aplicarea coeficientului de multiplicare 19,000 prin alte hotărâri judecătoreşti nu au natura juridică necesară spre a determina incidenţa acestor principii pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază.
Evocarea deciziilor nr. 36/2018 şi nr. 8/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate conduce la o soluţie diferită, câtă vreme sensul corect al dezlegărilor date prin Decizia nr. 36/2018 a fost explicat, în contextul relevant cauzei, în paragraful 81 al Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, citat în precedent, iar Decizia nr. 8/2021 a vizat interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 în sensul că în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Faţă de cele arătate în precedent, Înalta Curte reţine caracterul fondat al criticilor aduse de recurenţii - pârâţi sentinţei civile nr. 1384 din data de 8 iulie 2022 din perspectiva soluţiei date capetelor de cerere vizând coeficientul de multiplicare 19,000 şi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., impunându-se, astfel, casarea în parte a sus indicatei hotărâri, mai precis a modului în care aceasta a anulat răspunsul nr. x/2021 şi Ordinul nr. 4607/C/17.09.2021, ambele emise de Ministerul Justiţiei, din perspectiva luării în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare reclamantei, prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi, raportat la sus indicatul coeficient de multiplicare.
În rejudecare, pentru considerentele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte constată neîntemeiate capetele din cererea reclamantei A. ce au vizat coeficientul de multiplicare 19,000.
f. Analizând, în continuare, recursul formulat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte consideră fondate criticile aduse de această parte recurentă soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în privinţa petitului accesoriu (privind obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor salariale restante).
Înalta Curte reţine că, în virtutea art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, iar ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc.
Înalta Curte reţine că intimata - reclamantă A. nu are/avea raporturi juridice directe cu Curtea de Apel Craiova cu privire la plata drepturilor salariale, având raporturi de muncă, în perioada invocată în cererea de chemare în judecată, cu Tribunalul Dolj, instanţă cu personalitate juridică atât sub imperiul art. 36 din Legea nr. 304/2004 (aplicabil la data pronunţării sentinţei recurate), dar şi în contextul creat prin adoptarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 304/2022.
Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (prevederi preluate şi de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 304/2022), preşedintele Tribunalului Dolj avea/are calitatea de ordonator terţiar de credite, angajând cheltuieli cu propriul personal, astfel că Tribunalului Dolj îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale.
Întrucât nu există vreo prevedere normativă care să instituie o obligaţie solidară a ordonatorilor de credite pentru plata drepturilor salariale, iar recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova nu este titulara obligaţiei de plată evocate prin capătul de cerere privind obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor salariale restante, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauza pendinte, în sensul art. 32 C. proc. civ., din perspectiva unui atare petit accesoriu formulat de intimata - reclamantă, fiind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova şi va casa în parte sentinţa recurată. Totodată, rejudecând cauza, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova şi va respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
g. Cât priveşte controlul de legalitate pe care instanţa de control judiciar este chemată să îl realizeze asupra modului în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei din perspectiva capătului accesoriu de cerere (privind obligarea Ministerului Justiţiei la plata drepturilor salariale), Înalta Curte găseşte fondate argumentele subsumate de sus indicatul pârât prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată nici în cadru legislativ aplicabil la data pronunţării sentinţei atacate, în sarcina autorităţii ministeriale, şi nici ulterior subrogării de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, conform art. 142 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 304/2022.
Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.
Totodată, conform art. 142 alin. (1) - (8) din Legea nr. 304/2022,,(1) Activitatea instanţelor este finanţată integral de la bugetul de stat. (2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanţe, precum şi cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este gestionat de aceasta, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli. (3) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru alte categorii de cheltuieli decât cele prevăzute la alin. (2) este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite pentru aceste categorii de cheltuieli. (4) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte activităţile finanţate integral din venituri proprii, potrivit art. 67 şi 68 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate pe lângă instanţele judecătoreşti. (5) Drepturile salariale sau alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanţele prevăzute la alin. (2), inclusiv dobânzi şi alte drepturi intrinseci legate de drepturile salariale, se asigură de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar actele privind salarizarea şi alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor acestor instanţe se emit de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii. (7) În aplicarea prezentului articol, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor sunt abilitate să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor şi a cheltuielilor de personal, precum şi în volumul şi structura bugetelor ordonatorilor de credite. (8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023.
În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege".
În ce priveşte calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite, aceasta revine conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 49 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 preşedinţilor curţilor de apel, respectiv preşedinţilor tribunalelor.
În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (inclusiv din perspectiva subrogării acesteia în drepturile Ministerului Justiţiei) numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite.
După cum a arătat şi pârâtul, chestiunea în discuţie a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.
Deşi sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:
"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".
56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).
57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare".
Un atare, raţionament logico-juridic prezintă relevanţă inclusiv în contextul noilor prevederi normative.
Aşadar, instanţa de control judiciar constată că în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de intimata - reclamantă, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti, împrejurare de natură a conduce la reformarea sentinţei instanţei de fond de către instanţa de control judiciar, dată fiind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în privinţa capătului din cererea formulată de reclamanta A. privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
h. Totodată, în raport de considerentelor expuse în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile aduse de Tribunalul Dolj soluţiei pronunţate de prima instanţă asupra calităţii procesuale pasive a unei atare părţi în privinţa petitului privind obligarea la plata drepturilor salariale restante, constând în diferenţe de drepturi salariale rezultate ca urmare a recalculării, în raport de un nou ordin emis pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente.
Instanţa de control judiciar observă că recurentul - pârât evocată o lipsă a calităţii de titular al obligaţiei de plată către reclamantă ori a caracterului subsidiar al unei astfel de obligaţii demersului prealabil de emitere a unui ordin de salarizare.
Prin paragrafele anterioare s-a reţinut deja legalitatea sentinţei recurate din perspectiva soluţiei date capătului principal al cererii privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei şi a celorlalte drepturi aferente începând cu data de 01.10.2021, raportat la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON,
De asemenea, prin paragrafele anterioare s-a reţinut că intimata - reclamantă are raporturi juridice directe cu Tribunalul Dolj cu privire la plata drepturilor salariale, că o astfel de instanţă are personalitate juridică, iar preşedintele acesteia deţine calitatea de ordonator terţiar de credite, angajând cheltuieli cu propriul personal, astfel că Tribunalului Dolj îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale.
Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul celor evocate de recurentul Tribunalul Dolj, criticile aduse de acesta fiind, din perspectiva capătului de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale restante, nefondate.
i. De asemenea, Înalta Curte găseşte nefondate şi criticile Tribunalului Dolj ce vizează actualizarea drepturilor recunoscute reclamantei cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, nefiind incident din această perspectivă cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază corect demersul primei instanţe de a reţine, în raport de funcţiile celor două tipuri de accesorii acordate de prima instanţă, necesitatea, pe de-o parte, de a elimina efectele devalorizării monedei din cauza inflaţiei şi, pe de altă parte, de a despăgubi reclamanta pentru lipsirea sa de folosinţa sumei datorate cu titlu de drepturi salariale, conform celor arătate mai sus, începând cu data de 01.10.2021 (dobânda legală).
Argumentele evocate de recurentul - pârât vizează, în realitate, aspecte aferente procedurilor/modului de punere în executare a obligaţiilor stabilite prin sentinţa recurată şi menţinute în recurs, iar nu chiar dreptul intimatei - reclamante la acordarea acestora, astfel încât nu pot fi valorificate în sensul reformării, din această perspectivă, a sentinţei primei instanţe,
Sintetizând aspectele indicate în precedent, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în limitele arătate mai sus, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, va casa în parte sentinţa civilă nr. 1384 din data de 8 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, va admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Craiova în privinţa capătului de cerere privind obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor salariale restante, respingându-l în consecinţă în contradictoriu cu pârâtele amintite; totodată, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, capetele din cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., ce au vizat coeficientul de multiplicare 19,000 şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1384 din data de 8 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Craiova în privinţa capătului de cerere privind obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata drepturilor salariale restante, respingându-l în consecinţă în contradictoriu cu pârâtele amintite.
Respinge capetele de cerere vizând coeficientul de multiplicare 19,000, ca neîntemeiate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.