CSM regulation challenge moot after enabling statute repeal; appeals partially admitted, claim dismissed as moot.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2023 la data de 15 septembrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii:

- anularea în tot Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor sau SAU anularea în parte a Hotărârii, în privinţa anulării sintagmei " Inspecţia Judiciară (...) pot transmite şi din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării" din art. 38 alin. (2) din Regulamentul 11 privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi 11 procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 jj (cu modificările şi completările ulterioare);

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din din 11 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a dispus sesizarea Curţii constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în cauză de reclamant şi, în temeiul art. 413 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.

Împotriva încheierii din 11 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 5390 pronunţată la 15 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 11 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 957/2023 pronunţată la 29 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, a anulat în parte art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007, şi anume partea din art. 38 alin. (2) care prevede că "Inspecţia Judiciară (…) pot transmite şi din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării."şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 957/2023 pronunţată la 29 mai 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs A. şi Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi recursul incident declarat de A., care au solicitat admiterea căii de atac promovate.

Prin recursul principal reclamantul A. susţine încălcarea normelor de drept material prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanţa de fond a considerat inadmisibilă cererea de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ abrogate tacit, fără a analiza efectele juridice ale modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018. Această modificare legislativă a condus la pierderea temeiului legal al Hotărârilor Plenului CSM nr. 676/2007 şi nr. 10/2008, ceea ce impunea constatarea abrogării tacite şi anularea actelor în cauză.

Instanţa a ignorat principiul ierarhiei actelor normative consacrat de art. 64 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 24/2000, precum şi principiul legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, refuzând să aplice sancţiunea anulării în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În plus, s-a încălcat dreptul de acces la justiţie al persoanei vătămate, garantat de art. 52 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin refuzul de a analiza legalitatea aplicării actelor administrative ulterior abrogării tacite.

Recurentul-reclamant invocă omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor motive esenţiale din cererea de chemare în judecată, respectiv nelegalitatea Hotărârii nr. 10/2008 prin depăşirea limitelor delegării legislative.

Susţine că art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 nu conferă competenţă Plenului CSM de a adopta un Ghid de evaluare, ci doar secţiilor corespunzătoare de a aproba un regulament.

Instanţa nu a analizat acest motiv distinct, deşi era determinant pentru legalitatea actului contestat.

De asemenea, nu a fost analizat efectul modificării legislative asupra temeiului juridic al hotărârilor contestate, deşi reclamantul a invocat expres abrogarea tacită şi caducitatea actelor. Această omisiune echivalează cu o neanalizare a fondului cauzei şi încalcă obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor motivelor invocate, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a reţinut în mod contradictoriu că nu poate analiza legalitatea actelor administrative prin raportare la legislaţia ulterioară, dar a procedat la o astfel de analiză în cazul altor dispoziţii din aceleaşi acte.

Astfel, instanţa a verificat conformitatea art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 cu Legea nr. 317/2004 şi cu Regulamentul (UE) 2016/679, deşi anterior a susţinut că nu poate analiza actele prin raportare la norme ulterioare.

Această inconsecvenţă afectează coerenţa şi logica hotărârii, iar refuzul de a analiza efectele modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 asupra hotărârilor contestate conduce la o soluţie netemeinică.

În plus, instanţa nu a calificat juridic actele deduse judecăţii, deşi avea obligaţia de a restabili calificarea juridică corectă conform art. 22 C. proc. civ., ceea ce afectează fundamentul hotărârii şi conduce la casarea acesteia.

Judecătorul fondului a retinut în mod eronat caracterul definitiv al sentinţei civile nr. 1316/28.06.2022 (decizie atacată prin recurs în dosarul nr. x/2023), a apreciat inadmisibilitatea contestării actelor abrogate tacit, în absenţa oricărei excepţii procedurale prevăzute de art. 245 C. proc. civ.

Prima instanţă a ignorat şi depăşirea limitelor delegării legislative în cazul Ghidului de evaluare aprobat prin Hotărârea nr. 10/2008, care nu are temei legal în forma actuală a art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant solicită ca, în temeiul art. 519 C. proc. civ., să fie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Apreciază necesar clarificarea obligaţiei instanţei de contencios administrativ de a exercita controlul judecătoresc asupra actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit, dar aplicate ulterior abrogării, în cadrul acţiunii în anulare reglementate de art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, solicită stabilirea obligaţiei instanţei de fond de a analiza calificarea juridică exactă a actului dedus judecăţii, respectiv constatarea abrogării tacite la o anumită dată, şi de a aplica sancţiunile juridice corespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute expres de lege.

Recurentul-reclamant subliniază că Legea nr. 554/2004 nu reglementează noţiunile de inexistenţă, abrogare tacită sau caducitate, iar interpretarea restrictivă a instanţei de fond contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţiilor constituţionale privind accesul la justiţie şi controlul legalităţii actelor administrative.

În cadrul recursului formulat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente. Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes a intimatului-reclamant în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca lipsită de interes, precum şi în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, Consiliul Superior al Magistraturii susţine că intimatul-reclamant nu mai justifică un interes legitim în contestarea dispoziţiilor regulamentare criticate, întrucât actul administrativ individual emis în temeiul art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă, iar norma legală care a stat la baza emiterii acestui act, respectiv Legea nr. 303/2004, a fost abrogată.

Invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., subliniind că interesul judiciar trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, iar în lipsa unei vătămări concrete, nu poate fi justificată legitimarea procesuală activă.

Pe fondul cauzei, se arată că cele două hotărâri contestate - Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 şi Hotărârea nr. 10/2008 - au fost adoptate cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la momentul emiterii, precum şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Instanţa de fond a recunoscut compatibilitatea dintre actele administrative contestate şi normele primare în temeiul cărora au fost adoptate. Mai mult, dispoziţia contestată din art. 38 alin. (2) a fost preluată integral în art. 97 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, ceea ce confirmă validitatea soluţiei regulamentare.

Recurentul-pârât contestă interpretarea instanţei de fond potrivit căreia dispoziţia din art. 38 alin. (2) ar conferi Inspecţiei Judiciare atribuţii neprevăzute de lege în materia evaluării magistraţilor. Se susţine că această dispoziţie nu interferează cu regimul răspunderii disciplinare şi nu impune comisiei de evaluare obligaţia de a valorifica informaţiile transmise de Inspecţia Judiciară, ci doar permite comunicarea unor date considerate utile, fără a afecta independenţa comisiei în procesul de evaluare. Se invocă art. 65 alin. (3) şi art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi faptul că atribuţiile Inspecţiei Judiciare sunt reglementate prin ordin al Inspectorului-şef, publicat în Monitorul Oficial.

În ceea ce priveşte garanţiile procedurale, se arată că Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale prevede o serie de mecanisme care asigură dreptul la apărare al magistratului evaluat, inclusiv accesul la dosarul de evaluare, posibilitatea de autoevaluare, solicitarea unui interviu, formularea de observaţii şi obiecţii, precum şi contestarea calificativului acordat. Prin urmare, dispoziţia contestată nu generează o presiune nejustificată asupra magistraţilor şi nu încalcă principiile de claritate şi previzibilitate ale normelor juridice.

În concluzie, Consiliul Superior al Magistraturii solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca lipsită de interes şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin recursul incident, recurentul-reclamant solicită anularea în parte a motivării care a stat la baza deciziei de anulare a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007, păstrând însă soluţia de anulare parţială a acelei dispoziţii şi înlocuirea motivării instanţei cu argumentele prezentate în calea de atac.

Instanţa de fond a aplicat eronat normele de drept material atunci când a considerat că art. 38 alin. (2) nu depăşeşte limitele delegării legislative conferite de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004.

În realitate, această prevedere a regulamentului a acordat Inspecţiei Judiciare atribuţii care nu se regăseau în legea organică şi nu puteau fi delegate Plenului CSM, care avea competenţa de a stabili doar normele de aplicare ale Legii nr. 303/2004, nu să extindă sfera prerogativelor Inspecţiei în evaluarea profesională. De asemenea, textul criticat încalcă dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679, Legea nr. 190/2018 şi Legea nr. 363/2018, deoarece nu respectă drepturile persoanei vizate (dreptul la informare, opoziţie, rectificare şi ştergere), nu clarifică sursa, durata şi scopul prelucrării datelor cu caracter personal şi nu stabileşte o bază legală valabilă pentru transferul acestor date, angajând Inspecţia Judiciară într-o prelucrare arbitrară şi neprevăzută de lege.

Recurentul-pârât susţine că judecătorul fondului nu a analizat şi nu a motivat aspectele esenţiale legate de dreptul magistratului de a fi informat asupra sesizării comisiei de evaluare, încălcând art. 1326-1328 din C. civ. şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitoare la accesul la justiţie şi la un proces echitabil.

Prima instanţă nu a verificat competenţele şi limitele sesizării Inspecţiei Judiciare prevăzute de art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 şi nu a luat în considerare că această instituţie, implicată atât în cercetarea disciplinară, cât şi în evaluarea profesională, pierde aparenţa de imparţialitate şi exercită o presiune nejustificată asupra magistraţilor. Lipsa oricărei proceduri contradictorii, a termenelor-limită de comunicare a datelor şi a posibilităţii de cale de atac împotriva sesizării transformă norma regulamentară într-un mijloc de intimidare, contrar principiului securităţii juridice şi al încrederii legitime.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant solicită ca, în rejudecare, considerentele eronate ale instanţei de fond privind art. 38 alin. (2) din Regulament să fie înlăturate şi înlocuite cu argumentele detaliate în prezenta cale de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., menţinându-se totodată anularea parţială a textului regulamentar.

4. Apărări formulate în cauză

Recurentul-pârât a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de reclamant şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a ICCJ pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare în cuprinsul căreia în principal invocă excepţia lipsei de interes a apărărilor recurentului-pârât, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepţia lipsei de interes a recursului promovat de instituţia pârâtă, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus răspuns întâmpinare şi întâmpinare la recursul incident prin care, în principal, invocă excepţia lipsei de interes a recurentului în formularea recursului incident şi, în subsidiar, solicită respingerea recursului incident ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu următoarele:

1. Instanţa trebuie să stabilească dacă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal avea obligaţia de a efectua controlul judecătoresc al Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 şi nr. 10/2008 (acte administrative cu caracter normativ abrogate tacit, aplicate de Inspecţia Judiciară ulterior abrogării tacite) în cadrul acţiunii în anulare [prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004];

2. instanţa de recurs trebuie să stabilească dacă Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia de a pune în discuţie calificarea juridică exactă a actului dedus judecăţii (constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată) şi calificarea juridică a eventualei sancţiuni neprevăzute expres de art. 18 din Legea nr. 554/2004 (de exemplu, eventuala constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată), având în vedere că eu am solicitat, în baza art. 4 alin. (4), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 18 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (singurele normele existente previzibile), anularea unui act administrativ cu caracter normativ abrogat tacit (aplicat ulterior abrogării tacite).

Recurentul susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să se pronunţe în senul că: - se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit (aplicate ulterior abrogării tacite), conform art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4), art. 18 din Legea nr. 554/2004; - în cazul în care reclamantul a solicitat, în baza art. 4 alin. (4), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 18 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ cu caracter normativ abrogat tacit (aplicat ulterior abrogării tacite), instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţie calificarea juridică exactă a actului dedus judecăţii (constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată) şi calificarea juridică a eventualei sancţiuni neprevăzute expres de art. 18 din Legea nr. 554/2004 (de exemplu, eventuala constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată).

Asupra admisibilităţii sesizării, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, iar dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, iar aliniatul 2 prevede că, prin încheiere, cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenta legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

vii) problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Primele trei condiţii sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legal investită cu soluţionarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunţare în materia contenciosului administrativ de către Curtea de apel.

Cu privire la condiţia iv) - a legăturii cu cauza- Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, întrucât este necesar a se prezenta o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În concret este necesar ca sesizarea să vizeze probleme de interpretare a legii, aspect care nu se regăseşte în cauză, recurentul-reclamant clamând prin cererea de sesuizare necesitatea clarificării obligaţiei instanţei de contencios administrativ de a exercita controlul judecătoresc asupra actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit, dar aplicate ulterior abrogării, în cadrul acţiunii în anulare reglementate de art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, chestiuni particulare care vizează aplicarea legii în timp la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Potrivit art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac care analizează legalitatea hotărârii atacate în cazurile strict reglementate de lege şi în limita criticilor formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă, nefiind întrunite în mod cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată prin întâmpinare

Excepţia invocată este raportată la dispoziţiile generale cuprinse în art. 32 C. proc. civ. potrivit cărora interesul este o condiţie esenţială pentru exercitarea oricărei cereri în justiţie şi acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

a) Recurentul-reclamant susţine că adoptarea Hotărâri nr. 1113/2021 privind aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor, lasă fără interes recursul pârâtului, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii recunoaşte că Hotărârile Plenului CSM nr. 676/2007 şi nr. 10/2008 sunt abrogate.

Interesul ca şi condiţie de exercitare a căii de atac priveşte folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin demersul său judiciar, respectiv, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât prezintă în continuare un interes în soluţionarea recursului întrucât adoptarea Hotărâri nr. 1113/2021 privind aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor nu reprezintă un răspuns pentru toate aspectele de nelegalitate invocate, chestiuni juridice care necesită o rezolvare definitivă şi care constituie esenţa litigiului dedus judecăţii.

Criticile din recurs se referă la chestiuni juridice soluţionate de prima instanţă, ce necesită un răspuns din partea instanţei de soluţionare a căii de atac, prin raportare la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material incident.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nefondată excepţia lipsei de interes în formularea recursului principal de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi o va respinge.

b) Recurentul-pârât susţine că recursul incident promovat de către reclamantul A. este lipsit de interes.

Interesul ca şi condiţie de exercitare a căii de atac priveşte folosul practic urmărit de recurentul-reclamant prin demersul său judiciar, respectiv, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea recursului cu consecinţa admiterii în tot cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant prezintă în continuare un interes în soluţionarea recursului, întrucât solicitarea de înlocuire a motivării sentinţei recurate şi criticile aduse se referă la chestiuni juridice soluţionate de prima instanţă, ce necesită un răspuns din partea instanţei de recurs, prin raportare la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material incident.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nefondată excepţia lipsei de interes în formularea recursului incident de reclamantul A..

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul principal şi recursul incident declarate de reclamantul A. sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare în tot Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (sau anularea în parte a Hotărârii, în privinţa anulării sintagmei "Inspecţia Judiciară (...) pot transmite şi din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării" din art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 şi anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 npentru aprobarea Ghidului de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor.

Prin sentinţa recurată s-a anulat în parte art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007, şi anume partea din art. 38 alin. (2) care prevede că "Inspecţia Judiciară (…) pot transmite şi din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării." şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, părţile formulând recurs.

Instanţa de recurs reţine că recursurile formulate de reclamant sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate pe acest aspect.

Criticile formulate prin recursul principal, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Reclamantul susţine că instanţa de fond ar fi interpretat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu ar fi analizat legalitatea unor acte administrative cu caracter normativ abrogate tacit, ca urmare a modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod corect că actele administrative cu caracter normativ se analizează prin raportare la temeiul legal existent la data emiterii lor, iar modificările legislative ulterioare nu pot conduce automat la anularea actelor respective.

Abrogarea tacită nu produce efecte retroactive şi nu poate constitui, în sine, un motiv de anulare în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nu se poate reţine încălcarea principiului ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 64 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 24/2000, întrucât hotărârile Plenului CSM au fost adoptate în temeiul expres al art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, în formă în vigoare la momentul emiterii.

Instanţa de fond a analizat în mod corect legalitatea acestor acte prin raportare la dispoziţiile legale incidente la data adoptării lor, fără a ignora principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor motive esenţiale, se constată că instanţa a analizat în mod explicit temeiul legal al Hotărârii nr. 10/2008 şi a reţinut că aceasta a fost emisă în limitele competenţei conferite de lege. Reclamantul susţine că doar secţiile CSM ar fi avut competenţa de a aproba regulamentul, însă această interpretare nu este susţinută de textul legal aplicabil la data emiterii actului. Instanţa nu a omis analiza acestui aspect, ci a respins argumentul ca nefondat, ceea ce nu echivalează cu o omisiune de analiză în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că hotărârea instanţei de fond este motivată în mod clar şi coerent.

Reclamantul susţine că instanţa ar fi procedat contradictoriu, analizând legalitatea unor dispoziţii prin raportare la norme ulterioare, deşi anterior ar fi afirmat că nu poate face acest lucru.

Această susţinere nu este întemeiată, întrucât instanţa a făcut distincţia între analiza legalităţii actului la momentul emiterii şi verificarea compatibilităţii acestuia cu norme de protecţie a datelor cu caracter personal, în contextul aplicării Regulamentului (UE) 2016/679.

Această analiză nu contrazice principiul aplicării legii în timp, ci reflectă obligaţia instanţei de a verifica efectele actuale ale actului în raport cu drepturile fundamentale.

În ceea ce priveşte recursul incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., se constată că argumentele formulate de recurentul-reclamant nu pot conduce la modificarea considerentelor hotărârii instanţei de fond.

Reclamantul susţine că art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 ar fi fost adoptat cu depăşirea competenţei conferite de lege şi că ar încălca dispoziţiile privind protecţia datelor cu caracter personal.

Instanţa de fond a analizat aceste aspecte şi a reţinut că dispoziţia contestată nu conferă Inspecţiei Judiciare atribuţii decizionale în procesul de evaluare, permite transmiterea unor informaţii, iar problema din cuprinsul ei fiind lipsa unui termen clar în comunicarea acestora date.

De asemenea, s-a constatat că dispoziţiile respective, Hotărârea 676/2007 [fără art. 38 alin. (2) apreciat nleegal în lipsa unui termen clar de comunicare a informaţiilor] şi nr. 10/2008 adoptate de CSM nu contravin Regulamentului (UE) 2016/679, Legii nr. 190/2018 sau Legii nr. 363/2018, întrucât prelucrarea datelor se face în cadrul unei proceduri administrative reglementate, cu respectarea drepturilor persoanei vizate.

Critica referitoare la lipsa unei proceduri contradictorii şi la afectarea imparţialităţii nu este susţinută de dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de fond a reţinut că magistratul evaluat beneficiază de garanţii procedurale, inclusiv dreptul de a formula observaţii, de a solicita interviu şi de a contesta calificativul acordat. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În concluzie, atât recursul principal, cât şi recursul incident sunt nefondate, criticile formulate nu justifică casarea hotărârii sub aspectele menţionate.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., exercitarea unei acţiuni în contencios administrativ presupune existenţa unei vătămări concrete într-un drept subiectiv sau interes legitim, precum şi justificarea unui interes născut, actual, personal şi determinat.

În cauză instanţa de fond nu a observat la momentul soluţionării capătului de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/04.10.2007, că era îndeplinită condiţia lipsei de interes procesual la momentul pronunţării hotărârii.

Or, în cauză, se constată că actul administrativ individual emis în temeiul dispoziţiei regulamentare contestate - respectiv rezoluţia nr. 1319/29.04.2021 emisă de Inspecţia Judiciară - a fost anulată în parte prin sentinţa civilă nr. 1316/28.06.2022, definitivă prin decizia nr. 5511/17.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În plus, dispoziţia regulamentară contestată nu mai putea produce efecte juridice asupra reclamantului, întrucât temeiul legal al acesteia, respectiv Legea nr. 303/2004, a fost abrogat la 15 decembrie 2022 prin Legea nr. 303/2022.

În aceste condiţii, nu mai subzistă o vătămare actuală care să justifice continuarea demersului judiciar, iar capătul de cerere privind anularea parţială a art. 38 alin. (2) din Regulament apare ca lipsit de interes.

Practica instanţei supreme este constantă în sensul că, în cadrul contenciosului administrativ subiectiv, sancţionarea nelegalităţii unui act administrativ este condiţionată de existenţa unei vătămări produse într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Astfel, în decizia nr. 1266/06.03.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că nu poate fi admisă o acţiune în contencios administrativ în lipsa unei afectări directe şi personale. Aceeaşi exigenţă rezultă şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza Plaumann c. Comisia CEE, unde s-a reţinut că legitimarea procesuală presupune o atingere directă şi individuală a drepturilor persoanei care formulează acţiunea.

În raport cu aceste considerente, se constată că interesul procesual al părţii reclamante nu mai subzistă.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentinţa recurată, iar rejudecând cauza, va respinge, ca rămas fără interes, capătul de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în formularea recursului principal de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în formularea recursului incident de reclamantul A..

Respinge recursul principal şi recursul incident declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 957/2023 pronunţate la 29 mai 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul x/2021, ca nefondate.

Admite recursul principal declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 957/2023 pronunţate la 29 mai 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge, ca rămas fără interes, capătul de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.